ICCJ. Decizia nr. 3434/2011. Civil. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3434/2011
Dosar nr. 470/1/2011
Şedinţa publică de la 3 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 august 2008, reclamantul Teatrul A.D. Piteşti a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună rezilierea contractului de colaborare – asociere înregistrat sub nr. 546 din 10 august 1992.
La data de 16 octombrie 2008, reclamantul şi-a modificat acţiunea, potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că a solicitat să se constate prin sentinţa ce se va pronunţa, nulitatea absolută a contractului nr. 546/1992, încheiat între părţi, iar în subsidiar, să se dispună rezilierea acestuia; susţine că respectivul contract este încheiat fără termen, mai precis pe durata existenţei construcţiei, ceea ce constituie o cauză de nulitate absolută, în raport de faptul că terenul şi clădirea teatrului aparţin domeniului public judeţean.
În cauză, Consiliul Judeţean Argeş a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului nr. 546/1992, încheiat între reclamant şi pârâtă şi evacuarea din spaţiul respectiv, arătând că prin H.G. nr. 447/2002, construcţia teatrului şi terenul aferent de 1.413 mp. au trecut în proprietatea Judeţului Argeş şi în administrarea Consiliului Judeţean Argeş; contractul încheiat între reclamant şi pârâtă este nul, prin clauzele sale aducând o atingere gravă dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 şi Legii nr. 215/2001.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională, solicitând constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului construit pe latura de sud a Teatrului A.D., în temeiul art. 111 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, în raport de dispoziţiile art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998. Cât priveşte fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar cauzele de nulitate absolută invocate de reclamant cât şi de intervenient sunt ulterioare încheierii contractului, legile invocate neproducând efecte retroactive. S-a mai arătat că trebuie făcută distincţie între imobilul construcţie, edificat în anul 1992, cu acordul proprietarului de atunci şi terenul care, în prezent, este domeniul public.
Prin sentinţa comercială nr. 292/C din 9 martie 2009, Tribunalul Comercial Argeş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtă; a respins, ca neîntemeiată, acţiunea, aşa cum a fost modificată, formulată de reclamant; a respins, ca inadmisibilă, cererea reconvenţională, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 292/C din 9 martie 2009 au declarat apel Teatrul A.D. Piteşti şi Consiliul Judeţean Argeş. Prin decizia nr. 61/A-C din 27 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-au admis apelurile, s-a anulat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeş, complet specializat de contencios.
Prin decizia nr. 145 din 20 ianuarie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta SC A. SRL Piteşti, a casat decizia şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru judecata apelurilor formulate.
După rejudecare prin decizia nr. 99/A-C din 17 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-au admis apelurile formulate de reclamantul Teatrul A.D. Piteşti şi de intervenientul în nume propriu Consiliul Judeţean Argeş; s-a schimbat în parte sentinţa de mai sus, în sensul că a admis acţiunea şi cererea de intervenţie, s-a constatat nulitatea contractului de colaborare-asociere nr. 546 din 10 august 1992 şi a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul din litigiu s-a menţinut în rest sentinţa.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut în principal că reclamantul Teatrul A.D. Piteşti nu era la data încheierii contractului proprietarul terenului pe care s-a ridicat construcţia din litigiu, având doar un drept de folosinţă al acestuia, terenul aparţinea doar domeniului public al statului, conform dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 69/1991, astfel că reclamantul nu putea hotărî cu privire la exploatarea în comun a acestuia.
În ceea ce priveşte construcţia ridicată de pârâtă în urma contractului de colaborare-asociere încheiat între reclamant şi aceasta s-a reţinut că are situaţia juridică a construcţiei făcută pe terenul altuia reglementată de dispoziţiile art. 494 C. civ.
Împotriva deciziei nr. 99/A-C din 17 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs SC A. SRL invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că instanţa de apel: 1. în raport de motivarea dată deciziei recurate, a luat în considerare alte aspecte decât cele invocate de către reclamantul apelant, făcând trimitere la natura juridică a terenului de sub construcţia edificată, la aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 69/1991; 2. faţă de decizia nr. 145 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu mai avea competenţa de a repune în discuţie regimul juridic al terenului; 3. în mod greşit a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientului; 4. nu a pus în discuţia părţilor, în şedinţă publică aspectele menţionate în motivarea deciziei, respectiv dispoziţiile Legii nr. 69/1991, fiind încălcate principiile contradictorialităţii şi oralităţii în procesul civil.
