ICCJ. Decizia nr. 3189/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3189/2011
Dosar nr. 4372/97/2009
Şedinţa publică din 19 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1612/CA/2010, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta E.Q.I.S.P.R.L. Deva împotriva pârâtelor ARHIVELE NAŢIONALE – DIRECŢIA JUDEŢEANĂ A ARHIVELOR NAŢIONALE Hunedoara, SC D. SA Deva, C.I.M. şi A.O.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, la data preluării de la SC D. SA Deva a unor documente, reclamanta era desemnată administrator judiciar al acesteia, însă Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia pronunţată la 20 februarie 2008, a admis recursul formulat împotriva sentinţei nr. 225/2007 a Tribunalului Hunedoara prin care s-a deschis procedura şi a casat-o, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Ca urmare, actele preluate de la SC D. SA Deva, trebuiau restituite societăţii la acea dată.
Art. 18 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996 în forma dată de OUG nr. 39/2006, aprobată cu modificările prin Legea nr. 474/2006, prevede că, în cazul desfiinţării, în condiţiile legii a unui creator de documente, persoana juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul prevederilor art. 2, cât şi cele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii certificate şi extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale, vor fi preluate de Arhivele Naţionale sau de direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale.
Din textul de lege menţionat rezultă că preluarea documentelor cu valoare istorică, precum şi a celor cu valoare practică se face de către pârâtă în cazul desfiinţării persoanei juridice or, faţă de situaţia dată reclamanta nu a făcut dovada că SC D. SA Deva a fost desfiinţată, astfel că cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de textul de lege menţionat pentru a fi admisă faţă de pârâta ARHIVELE NAŢIONALE – DIRECŢIA JUDEŢEANĂ A ARHIVELOR NAŢIONALE.
Cât priveşte pe ceilalţi pârâţi F.L.M., C.I.M. şi A.O.M., din certificatul depus la dosar rezultă că mandatul de administratori al acestora a expirat în data de 23 mai 2006.
Întrucât în prezent aceştia nu mai au calitatea de administratori acţiunea reclamantei faţă de aceştia a fost respinsă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta E.Q.I.S.P.R.L. Deva care a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii reclamantei.
Prin Decizia comercială nr. 29 din 18 martie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, a admis apelul, s schimbat în parte sentinţa atacată şi a admis acţiunea împotriva pârâtei ARHIVELE NAŢIONALE – DIRECŢIA JUDEŢEANĂ A ARHIVELOR NAŢIONALE Hunedoara.
Pe cale de consecinţă, a obligat pârâta să preia de la reclamantă statele de plată ale salariaţilor, documentele ce atestă încadrarea locurilor de muncă şi documentele cu valoare practică aparţinând SC D. SA Deva.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că SC D. SA Deva a fost supusă unor proceduri legale de dizolvare şi lichidare distincte care s-au derulat în paralel.
În prezent, SC D. SA Deva este dizolvată, în conformitate cu prevederile art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990.
Este de reţinut că această societate nu mai are nici organe statutare, mandatul administratorilor şi al cenzorilor fiind expirat (fila 21 dosarul Tribunalului Hunedoara). De asemenea, aceasta şi-a încetat activitatea şi nu mai funcţionează la sediul social.
În cazul SC D. SA Deva sunt, deci, îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 237 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 31/1990.
Aşa cum rezultă din Decizia comercială nr. 261/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, sentinţa de dizolvare a rămas irevocabilă la 30 iunie 2007, astfel că numirea lichidatorului s-a făcut cu încălcarea art. 237 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 31/1990.
În aceste condiţii, curtea de apel a constatat că SC D. SA Deva şi-a încetat existenţa, din punct de vedere legal, la expirarea termenului prevăzut de art. 237 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, iar împrejurarea că Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, de altfel, instituţie publică, nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite de art. 237 alin. (8) din Legea nr. 31/1990 şi nu a radiat din oficiu societatea menţionată, nu poate conduce la concluzia că, legal, SC D. SA Deva există.
De altfel, noţiunea existenţei creatorului de documente trebuie privită în sensul că acesta funcţionează efectiv, putând să asigure păstrarea arhivei.
Curtea de apel a mai constatat că şi interesul public impune ca arhiva cu valoare practică să fie deţinută de persoana legal îndreptăţită. Reclamanta nu are nicio calitate de a deţine arhiva SC D. SA Deva. Chiar şi eventualele adeverinţe eliberate de reclamantă apar ca fiind emise de o persoană fără calitate, fiind lipsite de forţă juridică.
Prin continuarea deţinerii în fapt a arhivei cu valoare practică de către reclamantă se prejudiciază drepturile şi interesele unui număr mare de persoane, foste angajate la SC D. SA Deva în perioada 1948 – 1999.
Curtea de apel a mai apreciat că reclamanta nici nu poate avea calitatea de deţinător al arhivei cu valoare practică a SC D. SA Deva, noţiunea de deţinător fiind legată de o calitate legal atribuită şi nu de simpla deţinere faptică.
