ICCJ. Decizia nr. 3408/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3408/2011
Dosar nr. 3071/1/2011
Şedinţa publică de la 2 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 703/PI din 15 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 12391.1/30/2005, s-a respins cererea principală precizată formulată de reclamanta SC D.C.M. SRL Timişoara prin administrator judiciar SCP C.T.L. SPRL Timişoara, în contradictoriu cu pârâta SC A.C. SA Timişoara, intervenienta SC M.C.D.F. SA Timişoara şi intervenientul forţat SC G.I.A.T.A. SA Ştefăneşti ca neîntemeiată, s-a respins cererea de intervenţie forţată formulată de reclamantă ca neîntemeiată şi a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 8.045 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că atât cererea principală precizată cât şi cererea de intervenţie forţată sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
În speţă, reclamanta SC D.C.M. SRL tinde, prin petitul principal aşa cum a fost precizat a se constata calitatea sa de succesor cu titlu particular al SC I.A.T.S.A. SA Timişoara II (filială a G.I.A.T.S.A. SA Piteşti), prin aport contractual, ipoteză juridică care nu se regăseşte în niciuna din cele trei situaţii reglementate de lege.
Astfel, s-a reţinut că prin H.G. nr. 1201/1990, fosta U.A/ Piteşti a devenit SC D.S. SA Piteşti iar la 3 mai 1991 prin Hotărârea Consiliului de Administraţie s-a decis organizarea în teritoriu a 23 de filiale dintre care una a dobândit sediul în Timişoara şi care s-a înmatriculat în ORC Timiş sub denumirea SC R.D.S. Timişoara II S.A. iar ulterior SC I.A.T.S.A. Timişoara II S.A.
La 27 ianuarie 1995 prin Hotărâre AGA denumirea SC D.S. SA Piteşti a devenit SC I.A.T.S.A. SA Piteşti şi împreună cu filialele a constituit G.I.A.T.S.A. SA Piteşti.
Adunarea Generală a filialei SC I.A.T.S.A. Timişoara II S.A., societate cu capitalul integral de stat a decis să se privatizeze, printre acţionari aflându-se şi SC M.C.D.F. SA Timişoara, M.V., P.D. dar şi SC I.A.T.S.A. SA Piteşti ca acţionar principal.
SC I.A.T.S.A. Timişoara II SA a devenit societate mixtă (cu capital privat şi de stat) schimbându-şi denumirea în SC I.A.T.S.A. Timişoara SA, fiind înscrisă în registrul comerţului Timiş cu nr. J. 35/1549 din 26 noiembrie 1996.
Prin actul adiţional autentificat la 5 mai 2001 SC I.A.T.S.A. Timişoara S.A şi-a schimbat denumirea în SC A.C. SA Timişoara.
În paralel, reclamanta SC D.C.M. SRL care a purtat denumirea iniţială de SC I.A.T.S.A. D.C.M. SA a fost autorizată prin sentinţa civilă nr. 1001/C din 24 aprilie 1996 a Judecătoriei Timişoara şi a avut ca asociaţi pe SC I.A.T.S.A. SA Piteşti, SC M.C.D.F. SA, M.V., F.M. şi P.D.
În acest context, s-a constatat că nu există nicio legătură juridică între reclamanta SC D.C.M. SRL şi fosta filială a SC I.A.T.S.A. SA Piteşti, adică SC I.A.T.S.A. Timişoara II S.A., în prezent SC A.C. SA Timişoara, ele fiind societăţii de sine stătătoare, neintervenind de-a lungul timpului vreo relaţie de succesiune între ele şi că singurul element care, în opinia reclamantei, ar face dovada că este succesoarea SC I.A.T.S.A. Timişoara II SA este relaţia dintre cele două suprafeţe de teren pe care SC I.A.T.S.A. SA Piteşti le-a adus ca aport în natură, în calitatea sa de acţionar atât la SC I.A.T.S.A. Timişoara SA, respectiv 10.002 mp cât şi la SC I.A.T.S.A. D.C.M. SA, respectiv 2.800 mp, concluzionând că suprafaţa totală a acestor două suprafeţe de teren, 12.802 mp este aferent SC I.A.T.S.A. Timişoara II SA cu care ar fi participat la capitalul său social.
De asemenea, instanţa a reţinut că reclamanta face o confuzie între cele două entităţi, SC I.A.T.S.A. SA Piteşti şi SC I.A.T.S.A. Timişoara II S.A., solicitând în petitul principal aşa cum a fost formulat şi ulterior precizat, „să se constate că reclamanta este alături de pârâtă succesoare cu titlu particular al SC I.A.T.S.A. SA Timişoara II (filială a G.I.A.T.S.A. SA Piteşti)”, în al treilea petit „să se constate că proporţional cu aportul în natură cu care filiala G.I.A.T.S.A. SA Piteşti a contribuit la capitalul nostru social, reclamantei îi revine în proprietate o parte de 22 % în terenurile menţionate” iar în considerente concluzionează că „Deci atât societatea reclamantă cât şi societatea pârâtă sunt succesoare cu titlu particular – prin aport contractual – ale SC I.A.T.S.A. Piteşti SA”.
Or, este fără echivoc că SC I.A.T.S.A. SA Piteşti şi filiala SC I.A.T.S.A. Timişoara II S.A. (în prezent SC A.C. SA) sunt două entităţi juridice diferite, două societăţi comerciale distincte, aşa cum rezultă din dispoziţiile art.42 din Legea nr.31/1990, că aportul în natură la capitalul social al SC I.A.T.S.A. D.C.M. SA (în prezent SC D.C.M. SRL), teren în suprafaţă de 2.800 mp, a fost adus de SC I.A.T.S.A. SA Piteşti, că aceeaşi societate a adus aport în natură la capitalul social al SC I.A.T.S.A. Timişoara S.A. (fostă SC I.A.T.S.A. Timişoara II S.A, în prezent SC A.C. SA), suprafaţa de 10.002 mp şi că titularul dreptului de proprietate al celor două suprafeţe de teren, însumând 12.802 mp a fost SC I.A.T.S.A. SA Piteşti, aşa cum rezultă din certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria MO3, nr. 1112, fila 33, dosar nr. 12391/30/2005.
Acest certificat de atestare a dreptului de proprietate a fost emis pe denumirea SC D.S. SA Piteşti care la 27 ianuarie 1995 prin Hotărâre AGA şi-a schimbat denumirea în SC I.A.T.S.A. SA Piteşti şi prin urmare, aportul în natură adus de o societate comercială la alte două societăţi comerciale distincte nu duce la o legătură juridică de succesiune între aceste două societăţi, ci doar o legătură de identitate cu unul dintre acţionari.
Faţă de aceste considerente, instanţa a reţinut că reclamanta SC D.C.M. SRL nu poate fi succesoare cu titlu particular a filialei SC I.A.T.S.A. Timişoara II S.A., această calitate având-o doar pârâta SC A.C. SA astfel că demersul reclamantei a fost considerat ca neîntemeiat.
În ce priveşte cererea de intervenţie forţată formulată de reclamantă s-a considerat că este neîntemeiată întrucât intervenienta forţat nu poate avea calitatea de succesoare cu titlu particular al unei foste sucursale în condiţiile expuse de reclamantă, şi a fost respinsă ca atare.
Prin decizia nr. 44 din 10 februarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a luat act de renunţarea la judecata apelului formulat de SC D.C.M. SRL şi a respins apelul intervenienta SC M.C.D.F. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a avut în vedere înscrisul depus pentru termenul din 20 ianuarie 2011 prin care reclamanta apelantă SC D.C.M. SRL Timişoara prin reprezentant legal, Cabinet Individual de insolvenţă U.R.A., a formulat cerere de renunţare la judecată, motivat de faptul că în cadrul adunării creditorilor din data de 17 ianuarie 2011, creditorii au votat pentru renunţarea la această cale de atac. Totodată instanţa a luat în considerare şi dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., care prevăd posibilitatea părţii de a renunţa oricând în cursul procesului la judecata cererii sale.
