ICCJ. Decizia nr. 2997/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 2997/2011

Dosar nr. 2978/116/2009

Şedinţa publică de la 6 octombrie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 30 octombrie 2009 reclamanta SC N.P.I. SRL a chemat în judecată pârâtele SC P. SA Călăraşi şi A.N.P.A. solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei SC P. SA Călăraşi la vânzarea activelor de tip baraje (construcţii dig, călugări şi deversor) şi a terenului de sub bazinul piscicol „Z.” din comuna Ulmu, în suprafaţă de 40,05 ha (35,29 ha amplasate pe teritoriul comunei Ulmu plus 4,76 ha pe teritoriul comunei Frăsinet - Act adiţional nr. 625 din 20 noiembrie 2007), obligarea pârâtelor A.N.P.A. şi SC P. SA Călăraşi (conform precizării din încheierea din 19 noiembrie 2009) la eliberarea mandatului special reprezentantului său în cadrul AGA la SC P. SA Călăraşi pentru aprobarea valorii de negociere directă a vânzării activului şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că între pârâta SC P. SA Călăraşi şi reclamanta SC N.P.I. SRL a fost încheiat Contractul de asociere în participaţiune nr. 362 din 1 mai 2006 şi, ulterior, Actul adiţional nr. 625 din 20 noiembrie 2007 având ca obiect exploatarea bazinului piscicol (activelor) „Z.” şi a suprafeţei de teren de 35.29 ha, amplasate pe teritoriul comunei Ulmu, în parcela 112 şi 4,76 ha pe teritoriul comunei Frăsinet, în parcela 92, conform Registrului cadastral al proprietarilor.

Pârâta SC P. CălăraşiI SA, societate comercială care s-a aflat în subordinea Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol şi ulterior, potrivit art. 69 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, Agenţiei Domeniilor Statului, iar, prin art. II din Legea nr. 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008 în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, a încheiat contractul de asociere cu SC N.P.I. SRL având ca obiect exploatarea în comun a fondului piscicol al bazinului Z. În acest sens, pârâta (în calitate de asociantă) a pus la dispoziţia reclamantei activul de tip baraj (construcţii dig, călugări şi deversor) având o valoare de inventar de 41,21 RON, iar reclamanta a pus la dispoziţia asocierii atât managementul său, cât şi fondurile băneşti, mijloacele fixe şi resursele umane de care dispune.

Pe parcursul derulării contractului de asociere, reclamanta şi-a plătit lunar atât obligaţiile băneşti către pârâta SC P. SA, dar a şi reinvestit profitul obţinut în bazinul piscicol „Z.”.

De asemenea, reclamanta a arătat că în baza Deciziei nr. 15 din 15 noiembrie 2006 a Consiliului de Administraţie al SC P. SA Călăraşi a efectuat lucrări de investiţii la barajul din cadrul bazinului piscicol „Z.”, recepţionate de pârâta SC P. SA Călăraşi la 16 ianuarie 2007. Totalul investiţiilor efectuate este de 8.601 RON, sumă ce depăşeşte 15% din valoarea evaluată. Ca urmare a acestor investiţii a înaintat către pârâta SC P. SA Călăraşi o cerere în vederea vânzării activului menţionat, prin negociere directă, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării şi a Hotărârii Guvernului nr. 577/2002 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare.

La data de 25 noiembrie 2007, Consiliul de Administraţie al SC P. SA Călăraşi emite Decizia nr. 10 privind vânzarea activului bazin piscicol „Z.” către reclamanta SC N.P.I. SRL, prin negociere directă.

Ulterior, la data de 10 decembrie 2007, Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol Bucureşti, cu respectarea dispoziţiilor legale evocate, hotărăşte vânzarea prin negociere directă a activului „Bazin piscicol Z.”, după efectuarea Raportului de evaluare şi emite Mandatul Special nr. 147 din 17 ianuarie 2008 prin care reprezentantul său la SC P. SA Călăraşi este mandatat pentru a aproba în şedinţa AGA din data de 28 ianuarie 2008 vânzarea prin negociere directă a activului „Bazin piscicol Z.” proprietatea pârâtei SC P. SA Călăraşi şi aprobarea valorii de pornire a negocierii directe.

