ICCJ. Decizia nr. 3172/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3172/2011
Dosar nr.4395/114/2009
Şedinţa publică din 5 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Buzău, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 210 din 5 februarie 2010, a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei cu privire la capătul de cerere al reclamanţilor B.R.C. şi C.N. privind constatarea calităţii de proprietari asupra terenului în suprafaţă de 1287,39 m.p. situat în Municipiul Buzău, strada I.; a respins contestaţia formulată de reclamanţii B.R.C. şi C.N., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Buzău, prin primar, împotriva dispoziţiei din 1 februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Buzău; a respins cererea formulată de reclamanţii B.R.C. şi C.N. privind anularea rectificării certificatului de moştenitor din 13 august 1984.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia necompetenţei materiale a instanţei, referitoare la capătul de cerere privind constatarea calităţii de proprietari a reclamanţilor asupra terenului în suprafaţă de 1287,39 m.p., situat în Buzău, strada I., excepţie invocată de pârâtul Municipiul Buzău prin Primar, instanţa a apreciat că este nefondată, întrucât acest capăt de cerere este accesoriu la capătul de cerere principal privind anularea în parte a dispoziţiei din 1 februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Buzău, astfel încât, instanţa competentă cu soluţionarea cererii principale fiind competentă să soluţioneze şi cererile accesorii.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că dispoziţia din 1 februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Buzău este legală şi temeinică, în condiţiile în care pârâtul a propus acordarea de despăgubiri în echivalent, conform legii speciale, pentru imobilul situat în Buzău, str. I., format din construcţii în suprafaţă de 144,96 m.p. şi terenul aferent, în suprafaţă de 1054,61 m.p.
S-a reţinut că în mod corect suprafaţa de 1.054,61 m.p. teren a fost calculată ca diferenţă dintre suprafaţa totală de 1.542 m.p. deţinută de numita B.E. în baza actului de proprietate din 5 februarie 1910 şi suprafaţa de teren de 387,39 m.p. restituită reclamanţilor prin sentinţa civilă nr. 518 din 8 octombrie 2003 a Tribunalului Buzău, la care s-a adăugat suprafaţa de 100 m.p. înstrăinată de aceştia, în calitate de moştenitori legali, numiţilor M.C. şi M.E.
Instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine că moştenitorii defunctei B.E., reclamanţii din prezenta cauză, sunt proprietarii suprafeţei de 1.000 m.p. teren, conform certificatului de moştenitor din 13 august 1984 emis de notariatul de Stat Judeţean Buzău, în condiţiile în care acelaşi notariat a rectificat certificatul de moştenitor, corectând suprafaţa de 1.000 m.p. în 100 m.p., corectare vizată prin semnătură şi stampilă.
De asemenea, instanţa a reţinut că din adresa din 22 ianuarie 2010 a Camerei Notarilor Publici Ploieşti, actele autentice anterioare anului 1986 au ars în incendiul de la Revoluţia din 1989, astfel că, este posibil ca încheierea de rectificare a acestui certificat de moştenitor să fi fost distrusă în acele împrejurări, autenticitatea ştampilei aplicată pe rectificarea făcută nefiind contestată de reclamanţi.
Nu au fost reţinute susţinerile reclamanţilor, în sensul că din suprafaţa totală de 1.542 m.p. teren, doar suprafaţa de 542 m.p. ar fi fost preluată în mod abuziv de stat, instanţa reţinând că sentinţa civilă nr. 19 din 15 ianuarie 1953 a Tribunalului Popular al oraşului Buzău pronunţată în Dosarul nr. 2970/952 şi procesul-verbal de sechestru din 16 septembrie 1952 vizau întreaga suprafaţă de 1.542 m.p. teren.
S-a mai reţinut că, referitor la suprafaţa de teren preluată în mod abuziv de stat din suprafaţa totală de 1.542 m.p. teren, chiar şi reclamanţii au dubii, situaţie ce rezultă din notificarea din data de 12 noiembrie 2001, în care au solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 1.642,65 m.p., în timp ce, în prezenta cauză, au solicitat, în subsidiar, în cazul respingerii celui de-al doilea capăt de cerere, să fie menţinută dispoziţia din 1 februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Buzău.
