ICCJ. Decizia nr. 2994/2011. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2994/2011
Dosar nr. 517/1/2011
Şedinţa publică de la 6 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 decembrie 2006 reclamanta SC M. SRL a chemat în judecată pârâta SC M1. SA prin administrator judiciar solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să dispună rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19 iulie 2005 având ca obiect derivat parte din imobilul înscris în CF nr. 19598 Baia Mare.
În susţinerea cererii reclamanta a arătat că prin antecontractul indicat în petit, reclamanta în calitate de promitent/vânzător s-a obligat să vândă pârâtei cota de 99/7.093 mp din dreptul de proprietate asupra imobilului reprezentând în natură parte din abatorul situat în Baia-Mare, judeţul Maramureş. Conform înscrisului depus la dosar învederează că părţile s-au obligat ca cel mai târziu la data de 19 august 2005 să se prezinte la Biroul Notarului Public M.B. în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, termen pe care părţile l-au considerat ca fiind esenţial. De asemenea, arată că în preţul stabilit de părţi nu a fost achitat de pârâtă deşi s-a obligat să o facă pe cheltuiala proprie toate demersurile necesare (schiţă de defalcare, plan cadastral, extras CF) în vederea dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 169 alin. (1) C. civ., art. 1020 şi art. 1021 C. civ.
Pârâta, prin întâmpinarea scrisă înregistrată la instanţă la data de 11 decembrie 2006 a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă ca nefondată, arătând că în mod eronat în cererea introductivă scadenţa plăţii preţului a fost stabilit pentru data de 19 august 2005, întrucât momentul scadenţei plăţii a fost data la care SC N.I.G. LTD va achita către pârâtă suma de 15.000 euro, obligaţie pe care terţul nu şi-a îndeplinit-o.
În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei conform cărora nu şi-a îndeplinit obligaţia de a încheia actul în formă autentică, culpabilă de această neexecutare se află tocmai reclamanta întrucât aceasta deţinea actele de proprietate şi trebuia să întocmească documentaţia cadastrală în calitate de proprietar al spaţiului.
Prin cererea de chemare în garanţie, pârâta, solicită obligarea chematei în garanţie SC N.I.G. LTD să achite suma de 15.000 euro, deoarece chemata în garanţie face parte din acelaşi grup de firme cu reclamanta, având aproximativ aceeaşi conducere şi întrucât aceasta era debitoarea pârâtei a convenit ca plata preţului către reclamantă să fie făcută doar în momentul în care va primi sumele de bani restante.
Tribunalul Bihor, secţia comercială - prin Sentinţa nr. 322 din 19 septembrie 2008 - a respins ca nefondată, atât acţiunea principală cât şi cererea de chemare în garanţie.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că pentru a exista incidenţa dispoziţiilor art. 1020 C. civ., partea, trebuie să justifice culpa justificată a părţii în neîndeplinirea obligaţiei. Sub acest aspect instanţa reţine că în condiţiile Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului pentru validitate nu o constituie o condiţie autentificarea actului de transfer, condiţie care este impusă în mod imperativ doar asupra terenurilor. Este adevărat că pârâta în calitate de promitentă/cumpărătoare s-a obligat să efectueze pe cheltuiala proprie demersurile necesare pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză, dar, actele de proprietate se află în posesia promitentei/vânzătoare şi aceasta nu a făcut dovada predării actelor necesare efectuării schiţei de defalcare şi de a întocmi plan cadastral, prin urmare, nu poate fi reţinută culpa pârâtei în nerespectarea termenului scadent stabilit pentru data de 19 august 2005.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei de nerespectare a pârâtei, a termenului de plată de către pârâtă, s-a reţinut că preţul stabilit de 5.329 euro urma să se achită la un termen nedeterminat, respectiv la o dată incertă, când terţul SC N.I.G. LTD va achita pârâtei suma de 15.000 euro, prin urmare, nici sub acest aspect nu se poate reţine culpa pârâtei în nerespectarea termenului scadent de efectuare a plăţii.
Având în vedere că nimeni nu poate invoca propria-i culpă în neexecutarea contractului, raportat la starea de fapt astfel cum a fost reţinută, în sensul neexistenţei vreunei culpe din partea pârâtei, în baza art. 1022 C. civ. s-a respins cererea principală ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, s-a reţinut că pârâta a solicitat obligarea chematei în garanţie SC N.I.G. LTD, la plata sumei de 15.000 euro pe considerentul că în actul de promisiune a vânzării imobilului, reclamanta şi pârâta au stabilit că această sumă să fie achitată de către terţ pârâtei. Sub acest aspect s-a apreciat că terţul nu este parte contractuală în actul de promisiune de vânzare/cumpărare, prin urmare, acestuia nu-i sunt incidente dispoziţiile art. 969 C. civ. în sensul convenţiilor legale încheiate între părţi.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel SC M. SRL arătând că potrivit alin. (9) din antecontract părţile s-au obligat ca cel târziu la data de 19 august 2005, orele 12,00 să se prezinte la Biroul Notarului Public M.B. din Oradea în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, clauză esenţială pentru stabilirea voinţei reale a părţilor contractante, de natură a produce efecte juridice, iar datorită stării litigioase nu are posibilitatea de a valorifica nici partea din imobil care nu formează obiectul litigiului.
Ori, astfel cum a recunoscut prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond, intimata-pârâtă nu s-a prezentat la data, ora şi locul convenite pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, neîndeplinindu-şi astfel obligaţia asumată prin antecontract, iar neexecutarea obligaţiei asumată se datorează exclusiv culpei acesteia, pe de altă parte potrivit art. 969 C. civ. alin. (1), convenţiile legal făcute având putere de lege.