SC P. SA Călăraşi comunică prin Adresa nr. 103 din 29 ianuarie 2008 societăţii reclamante, că în şedinţa AGA din 28 ianuarie 2008 s-a aprobat cererea de cumpărare prin negociere directă a activului „Bazin piscicol Z.”.

Prin Adresa nr. 288 din 19 mai 2008, SC P. SA Călăraşi aduce la cunoştinţă reclamantei că până la numirea noului reprezentant AGA al ADS nu se mai pot întreprinde acte de dispoziţie în ceea ce priveşte patrimoniul societăţii.

Mai mult, a fost atenţionată reclamanta că ADS va întreprinde toate măsurile pentru vânzarea întregului pachet de acţiuni deţinut de Statul Român la SC P. SA Călăraşi. Conform prevederilor art. 105 alin. (1) din H.G. nr. 577/2002, societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar şi regiile autonome pot vinde active cu aprobarea Adunării generale a acţionarilor sau a Consiliului de administraţie, după caz şi cu avizul prealabil al instituţiei publice implicate. Avizul prealabil al instituţiei publice implicate constă în mandatul special acordat reprezentantului în Adunarea generală a acţionarilor sau în Consiliul de administraţie, după caz.

Reclamanta SC N.P.I. SRL a mai arătat că cererea sa este întemeiată, având în vedere investiţiile efectuate şi riscul pierderii acestora odată cu privatizarea pârâtei şi vânzarea acţiunilor către alte persoane, cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 577/2002.

Pârâta SC P. SA Călăraşi a formulat întâmpinare în cauză, arătând că procedura de vânzare către reclamantă a fost întreruptă întrucât în baza art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008 ADS s-a subrogat Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care rezultă din contractele încheiate cu agenţii contractanţi care deţin în exploatare şi administrare amenajări piscicole, precum şi cu cei care au încheiat contracte de asociere în participaţiune, iar ADS, care în baza alin. (2) din art. 69 a devenit şi acţionar majoritar la SC P. SA în numele statului, prin Adresa nr. 61904 din 13 mai 2008 a interzis acestei societăţi încheierea de acte de dispoziţie privind administrarea patrimoniului societăţii, cu atenţionarea că se intenţionează vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de Statul Român la această societate.

Pârâta SC P. SA a depus la dosar aceleaşi acte ca şi reclamanta şi în plus: certificat de înregistrare menţiuni din 11 iunie 2008 privind societatea P. SA, Încheierea nr. 1840 din 4 iunie 2008 a judecătorului delegat la ORC Călăraşi, adresa emisă de ADS către SC P. SA Călăraşi înregistrată sub nr. 291 din 20 mai 2008 şi adresa emisă de reclamantă către consiliul de administraţie al SC P. Călăraşi SA înregistrată sub nr. 619 din 16 noiembrie 2007.

Tribunalul Călăraşi prin Sentinţa nr. 288 din 16 februarie 2010 a respins acţiunea ca nefondată.

În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut potrivit art. 27 din O.G. nr. 88/1997 şi art. 109 din H.G. nr. 577/2002 societăţile comerciale la care statul este acţionar majoritar care are în derulare contracte de asociere în participaţiune pot vinde prin negociere directă cu asociaţii în situaţiile în care aceştia au efectuat investiţii în activele pe care le utilizează reprezentând mai mult de 15% din valoarea acestor active. Vânzarea se desfăşoară cu acordul instituţiei publice implicate.

Potrivit art. 105 din H.G. nr. 577/2002 pentru vânzarea activelor societăţilor la care statul este acţionar majoritar este necesar avizul prealabil al instituţiei publice implicate, aviz care constă în mandatul acordat reprezentantului său în AGA sau în consiliul de administraţie şi trebuie să privească, potrivit art. 107 din aceeaşi hotărâre, oferta de vânzare (în cazul negocierii directe).