Constatând că reclamanţii nu au dovedit că din suprafaţa de teren totală de 1.542 m.p. doar 542 m.p. ar fi fost preluaţi în mod abuziv de stat, instanţa a respins capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri în echivalent pentru suprafaţa de 154,61 m.p. teren nerestituit din suprafaţa de 542 m.p., precum şi capătul de cerere privind constatarea calităţii de proprietar asupra terenului în suprafaţă de 900 m.p., rămas după înstrăinarea suprafeţei de 100 m.p., din cei 1.000 m.p., conform certificatului de moştenitor din 13 august 1984 emis de Notariatul de Stat Judeţean Buzău, nerectificat.
Cu privire la constatarea calităţii de proprietari a reclamanţilor asupra terenului în suprafaţă de 387,39 m.p., restituit prin sentinţa civilă nr. 518 din 08 octombrie 2003 a Tribunalului Buzău, instanţa a apreciat că sentinţa civilă nr. 518 din 08 octombrie 2003 constituie prin ea însăşi titlu de proprietate pentru suprafaţa de teren în cauză, astfel încât, acest capăt de cerere este neîntemeiat.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 121 din 9 iunie 2010, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor B.R.C. şi C.N., împotriva sentinţei civile nr. 210 din 5 februarie 2010 a Tribunalului Buzău, în contradictoriu cu Municipiul Buzău, prin Primar.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 19 din 15 ianuarie 1953 Tribunalul Popular al Oraşului Buzău a încuviinţat, în baza Decretului nr. 234/1951, vânzarea imobilului proprietatea debitoarei E.B., la cererea Administraţiei Financiare a Oraşului Buzău, pentru neplata datoriilor fiscale ale proprietarei imobilului situat în Buzău, strada I., identificat conform procesului-verbal de sechestru din data de 16 septembrie 1962 (Dosar nr. 1358/2001).
Conform procesului-verbal de sechestru sus-arătat, imobilul supus sechestrului s-a compus din 4 camere, un antreu, un hol, o bucătărie şi cămară în suprafaţă de 199 m.p. şi o magazie în suprafaţă de 96 m.p., precum şi o pivniţă în suprafaţă de 123,48 m.p., precum şi terenul de 1542 m.p., fiind exceptată de la urmărirea imobilului partea locuită de B.E., respectiv o cameră, o cămară, un antreu şi o bucătărie, precum şi o magazie.
Din declaraţia pentru stabilirea impozitului asupra clădirilor şi terenurilor în oraşe pe anul 1952 (Dosar nr. 1358/2001) rezultă că E.B. avea în Buzău, strada I. suprafaţa de 1.642, 65 m.p. teren (deci cu 100 m.p. mai mult decât i s-a preluat prin procesul-verbal de sechestru anterior menţionat), precum şi clădire formulată din 5 camere, hol, antreu, sală mică, 2 bucătării, cămară, beci şi magazie.
Ca atare, nu pot fi reţinute susţinerile apelanţilor în sensul că sentinţa civilă nr. 19/1953 a Tribunalului Popular Buzău nu a mai fost pusă în executare sau că dreptul de punere în executare al acesteia este prescris şi că autoarea lor, B.E. a rămas în continuare proprietara şi posesoarea întregului imobil, câtă vreme prin procesul-verbal de sechestru din data de 16 septembrie 1952 deja fusese luată măsura de indisponibilizare a unei părţi din acest imobil, în suprafaţă de 1.542 m.p., rămânând în posesia autoarei contestatorilor doar suprafaţa de 100 m.p., cât reprezenta diferenţa dintre cea preluată şi cea avută în proprietate, conform actului de vindere din data de 5 februarie 1910 şi cu care, de altfel, figura în evidenţele fiscale, potrivit declaraţiei din anul 1952.
De altfel, prin sentinţa civilă nr. 518/2003, Tribunalul Buzău a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că imobilul în litigiu a fost preluat în ianuarie 1953 de la B.E., pentru neplata sumei de 1.500 RON, reprezentând impozit, conform sentinţei civile nr. 19/1953 a Tribunalului Buzău.
Rezultă, cu certitudine, din conţinutul sentinţei civile nr. 19/1953, că suprafaţa preluată este cea din procesul-verbal de sechestru, astfel încât, apelanţii-contestatori nu au făcut nicio dovadă în sensul rămânerii în proprietatea şi posesia autoarei lor a întregului imobil, situat în Buzău, str. I.
Faptul că, ulterior, prin Decizia nr. 41/517/1957, s-a atribuit o suprafaţă de 668 m.p. numitului C.G., nu vine decât să confirme faptul că terenul şi construcţiile menţionate în procesul-verbal de sechestru au trecut în mod efectiv în proprietatea statului, care a înţeles a efectua ulterior acte de dispoziţie asupra lui.
Nu pot fi primite susţinerile apelanţilor în sensul că, în realitate, terenul atribuit numitului C.G. era de 542 m.p. sau 533,08 m.p. teren, câtă vreme nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens, dovadă care, de altfel, nici nu ar fi fost relevantă în condiţiile în care ceea ce interesează în rezolvarea prezentei cauze este suprafaţa reală rămasă în posesia şi proprietatea defunctei B.E. şi nu modalitatea în care statul a înţeles să dispună asupra restului suprafeţei preluate.
Certificatul de moştenitor nr. MM/1984 depus de către contestatori, în care se menţionează o suprafaţă de 1.000 m.p. aferentă construcţiei moştenite de la B.E., nu este de natură a face dovada proprietăţii asupra acestei suprafeţe, câtă vreme acesta este un act cu caracter declarativ, iar nu cu caracter constitutiv de drepturi.
Or, aşa cum s-a arătat mai sus, dovada dreptului de proprietate asupra imobilului litigios este actul de vindere din anul 1910, prin care B.C. a cumpărat de la A.C. construcţiile şi terenul situate în Buzău, complinit cu actele de preluare, constând în procesul-verbal de sechestru din anul 1952 şi sentinţa nr. 19/1953.
Procesul-verbal încheiat la 2 iulie 1958 (Dosar nr. 1766/114/2007), nu reprezintă, actul de preluare al terenului în litigiu, ci doar un act administrativ încheiat de Comisia de identificare şi preluare a terenurilor aferente imobilelor naţionalizate conform Decretului nr. 224/1951 pentru evidenţa acestora, întrucât, în realitate, imobilul fusese deja preluat de către stat în baza Decretului nr. 224/1951, procesului-verbal de sechestru şi sentinţei civile sus-arătate.
De menţionat este că, în acest proces-verbal, este trecută doar suprafaţa de 838 m.p. reprezentând diferenţa aproximativă dintre suprafaţa de 1.514 m.p. preluaţi de la B.E. şi cea de 668 m.p. deja atribuită numitului C.G. în anul 1957, dovada în acest sens fiind aceea că acesta este trecut ca vecin al terenului, în partea de sud.
Este greşit calculul apelanţilor, în sensul că, potrivit acestui proces-verbal statul ar fi preluat suprafaţa de 838 m.p., din care 533,08 m.p. teren fără construcţii şi 304,92 m.p. teren de sub construcţii şi că, în realitate, 533,08 m.p. este de fapt suprafaţa de teren care a fost ocupată efectiv de către C.G., ca urmare a atribuirii acestuia a suprafeţei de 668 m.p., câtă vreme, aşa cum s-a arătat mai sus, terenul de 688 m.p. atribuit anterior întocmirii procesului-verbal din anul 1958, fusese scăzut din suprafaţa totală de 1.514 m.p. preluată, nefăcându-se nicio dovadă că, în realitate, C.G. a preluat mai puţin teren decât i s-a atribuit de către stat.
Este adevărat că în certificatul de moştenitor prezentat de către contestatori este înscrisă suprafaţa de 1.000 m.p. teren aferent locuinţei cu dependinţele ei, situată în Buzău, str. I., cu menţiunea declarării faptului că defuncta B.E. ar fi dobândit aceste bunuri prin moştenire de peste 30 ani, fără a fi prezentat vreun act scris care să ateste această proprietate.
Aşa cum s-a arătat anterior, înscrierea suprafeţei de 1.000 m.p. în certificatul de moştenitor nr. MM/1984, nu poate face dovada dreptului de proprietate asupra acestei suprafeţe care, în realitate, era de 100 m.p., suprafaţă pe care, de altfel, contestatorii au şi vândut-o prin contractul de vânzare-cumpărare nr. V.
