ICCJ. Decizia nr. 2990/2011. Civil. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2990/2011
Dosar nr. 3669/2/2010
Şedinţa publică de la 6 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 26 aprilie 2010 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, revizuenţii C.I. şi C.V.E. au solicitat, în contradictoriu cu intimata A.F.I., să se dispună, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea Deciziei comerciale nr. 79 din 18 februarie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 7519/2/2008 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi să se dispună rejudecarea cauzei.
În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că, în realitate, suma pretins datorată apelantei-reclamante a fost achitată de către pârâţii-intimaţi în urmă cu mai mult de 10 ani, dar aceştia nu au mai păstrat chitanţele doveditoare în raport cu perioada de timp îndelungată; recent, o persoană anonimă a trimis revizuentului C.I., prin serviciul de poştă, un plic conţinând mai multe copii xerox ale chitanţelor emise de A.F.I. şi care fac dovada sumelor achitate acesteia cu titlu de chirie, originalele aflându-se la intimata-recurentă.
Anterior, în procesul privind litigiul părţilor, prin Sentinţa civilă nr. 16316 pronunţată la 12 decembrie 2003 în Dosarul nr. 10467/2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.F.I. în contradictoriu cu pârâţii C.I. şi C.V.E., prin care se solicitase rezilierea Contractului de închiriere pentru spaţiul locativ cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă nr. X/1998 privind spaţiul situat în Bucureşti, sector 1, evacuarea pârâţilor din spaţiul respectiv pentru neplata chiriei şi obligarea acestora la plata chiriei restante în sumă de 350.254.653 ROL, majorări de întârziere şi TVA, calculate pentru perioada martie 1998 - octombrie 2001, cu cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Consiliul general al municipiului Bucureşti - A.F.I., prin Decizia comercială nr. 392 din 21 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 722/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, respingând apelul ca nefondat.
Instanţa de apel a apreciat ca fiind temeinică şi legală sentinţa pronunţată de judecătorul fondului, raportat la faptul că reclamanta a comunicat pârâţilor la data de 12 noiembrie 2001 rezilierea contractului de închiriere ca urmare a retrocedării imobilului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1356 din 25 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 10573/2004, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat Decizia comercială nr. 392 din 21 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului, în vederea stabilirii cuantumului sumelor datorate pe intervalul 31 mai 1999 - 3 octombrie 2001.
Instanţa de recurs a reţinut că, raportat la data introducerii acţiunii şi la tipul de creanţă al reclamantei, precum şi coroborat cu momentul în care a încetat calitatea de proprietar în urma retrocedării, aceasta are dreptul de a solicita plata chiriei pe intervalul 31 mai 1999 - 3 octombrie 2001.
În rejudecare, prin Decizia comercială nr. 362 din 19 iunie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 22023/2/2005 (nr. vechi 3766/2005), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte Sentinţa comercială nr. 16316 din 12 decembrie 2003 a Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâţii la plata sumei de 24.209,90 RON, reprezentând chirie restantă, TVA şi majorări de întârziere pe perioada 31 mai 1999 - 3 octombrie 2001.
Pentru pronunţarea acestei decizii s-au avut în vedere dispoziţiile deciziei de casare, cu privire la perioada pentru care reclamanta-apelantă este îndreptăţită să solicite obligarea pârâţilor-intimaţi la plată, precum şi faptul că intimaţii nu au contestat suma pretinsă de apelantă.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 25 noiembrie 2008 sub nr. 7519/2/2008, contestatorii C.I. şi C.V.E. au chemat în judecată pe intimata Consiliul general al municipiului Bucureşti - A.F.I., solicitând, pe calea contestaţiei, anularea Deciziei comerciale nr. 362 din 19 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi rejudecarea cauzei în fond.
