ICCJ. Decizia nr. 2706/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2706/2011
Dosar nr.26703/301/2010
Şedinţa din camera de consiliu de la 23 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 ianuarie 2009, reclamantele D.L.A. şi S.M.H. au chemat în judecată pe pârâţii M.A.I. şi M.M.C., solicitând să se dispună ieşirea din indiviziune asupra unui imobil (teren) în suprafaţă de 935 mp, situat în comuna Răzvad, judeţul Dâmboviţa, partajarea acestuia şi stabilirea cotelor ce revin fiecăruia dintre ei.
În motivarea cererii, reclamanţii au susţinut că alături de pârâţi sunt moştenitorii defuncţilor S.G. şi S.A., bunul supus partajării constituindu-l terenul înscris în titlul de proprietate nr. 155106 din 14 august 2007 şi în hotărârile judecătoreşti nr. 359/2000 şi nr. 9940/1995.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 728 C. civ. şi art. 6731 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 3197 din 25 mai 2010, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale în soluţionarea pricinii, declinând competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
A reţinut instanţa că potrivit dispoziţiilor art. 14 C. proc. civ., cererile în materie de moştenire sunt de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului, neavând relevanţă împrejurarea că bunul (imobil) supus partajării se găseşte în circumscripţia altei instanţe decât aceea a ultimului domiciliu al defunctului.
Astfel sesizată, Judecătoria sector 3 Bucureşti, prin sentinţa nr. 13042 din 18 noiembrie 2010, a admis la rândul său excepţia necompetenţei teritoriale, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
Judecătoria a reţinut că cererea dedusă judecăţii – de partaj bunuri succesorale – are caracter principal şi, fiind o acţiune reală, competenţa sa de soluţionare este determinată de art. 13 C. proc. civ., respectiv în favoarea instanţei „în circumscripţia căreia se află imobilele".
Fiind o normă de ordine publică şi, în aplicarea art. 159 alin. (3) C. proc. civ., instanţa astfel învestită a declinat la rândul său competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
Constatându-se astfel ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat instanţei supreme în scopul pronunţării unui regulator de competenţă.
Referitor la conflictul negativ de competenţă dedus judecăţii, se constată următoarele:
Dispoziţiile art. 13 şi art. 14 C. proc. civ., consacră două cazuri de competenţă teritorială exclusivă sau excepţională, derogatorie de la principiul înscris în art. 5 C. proc. civ., stabilind o altă instanţă căreia să-i revină în mod exclusiv, sub raportul competenţei teritoriale, dreptul de a soluţiona anumite categorii de pricini.
Art. 13 alin. (1) C. proc. civ. prevede că cererile privitoare la bunuri nemişcătoare se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află nemişcătoarele.
Regula de competenţă înscrisă în primul aliniat al art. 13 C. proc. civ. îşi găseşte justificarea în împrejurarea că instanţa locului situaţiei imobilului (forum rei sitae) este mai în măsură să asigure o judecată în mai bune condiţii, sub raportul probelor ce urmează a se administra (expertize, cercetări registre, consultări registre de publicitate imobiliară, etc.).
Celălalt caz de competenţă excepţională prevăzut de dispoziţiile art. 14 C. proc. civ., stabileşte competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al celui decedat, raţiunea legiuitorului în adoptarea acestei norme constituind-o aspectele de bună administrare a justiţiei, dar şi de oportunitate, pentru că are avantajul de a concentra la o singură instanţă toate acţiunile privitoare la aceeaşi moştenitori, asigurând astfel o rezolvare mai lesnicioasă pentru toţi cei interesaţi.
Ca urmare, de principiu, sfera acţiunilor la care se referă art. 14 C. proc. civ., neîndoielnic, cuprinde marea majoritate a acţiunilor ce pot interesa lichidarea unei moşteniri, inclusiv acţiunile în împărţeală, condiţia pretinsă fiind aceea să fie legate de moştenire.
Însă, atâta timp cât, asemenea cauzei de faţă, deşi priveşte un bun succesoral, (singurul bun pretins – un imobil) acţiunea dedusă judecăţii, exercitată pe cale principală, îşi are propria sa individualitate, acţiune reală imobiliară, supusă deci dispoziţiilor art. 13 C. proc. civ., pierzându-şi astfel caracterul incidental şi deci supunerea sa jurisdicţiei instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului (art. 14 C. proc. civ.).
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., competenţa soluţionării pricinii va fi stabilită la instanţa locului imobilului Judecătoria Târgovişte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2751/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2714/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