Din studierea acestui contract de vânzare-cumpărare, rezultă faptul că la acea dată s-a vândut întregul imobil avut în proprietate, nefiind menţionat la vecinătăţile imobilului înstrăinat un rest de proprietate aparţinând vânzătorilor, de unde rezultă, cu certitudine, că la data vânzării locuinţei aferentă terenului în suprafaţă de 100 m.p. vânzătorii erau proprietarii numai ai aceste suprafeţe.
Ca atare, rectificarea suprafeţei de 1.000 m.p., în 100 m.p., aplicată pe certificatul de moştenitor sus-menţionat, nu face decât să confirme situaţia reală a dreptului de proprietate asupra averii rămasă în patrimoniul defunctei B.E., reprezentând o eroare materială ce a fost îndreptată de către Notariatul de Stat prin aplicarea ştampilei şi semnăturii corespunzătoare, iar contestatorii nu s-au înscris în fals împotriva acestui act doveditor, deşi instanţa de fond a acordat un termen în acest sens.
Aşa cum a arătat şi instanţa de fond, din adresa nr. a/2010 a Camerei Notarilor Publici Ploieşti, actele autentice anului 1986 au ars în incendiul de la Revoluţia din anul 1989, astfel încât, este posibil ca încheierea de rectificare a acestui certificat de moştenitor să fi fost distrusă în acele împrejurări.
Nefiind făcută dovada de către reclamanţii-contestatori că rectificarea suprafeţei de teren s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor Regulamentului de aplicare a Decretului nr. 377/1960, respectiv art. 20 alin. (2), art. 22, art. 20 alin. (3), art. 20 alin. (3) lit. f) şi art. 22 alin. (2) şi nici că încheierea de rectificare nu a fost dată, câtă vreme menţiunea rectificării suprafeţei de teren este confirmată de către Notariatul de Stat Judeţean prin aplicarea semnăturii şi ştampilei pe copia legalizată, la data de 6 septembrie 1984, Curtea de Apel constată că în mod corect instanţa de fond a respins cererea acestora de constatare a nulităţii rectificării certificatului de moştenitor nr. MM/1984 emis de Notariatul de Stat Judeţean Buzău.
Chiar şi în condiţiile în care rămân valabile menţiunile referitoare la suprafaţa de 1.000 m.p. din certificatul de moştenitor sus-arătat şi se constată inexistentă rectificarea copiei legalizate a acestui certificat, instanţa constată că menţiunile acestor înscrisuri sunt lipsite de eficienţă, în condiţiile în care nu fac dovada existenţei unui drept de proprietate asupra întregii suprafeţe de 1.000 m.p. şi nu sunt de natură a produce consecinţe juridice de genul înscrisurilor autentificate sau hotărârilor judecătoreşti constitutive ale dreptului de proprietate.
Este adevărat că prin sentinţa civilă nr. 518 din 8 octombrie 2003 s-a admis contestaţia formulată de aceeaşi reclamanţi împotriva dispoziţiei nr. X/2003 a Primarului Municipiului Buzău şi s-a dispus restituirea în natură, către reclamanţi, a părţii din imobilul casă de locuit şi a suprafeţei de 387,39 m.p. curte, dar atât în cuprinsul acestei sentinţe, cât şi în considerentele deciziei nr. 1955/2004 a Curţii de Apel Ploieşti, nu se regăsesc aspecte referitoare la întinderea dreptului de proprietate a autoarei contestatorilor, ci doar referitoare la dreptul acestora de a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Din cuprinsul acestor hotărâri rezultă, în mod clar, că a fost restituită doar suprafaţa de teren de 387,39 m.p. şi construcţia casă de locuit şi nicidecum suprafaţa totală de 511,38 m.p., respectiv 123,99 m.p. teren de sub construcţii şi 387,39 m.p. teren curte liber de construcţii.