Prin Decizia comercială nr. 79 pronunţată la 18 februarie 2009 în Dosarul nr. 7519/2/2008 (număr vechi 2175/2008), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis contestaţia în anulare, a anulat Decizia comercială nr. 362 din 19 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în Dosarul nr. 22023/272005 (număr vechi 3766/2005) şi, în rejudecare, a admis apelul reclamantei A.F.I., a schimbat în parte Sentinţa civilă nr. 16316 din 12 decembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantei, obligând pârâţii să-i plătească acesteia suma de 24.209,9 RON, reprezentând chirie restantă, majorări de întârziere şi TVA pe perioada 31 mai 1999 - 3 octombrie 2001, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei apelate şi obligând intimata la plata către contestatori a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.010,15 RON.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut, în raport cu art. 317 C. proc. civ., că imobilul în litigiu nu mai era ocupat de cei doi contestatori la data la care intimata a procedat la punerea în executare a sentinţei de retrocedare, întocmind procesul-verbal de predare-primire către fostul proprietar (Dosar nr. 10467/2002).
Cererea de chemare în judecată a fost formulată în data de 31 mai 2001, intimata indicând ca adresă de citare a contestatorilor pe aceea a imobilului în litigiu, deşi cunoştea faptul că aceştia nu mai sunt chiriaşi în acel spaţiu. S-a dovedit astfel nelegală citarea la termenul la care cauza a fost soluţionată, când părţile persoane fizice trebuiau citate la noul lor domiciliu, fiind incidente prevederile art. 317 C. proc. civ. Procedându-se în continuare la rejudecarea apelului, s-a reţinut că la finalul ciclului procesual derulat anterior, prin Decizia de casare nr. 1356 din 25 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat cu caracter irevocabil şi autoritate de lucru judecat, în mod obligatoriu pentru judecătorii fondului, asupra dreptului apelantei-reclamante asupra preţului locaţiunii de care au beneficiat intimaţii-pârâţi pe perioada 31 mai 1999 - 3 octombrie 2001, rejudecarea în cauză urmând să privească doar cuantumul preţului. Or, pârâţii-intimaţi nu au contestat modul de calcul al sumei pretinse de reclamantă.
Prin Decizia nr. 516 de la 16 decembrie 2010, Curtea de Apel, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenţii C.I. şi C.V.E., cu motivarea că revizuenţii nu au probat în concret că înscrisurile prezentate sunt doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, astfel încât cererea de revizuire nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, revizuenţii C.I. şi C.V.E. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând drept motive de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs, revizuenţii au învederat că actele depuse, respectiv chitanţele, pot produce ca efect dovada achitării sumelor pretinse, şi nu dovada că sumele nu au fost achitate, la acestea adăugându-se şi recunoaşterea reclamantei care nu neagă faptul că sumele cuprinse în chitanţele doveditoare depuse în xerox au fost achitate întocmai.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 punct 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta nu este fondat, întrucât interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, respectiv a cazului de modificare anterior menţionat.
Nici al doilea motiv de recurs privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, deoarece instanţa a cărei hotărâre este recurată a analizat, în mod corect, raporturile dintre părţi şi a expus motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia; recurenţii nu au indicat, în cuprinsul motivelor de recurs, ce dispoziţii de drept material sau procesual au fost încălcate, limitându-se la a arăta că instanţa de fond a făcut o analiză greşită a materialului probator aflat la dosarul cauzei, susţinere ce nu atrage incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înscrisurile invocate de recurenţi nu pot fi considerate înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. pentru că, deşi nu au fost folosite în procesul în care s-a dat hotărârea atacată, ele au fost cunoscute părţilor în timpul judecăţii, astfel încât nimic nu le împiedica să uzeze de dispoziţiile art. 172 şi art. 175 C. proc. civ. pentru a fi administrate în cauză. Or, condiţia de admisibilitate analizată presupune nu doar ca înscrisurile invocate să nu fi fost depuse la dosar cu prilejul judecăţii de fond, ci şi ca existenţa şi conţinutul acestora să nu fi fost cunoscute la acel moment, ceea ce în cauza dedusă judecăţii nu s-a întâmplat.
Simplul fapt că partea a descoperit anumite înscrisuri probatorii nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, dacă nu se face dovada unei împrejurări de forţă majoră care să o fi împiedicat să le procure în timpul procesului.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de C.I. şi C.V.E. împotriva Deciziei nr. 516 din 16 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.I. şi C.V.E. împotriva Deciziei nr. 516 de la 16 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2993/2011. Civil. Atragerea răspunderii... | ICCJ. Decizia nr. 2940/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
