ICCJ. Decizia nr. 2276/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2276/2011
Dosar nr.4536/3/2007
Şedinţa publică din 14 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 791 din 25 mai 2007 pronunţată în Dosar nr. 4536/3/2007 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis contestaţia, astfel cum a fost modificată, formulată de contestatoarele V.E. şi B.V.L.R.I. în contradictoriu cu intimaţii Primarul General al mun. Bucureşti, mun. Bucureşti prin Primarul General şi SC F. SA, s-a anulat în parte dispoziţia nr. 786 din 29 ianuarie 2003 a Primarului General şi s-a dispus emiterea unei noi dispoziţii privind restituirea în natură a celor 14 încăperi (boxe) situate la subsolul imobilului din Bucureşti, sector 2, astfel cum au fost descrise în raportul de expertiză întocmit de expertul inginer M.V., a celor două spaţii locative de la parterul celor două scări de bloc A+B numerotate 10, 14, 51 şi 47 în schiţa anexă la raportul de expertiză, şi spaţiile libere de la mansardă pentru care nu există contracte de vânzare-cumpărare încheiate conform Legii nr. 112/1995 şi spaţiu cu altă destinaţie (comercial) deţinute de SC I. SA, situat la parterul imobilului din sectorul 2, scara B, pe latura de Est a imobilului, fiind omologat raportul de expertiză efectuat de expertul M.V.
Pentru a se pronunţa această soluţie s-a reţinut că reclamatele sunt moştenitoarele fostelor proprietare ale imobilului sus-menţionat, iar prin dispoziţia 786 din 29 ianuarie 2003 emisă de Primarul General le-a fost restituit în natură imobilul în litigiu, mai puţin apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995, spaţiul deţinut de SC I. SA şi cota aferentă de teren, precum şi o serie de încăperi situate la subsolul, parterul şi mansarda imobilului, fără a se justifica în vreun fel de ce au fost omise.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză, tribunalul a reţinut că la subsolul imobilului au rămas nevândute 14 încăperi, la mansardă mai multe spaţii libere, iar cu privire la spaţiul comercial s-a constatat că s-a emis în favoarea SC I. SA un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, prin Decizia nr. 2143 din 12 decembrie 1984 a C.E. al C.P.M.B. şi, ulterior, prin Hotărârea C.G.M.B. nr. 206 din 5 august 1999 cu privire la suprafaţa de 6,49 m.p. teren deţinută de către această societate comercială, tribunalul a considerat că este aplicabil art. 20 pct. 1 din Legea nr. 10/2001 urmând ca şi acest spaţiu să fie restituit în natură foştilor proprietari, respectiv moştenitorilor acestora, certificatul de atestare a dreptului de proprietate care nici nu a fost depus la dosar, neechivalând cu un titlu de proprietate.
Tribunalul, în baza art. 24 din Legea nr. 10/2001 completată, a anulat în parte dispoziţia nr. 786 din 29 ianuarie 2003, în sensul că a obligat la emiterea unei noi dispoziţii privind restituirea în natură a tuturor spaţiilor situate în imobil, spaţii care nu au fost înstrăinare şi care nu sunt exceptate de la restituirea în natură, astfel cum au fost descrise în raportul de expertiză efectuat de expertul M.V.
Cu privire la spaţiul comercial deţinut de SC I. SA, tribunalul a constatat că deşi există mai multe dispoziţii ale C.P.M.B., odată cu înfiinţarea acestei societăţi comerciale de prestări servicii a mun. Bucureşti, înfiinţate în temeiul Legii nr. 15/1990, nu s-a emis niciun titlu de proprietate în condiţiile prevăzute de actul normativ sus-menţionat, astfel că se impune restituirea în natură şi a acestui spaţiu comercial conform art. 20 din Legea nr. 10/2001, care arată că imobilele terenuri şi construcţii preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi, de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale, este acţionar se restituie în natură.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel la 30 august 2007 mun. Bucureşti prin Primarul General, cu respectarea termenului prev. de art. 284 C. proc. civ., sentinţa fiind comunicată apelantei la 14 august 2007 conform dovezilor de comunicare aflate la dosar fond.
Cererea de apel este scutită de plata taxei de timbru conform art. 50 din Legea nr. 10/2001.
În motivele de apel depuse la 2 noiembrie 2007, se critică sentinţa arătându-se că în mod greşit instanţa de fond a admis în parte contestaţia formulată de reclamantele V.E. şi B.V.L.R., şi anulat dispoziţia nr. 786/2003, deoarece conform actelor anexate la notificare, actelor noi depuse şi referatul Comisiei Interne s-a dispus revocarea dispoziţiei atacate pe motiv că notificarea formulată nu face obiectul Legii nr. 10/2001. Contestatoarele au primit despăgubiri pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 2, potrivit acordului internaţional încheiat între România şi Elveţia, iar în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, nu sunt îndreptăţite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de ţara noastră privind reglementarea problemelor financiare în suspensie. La data emiterii dispoziţiei nr. 786/2003 Primăria mun. Bucureşti nu a avut cunoştinţă de această situaţie, iar în baza actelor primite ulterior s-a propus revocarea dispoziţiei nr. 786 prin emiterea dispoziţiei nr. 8870 din 17 octombrie 2007.
