ICCJ. Decizia nr. 360/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 360/2011
Dosar nr. 15282/95/2008
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27 noiembrie 2008 pe rolul Tribunalul Gorj, reclamantul S.J.E.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca, în baza art. 504-506 C. proc. pen., să fie obligat la plata sumei de 300.000 lei daune morale, la plata sumei de 200.000 lei daune materiale indexate şi să se constate că perioada de la data arestării preventive, respectiv data de 16 martie 2000 şi până la finalizarea procesului penal prin Decizia 7105 din 6 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie constituie vechime în muncă, în funcţia de director general la SC U. Rovinari.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că înainte de începerea cercetării penale împotriva sa deţinea funcţia de director general al societăţii mai sus menţionate şi a fost reţinut ilegal la data de 26 mai 1999 şi arestat preventiv la data de 16 martie 2000 , fiind pus în libertate la data de 28 aprilie 2000.
A precizat că prin sentinţa penală nr. 323 din 4 octombrie 2005 pronunţată în dosarul 2855/2003 de către Tribunalul Gorj, într-un al doilea ciclu procesual, s-a dispus achitarea sa în baza art. 11 pct. 1 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 148 ind. 1 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); prin Decizia 136 din 13 aprilie 2006 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, de către Curtea de Apel Craiova, în sensul că a schimbat încadrarea juridică dată iniţial faptelor şi temeiul achitării, din art. 10 lit. a) C. proc. pen., în art. 10 lit. d) C. proc. pen.
A mai precizat că prin Decizia 7105 din 6 decembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost respinse recursurile declarate de parchet şi de inculpaţi.
S-a mai arătat că prin arestarea sa, reclamantul a fost ostracizat de societate, a pierdut funcţia avută, iar familia a suferit, atât pentru lipsa sprijinului material, dar şi pentru prejudiciul moral atras de arestare; că a suferit un grav prejudiciu profesional şi de imagine, solicitând despăgubiri sub formă de daune morale, raportat la drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de Constituţie, ce au fost afectate prin măsura preventivă şi durata mare a procesului .
Cu privire la daunele materiale, a solicitat veniturile pe care le avea pentru funcţia deţinută înainte de arestare şi stabilirea perioadei arestării ca vechime în muncă .
În susţinerea cererii, s-a depus copia Certificatului emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 14 februarie 2007.
La data de 23 februarie 2009 s-au depus precizări, de reclamant, cu privire la daunele materiale şi daunele morale.
În şedinţa publică din 19 martie 2009, reprezentantul Ministerului Public a invocat, raportat la datele din cererea formulată de reclamant, excepţia tardivităţii acţiunii, solicitând să i se pună în vedere reclamantului, să depună la dosar hotărârile judecătoreşti.
La data de 30 martie 2009 reclamantul a solicitat repunerea în termen, pentru introducerea acţiunii în temeiul art. 504 - 506 C. proc. pen.
În motivarea cererii, s-a invocat că reclamantul a fost în eroare cu privire la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, eroare provocată de certificatul eliberat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din care rezultă că data rămânerii definitive a hotărârii de achitare este 6 decembrie 2007, iar în raport de această dată acţiunea este introdusă în termen.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 19 din Decretul 167/1958.
Prin sentinţa civilă nr. 108 din data de 30 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Gorj, s-a respins cererea de repunere în termen, formulată de reclamant, precum şi acţiunea, ca tardiv formulată.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală 323 din 4 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Gorj în al doilea ciclu procesual, s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpaţilor S.J.E.M., T.V. şi F.D. Prin Decizia 136 din 13 aprilie 2006 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, de către Curtea de Apel Craiova, în sensul că a schimbat încadrarea juridică dată iniţial faptelor şi temeiul achitării, din art. 10 lit. a) C. proc. pen., în art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru toate faptele reţinute faţă de cei trei inculpaţi .
Prin Decizia 7105 din 6 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpaţii T.V. şi F.D. împotriva deciziei penale 136 din 19 aprilie 2006 a Curţii de Apel Craiova.
Tribunalul s-a raportat la faptul că reclamantul a avut calitatea de inculpat în procesul finalizat prin hotărârile judecătoreşti mai sus arătate, data naşterii dreptului la acţiune fiind cea prevăzută de art. 506 alin. (2) C. proc. civ., respectiv data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată.
Se impune precizarea că împotriva deciziei Curţii de apel, 136 din 19 aprilie 2006, reclamantul nu a declarat recurs, iar Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins recursul celorlalţi doi inculpaţi, s-a pronunţat la 6 decembrie 2006, astfel că şi în situaţia în care s-ar aprecia că data naşterii dreptului la acţiune este data pronunţării deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, termenul de 18 luni s-a împlinit înainte de data introducerii acţiunii, respectiv data de 27 noiembrie 2008.
În virtutea dispoziţiilor art. 19 din Decretul 167/1958, reclamantul a solicitat repunerea în termen, invocând că prin certificatul eliberat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a certificat că prin Decizia 7105/2007 a acestei instanţe s-au respins ca nefondate recursurile declarate împotriva deciziei nr. 136 din 19 aprilie 2006 a Curţii de Apel Craiova.
S-a apreciat că eroarea materială strecurată în certificatul respectiv nu a fost de natură a-l împiedica pe reclamant să introducă în termenul prevăzut de lege, acţiunea şi, în acest sens, avându-se în vedere şi că reclamantul a fost parte în litigiu, deci avea cunoştinţă de proces şi nu era în imposibilitate de a cunoaşte exact data pronunţării deciziei menţionate.
Ca atare, s-a constatat că nu se impune repunerea în termen a reclamantului şi, pe cale de consecinţă, acţiunea s-a respins, ca tardiv formulată.
Prin Decizia nr. 294 din 05 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia a I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins apelul declarat de reclamant.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că prima instanţă a examinat şi s-a pronunţat în limitele investirii sale, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., respectiv asupra cererii de reparare a pagubei materiale sau a daunei morale, în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, întemeiată pe dispoziţiile art. 504-506 C. proc. pen.
Faţă de dispoziţiile art. 506 alin. (2) C. proc. pen., care prevede că acţiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de achitare şi de hotărârile judecătoreşti depuse la dosar, din care rezultă că reclamantul a fost achitat definitiv la 19 aprilie 2006, prin Decizia Curţii de Apel Craiova, iar la data de 6 decembrie 2006 Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie a respins recursul celorlalţi doi inculpaţi împotriva acestei decizii – raportat la data introducerii acţiunii, şi anume data de 27 noiembrie 2008, soluţia de respingere a acţiunii, ca tardiv formulată, este legală şi temeinică.
Prima instanţă nu a fost investită şi nu a soluţionat o acţiune în răspundere delictuală întemeiată pe Codul civil, aşa încât este nefondată susţinerea apelantului privind practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi încălcarea art. 5 alin. (5) din Convenţie, prin nerespectarea termenului de prescripţie, de 3 ani.
Curtea de apel a mai arătat că nu există nici un dubiu cu privire la temeiul juridic al acţiunii reclamantului, acesta formulând o cerere de repunere în termen „pentru introducerea acţiunii în temeiul art. 504 - 506 C. proc. pen.", în motivarea căreia s-a făcut trimitere la termenul de introducere a acţiunii, prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen., reclamantul susţinând că a fost în eroare cu privire la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, din cauza certificatului eliberat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte critica referitoare la modul de soluţionare a cererii de repunere în termen, curtea a reţinut că nu există cauze „temeinic justificate", cum impune art. 19 din Decretul 167/1958 R, pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit.
Eroarea materială strecurată în certificatul eliberat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că în loc de 6 decembrie 2006, s-a scris 6 decembrie 2007, este evidentă şi rezultă chiar din menţiunea din acest certificat, cu trimitere la data emiterii, 14 februarie 2007 – când, evident că nu se puteau certifica date din decembrie 2007. Această eroare materială evidentă, nu poate constitui o „cauză temeinic justificată" pentru depăşirea termenului de introducere a acţiunii, cu atât mai mult cu cât reclamantul a fost parte în acel dosar penal, deci avea cunoştinţă de proces şi justifica interes pentru modul de soluţionare al dosarului, nefiind în imposibilitate de a cunoaşte data pronunţării hotărârilor.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs, pe care l-a întemeiat în drept pe motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, tribunalul a respins cererea de repunere în termen cu privire la acţiunea introdusă în baza art. 504 – 506 C. proc. pen. şi în consecinţă acţiunea a fost respinsă ca tardiv formulată, soluţie ce a fost menţinută de curtea de apel.
Această soluţie a fost pronunţată fără a se avea în vedere argumentele reclamantului referitoare la cauzele temeinic justificate despre care face vorbire art. 19 din Decretul nr. 167/1958.
Reclamantul a fost indus în eroare de data greşită a rămânerii definitive a hotărârii de achitare trecută în certificatul de soluţie, ca fiind 2007 în loc de 2006.
Atât practica judiciară cât şi literatura de specialitate au definit cauzele temeinic justificate ca fiind împrejurările ce constituie împiedicări relative, cum ar fi situaţia că reclamantul nu a fost asistat de avocat şi a fost indus în eroare de data greşit consemnată în certificatul de grefă.
În plus, prin acţiunea introductivă reclamantul a precizat ca temei de drept şi art. 998 - 999 C. civ., adică răspunderea civilă delictuală, motiv pentru care instanţele au încălcat şi art. 5 alin. (5) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pentru că se prevede un termen de prescripţie de trei ani.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Conform art. 506 alin. (2) C. proc. pen. „Acţiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului, prevăzute în art. 504".
S-a reţinut că reclamantul a fost achitat definitiv prin hotărâre judecătorească pronunţată la data de 19 aprilie 2006, iar prin Decizia penală nr. 7105 din 6 decembrie 2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins recursul declarat de inculpaţii F.D. şi T.V.
La data de 27 noiembrie 2008 reclamantul a înregistrat acţiunea pe rolul Tribunalului Gorj, iar la data de 30 martie 2009 a formulat o cerere de repunere în termen pentru introducerea acţiunii în temeiul art. 504-506 C. proc. pen., în motivarea căreia a arătat că a fost în eroare cu privire la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, din cauza erorii strecurate în certificatul emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte constată că soluţia de respingere a cererii de repunere în termen este una legală şi temeinică, iar criticile reclamantului pe acest aspect sunt nefondate.
Astfel, eroarea materială de care se prevalează reclamantul nu este una temeinic justificată, în sensul art. 19 din Decretul nr. 167/1958, care prevede că „Instanţa judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acţiunii".
Împrejurarea că în certificatul emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se menţionează data de 6 decembrie 2007 în loc de 6 decembrie 2006 constituie o simplă eroare de dactilografiere, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul certificatului se menţionează data emiterii sale ca fiind 14 februarie 2007.
Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar în faţa instanţei de recurs, respectiv din încheierea de amânare a pronunţării din data de 10 noiembrie 2006 rezultă că recurentul reclamant a fost prezent personal la dezbateri, pronunţarea asupra recursurilor fiind amânată succesiv până la data de 6 decembrie 2006.
Printr-o ultimă critică reclamantul a mai susţinut şi că cererea sa de chemare în judecată a avut ca temei de drept art. 998 – 999 C. civ., faţă de care se aplică termenul de prescripţie de trei ani.
Această susţinere este, de asemenea, nefondată, deoarece prin precizarea la acţiune formulată la data de 30 martie 2009 reclamantul a înţeles să îşi precizeze temeiul de drept al acţiunii ca fiind art. 504-506 C. proc. pen.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanţele de fond au făcut aplicarea corectă a prevederilor Decretului nr. 167/1958 precum şi ale art. 504 – 506 C. proc. pen., nefiind incidente motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul să fie respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.J.E.M. împotriva deciziei civile nr. 294 din 05 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia a I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 367/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 356/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