Potrivit art. 109, oferta de vânzare se stabileşte pe baza unui raport de evaluare.

În prezenta cauză, în baza mandatului special emis de instituţia publică implicată - în acel moment - Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol - s-a aprobat vânzarea către reclamanta SC N.P.I. SRL a activului „bazin piscicol Z.”, dar numai după efectuarea raportului de evaluare.

După efectuarea acestui raport de evaluare urma să se emită, conform art. 107 din H.G. nr. 577/2002, un nou mandat special de către instituţia publică implicată - ADS şi în prezent A.N.P.A. - pentru aprobarea ofertei de vânzare în urma negocierii directe cu reclamanta.

Este adevărat că din vina exclusivă a pârâtelor acest raport de evaluare nu a mai fost întocmit şi din acest motiv procedura de vânzare aprobată prin hotărârea AGA nr. 147/2008 a SC P. SA nu a mai continuat, însă reclamanta nu poate solicita direct în instanţă obligarea pârâtei SC P. SA la vânzarea activului „bazin piscicol Z.” prin omiterea unor etape obligatorii, imperativ prevăzute de art. 105, 107 şi 109 din H.G. nr. 577/2002, ce vizează însăşi stabilirea preţului de vânzare a acestui activ, element esenţial pentru ambele părţi, al acestei vânzări.

În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, s-a reţinut în condiţiile în care nu a fost întocmit raportul de evaluare a activului în cauză conform art. 109 din H.G. nr. 577/2002, eliberarea mandatului special pentru aprobarea valorii de vânzare în AGA a SC P. SA Călăraşi de către instituţia publică implicată - A.N.P.A., nu are obiect.

Răspunzând criticilor formulate de reclamantă în apelul promovat, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 466 din 16 noiembrie 2010 a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa criticată, în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantei şi pârâta A.N.P.A. la eliberarea mandatului special reprezentantului său în cadrul AGA la SC P. SA Călăraşi pentru aprobarea valorii de negociere directe a vânzării activului.

S-a menţinut totodată dispoziţia sentinţei atacate privind respingerea capătului 1 de cerere.

În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că textele de lege pe care apelanta şi-a fundamentat cererea de chemare în judecată, respectiv art. 105, 107 şi 109 din H.G. nr. 577/2002 nu prevăd imperativ că evaluarea activului trebuie efectuată înaintea desemnării reprezentantului Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.

De asemenea, H.G. nr. 577/2002 nu stabileşte un moment la care trebuie întocmit raportul de evaluare.

Prin Decizia nr. 10 din 25 noiembrie 2007 a CA al SC P. SA Călăraşi s-a aprobat vânzarea activului, iar prin Decizia nr. 70 din 28 ianuarie 2008, AGA a SC P. SA Călăraşi, în prezenţa reprezentantului Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol ce a avut mandatul special nr. 147 din 17 ianuarie 2008, s-a hotărât vânzarea prin negociere directă a activului „Bazin piscicol Z.”, după efectuarea raportului de evaluare şi aprobarea valorii de pornire a negocierii directe în AGA a SC P. Călăraşi SA.

Având în vedere dispozitivul acestor două decizii, Curtea apreciază că evaluarea activului şi respectiv aprobarea valorii de pornire a negocierii directe în AGA a SC P. SA sunt aspecte distincte în procedura de vânzare a activului, care urmează să fie îndeplinite, după caz, de către cele două intimate.

În aceste condiţii, cel de-al doilea capăt de cerere apare ca fondat, aceasta cu atât mai mult cu cât este evidentă culpa exclusivă a intimatelor în blocarea procedurii de vânzare.

Cu petiţia înregistrată la data de 18 ianuarie 2011 A.N.P.A. a declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel se susţine că s-a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 şi art. 109 din H.G. nr. 577/2002, care prevăd expres că societăţile comerciale la care statul e acţionar majoritar care are în derulare contracte de asociere pot vinde prin negociere directă cu asociaţii în situaţiile în care aceştia au efectuat investiţii în activele pe care le utilizează reprezentând mai mult de 15% din valoarea acestor active, vânzarea realizându-se cu acordul instituţiei publice implicate.

