ICCJ. Decizia nr. 2237/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2237/2011
Dosar nr.56171/55/2008
Şedinţa publică din 11 martie 2011
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 150/A din 17 mai 2010 a admis apelul declarat de apelanţii B.G.J.G. şi B.A.M. împotriva sentinţei civile nr. 136 din 25 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Arad. A desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu următoarea motivare:
Prin cererea depusă pe rolul Judecătoriei Arad la data de 6 iunie 2008 reclamanţii B.G.J.G. şi B.A.M. au chemat în judecată în calitate de pârât mun. Arad reprezentat prin Primar, solicitând să se constate ca fiind nelegală preluarea de cătrea stat a imobilului situat în Arad, în suprafaţă de 1.798 m.p., înscris în C.F. 4725 Aradul Nou, cu nr. top 620-621 şi să fie obligat pârâtul să le predea deplina proprietate şi posesie a imobilului, cu îndrumarea Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad să facă menţiunile cuvenite în C.F. 4725 Aradul Nou, top 620-621, în sensul restabilirii situaţiei anterioare de C.F., cu cheltuieli de judecată.
Reclamanţii au arătat că imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român în baza Decretul nr. 223/1974, prin Decizia nr. 906 din 22 decembrie 1979, ca urmare a plecării lor definitive din ţară, că s-au acordat despăgubiri în valoare de 40.000 RON pentru construcţiile existente, terenul în suprafaţă de 1.798 m.p., aferent construcţiilor trecând în proprietatea statului fără plată, dar că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 480-482 C. civ., nefiind vorba despre o utilitate publică. De asemenea, au precizat că despăgubirea nu este îndestulătoare pentru că nu vizează valoarea de piaţă a imobilului şi nu include şi valoarea terenului şi că nu au beneficiat de alte despăgubiri din partea statului german pentru acest imobil.
Prin sentinţa civilă nr. 16 din 21 ianuarie 2009 Tribunalul Arad a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţi împotriva pârâtului mun. Arad reprezentat prin Primar.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii şi, prin Decizia civilă nr. 71 din 6 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, s-a admis apelul declarat de reclamanţi, s-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza pentru judecare pe fond, la aceeaşi instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 136 din 25 februarie 2010 Tribunalul Arad a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii B.G.J.G. şi B.A.M., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al mun. Arad având ca obiect revendicare imobiliară.
Acţiunea, indiferent de modul de formulare a petitelor sale, reprezintă o acţiune în revendicare întemeiată pe prevederile dreptului comun, adică pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
Faţă de Decizia în interesul legii nr. 33/2008, pentru a stabili dacă acţiunea în revendicare a reclamantului poate sau nu să fie întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, trebuie analizat dacă prin respingerea prezentei acţiuni i s-ar încălca dreptul la un proces echitabil (mai concret dreptul la o instanţă), drept recunoscut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sau dreptul de proprietate protejat, de asemenea, de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei. Mai trebuie stabilit dacă prin admiterea acţiunii nu s-ar încălca dreptul de proprietate al unei alte persoane.
În privinţa dreptului de acces la justiţie, C.E.D.O. a admis că „pot fi aduse restricţii exerciţiului acestui drept întrucât dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp şi spaţiu" (cauza Golder c. Marea Britanie). De asemenea, a admis că statele dispun de o anumită marjă de apreciere, restricţiile aduse trebuind a urmări un scop legitim şi a exista un raport de rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (cauza Lungoci c. României).
Printre restricţiile admise de C.E.D.O. în exercitarea dreptului de acces la justiţie se numără şi condiţiile procedurale ale acţiunii în justiţie cum sunt: termenele pentru îndeplinirea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie, de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora (cauza Stubbings şi alţii c. Marii Britanii, cauza Gillow, etc.)
Legea nr. 10 din 08 februarie 2001 a reglementat condiţiile în care persoana care se considera îndreptăţită putea solicita retrocedarea imobilelor ce i-au fost preluate de statul român în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 instituind o procedură specială de revendicare, simplificată, derogatorie de la dreptul comun.
Conform acestei proceduri, modificată pe parcursul timpului, reclamanta putea, timp de un an de zile, începând cu data intrării în vigoare a legii, să formuleze, prin intermediul executorului judecătoresc, o notificare prin care să solicite imobilul în litigiu, având posibilitatea ca ulterior acesteia să depună actele doveditoare ale dreptului său de proprietate.
Instanţa a apreciat că reclamantei nu i se încalcă dreptul de acces la o instanţă prin faptul că nu i se recunoaşte posibilitatea de a-şi valorifica fostul drept de proprietate pe calea procedurii revendicării de drept comun, în condiţiile în care putea promova această acţiune în termenul stabilit de lege, Curtea recunoscând statelor dreptul de a stabili anumite termene pentru exercitarea drepturilor procesuale, aşa cum s-a arătat mai sus.
Reclamanta nu poate invoca prevederile Convenţiei pentru apărarea fostului său drept de proprietate, neavând un „bun" în sensul definit de Curte în jurisprudenţa sa, care să poată fi protejat de prevederile Convenţiei. Art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul de a dobândi un bun, pentru a se putea invoca acest temei bunul trebuie să fie actual, să existe la data ratificării convenţiei.
Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Împrejurarea că reclamanţii nu au apelat la Legea nr. 10/2001 nu este de natură a conduce la pierderea dreptului subiectiv de proprietate, ci doar la pierderea dreptului la acţiune în temeiul legii speciale, astfel că aceştia nu mai pot beneficia de avantajele consacrate prin Legea nr. 10/2001, între care semnificative sunt cele legate de celeritatea procedurii şi gama de măsuri reparatorii preconizată de legea specială.
