ICCJ. Decizia nr. 3416/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3416/2011
Dosar nr. 10087/3/2010
Şedinţa publică de la 2 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 589 din 19 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 10087/3/2010 s-a respins cererea formulată de reclamantul S.A.G. în nume propriu şi în numele reclamantei SC O.M.E. SRL în contradictoriu cu pârâtul C.C., ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că instanţa judecătorească a fost investită cu o acţiune în atragerea răspunderii administratorului SC O.M.E. SRL în temeiul art. 155 şi art. 1551 din Legea nr. 31/1990 rep., că societatea reclamantă se află în faza de lichidare şi că reclamantul asociat S.A.G. nu a înţeles să sesizeze instanţa cu o acţiune pe calea dreptului comun ci prin intermediul uneia specifice unui domeniu limitat. S-a reţinut că potrivit art. 155 din L.S.C. (Legea societăţilor comerciale), legitimarea procesuală activă aparţine societăţii prin persoana desemnată de adunarea generală iar nu fiecărui asociat în parte, că numitul S.A. a precizat că cererea are un caracter societar şi că tot acesta consideră că la data de 2 februarie 2010 adunarea generală a societăţii O.M.E. SRL a decis atragerea răspunderii administratorului.
În continuare s-a reţinut că la data de 27 februarie 2009 prin Hotărârea AGA nr. 1 a SC O.M.E.SRL, cei doi asociaţi S.A. şi C.C. au decis dizolvarea şi lichidarea societăţii şi că apoi la data de 2 februarie 2010 asociaţii s-au întâlnit pentru a discuta/modifica/aproba bilanţul de lichidare şi proiectul de repartizare a activului net. Cu această ocazie, reclamantul S.A., nefiind de acord cu bilanţul de lichidare, a propus angajarea răspunderii pârâtului. În final s-a mai reţinut că la data de 2 februarie 2010, societatea reclamantă aflându-se în lichidare voluntară, adunarea generală a acesteia nu se mai putea întruni, cum susţine numitul S.A., pentru a decide atragerea răspunderii fostului administrator şi că nemulţumirile asociatului faţă de situaţia de lichidare şi proiectul de repartizare a activului social ar fi putut îmbrăca forma unei opoziţii.
Apelul declarat de S.A.G. şi S.C. O.M.E. S.R.L. împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 206 din 11 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că într-o fază terminală a procesului de lichidare al reclamantei (societate cu răspundere limitată), şi anume,după întocmirea de către lichidatorul societăţii a proiectului de repartizare a activului între asociaţi, au apărut neînţelegeri legate de sumele evidenţiate în activul net, situaţie în care, în mod temeinic şi legal a apreciat tribunalul că asociatul nemulţumit putea face opoziţie, în condiţiile art. 62 din L.S.C. (cum prevăd dispoziţiile art. 263 din L.S.C.) şi, de asemenea, în mod temeinic şi legal a apreciat acesta asupra calităţii procesuale active în prezenta cauză.
Curtea s-a aplecat asupra calităţii procesule active a reclamanţilor ce au solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator al SC O.M.E. SRL reţinând că adunarea generală a asociaţilor unei societăţi aflată în lichidare se mai poate întruni pentru a decide spre exemplu eventuala revocare a lichidatorilor sau pentru exercita un control asupra lichidatorilor dar aceasta nu semnifică şi faptul că societatea, care este încă legal reprezentată de lichidator, ar putea sta altfel în justiţie decât prin lichidator şi potrivit art. 255 din L.S.C. (dispoziţii generale), în afară de puterile conferite de asociaţi, lichidatorii vor putea să stea în judecată în numele societăţii. De asemenea, din interpretarea dispoziţiilor art. 252 din L.S.C. a reţinut că după publicitatea numirii lichidatorului (ca în cazul de faţă) orice acţiune contra societăţii sau pentru societate se va exercita numai în numele sau împotriva lichidatorilor.
Strâns legate de acest aspect al reprezentării unei societăţi aflată în lichidare sunt atribuţiile lichidatorilor care trebuie avute în vedere prin prisma dispoziţiilor art. 233 alin. (4) din L.S.C. „societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea acesteia”.
Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că orice acţiune va putea fi promovată de societatea în lichidare doar prin lichidatorul său, acesta fiind şi sensul dispoziţiilor art. 255, art. 252 şi art. 233 alin. (4) din Legea nr. 31/1990. De asemenea, s-a reţinut că, societatea în lichidare nu a decis în cadrul nici unei adunări generale a asociaţilor să promoveze o asemenea acţiune, prin lichidator, singură poziţia asociatului S.A. fiind consemnată în procesul-verbal din 2 februarie 2010. Prin urmare, în dosar nu a putut fi justificată identitatea între societatea O.M.E. SRL şi titularul dreptului la acţiune potrivit dispoziţiilor art. 155-1551 din L.S.C., invocate în chiar cererea de chemare în judecată.
Pornind de la dispoziţiile art. 155-1551 din L.S.C. pe care le-a invocat reclamantul, Curtea a reţinut însă că şi în situaţia în care nu a fost promovată de către societate o acţiune în răspundere împotriva administratorului, oricare dintre asociaţii minoritari care decid să exercite o asemenea acţiune o vor putea introduce tot în „contul societăţii” (sintagmă folosită în art. 1551 L.S.C.)., iar promovarea unei acţiuni de către asociat în nume propriu şi în contul societăţii nu se subscrie însă cerinţelor lichidării precizate anterior. Or, câtă vreme calitatea procesuală activă îi este recunoscută asociatului din perspectiva ocrotirii interesului patrimonial al societăţii iar acest interes nu mai poate fi urmărit în mod obiectiv în faza terminală a lichidării, nici reclamantul S.G.A. nu justifică în dosar respectiva calitate.
Împotriva deciziei a declarat recurs S.A.G., în calitate de administrator statutar şi asociat al S.C. O.M.E. S.R.L. – societate în lichidare, având desemnat ca lichidator Cabinet Individual de insolvenţă Z.M.
În susţinerea recursului s-a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în argumentarea şi dezvoltarea căruia s-au susţinut următoarele:
- Decizia atacată s-a dat cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 155 – 1551 chitanţa nr. 31/1990 şi a art. 109 C. proc. civ.
Recurenţii susţin că dispoziţiile art. 155-1551 din Legea nr. 31/1990 reglementează procedura exercitării acţiunii în atragerea răspunderii administrative numai din perspectiva desemnării reprezentantului societăţii în faţa instanţelor, neavând incidenţă în privinţa calităţii procesuale active a societăţii pentru recuperarea prejudiciului cauzat de acţionari, calitate ce este reglementată de art. 109 C. proc. civ. şi care presupune identitatea între titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii şi reclamanţi.
Se afirmă că, prin decizia recurată, instanţa de apel a motivat lipsa calităţii procesuale active a societăţii pe aspecte ce ţin doar de reprezentarea în justiţie şi nu de titularul dreptului pretins, respectiv pe faptul că societatea trebuie să stea în instanţă prin lichidator, fără a se avea în vedere natura juridică a relaţiei dintre lichidator şi societatea în lichidare, neputându-se pune semnul de egalitate între titularul dreptului la acţiune şi mandatarul acestuia.
De asemenea, recurenta consideră că diferenţa dintre atribuţiile lichidatorilor în faza lichidării prevăzută de Legea nr. 31/1990 şi atribuţiile lichidatorilor în faza lichidării prevăzută de Legea nr. 85/2006, în sensul că – în primul caz – lichidarea se face în interesul asociaţilor, aceştia fiind cei care stabilesc limitele mandatului lichidatorului, pe când – în cel de-al doilea caz – lichidarea se realizează în interesul creditorilor denotă că, în principal, calitatea, procesuală – activă în cadrul acţiunii reglementată de art. 155-1551 aparţine societăţii.
În atare situaţie, se apreciază că adunarea generală a adoptat o hotărâre în deplină concordanţă cu Legea nr. 31/1990, exprimându-şi în mod valabil voinţa în atragerea răspunderii administratorului.
În fine, se acceptă ideea că, nu se putea reţine calitatea procesuală activă simultan în persoana societăţii şi în persoana asociatului, dar se motivează formularea acţiunii într-o dublă calitate pentru a nu se risca eficienţa demersului procesual necesar recuperării prejudiciului cauzat societăţii printr-o apreciere limitată a dreptului de reprezentare a asociatului conferit prin procesul verbal AGA din 2 februarie 2010.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Acţiunea în atragerea răspunderii administratorului dedusă judecăţii a fost formulată de S.A.G. – în calitate de asociat al S.C. O.M.E. S.R.L. şi în nume propriu şi pe seama societăţii şi a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 155 – 1551 din Legea nr. 31/1990 ce reglementează două situaţii ce impun condiţii de exercitare diferite.
În cazul acţiunii în răspundere a administratorului (ipoteza din cauza dedusă judecăţii), dreptul de aproba promovarea unei astfel de acţiuni aparţine adunării generale, care prin aceeaşi hotărâre va desemna şi persoana împuternicită să o exercite, persoana ce poate fi – în principiu – unul dintre reprezentanţii societăţii, neputând fi exclusă (în tăcerea legii) ca această însărcinare să poată fi încredinţată şi altei persoane.
Asta înseamnă că, la data formulării acţiunii în justiţie să fi fost adoptată – cu respectarea cerinţelor legale - o hotărâre a adunării generale prin care să se fi aprobat deschiderea procedurii şi prin care să fi fost desemnată persoana împuternicită să exercite acţiunea.
Mai mult, în contextul în care societatea se află într-o situaţie specială, aceea a lichidării voluntare (mai exact în faza de discutare/modificare/adoptare a bilanţului de lichidare a şi a proiectului de repartizare a activului net din lichidare şi a capitalului social) o sesizare a instanţei ce putea face numai prin lichidatorul judiciar, acesta fiind singurul care putea reprezenta societatea în mod legal, în conformitate cu dispoziţiile art. 255 alin. (1) lit. a).
Faptul că instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond care a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active şi că a reţinut în considerente aspecte ce vizează lipsa calităţii de reprezentant al societăţii a asociatului este veridic, însă nu este de natură a modifica soluţia pentru că ambele excepţii – atunci când sunt găsite ca fundamentate - au aceleaşi consecinţe juridice, beneficiind de aceeaşi sancţiuni, aceea a respingerii acţiunii.
În cea de-a doua ipoteză, reglementată de art. 1551 din lege, calitatea procesuală activă este recunoscută acţionarului/acţionarilor ce deţin individual sau împreună cel puţin 5% din capitalul social, în nume propriu, dar în contul societăţii.
Numai că aceleaşi text prevede îndeplinirea unor condiţii prealabile printre care şi aceea ca adunarea generală să nu fi introdus o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 155 sau să fi refuzat propunerea asociaţilor îndreptăţiţi de a iniţia o asemenea acţiune, ceea ce în cauză nu se pune problema faţă de ceea ce s-a arătat anterior.
În consecinţă, pentru argumentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii S.A.G. şi S.C. O.M.E. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ Z.M., împotriva deciziei comerciale nr. 206/2011 din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3415/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3476/2011. Civil. Suspendare executare... → |
|---|