De asemenea s-a considerat greşit modul în care se acordă mandatul reprezentantului statului în AGA sau în Consiliul de Administrare şi cum să se privească potrivit art. 107 din aceiaşi H.G., oferta de vânzare.

Recursul este fondat.

În adevăr decizia dată de instanţa de apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 105 alin. (1) din H.G. nr. 577/2002 conform cărora ";societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar şi regiile autonome pot vinde active cu aprobarea adunării generale a acţionarilor sau a consiliului de administraţie, după caz, şi cu avizul prealabil al instituţiei publice implicate. Avizul prealabil al instituţiei publice implicate constă în mandatul special acordat reprezentantului în adunarea generală a acţionarilor sau în consiliul de administraţie, după caz"; - legiuitorul a conferit societăţilor comerciale care se încadrează în ipoteza acestui text legal posibilitatea şi nu obligaţia de a vinde activele aflate în patrimoniul acestora.

Se instituie astfel o condiţie prealabilă expresă şi imperativă pentru înstrăinarea acestor active, stipulând ca vânzarea activelor se poate face numai dacă există avizul prealabil al instituţiei publice implicate, care va da sau nu avizul în funcţie de oportunitatea vânzării.

Potrivit textelor legale incidente în materie, avizul instituţiei pentru vânzarea activelor societăţilor la care statul este acţionar majoritar consta în mandatul acordat reprezentantului sau în Adunarea Generala a Acţionarilor sau în Consiliul de Administraţie şi trebuie sa privească, potrivit art. 107 din H.G. nr. 577/2002, oferta de vânzare.

Potrivit art. 109 alin. (2) din H.G. nr. 577/2002, ";preţul de ofertă se stabileşte, de regulă, pe baza unui raport de evaluare";.

În speţă, vânzarea a fost aprobată numai ";după efectuarea raportului de evaluare";.

În acest sens, prin art. 1 al Hotărârii Consiliului de Administraţie, Compania Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol ";aproba vânzarea prin negociere directă a activului ";Bazin piscicol Z."; proprietatea SC P. Călăraşi SA, după efectuarea raportului de evaluare";.

Mai mult, la art. 2 al aceleiaşi hotărâri se ";aprobă emiterea mandatului special reprezentantului intereselor C.N.A.F.P. la SC P. Călăraşi SA privind aprobarea vânzării prin negociere directa a activului ";Bazin piscicol Z."; proprietatea SC P. Călăraşi SA, după efectuarea raportului de evaluare";.

În lumina acestor texte legale, rezultă că instanţa de apel în mod greşit a apreciat că ";evaluarea activului şi respectiv aprobarea valorii de pornire a negocierii directe în AGA a SC P. SA sunt aspecte distincte în procedura de vânzare a activului"; şi că ";textele de lege pe care apelanta şi-a fundamentat cerere de chemare în judecată, respectiv art. 105, 107 şi 109 din H.G. nr. 577/2002 nu prevăd imperativ că evaluarea activului trebuie efectuată înaintea desemnării reprezentantului Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură"; - având în vedere că evaluarea este o etapa esenţială şi premergătoare aprobării înstrăinării şi apoi a valorii de negociere întrucât aceasta vizează stabilirea preţului.

În aceste condiţii, obligând recurenta să elibereze mandatul special reprezentantului său în cadrul AGA la SC P. SA Călăraşi pentru aprobarea valorii de negociere directă a vânzării activului instanţa de apel a încălcat etapele obligatorii impuse de textele legale incidente în materie.

În aceste condiţii, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta A.N.P.A. împotriva Deciziei nr. 466 de la 16 noiembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, modifică decizia recurată şi respinge ca nefondat apelul.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 6 octombrie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2997/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs