ICCJ. Decizia nr. 3080/2011. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3080/2011
Dosar nr.657/91/2010
Şedinţa publică din 1 aprilie 2011
Asupra cauzei civile de faţă;
Prin cererea înregistrată la sub nr. 657/91/2010, pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia civilă, reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia a pârâtului Ş.I.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în baza obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 coroborat cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată, pârâtul Ş.I. a fost expulzat din Italia, la data de 17 februarie 2010, în baza Decretului Prefectului de Roma, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada şederii în Italia.
Prin sentinţa civilă nr. 184 din 16 martie 2010, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a respins ca nefondată, acţiunea declarată de reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, care prevede că se poate interzice dreptul la liberă circulaţie a cetăţenilor români în străinătate dacă prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, cetăţeanul român ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi statul respectiv şi că nu s-a făcut dovada că pârâtul a desfăşurat o astfel de activitate sau ar urma să desfăşoare o activitate prin care să aducă atingere gravă intereselor României sau relaţiilor bilaterale dintre România şi Italia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date care a reţinut încălcarea prevederilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 şi faptul că instanţa de fond nu a luat în considerare Decretul Prefecturii Provinciei Roma din data de 17 februarie 2010 din care a rezultat că pârâtul a avut un comportament antisocial.
S-a mai invocat art. 1 pct. 1 din Acordul dintre România şi Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală.
Prin Decizia nr. 172/A din 11 iunie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, reţinând, în esenţă, că art. 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate pe o perioadă de cel mult 3 ani, în cazul persoanelor returnate dintr-o ţară în baza unui acord de readmisie, însă odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar care are prioritate, potrivit art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie; că, spre deosebire de norma internă, Legea nr. 248/2005, care prevede că, pentru restrângerea dreptului cetăţeanului român la liberă circulaţie în străinătate, este suficient ca acesta să fi fost returnat dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, independent de motivul pentru care a fost returnat, norma comunitară, art. 27 din Directiva 2004/38/CE, stabileşte expres şi limitativ, doar trei cazuri în care autorităţile statelor membre pot lua o astfel de măsură restrictivă, respectiv afectarea ordinii publice, siguranţei publice sau sănătăţii publice şi că, în speţă, condiţiile mai sus enunţate nu sunt incidente, întrucât simplu fapt că pârâtul s-a aflat pe teritoriul statului italian şi nu se afla în derularea unui contract de muncă, nu duce la concluzia că aceasta ar constitui o ameninţare la siguranţa publică a statului respectiv.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, criticând-o ca fiind nelegală şi fără a invoca vreun motiv de casare sau modificare, a arătat că, faţă de prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007, coroborate cu art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, are obligaţia să înainteze instanţei competente dosarul de îndepărtare a cetăţenilor români expulzaţi din Italia, iar autorităţile judecătoreşti urmează să pronunţe o decizie vizând interzicerea deplasării cetăţenilor expulzaţi din Italia pe o perioadă determinată.
Din Decretul Prefectului de Roma, prin care pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei, rezultă că acesta a avut un comportament antisocial, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei publice.
S-a mai arătat, că art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică şi că autorităţile italiene au dispus măsura interzicerii pârâtului de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de la 5 la 10 ani, sub sancţiunea executării pedepsei privative de libertate, iar, conform art. 1 pct. 1 din acordul de readmisie dintre România şi Republica Italia, ratificat prin Legea nr. 173/1977, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părţi, fără alte formalităţi, orice persoană care nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru intrare sau nu mai întruneşte cerinţele pentru şederea pe teritoriul părţii contractante solicitante.
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentului care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este întemeiat.
Prin HG nr. 1347/2007 s-a stabilit pentru Direcţia Generală de Paşapoarte sau, după caz, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor obligaţia înaintării către instanţă a dosarului de îndepărtare, demers care trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, potrivit cărora restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României, sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.
Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie se dispune de către instanţă, în raport de prevederile acestui text, care trebuie interpretate prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar, faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele Protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica, în sine, luarea unor asemenea măsuri. Şi art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
În cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Prin Decretul emis de Prefectul de Roma se menţionează faptul că pârâtul a fost expulzat de pe teritoriul Italiei doar pe motiv că ar putea comite infracţiuni şi că prezenţa sa poate să constituie motiv de prejudiciu pentru siguranţa publică.
Măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie doar pentru faptul că prezenţa intimatului-pârât pe teritoriul Italiei ar constitui o ameninţare la adresa siguranţei publice a acelui stat, nu ar respecta principiul proporţionalităţii şi nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamant va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamatul Ministerul Administraţiei şi Internelor reprezentat de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei nr. 172/A din 11 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3081/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 3073/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
