ICCJ. Decizia nr. 2240/2011. Civil. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2240/2011
Dosar nr.2783/90/2008
Şedinţa publică din 11 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 214 din 17 martie 2010 a Tribunalului Vâlcea secţia civilă,
Au fost respinse excepţiile privind prescripţia dreptului material la acţiune şi lipsei calităţii procesuale a reclamanţilor, ridicate de pârâtă.
S-a admis acţiunea formulată de reclamanţii A.R.R., B.S.A., B.C., C.M., E.Z., F.A., F.N., I.N., M.M., M.M., M.V., M.C., M.N., O.M., O.T., P.M., P.E., P.T., Ş.C., T.E. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, dispunându-se:
A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim la nivel de unitate, potrivit art. 176 din C.C.M. la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol şi gaze , sume cuvenite pentru anii 2005, 2006 şi 2007, pentru perioada lucrată efectiv în cadrul pârâtei, ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cote de 4.000 m.c. de gaze naturale anual, conform art. 187 din C.C.M. la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol şi gaze, sume cuvenite pentru anii 2005, 2006 şi 2007, pentru perioada lucrată efectiv în cadrul pârâtei, ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie începând cu data introducerii acţiunii (10 septembrie 2008) şi până la data plăţii efective.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC P. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul de judecată din data de 21 mai 2010, intimata-pârâtă SC P. SA Bucureşti a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi art. 282 C. mun., a art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor.
Recurenta a arătat că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale în sensul că încalcă anumite dispoziţii din Constituţia României, şi anume, art. 1 alin. (3), art. 9, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5) şi art. 53 alin. (1) şi (2).
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate invocată de intimata-pârâtă s-a arătat, în susţinerea acesteia, că, în litigiul de faţă, a fost chemată în judecată, în calitate de angajator, pentru a se supune dispoziţiilor legale care nu recunosc calitatea procesuală a sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, deşi obligaţiile sale au fost negociate şi asumate în urma negocierilor colective purtate cu sindicatele, în considerarea calităţii lor de unici parteneri de dialog social pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate.
S-a susţinut că dispoziţiile legale menţionate, indicate ca fiind neconstituţionale, încalcă atât articolele din Constituţia României, cât şi prevederile principiilor şi articolelor ce alcătuiesc blocul de constituţionalitate român, respectiv dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Intimata a mai arătat, de asemenea, că prevederile a căror constituţionalitate o contestă încalcă egalitatea în faţa legii a unităţii şi salariaţilor, care presupune egalitatea de arme juridice ce se utilizează în conflictele de muncă, precum şi dreptul la apărare al unităţii, caracterul obligatoriu pentru părţi a convenţiilor colective încheiate în urma dialogului social, rolul pe care trebuie să-l asigure sindicatele în sensul asigurării păcii sociale prin participarea obligatorie la rezolvarea tuturor conflictelor de muncă, indiferent că sunt conflicte de interese sau conflicte de drepturi şi indiferent dacă iniţiativa rezolvării acestora aparţine salariaţilor sau unităţilor. Se încalcă, astfel, dreptul la un proces echitabil în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, prin faptul că se interzice unităţii să cheme în judecată sindicatele ca intervenienţi forţaţi sau ca pârâţi.
A mai arătat intimata că există o diferenţă între regimul juridic al conflictelor de interese şi al conflictelor de drepturi, în cazul primelor conflicte, parteneri de dialog social fiind sindicatele, în timp ce în cazul conflictelor de drepturi acestea nu au aproape niciun rol, ceea ce atrage imposibilitatea unităţii de a le introduce în cadrul procesului demarat de salariaţi.
În ceea ce priveşte conflictul de interese, sindicatelor le este recunoscut dreptul exclusiv de a conduce negocierile colective din partea salariaţilor, iar în ceea ce priveşte conflictele de drepturi, în temeiul Legii nr. 53/2003, sindicatele nu au posibilitatea de a promova acţiuni pe cale principală, ci doar de a-i reprezenta, la cerere, pe salariaţi. Conform Legii nr. 168/1999, cererile pot fi formulate doar de cei ale căror drepturi au fost încălcate, sindicatele neputând participa într-un proces declarat de salariaţi, nici pe cale incidentală. În schimb, în temeiul Legii sindicatelor nr. 54/2003, acestea au chiar dreptul de a promova acţiuni pe cale principală, precum şi dreptul de a interveni în procesele iniţiate de salariaţi.
În esenţă, sfera de aplicabilitate a dreptului sindicatelor la acţiune este diferită din perspectiva Legii sindicatelor faţă de cea care rezultă din redactarea C. mun. şi a Legii nr. 168/1999, elementul comun fiind acela că niciunul dintre aceste acte normative nu consacră obligativitatea participării sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, aşa cum este cazul conflictelor de interese.
S-a mai arătat că interesul invocării excepţiei este acela de a formula cereri în contradictoriu cu sindicatele în cadrul executării contractului colectiv de muncă pe care l-au negociat împreună, prin formularea unei cereri de intervenţie ori direct, pe cale principală. S-a susţinut, astfel, că există o legătură de cauzalitate între normele atacate şi situaţia unităţii care este lipsită de dreptul minimal la apărare şi care trebuie să facă faţă unor dificultăţi în cadrul celor peste 20.000 dosare, situaţie în care se impune declararea ca neconstituţionale a textelor sus arătate.
Prin încheierea pronunţată la 25 iunie 2010 Curtea de Apel Piteşti a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, apreciind că nu sunt întrunite cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
Aceasta, faţă de cadrul procesual al litigiului de faţă, în care sindicatul nu este parte.
Intenţia declarată a intimatei de a formula cerere împotriva sindicatului la un moment viitor nu justifică o pretinsă legătură în soluţionarea cauzei a textelor de lege menţionate.
Prin chiar susţinerea intimatei-pârâte se admite că interesul său este viitor, urmărindu-se ca, prin declararea ca neconstituţionale, a celor patru dispoziţii legale, să poată fi atras în proces sindicatul.
Faţă de această situaţie, instanţa a constatat că o eventuală declarare a neconstituţionalităţii invocate nu ar avea nicio înrâurire asupra soluţionării unei cauze în care sindicatul nu are calitatea de parte.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC P. SA, care, în susţinerea nelegalităţii soluţiei, a arătat că drepturile fundamentale ale acestei societăţi sunt obstrucţionate din punct de vedere juridic prin menţinerea în activul legislativ a unor dispoziţii care îngrădesc lărgirea cadrului procesual prin includerea obligatorie a sindicatelor în proces şi recunoaşterea calităţii procesuale de sine-stătătoare.
S-a pretins că sunt întrunite, în speţă, condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 vizând sesizarea Curţii Constituţionale, fiind imperios necesară, pentru dezlegarea litigiului, declararea neconstituţionalităţii textelor cu privire la calitatea procesuală a sindicatelor.
Aceasta întrucât prezentul litigiu este unul de muncă, în cadrul căruia recurenta este chemată în judecată în calitate de angajator, fiind obligată să se supună dispoziţiilor care nu recunosc calitate procesuală sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, deşi obligaţiile societăţii au fost negociate şi asumate în urma negocierilor colective purtate cu sindicatele.
S-a pretins, de asemenea, că, prin neprimirea excepţiei de neconstituţionalitate, recurentei îi este îngrădit dreptul la un proces echitabil văzut prin exigenţele art. 6 din C.E.D.O.
Este, în felul acesta, afectat şi principiul încrederii în statul de drept şi cel al efectivităţii juridice.
Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că legiuitorul are obligaţia de a asigura adoptarea unor dispoziţii legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilităţii acestora, în sensul că trebuie să fie coerente.
Or, textele de lege criticate pentru neconstituţionalitate impun la nivel infraconstituţional o diferenţiere arbitrară de regim juridic între conflictele de interese şi cele de drepturi, detaliindu-se argumentele invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.
De asemenea, recurenta a invocat, într-o dezvoltare exhaustivă, modalitatea în care trebuie respectat dreptul de apărare în acord cu jurisprudenţa C.E.D.O.
În dosar au depus întâmpinare intimaţii-reclamanţi A.R.R. şi B.C., care au solicitat, în esenţă, respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:
Fiind învestită cu o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a procedat în mod corect, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, la verificarea legăturii cu soluţionarea cauzei a textelor criticate pentru neconstituţionalitate.
Sub acest aspect, s-a constatat că invocarea neconstituţionalităţii viza lipsa calităţii procesuale a sindicatului în procesele referitoare la conflictele de drepturi, ceea ce, în opinia recurentei pârâte, ar pune-o într-o situaţie dezavantajoasă, faţă de împrejurarea că negocierea contractului colectiv de muncă s-a făcut cu sindicatul (căruia în conflictele de interese i se recunoaşte legitimarea) şi, pe de altă parte, aceasta o expune pe recurentă acţiunii procesuale a mii de angajaţi.
Or, raportându-se la cadrul procesual al judecăţii – determinat de pretenţiile concrete ale salariaţilor-reclamanţi, vizând plata unor drepturi salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă şi a cotei de 4.000 m.c. gaze naturale anual, potrivit contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică –, instanţa a apreciat în mod corespunzător că legătura cu soluţionarea cauzei a excepţiei invocate este inexistentă.
În sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, neconstituţionalitatea unor dispoziţii are legătură cu judecata cauzei, în măsura în care efectele admiterii acesteia se repercutează, influenţează judecata (constituindu-se, aşadar, în fundament juridic al pretenţiilor deduse judecăţii).
În speţă, nu există o astfel de relaţie, în condiţiile în care sindicatul nu este chemat în proces, iar intenţia afirmată a recurentei, de a-şi îndrepta în viitor acţiunile împotriva sindicatului, nu îi justifică acesteia un interes actual în invocarea neconstituţionalităţii art. 222, art. 282 C. mun., art. 73 din Legea nr. 168/1999, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003.
Absenţa oricărei consecinţe juridice asupra soluţionării cauzei în cadrul procesual determinat prin cererea reclamanţilor, a unei eventuale admiteri a excepţiei de neconstituţionalitate, denotă neîntrunirea cerinţei art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale (respectiv „legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului").
Susţinerea recurentei-pârâte conform căreia ar fi nesocotit principiul efectivităţii dreptului prin aceea că nu-i este permis să-şi valorifice excepţia în cadrul procesual existent, contravenindu-se, astfel, dreptului la un proces echitabil, este neîntemeiată.
Fiind vorba de efectivitatea dreptului, ca parte a preeminenţei dreptului într-o societate democratică, este necesar ca aceasta să se manifeste în cadrul legal recunoscut.
În exercitarea concretă şi efectivă a dreptului la un tribunal trebuie respectate însă limitările impuse de legiuitor pentru că dreptul de acces la instanţă, în înţelesul art. 6 din C.E.D.O., nu e absolut, ci suportă îngrădiri.
O asemenea limitare legală este şi cea instituită prin dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care presupune cu necesitate ca neconstituţionalitatea invocată să influenţeze, în cazul admiterii acesteia, judecata cauzei.
Pentru toate aceste considerente, se constată că instanţa a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, atunci când a apreciat că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale.
Pe cale de consecinţă, criticile deduse judecăţii prin intermediul recursului sunt nefondate şi, în baza art. 312 C. proc. civ., vor fi respinse ca atare, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii de şedinţă din 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2276/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2275/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