Câtă vreme nu s-a formulat o cerere de lămurire a dispozitivului sub acest aspect, dispozitiv care, de altfel, este clar, în sensul restituirii imobilului construcţie şi doar a terenului aferent acestuia, de 387,39 m.p., iar împotriva sentinţei sus-arătate apelanţii nu au înţeles să formuleze vreo cale de atac, rezultă că în mod corect suprafaţa de 1.054,61 m.p. teren a fost calculată ca diferenţă dintre suprafaţa totală de 1.542 m.p. deţinută de numita B.E. în baza actului de proprietate nr. b/1910 şi suprafaţa de 387,39 m.p. teren restituit prin sentinţa civilă nr. 518/2003 la care s-a adăugat suprafaţa de 100 m.p. înstrăinată de aceştia, în calitate de moştenitori legali, numiţilor M.C. şi M.E.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, au declarat recurs reclamanţii B.R.C. şi C.N., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând dispoziţiile art. 2304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Se impune anularea, în parte, a dispoziţiei din 1 februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Buzău, în sensul de a se acorda despăgubiri în echivalent numai pentru suprafaţa de 30.61 m.p. teren nerestituit şi pentru locuinţele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995.
- Invocându-se dispoziţiile Decretului nr. 224/1951, cât şi faptul că autoarea noastră nu ar fi achitat impozitele, prin sentinţa civilă nr. 19 din 15 ianuarie 1953, s-a dispus în mod abuziv vânzarea construcţiilor proprietatea autoarei B.E. Această sentinţă nu a fost pusă în executare niciodată.
- În baza Decretului nr. 224/1951, s-a luat de stat o parte din construcţii şi suprafaţa de 533,08 m.p. (fără construcţii şi 304,92 m.p. de sub construcţii).
- După decesul autoarei (mătuşa B.E.) din 1984, dreptul de proprietate asupra locuinţei cu dependinţe, cât şi a suprafeţei de 1.000 m.p. teren din Buzău, ne-a revenit nouă reclamanţilor.
- Rectificarea copiei legalizate a certificatului de moştenitor nr. MM din 13 august 1984 este lovită de nulitate, deoarece această rectificare s-a făcut pe o copie legalizată a certificatului de moştenitor, iar nu pe originalele certificatului.
- Suntem proprietarii terenului în suprafaţă de 900 m.p. situat în Municipiul Buzău, teren pe care l-am dobândit de la mătuşa noastră. Diferenţa de 100 m.p. a intrat în proprietatea lui M.C. în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991, această suprafaţă a făcut parte din suprafaţa de 900 m.p.
- Suntem proprietarii terenului în suprafaţă de 1411,38 m.p. din Municipiul Buzău, strada I., alcătuit din 900 m.p. moştenire legală, 511,38 m.p. ce ne-a fost restituită prin sentinţa civilă nr. 518 din 8 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Buzău.
Recursul nu este fondat.
Dispoziţia din 1 februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Buzău a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Pârâtul a propus acordarea de despăgubiri în echivalent conform art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu privire la imobilul situat în Municipiul Buzău, str. I., format din construcţii în suprafaţă de 144,96 m.p. şi teren aferent în suprafaţă de 1054,61 m.p.
Prin sentinţa civilă nr. 191 din 15 ianuarie 1953 tribunalul popular al Oraşului Buzău a încuviinţat, în baza Decretului nr. 234/1951, vânzarea imobilului proprietatea debitoarei E.B., mătuşa reclamanţilor B.R.C. şi C.N., la cererea Administraţiei Financiare a Oraşului Buzău pentru neplata datoriilor fiscale ale proprietarei imobilului situat în Buzău, str. I., conform procesului-verbal de sechestru din data de 16 septembrie 1962 - Dosar nr. 1358/2001 ataşat la dosarul de fond.
Din cuprinsul procesului-verbal mai sus menţionat, rezultă că, imobilul supus sechestrului era compus din 4 camere, un antreu, un hol, o bucătărie şi cămară în suprafaţă de 199 m.p., o magazie în suprafaţă de 96 m.p., o pivniţă în suprafaţă de 123,48 m.p., precum şi terenul aferent în suprafaţă de 1.542 m.p., fiind exceptată de la urmărirea imobilului partea locuită de B.E., respectiv o cameră, o cămară, un antreu, o bucătărie, precum şi o magazie.
Din declaraţia pentru stabilirea impozitului asupra clădirilor şi terenurilor în oraşe pe anul 1952 - Dosar nr. 1358/2001 anexat la dosarul cauzei, rezultă că E.B. avea în Buzău, str. I. suprafaţa de 1642,65 m.p., deci cu 100 m.p. mai mult decât i s-a preluat prin procesul-verbal de sechestru anterior menţionat, precum şi clădire formată din 5 camere, hol, antreu, sală mică, 2 bucătării, cămară, beci şi magazie.
