ICCJ. Decizia nr. 3081/2011. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3081/2011
Dosar nr. 2590/3/2010
Şedinţa publică din 1 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte în contradictoriu cu pârâtul I.F. a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulaţie în Belgia pentru o perioadă de cel mult 3 ani, întrucât autorităţile din această ţară au dispus returnarea sa pentru faptul că a muncit fără forme legale.
Învestit cu soluţionare cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 259 din 23 februarie 2010 a anulat cererea, ca netimbrată.
Prima instanţă a reţinut că reclamanta a fost citată cu menţiunea timbrării şi până la termenul de judecată nu s-a achitat de această obligaţie legală, găsindu-şi astfel aplicarea dispoz. art. 20 alin. (2) şi (3), raportat la art. 11 din Legea nr. 146/1997.
După soluţionarea cauzei, în data de 26 februarie 2010 s-a primit prin grefa instanţei solicitarea reclamantei de acordare a unui nou termen de judecată în vederea timbrării, motivat de faptul că la data termenului de judecată unităţii nu i-au fost deschise creditele bugetare la titlul II „Bunuri şi servicii", astfel încât nu poate achita taxa de timbru.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta motivând că a fost împiedicată să timbreze printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, deoarece nu avea deschise creditele bugetare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 427A din 15 iunie 2010 a admis apelul, a desfiinţat sentinţa menţionată şi a trimis cauza spre rejudecare la tribunal, apreciind că motivul invocat reprezintă o împrejurare obiectivă aflată mai presus de voinţa reclamantei, astfel încât netimbrarea cererii nu s-a datorat culpei sau neglijenţei sale.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul I.F., criticând soluţia pentru faptul că instanţa de apel a înlăturat de la aplicare dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997, taxa de timbru trebuind să se plătească anticipat. Totodată a criticat şi faptul că reclamanta nu a probat susţinerile din apel, privitoare la existenţa unei împrejurări obiective mai presus de voinţa sa, care au împiedicat -o să se achite de această obligaţie legală prioritară.
Recursul nu este fondat.
Este de principiu că sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 modificată nu intervine decât în cazul în care se poate reţine vreo culpă, fie ea şi uşoară în sarcina reclamantului.
În speţă, reclamanta, care este o instituţie bugetară, s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a achita taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar aferente acţiunii formulate motivat de faptul că până la 24 februarie 2010, dată ulterioară pronunţării sentinţei apelate nu se aprobase încă bugetul ei de venituri şi cheltuieli pentru anul 2010.
Potrivit borderoului de la dosar, cererea reclamantei de acordare a unui nou termen de judecată pentru complinirea cerinţelor formale legale privind timbrarea acţiunii, a fost expediată în data 19 februarie 2010 şi a ajuns la dosarul cauzei abia în data de 26 februarie 2010, după ce prima instanţă se pronunţase deja.
Reclamanta în calitate de instituţie bugetară efectuează plăţile în limitele şi sumele aprobate cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind bugetul propriu.
Or, acest demers cu reflectare directă în contabilitatea sa are nevoie de aprobarea Ministerului Finanţelor Publice, respectiv deschiderea creditului bugetar, care reprezintă limita maximă până la care se pot repartiza credite bugetare sau se pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar.
În această situaţie, reclamanta a justificat poziţia procesuală adoptată, de neplată a taxelor datorate prin motive obiective, mai presus de voinţa ei, aspect justificat prin nedeschiderea creditelor bugetare la titlul II „Bunuri şi servicii", situaţie de fapt în raport de care Curtea de Apel a apreciat corect incidenţa dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ. ce au impus soluţia de desfiinţare a sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pe cale de consecinţă, criticile formulate sunt nefondate, cu consecinţa inaplicabilităţii în speţă a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, recursul va fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul I.F. împotriva deciziei nr. 427/A din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3113/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3080/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
