ICCJ. Decizia nr. 3631/2011. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3631/2011

Dosar nr. 32388/245/2010

Şedinţa din camera de consiliu din 3 mai 2011

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

La 23 iunie 2010, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Oneşti o plângere formulată de SC I.Y.G. SRL Oneşti împotriva procesului verbal de contravenţie din 10 iunie 2010 încheiat la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău prin care a fost sancţionată cu amendă contravenţională de 6000 lei pentru angajarea unor persoane fără forme legale.

Judecătoria Oneşti prin sentinţa civilă nr. 2778 din 7 octombrie 2010 a declinat competenţa de soluţionare a plângerii în favoarea Judecătoriei Iaşi, având în vedere locul săvârşirii contravenţiei, şi anume, C.P. situat în Iaşi, punct de lucru al SC I.Y.G.SRL, unde au fost găsiţi lucrători neavând făcute forme legale de angajare (art. 32 din OUG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor).

Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 18105 din 14 decembrie 2010, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Oneşti constatând că punctul de lucru nu poate fi angajator iar neîndeplinirea obligaţiei de a încheia contracte de muncă nu putea fi îndeplinită decât la sediul angajatorului, care se află în oraşul Oneşti, localitate aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Oneşti, Judeţul Bacău, potrivit HG nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii.

Conflictul negativ astfel ivit a fost înaintat spre soluţionare, în baza art. 20 alin. (2) şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ. la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În rezolvarea conflictului negativ de competenţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte competenţa de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenţie în favoarea Judecătoriei Oneşti.

Contravenţia ce face obiectul plângerii a fost imputată petentei în calitatea sa de angajator şi ca urmare, determinant pentru stabilirea locului săvârşirii faptei contravenţionale - în identificarea judecătoriei competente să soluţioneze plângerea contravenţională - este sediul angajatorului unde se şi întocmesc şi se ţine evidenţa actelor de angajare.

În accepţiunea art. 32 alin. (2) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, plângerea formulată n condiţiile prevăzute de art. 31, împreună cu dosarul cauzei se trimit Judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Judecătoria Oneşti - în a cărei jurisdicţie se află şi Municipiul Oneşti - care este locul săvârşirii faptei contravenţionale - cum s-a arătat mai sus, este competentă să soluţioneze plângerea contravenţională cu care a fost sesizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC I.Y.G. SRL în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău în favoarea Judecătoriei Oneşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3631/2011. Civil