În susţinerea apelului s-a depus în copie xerox la dosar dispoziţia nr. 8870 din 17 octombrie 2007 emisă de Primăria mun. Bucureşti.
Împotriva acestei dispoziţii s-a formulat contestaţie de către V.E. şi B.V.L.R.I. la 28 noiembrie 2007, iar prezenta cauză a fost suspendată până la soluţionarea irevocabilă a acestei contestaţii.
La dosarul cauzei au fost depuse în copie xerox contestaţia, sentinţa civilă nr. 938 din 2 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 42197/3/2007, de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 926 din 9 decembrie 2008 pronunţată în Dosar nr. 42197/3/2007 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 10151 din 15 decembrie 2009 pronunţată în Dosar nr. 42197/3/2007 de Î.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, conform certificatului aflat la dosar.
B.V.L.R.I. a decedat la 10 august 2008, fiind moştenită de G.M.M. în calitate de legatar universal, V.A.I., având doar calitatea de legatar cu titlu particular asupra cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului forestier în suprafaţă de 199,84 ha din comuna B., jud. Teleorman conform certificatului de moştenitoremis de B.N.P. O.A.R.
Prin Decizia civilă nr. 349A din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul mun. Bucureşti prin Primarul General împotriva sentinţei civile nr. 791 din 25 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-reclamante G.M.M. (moştenitoare ale defunctei B.V.L.R.I.), V.E. şi intimaţii-pârâţi Primarul General al mun. Bucureşti şi SC F. SA Bucureşti.
S-a reţinut în esenţă că, prin dispoziţia nr. 8870 din 17 octombrie 2007, a fost revocată dispoziţia Primarului General nr. 786 din 29 ianuarie 2003 care a stat la baza restituirii în natură către intimatele-reclamante a imobilului din Bucureşti, sector 2, format din construcţie de tip A (P+5, P+6 şi teren în suprafaţă de 397,59 m.p.) din totalul de 865 m.p. teren aferent construcţiei şi curte, cu excepţia apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995. Acest document a stat la baza formulării unicului motiv de apel care a vizat revocarea dispoziţiei nr. 786/2003.
Intimatele-reclamante au formulat contestaţie împotriva înscrisului nou depus în apel, care a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 938 din 2 iunie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 42197/3/2007, rămasă irevocabilă, constatându-se nulitatea dispoziţiei nr. 8870 din 17 octombrie 2007, emisă de Primăria mun. Bucureşti privind imobilul situat în Bucureşti, sector 2.
În considerentele sentinţei se arată că imobilul din Bucureşti, sector 2 alcătuit din teren de 886,76 m.p. şi construcţiile aferente a fost dobândit în proprietate de autoarele reclamantelor V.M. şi V.C.E.F. potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 90432 din 31 octombrie 1931 şi a autorizaţiei de construire nr. 19C din 1 iunie 1932. Moştenitorii legali ai lui V.M. au fost V.D., V.C.E.F. şi R.V.A. Prin dispoziţia nr. 8870 din 17 octombrie 2007, s-a dispus revocarea unei dispoziţii de restituire în natură a unui bun imobil, ce fusese emisă în urmă cu peste 4 ani, pe considerentul că s-au acordat despăgubiri conform acordului româno-elveţian, măsură dispusă cu încălcarea art. 25 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001.
La emiterea dispoziţiei nr. 8870 s-a avut în vedere de către pârâtă că potrivit acordului încheiat în anul 1951 de R.P.R. cu Confederaţia Elveţiană pentru indemnizarea intereselor elveţiene în R.P.R. s-a primit de către autoarea contestatoarelor A.R. suma de 100.000 franci elveţieni care au reprezentat despăgubiri pentru participaţiile acesteia la 4 societăţi comerciale naţionalizate şi pentru preluarea a cinci imobile în Bucureşti şi a unui domeniu agricol. Potrivit actelor depuse în Dosar nr. 42197/3/2007, printre imobilele ce au fost numărate în baza acestui acord şi pentru care s-au acordat despăgubiri, nu figurează imobilul în litigiu situat în Bucureşti, sector 2.
Prin urmare, având în vedere că în mod irevocabil s-a anulat actul nou care a stat la baza formulării apelului, respectiv dispoziţia nr. 8870 din 17 octombrie 2007, rămânând în vigoare dispoziţia nr. 786 din 29 ianuarie 2003, Curtea a menţinut soluţia tribunalului care a anulat în parte dispoziţia nr. 786, obligând primăria să emită o nouă dispoziţie pentru restituirea în natură a celor 14 boxe situate la subsol, a celor 2 spaţii locative de la parterul celor două scări de bloc A+B, numerotate 10, 14, 51 şi 47 în schiţa anexă la expertiză şi spaţiile de la mansardă pentru care nu există contracte de vânzare-cumpărare conform Legii nr. 112/1995 şi spaţiul comercial deţinut de SC I. SA la parter, scara B, pe latura de Est din imobilul situat în Bucureşti, sector 2.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către mun. Bucureşti prin Primarul General, care a formulat critici sub următoarele aspecte:
Se susţine că instanţa de apel, greşit a aplicat dispoziţiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care reclamantele-intimate în cauză nu au depus anexat notificării formulate, actele doveditoare ale dreptului de proprietate pentru imobilele pretinse, iar în cazul moştenitorilor foştilor proprietari nu s-a făcut dovada calităţii de moştenitori a persoanelor decedate.