Prin urmare, nu pot fi reţinute susţinerile recurenţilor-reclamanţi în sensul că sentinţa civilă nr. 19/1953 a Tribunalului Buzău nu a mai fost pusă în executare sau că dreptul de punere în executare al acesteia este prescris şi că autoarea acestora, B.E., a rămas în continuare proprietara şi posesoarea întregului imobil, câtă vreme prin procesul-verbal de sechestru din data de 16 septembrie 1952 deja a fost luată măsura de indisponibilizare a unei părţi din acest imobil, în suprafaţă de 1.542 m.p.
De altfel, prin sentinţa civilă nr. 518/2003, Tribunalul Buzău a stabilit cu autoritate de lucru judecat, că imobilul în litigiu a fost preluat în ianuarie 1953 de la B.E. pentru neplata sumei de 1.500 RON, reprezentând impozit, conform sentinţei civile nr. 19/1953 a Tribunalului Buzău.
Aşadar, recurenţii-reclamanţi nu au făcut dovada faptului că, autoarea lor a rămas în continuare în proprietatea întregului imobil situat în Buzău, str. I.
Faptul că, ulterior, prin Decizia nr. 41/517/1957 s-a atribuit o suprafaţă de 668 m.p. numitului C.G., nu vine decât să confirme faptul că terenul şi construcţiile menţionate în procesul-verbal de sechestru au trecut în mod efectiv în proprietatea statului, care a înţeles să efectueze, ulterior, acte de dispoziţie asupra lui.
Certificatul de moştenitor nr. MM/1984 ce a fost depus de către recurenţii-reclamanţi în care se menţionează o suprafaţă de 1.000 m.p. aferentă construcţiei moştenită de B.E., nu este de natură a face dovada proprietăţii asupra acestei suprafeţe, câtă vreme acesta este un act cu caracter declarativ, iar nu cu caracter constitutiv de drepturi.
Înscrierea suprafeţei de 1.000 m.p. în certificatul de moştenitor nr. MM/1984, nu poate face dovada dreptului de proprietate asupra acestei suprafeţe care, în realitate, era de 100 m.p., suprafaţă pe care, contestatorii au vândut-o prin contractul de vânzare-cumpărare nr. Z.
Din cuprinsul actului de vânzare-cumpărare menţionat mai sus rezultă că la acea dată s-a vândut întregul imobil construcţie şi terenul aferent avut în proprietate, nefiind menţionat la vecinătăţile imobilului înstrăinat vreun rest de proprietate, care să aparţină proprietarilor-vânzători.
Prin urmare, rectificarea suprafeţei de 1.000 m.p., cu cea de 100 m.p., aplicată certificatului de moştenitor menţionat, nu face decât să confirme situaţia reală a dreptului de proprietate asupra averii rămase în patrimoniul autoarei B.E. Eroarea materială existentă a fost îndreptată de către Notariatul de Stat prin aplicarea ştampilei şi semnăturii corespunzătoare, iar recurenţii nu s-au înscris în fals împotriva acestui act doveditor, deşi în faza judecăţii de la fond s-a acordat un termen în acest sens.
Nefiind făcută dovada de către recurenţii-reclamanţi că rectificarea suprafeţei de teren s-a făcut cu încălcarea Regulamentului de aplicare a Decretului nr. 377/1960, respectiv art. 20 alin. (2), art. 22, art. 30 alin. (3), art. 20 alin. (3) lit. f) şi art. 22 alin. (2) şi nici că încheierea de rectificare nu a fost dată, câtă vreme menţiunea rectificării suprafeţei de teren este confirmată de către Notariatul de Stat Judeţean prin aplicarea semnăturii şi ştampilei pe copia legalizată la data de 6 septembrie 1984, corect instanţa de fond a respins cererea acestora de constatare a nulităţii rectificării certificatului de moştenitor nr. MM/1984 emis de Notariatul de Stat Judeţean Buzău.
Aşadar, faţă de cele reţinute se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B.R.C. şi C.N. împotriva deciziei nr. 121 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3178/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3169/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
