ICCJ. Decizia nr. 3180/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3180/2011
Dosar nr. 7693/3/2009
Şedinţa publică din 5 aprilie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 762 din 20 mai 2009 a respins ca inadmisibil capătul de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. formulat de reclamantul Ţ.C.A. în contradictoriu cu pârâtul V.T. A fost admisă excepţia prescripţiei şi a fost respins capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 1996 ca prescris. Cererea pârâtului privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 201 A din 18 martie 2010 a admis apelul reclamantului şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a luat act de renunţarea la judecata celui de al II – lea capăt de cerere referitor la anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat conform Legii nr. 112/1995.
În motivarea acestei soluţii instanţa de apel a reţinut în esenţă următoarele:
Acţiunea precizată în repetate rânduri cu care instanţa a fost sesizată a privit două capete de cerere: constatarea preferabilităţii titlului de proprietate al reclamantului faţă de titlul pârâtului şi respectiv, anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârât în temeiul Legii nr. 112/1995.
Primul capăt de cerere a fost corect respins faţă de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. care consacră în alin. (2) caracterul subsidiar al acţiunii în constatare faţă de acţiunea în realizare, în raport de faptul că reclamantul nu a cerut lăsarea imobilului în deplină proprietate şi posesie.
S-a apreciat că prin respingerea acestui capăt de cerere reclamantului nu i se aduce atingere dreptului de acces la justiţie, conceput ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, în condiţiile în care instanţa europeană recunoaşte statelor membre o marjă suficient de largă de apreciere în reglementarea mijloacelor procedurale puse la dispoziţia părţilor pentru valorificarea drepturilor şi intereselor lor legitime, cu condiţia ca aceste mijloace să nu facă în mod concret practic imposibil accesul la o instanţă.
S-a constatat că în cauză reclamantul are posibilitatea să promoveze o acţiune în revendicare, ca fiind mijlocul specific şi cel mai eficient de protejare a dreptului de proprietate.
Referitor la capătul doi de cerere s-a constatat că reclamantul, prin precizarea de acţiune formulată la 19 martie 2009, a arătat că înţelege să renunţe la judecată, privind anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârât.
Sub acest din urmă aspect s-a apreciat întemeiat apelul reclamantului întrucât deşi renunţase la judecată pentru acest al doilea capăt de cerere instanţa a respins acţiunea ca prescrisă, încălcând astfel principiul disponibilităţii, care guvernează procesul civil şi deci cu încălcarea art. 124 alin. (5) C. proc. civ.
3. Recurs
Împotriva deciziei Curţii de Apel reclamantul a declarat în termen recurs.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. fără indicarea motivelor prevăzute expres de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
În fapt s-a criticat soluţia instanţei de apel pentru netemeinicie deoarece instanţa s-a pronunţat doar pe ½ din primul capăt de cerere deşi a fost învestită să se pronunţe pe întreg acest capăt de cerere prin precizarea din 7 mai şi 26 februarie 2009 când a declarat că dacă se stabileşte preferinţa pentru titlul său, apartamentul ar urma să fie lăsat în deplină proprietate şi liniştită posesie nemaifiind necesară judecarea cererii de anulare a contractului.
Recurentul a susţinut că prin soluţia dată a fost împiedicat să recupereze apartamentul luat prin fraudă şi printr-o cauză ilicită şi i s-a îngrădit astfel dreptul la judecată.
S-a solicitat casarea deciziei pentru că nu s-a intrat în judecarea fondului.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate instanţa constată că aceasta este legală şi temeinică.
Cadrul procesual în raport de precizările succesive ale reclamantului a fost corect stabilit.
În petiţia din dosarul de fond, reclamantul a indicat textual „vă reamintesc că nu am cerut decât compararea de titluri de proprietate asupra apartamentului din strada G.A. în baza art. 111 alin. (1) C. proc. civ. şi nimic altceva" şi precizează în mod expres „am renunţat şi renunţ să se judece anularea contractului de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 1996 pe numele pârâţilor".
Ca urmare în mod corect s-a constatat că primul capăt de cerere întemeiat pe art. 111 C. proc. civ. este inadmisibil şi ca urmare cererea a fost soluţionată pe cale de excepţie, neputându-se intra în fondul cauzei.
Văzând că în cauză au fost respectate dispoziţiile legale reţinute în modalitatea de soluţionare a acţiunii iar instanţa de apel în mod temeinic a constatat acest lucru cu corecţia referitoare la adaptarea soluţiei în raport de măsura şi limitele în care reclamantul a înţeles să învestească instanţa, s-a constatat că recursul este nefondat şi în temeiul art. 312, art. 1 C. proc. civ. a fost respins cu consecinţa menţinerii deciziei Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ţ.C.A. împotriva deciziei nr. 201A din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3183/2011. Civil. Fond funciar. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 3179/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