În al doilea rând, se susţine că în mod greşit instanţa de apel a menţinut soluţia prin care s-a dispus anularea Dispoziţiei nr. 786/2003, deoarece prin actele anexate la notificare, a actelor noi depuse şi a referatului Comisiei Interne s-a dispus revocarea respectivei dispoziţii întrucât notificarea nu făcea obiectul Legii nr. 10/2001.
Susţine recurentul că reclamantele au primit despăgubiri pentru imobilul pretins, în baza Acordului Internaţional încheiat între România şi Elveţia, astfel că, potrivit art. 5 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent, fiind posesorii unor despăgubiri dobândite în baza acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.
Analizând criticile invocate, ce pot fi încadrate în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine ca nefondat recursul pentru considerentele următoare:
Instanţa de apel a analizat temeinic unicul motiv invocat în această cale de atac, în sensul că dispoziţia a cărei anulare se solicită a fost revocată iniţial de Primar printr-o altă dispoziţie.
Astfel, prin dispoziţia nr. 8870 din 17 octombrie 2007 emisă de Primarul General al mun. Bucureşti, a fost revocată dispoziţia nr. 786 din 29 ianuarie 2003, care a stat la baza restituirii în natură reclamanţilor a imobilului situat în Bucureşti, sector 2, compus din construcţie de tip A (P+5, P+6 şi teren în suprafaţă de 397,59 m.p.) din totalul de 865 m.p. teren aferent construcţiei şi curte, exceptate fiind apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.
Prin sentinţa civilă nr. 938 din 02 iunie 2008, care a fost pronunţată în Dosar nr. 42197/3/2007, irevocabilă, s-a constatat nulitatea dispoziţiei nr. 8870 din 17 octombrie 2007 emisă de Primarul mun. Bucureşti şi a avut ca obiect imobilul situat la adresa indicată mai sus.
Pentru pronunţarea respectivei hotărâri judecătoreşti s-a avut în vedere că imobilul respectiv, compus din teren în suprafaţă de 886,76 m.p. şi construcţiile aferente, au fost dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 90432 din 31 octombrie 1931 şi a autorizaţiei de construcţie nr. 19C din 01 iunie 1932 de către V.C.E.F. şi V.M.
Ca urmare a decesului lui V.M., ca moştenitori legali au rămas V.D., V.C.E.F. şi R.V.A.
S-a mai arătat că, în condiţiile în care imobilul în litigiu a fost restituit în natură, este nelegală măsura de revocare adoptată prin intermediul emiterii unei noi dispoziţii, ultima decizie contravenind prevederilor Legii nr. 10/2001 şi Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, în condiţiile în care imobilul în litigiu, după circa patru ani, intrase deja în circuitul civil, ca efect al dispoziţiei anterioare, prin care s-a admis notificarea formulată de contestatoare.
Potrivit actelor anexate, la emiterea dispoziţiei nr. 8870/2007 s-a avut în vedere de către emitent că, potrivit Acordului încheiat în 1951 între România şi Confederaţia Elveţiană, s-au acordat autoarei contestatorilor 100.000 franci elveţieni ce au reprezentat despăgubiri pentru participarea la patru societăţi comerciale naţionalizate, pentru preluarea a cinci imobile situate în Bucureşti şi a unui domeniu agricol. Despăgubirile acordate nu vizează şi imobilul în litigiu de faţă, ceea ce nu blochează accesul persoanelor îndreptăţite să solicite despăgubirile cuvenite conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Se reţine că dispoziţia nr. 8870 din 17 octombrie 2007 prin care s-a revocat prima dispoziţie (dispoziţia nr. 786 din 29 ianuarie 2003) a fost anulată printr-o altă hotărâre judecătorească, definitivă şi irevocabilă.
În această situaţie, în mod corect instanţa de apel a menţinut hotărârea pronunţată de către tribunal şi a anulat în parte prima dispoziţie obligând recurentul-pârât să emită o nouă dispoziţie pentru restituirea în natură a imobilelor solicitate, imobile ce au fost evidenţiate în schiţa anexă la raportul de expertiză şi care nu au fost vândute în condiţiile Legii nr. 112/1995.
De fapt, recursul formulat în cauză nu mai are susţinere, în condiţiile în care se referă la cea de a doua dispoziţie emisă după revocarea celei dintâi, a doua dispoziţie fiind anulată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speţă, critica întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondată şi, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul mun. Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 349A din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2571/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2240/2011. Civil. Excepţie de... → |
|---|