În consecinţă, a concluzionat că în mod greşit prima instanţă nu a aplicat în cauză dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 16/1996.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta a formulat recurs în termenul legal solicitând admiterea acestuia şi modificarea deciziei în sensul respingerii apelului, ca nefondat.
A invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că instanţa de apel nu a aplicat corespunzător dispoziţiile art. 18 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, SC D. SA nefiind desfiinţată în sensul în care legea prevede, deoarece societatea comercială nu este în faliment, reclamanta nu a acţionat în calitate de lichidator judiciar, iar potrivit art. 233 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, nefiind incidentă nicio situaţie de excepţie când dizolvarea are loc fără lichidare.
Dizolvarea nu este un mod de încetare a persoanei juridice.
Pe de altă parte, motivarea instanţei de apel potrivit căreia SC D. SA Deva şi-a încetat existenţa din punct de vedere legal, la expirarea termenului prevăzut de art. 237 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, vine în contradicţie cu constatarea aceleiaşi instanţe că dosarul având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei se află pe rolul instanţei de judecată.
În fine, a mai arătat că restul considerentelor hotărârii privind situaţia de fapt şi interesele foştilor salariaţi nu sunt de natură a justifica în drept soluţia pronunţată.
Intimata – reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul se găseşte fondat.
Instanţa de apel şi-a motivat hotărârea pe împrejurarea că societatea comercială pârâtă SC D. SA Deva este dizolvată potrivit art. 237 din Legea nr. 31/1990, considerând, în opinia acesteia, că aceasta s-a aflat în toate situaţiile reglementate de art. 237 lit. a), b), c) din această lege, deşi prin hotărârea de dizolvare rămasă irevocabilă, instanţa de judecată a avut în vedere doar ipoteza prevăzută de art. 237 lit. b) şi având în vedere data rămânerii irevocabile a acestei hotărâri şi, deopotrivă, dispoziţiile art. 237 alin. (7) şi alin. (8) din lege, a concluzionat că societatea comercială trebuie considerată şi radiată chiar dacă autoritatea competentă Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nu şi-a îndeplinit atribuţiile rezultate din textul de lege, de vreme ce trebuia să sesizeze din oficiu judecătorul delegat în vederea radierii societăţii, după trecerea termenului, expirat în cauză.
Or, instanţa de apel omite în analiza sa, pe de o parte, dispoziţiile art. 237 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, prin care se arată că la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, societatea comercială intră în lichidare, enunţ care reia principiul enunţat în art. 233 alin. (1) din lege, potrivit căruia dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea lichidării, iar potrivit alin. (4) societatea dizolvată îşi continuă personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării până la terminarea ei.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 237 alin. (7) şi (8) din lege nu prevăd că radierea – în cazul în care nu s-a numit un lichidator sau nu s-a făcut o cerere de numire a unui lichidator de către persoanele interesate, în termenele prevăzute de lege – are loc de drept, ci, dimpotrivă, în această situaţie se pronunţă o încheiere de către judecătorul delegat la sesizarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în contradictoriu cu acesta şi societatea comercială, citată prin reprezentanţii legali sau, după caz, prin curator special, în condiţiile art. 44 C. proc. civ., încheiere supusă publicităţii, conform art. 237 alin. (9) din legea de mai sus şi recursului, conform art. 6 din Legea nr. 26/1990, privind Registrul Comerţului.
Aşa fiind, este greşită reţinerea în această cauză a faptului că numirea lichidatorului s-a făcut cu depăşirea termenului legal, iar în lipsa unei încheieri irevocabile, instanţa de apel nu putea reţine că a operat radierea societăţii ceea ce ar fi echivalat, într-adevăr, cu desfiinţarea acesteia ca persoană juridică în condiţiile legii, pentru a se putea astfel reţine pe cale de consecinţă, încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 18 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996.
Societatea comercială este o fiinţă juridică născută dintr-un contract şi dacă pentru fiinţa juridică dizolvarea constituie o cauză de dispariţie, pentru actul constitutiv al societăţii comerciale, dizolvarea constituie în drept o reziliere totală a pactului societar ale cărei efecte depline se produc doar pe data închiderii lichidării şi radierii societăţii din Registrul Comerţului.
Mai mult, nu este contestat şi instanţa de apel a avut în vedere faptul că societatea comercială se află şi într-un litigiu în vederea deschiderii procedurii Legii nr. 85/2006, privind insolvenţa societăţilor comerciale, astfel că reclamanta nu poate invoca în beneficiul său dispoziţiile art.18 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, societatea comercială nefiind încă desfiinţată în sensul atribuit de lege acestei situaţii de drept, pentru a putea opera obligaţia de preluare în sarcina pârâtei.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul şi va modifica hotărârea instanţei în sensul că va respinge apelul formulat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SERVICIUL JUDEŢEAN HUNEDOARA AL ARHIVELOR NAŢIONALE împotriva deciziei comerciale nr. 29/2011 din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta E.Q.I.S.P.R.L. împotriva sentinţei nr. 1612/CA/2010 din 20 octombrie 2010 a Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2718/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3054/2011. Civil. Alte cereri. Recurs → |
|---|