Intimatul Consiliul Judeţean Argeş a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile formulate şi încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Literatura juridică a arătat că este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii înseamnă că instanţa a aplicat dispoziţiile legale incidente cauzei, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.
Din această perspectivă precum şi din prima şi ultima critică ale deciziei recurate în sensul că au fost aplicate dispoziţiile Legii nr. 69/1991 fără a se pune în discuţia părţilor încălcându-se astfel principiile contradictorialităţii şi oralităţii Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate faţă de faptul că prin decizia nr. 145 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a statuat că instanţa de apel nu a avut în vedere legea aplicabilă contractului la momentul încheierii acestuia, în raport de care să se stabilească şi regimul juridic aplicabil contractului. Or, în apel după casare instanţa de judecată a respectat decizia de îndrumare în sensul că a analizat incidenţa dispoziţiilor legale aplicabile la data încheierii contractului de colaborare-asociere nr. 546 din 10 august 1992. Faptul că instanţa de apel şi-a fundamentat decizia pe dispoziţiile Legii nr. 69/1991 fără a pune în discuţia părţilor aplicabilitatea acestora nu înseamnă că au fost încălcate cele două principii ale procesului civil (contradictorialităţii şi oralităţii) deoarece nu se poate interpreta că aplicarea Legii nr. 69/1991 a fost invocată din oficiu din moment ce Înalta Curte prin decizia nr. 145 din 20 ianuarie 2010 a reţinut că nu a fost analizată Legea aplicabilă contractului la momentul încheierii acestuia. Astfel prin aplicarea dispoziţiilor art. 76 din Legea nr. 69/1991 instanţa de apel nu a făcut altceva decât să respecte decizia de îndrumare a instanţei supreme.
Referitor la cea de-a doua critică – în sensul că instanţa de apel nu mai avea competenţa de a repune în discuţie regimul juridic al terenului – Înalta Curte reţine că este neîntemeiată deoarece prin decizia nr. 145 din 20 ianuarie 2010 nu s-a tranşat problema regimului juridic al terenului în litigiu, atât timp cât chiar prin decizia precizată s-a criticat faptul că instanţa de apel nu a analizat legea aplicabilă contractului la momentul încheierii acestuia în raport de care să stabilească şi regimul juridic aplicabil contractului.
În ceea ce priveşte ultima critică a recurentei – în sensul că în mod greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientului – Înalta Curte reţine că este nefondată deoarece în mod corect a reţinut instanţa de apel că potrivit art. 76 din Legea nr. 69/1991 în vigoare la data încheierii contractului intervenientul Consiliul Judeţean are calitate procesuală activă. Potrivit textului de lege menţionat, consiliile locale şi cele judeţene hotărăsc cu privire la concesionarea, închirierea, locaţia de gestiune a bunurilor aparţinând domeniului public sau privat.
Cu alte cuvinte, faţă de faptul că Teatrul A.D. Piteşti nu era la data încheierii contractului proprietarul terenului pe care s-a ridicat construcţia în litigiu, având doar un drept de folosinţă al acestuia rezultă că în mod corect instanţa de apel a reţinut că intimatul Consiliul Judeţean Argeş are calitate procesuală activă în exercitarea cererii de intervenţie în interes propriu având ca obiect principal nulitatea absolută a contractului de colaborare-asociere încheiat între Teatrul A.D. şi SC A. SRL.
Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia în acest context că, chiar recurenta prin întâmpinarea depusă la dosarul nr. 1005/1259/2008 al Tribunalului Comercial Argeş a invocat (este adevărat în raport de art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998 şi nu de art. 76 din Legea nr. 69/1991 aplicabil la data încheierii contractului) excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Teatrul A.D. Piteşti arătând că în litigiile referitoare la dreptul de proprietate, statul este reprezentat de Consiliile judeţene (filele 43-45).
Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta SC A. SRL, împotriva deciziei Secţiei comerciale, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti nr. 99/A-C din 17 noiembrie 2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3436/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3433/2011. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
