ICCJ. Decizia nr. 3070/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3070/2011
Dosar nr. 3121/2/2011
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 11 octombrie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, contestatoarea SC W.T.C. SA BUCUREŞTI, în contradictoriu cu intimata SC F.P. SA, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea formelor de executare iniţiate de intimată cu neobservarea dispoziţiilor execuţionale referitoare la poprirea înfiinţată asupra sumelor existente în conturile contestatoarei deschise la R.B.S.B.
Contestatoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 403, art. 3731 şi art. 379 C. proc. civ.
Judecătoria sector 1 Bucureşti, prin sentinţa nr. 3484 din 23 februarie 2011 a admis excepţia de necompetentă materială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
În pronunţarea acestei soluţii prima instanţă a reţinut, raportat la natura creanţei, că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 45 din OUG nr. 51/1998 potrivit cărora cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S. sunt de competenţa curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul, sau după caz, domiciliul pârâtului.
Astfel învestită Curtea de Apel Bucureşti, secţia A V-a comercială, prin sentinţa nr. 49 din 2 mai 2011 a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
În fundamentarea acestei sentinţe cea de-a doua instanţă a reţinut, în esenţă, că litigiul nu se circumscrie reglementării prevăzută de OUG nr. 51/1998 dat fiind faptul că, prin transferarea creanţei de la A.V.A.S. la Fondul Proprietatea, aceasta a ieşit din sfera creanţelor preluate la datoria publică, nemaireprezentând un activ al statului în sensul prevăzut de art. 2 din OUG nr. 51/1998 şi nici o creanţă neperformantă în sensul prevăzut de art. 3 din evocatul act normativ.
Din aceste considerente, curtea de apel în stabilirea instanţei competente material în soluţionarea pricinii, a făcut aplicarea art. 400 alin. (1), art. 402 şi art. 403 C. proc. civ., raportându-se totodată şi la Decizia în interesul legii nr. XV/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, în pronunţarea regulatorului de competenţă, are a analiza natura creanţei ce formează obiectul executării silite.
Contestatoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 403, art. 3731 şi art. 379 C. proc. civ. solicitând anularea formelor de executare silită prin care se urmărea valorificarea unei creanţe rezultate din garantarea de către Ministerul Finanţelor Publice a împrumutului acordat debitoarei SC W.T.C. SA BUCUREŞTI, creanţă ce a fost preluată, în vederea valorificării de către A.V.A.S. în temeiul OG nr. 29/2002. Ulterior, creanţa a făcut obiectul transferului de la A.V.A.S. către Fondul Proprietatea, în acord cu reglementările cuprinse în art. 4 din Titlul II al OUG nr. 81/2007.
Prin transferul astfel operat creanţa şi-a schimbat natura, din creanţă neperformantă, preluată la datoria publică, sub regimul de reglementare al OG nr. 29/2002 şi OUG nr. 51/1998 într-o creanţă al cărei regim juridic se circumscrie, în materia executării, dreptului comun.
În aceste condiţii, soluţia instanţei mai întâi investite, de a schimba natura creanţei şi, implicit, a domeniului de reglementare apare ca fiind excesivă şi pronunţată cu nesocotirea temeiurilor de drept invocate în cerere.
Aşadar, cum natura juridică a creanţei determină normele care reglementează competenţa materială în identificarea instanţei de executare, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 400 şi art. 402 C. proc. civ. raportat şi la Decizia nr. XV/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împrejurare faţă de care instanţa competentă material în soluţionarea prezentei contestaţii la executare este Judecătoria Sector 1 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa în favoarea judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3054/2011. Civil. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3184/2011. Civil. Dizolvare societate. Recurs → |
|---|