De asemenea, curtea a constatat că dl. P.D. (fostul administrator social al SC D.C.M. SRL) a susţinut că există un conflict de interese dedus din faptul că unul dintre creditorii care au votat în adunarea creditorilor renunţarea la judecarea apelului formulat de SC D.C.M. SRL (aflată în insolvenţă) este tocmai partea adversă (SC A.C. SA), care are interes să câştige procesul, iar sub acest aspect, a considerat că nu există niciun conflict de interese, chiar dacă intimata SC A.C. SA, în calitate de creditor al SC D.C.M. SRL, cu o creanţă de 59,25 % din totalul masei credale, a votat în adunarea creditorilor renunţarea la judecarea apelului formulat de reclamanta SC D.C.M. SRL, întrucât nu creditorii sunt cei care pot hotărî asupra acestei chestiuni, ci practicianul în insolvenţă.
De asemenea, instanţa a arătat că nu are nicio relevanţă faptul că, în cadrul procedurii de insolvenţă asupra SC D.C.M. SRL, nu a fost numit administratorul special, întrucât, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, atribuţiile sale se reduc numai la acelea din cadrul procedurii insolvenţei şi nu privesc drepturile de a reprezenta societatea debitoare în raporturile cu terţii, aceleaşi considerente fiind valabile şi în privinţa excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al administratorului social al apelantei SC D.C.M. SRL, excepţie ridicată de intimata SC A.C. SA.
Ca urmare a renunţării la apel de către reclamanta apelantă SC D.C.M. SRL, apelul intervenientei accesorii SC M.C.D.F. SA s-a considerat ca fiind neavenit.
Împotriva deciziei, reclamanta SC D.C.M. SRL prin administrator special P.D. a formulat recurs prin care a solicitat ca, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., să se admită recursul şi să se dispună casarea deciziei cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Argumentând recursul, recurenta susţine incidenţa motivului de nelegalitate invocat prin aceea că apelul a fost soluţionat deşi administratorul reclamantei – apelante a solicitat amânarea cauzei pentru a face dovada că a dobândit calitatea de administrator special al societăţii aflată în insolvenţă, calitate ce i-ar fi permis să susţină apelul promovat.
De asemenea, se susţine că administratorului judiciar îi aparţine culpa pentru faptul că – la data deschiderii procedurii insolvenţei – nu s-a desemnat un administrator special, ceea ce denotă intenţia acestuia de fraudă a intereselor asociaţilor reclamantei.
Recursul este nefondat.
Din modul de redactare a cererii de recurs se poate deduce că se invocă o nulitate a deciziei atacate, nulitate ce ar decurge din aceea că instanţa de apel a procedat la soluţionarea apelului fără a lua în considerare cererea de amânare formulată – în numele societăţii – de administratorul social al societăţii apelante.
Indiferent de motivele ce au stat la baza cererii în discuţie – cerere pusă în discuţia părţilor şi în privinţa căreia s-a invocat lipsa calităţii de reprezentant al apelantei a administratorului social P.D. –, în contextul în care dreptul de administrare al acestuia a fost ridicat prin sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei (sentinţa nr. 2102 din 27 noiembrie 2008), când s-a şi numit lichidatorul judiciar.
În atare situaţie, aşa cum corect s-a reţinut şi de către instanţa apelului, administratorul social al societăţii apelante a pierdut inclusiv dreptul de reprezentare al societăţii în raporturile cu terţii, calitate ce a fost preluată de lichidatorul judiciar conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 85/2006.
Aşa fiind, la data soluţionării cererii de renunţare la judecarea cererii de apel formulată de către reprezentantul legal al apelantei, în persoana lichidatorului judiciar, nu a existat niciun impediment legal.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., raportat la actele doveditoare depuse de intimată (filele 28 – 30) recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată de 3.433 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.C.M. SRL PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL P.D., împotriva deciziei nr. 44 din 10 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei SC A.C. SA TIMIŞOARA suma de 3433 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3477/2011. Civil. Alte cereri. Revizuire - Apel | ICCJ. Decizia nr. 3407/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