O soluţie în sens contrar ar pune în discuţie inclusiv dreptul la acces în justiţie, în sensul art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu precizarea că reclamanţii în cauză au pierdut posesia şi folosinţa imobilului în litigiu prin violenţă, bunul fiind preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, elementul „violenţă", săvârşit de stat, în dauna cetăţenilor săi, înlăturând orice temei de prescripţie sau decădere cu privire la drepturile subiective, legal recunoscute.
Un asemenea raţionament este impus chiar de principiile dreptului, care escaladează, ca forţă, orice altă regulă de drept, fiind de natură a răspunde însuşi scopului dreptului, care trebuie atins în orice activitate de interpretare normativă, impusă de aplicarea Dreptului.
Referitor la petitul 1 din acţiunea civilă formulată de reclamanţi, Curtea constată ignorarea interesului reclamanţilor de a se statua cu privire la natura preluării bunului de către Statul Român.
Astfel, s-au ignorat dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, care abilitează instanţele de a verifica titlul statului şi de a se pronunţa pe cale de consecinţă.
În cauză, reclamanţii au vizat şi această normă, în mod independent de celelalte norme, pe care şi-a sprijinit demersul procedural.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul mun. Arad prin Primar, învederând următoarele:
- Aprecierea instanţei de apel referitoare la faptul că persoanele deposedate de bunurile imobile nu şi-au pierdut niciodată calitatea de proprietar, făcând trimitere la alin. (2) al art. 2 din Legea nr. 10/2001, este nelegală atâta timp cât din conţinutul legii speciale rezultă în mod evident că prevederile art. se referă la acele persoane care în termenul legal au formulat şi depus în temeiul Legii nr. 10/2001 notificarea pentru acordarea de măsuri reparatorii în natură sau despăgubiri pentru imobilul preluat de către stat.
Această dispoziţie legală nu are aplicabilitate în cadrul revendicării pe dreptul comun, acesta fiind consecinţa unei reglementări speciale adoptate de legiuitor pentru a sprijinii repararea prejudiciilor pentru imobilele preluate abuziv şi a da eficienţa reglementărilor aduse prin această lege.
- S-a reţinut, în considerentele deciziei, că reclamanţii au pierdut posesia şi folosinţa imobilului în litigiu prin „violenţă". Ori, această apreciere este rezultatul neanalizării fondului cauzei, din actele dosarului rezultând că foştii proprietari au primit aprobarea organelor competente pentru a pleca definitiv din ţară - situaţie în care nu se poate accepta în niciun fel sintagma „violenţă" şi consecinţele acesteia.
- În conţinutul motivării, instanţa de apel nu se identifică motivele care au stat la baza desfiinţării sentinţei civile pronunţate în primă instanţă, nefiind analizate considerentele ce au stat la baza hotărârii Tribunalului Arad.
- Critica privind neanalizarea de către instanţa de fond a nevalabilităţii titlului statului este nefondată raportat la faptul că instanţa de fond a analizat în ansamblul ei cauza dedusă judecăţii prin prisma considerentelor ce au stat la baza soluţiei pronunţate.
Ori, faţă de despăgubirirle stabilite, nu este un titlu nevalabil al statului.
- În analizarea cauzei Tribunalul Arad a reţinut Decizia nr. 30/2008 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, făcând analiza cauzei potrivit acestei decizii.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed.
Prin sentinţa civilă nr. 16 din 21 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia civilă, s-a respins acţiunea cu motivarea că persoanele care nu au urmat despoziţiile Legii nr. 10/2001, nedeclanşând în termenul legal procedura prevăzută de această lege, sau care, deşi au urmat-o, nu au obţinut restituirea în natură a imobilului, nu au deschisă calea acţiunii în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
Prin Decizia nr. 71/A din 6 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei primei instanţe, dispunându-se desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei pentru judecata pe fond la acelaşi tribunal, în considerarea următoarelor argumente:
Temeiul de drept invocat de reclamanţi în susţinerea acţiunii îl constituie dispoziţiile art. 480 C. civ.
Acţiunea civilă în revendicare imobiliară este reglementată ca o acţiune imprescriptibilă, în practica C.E.D.O. apreciindu-se în mod constant că limitările care statele semnatare ale convenţiei le pot aduce exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în virtutea suveranităţii lor, trebuie să asigure un echilibru între interesul general şi drepturile şi libertăţile fiecărui cetăţean.
Pe de altă parte, principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 din Constituţie, reclamă egalitatea de tratament a persoanelor care au urmat dispoziţiile Legii speciale nr. 10/2001 şi a celor care au formulat cerere în revendicare ulterior apariţiei acestei legi, în condiţiile în care acţiunea în revendicare este imprescriptibilă.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drept Omului, prin respingerea ca inadmisibilă a acţiunii civile de drept comun formulată de reclamanţi, pentru constatarea nelegalităţiii titlului de preluare a imobilului de către Statul Român, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 [art. 21 alin. (5)], se aduce atingere acestor dispoziţii, prioritate având Convenţia.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a admis apelul declarat de reclamanţi, a desfiinţat sentinţa civilă apelată şi a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare pe fond la aceeaşi instanţă, Tribunalul Arad.
Decizia de apel nu a fost recurată, intrând în puterea lucrului judecat, iar instanţa de apel, prin Decizia recurată în prezentul dosar a dat eficienţă efectelor unei hotărâri irevocabile.
În aceste condiţii, orice alte critici formulate pe calea recursului sunt inutil a fi analizate, impunându-se respingerea recursului ca nefondat, cu aplicarea art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul mun. Arad prin Primar împotriva deciziei nr. 150/A din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2275/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2232/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