Arată că, rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare se impune chiar dacă clauzele antecontractului sunt interpretate în sensul că „momentul scadenţei plăţii este data la care SC N.I.G. LTD va achita către SC M1. SA suma de 15.000 euro”, aceasta deoarece, încheierea contractului autentic nu presupune cu necesitate achitarea concomitentă a preţului convenit de părţi, contract ce poate fi încheiat valabil chiar dacă preţul urmează a se achita ulterior.
Într-o astfel de situaţie, dreptul de proprietate asupra lucrului vândut se transferă în patrimoniul cumpărătorului la momentul încheierii contractului, iar vânzătorul devine titularul unui drept de creanţă privind plata preţului, devenind proprietar, cumpărătorul urmând a suporta toate taxele şi impozitele aferente.
Precizează că, potrivit art. 44 C. com., „în obligaţiile comerciale judecătorul nu poate acorda termenul de graţie permis de art. 1021 C. civ.”.
În apel după casare, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal - prin Decizia nr. 120 din 30 noiembrie 2010 a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa criticată, în sensul admiterii acţiunii principale, cu consecinţa rezoluţiunii antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de părţi la data de 19 iulie 2007.
S-a menţinut totodată celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În fundamentarea soluţiei instanţa de control judiciar a reţinut că între părţi a fost încheiată o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare care are ca obiect o obligaţie de a face, respectiv de a încheia un contract de vânzare-cumpărare şi nu una de a da, adică de a transfera proprietatea asupra lucrului, şi, prin urmare, susţinerile intimatei potrivit cărora ar fi operat transferul dreptului de proprietate, în baza art. 971 C. civ., şi că imobilul cu privire la care s-a încheiat antecontractul ar fi proprietatea sa nu pot fi primite.
Într-un asemenea contract obligaţia principală a promitentului vânzător cât şi a promitentului cumpărător este aceea de a se prezenta la notar în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Conform declaraţiei martorei B.C., în a doua jumătate a lunii august 2005, l-a însoţit pe administratorul SC M. SRL la Biroul Notarului Public Baba în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, însă la notar nu s-a prezentat nici un reprezentant al SC M1. SA. Martora a mai arătat că administratorul apelantei l-a contactat telefonic pe reprezentantul intimatei care i-a comunicat că nu se va prezenta şi că nu îl interesează.
Intimata nu şi-a îndeplinit nici obligaţia de a efectua operaţiunile de sistare a indiviziunii, prin întâmpinare motivând că deşi a făcut numeroase demersuri pe lângă apelantă aceasta nu i-a predat înscrisurile necesare, însă această susţinere nu a fost dovedită prin nici o probă, dimpotrivă este infirmată de declaraţia martorei B. care a arătat că reprezentantul intimatei nu s-a prezentat la notar şi a afirmat că nu îl mai interesează.
Potrivit art. 1020 C. civ. „Condiţia rezolutorie este subînţeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său”.
Cu petiţia înregistrată la data de 7 ianuarie 2011 SC M1. SA reprezentată prin lichidator a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate.
Se invocă din nou excepţia nelegalei timbrării, a nulităţii apelului fiind promovat de o altă societate, a necompetenţei materiale litigiul având valoarea de 5.329 euro.
De asemenea se susţine că prezentul litigiu priveşte un bun aflat în averea debitoarei SC M1. SA, în faliment, orice pretenţie asupra acestui bun fiind de competenţa judecătorului sindic.
Bazându-se doar pe susţinerile intimatei şi a unui martor instanţa a pronunţat o hotărâre vădit nelegală.
Recursul este nefondat.
Excepţia inadmisibilităţii şi a tardivităţii apelului a fost tranşată prin Decizia nr. 1026 din 16 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că menţionarea eronată a denumirii societăţii apelante nu poate atrage sancţiunea inadmisibilităţii în lipsa unui temei legal în acest sens art. 287 alin. (1) C. proc. civ. nefăcând referire la această situaţie.
De asemenea pe aspectul inadmisibilităţii apelului se mai reţine că hotărârea apelată a fost pronunţată şi respectiv apelul a fost declarat anterior publicării în M. Of. a deciziei nr. 31/2008, astfel că la momentul învestirii instanţei - decembrie 2006 - acţiunea în rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare era considerată o acţiune neevaluabilă în bani şi astfel hotărârea pronunţată era susceptibilă de calea apelului.
De altfel, hotărârea de declinare pronunţată de Judecătoria Oradea a intrat în puterea lucrului judecat, iar pe de altă parte Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru înainte de modificare prevedea că se taxau la valoare numai acele cereri care însoţeau o cerere de restituire a unei pretenţii ceea ce nu este cazul în speţă.
Justificat instanţa de apel a respins şi excepţia de necompetenţă materială a instanţei apreciind că prezentul litigiu nu este de competenţa judecătorului sindic, deoarece acţiunea ce face obiectul cauzei nu este o acţiune aferentă procedurii insolvenţei nefiind îndeplinite condiţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
De reţinut că societatea recurentă a intrat în reorganizare la data de 15 ianuarie 2008.
Pe fondul recursului, se reţine că, criticile privesc modul de interpretare şi apreciere a probatoriilor, cele relatate fiind aspecte de netemeinicie care nu pot constitui obiect al controlului legalităţii în condiţiile art. 304 C. proc. civ.
Nu s-a demonstrat încălcarea dispoziţiilor art. 1020 - 1021 C. civ., astfel că văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC M1. SA Baia Mare prin lichidator P.I. IPURL Baia Mare împotriva Deciziei nr. 120/2010-A/C de la 30 noiembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 6 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2997/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2993/2011. Civil. Atragerea răspunderii... → |
|---|
