ICCJ. Decizia nr. 3765/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3765/2011

Dosar nr.4928/86/2007

Şedinţa publică din 9 mai 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1453 din 30 iunie 2009 a Tribunalului Suceava a fost admisă în parte plângerea reclamantului, a fost desfiinţată dispoziţia intimatei, s-a dispus restituirea în natură a cotei de ½ din suprafaţa de 337 mp teren şi s-a constatat dreptul petentului la despăgubiri prin echivalent pentru cota de ½ din imobilele construcţii situate anterior demolării în Rădăuţi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul S.C. iar prin Decizia civilă nr. 20 din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Suceava s-a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea căii de atac a apelului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Municipiul Rădăuţi prin Primar.

Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Astfel recurentul susţine că nu a avut cunoştinţă de faptul că a existat un antecontract de vânzare-cumpărare legalizat cu nr. 9247 din 10 martie 2003 la Biroul Notarului Public B.C. şi ca atare se susţine că în toată această perioadă s-au aflat într-o eroare.

Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Hotărârea instanţei de fond a fost atacată doar de reclamant, pârâtul neexercitându-şi dreptul de apel.

Instanţa de apel a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea căii de atac exercitate.

Această hotărâre a fost atacată de pârât pe calea extraordinară a recursului, în condiţiile în care nu a uzat de calea de atac a apelului.

Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mişcare a controlului judiciar îndeplinit de instanţele superioare şi este guvernată de principiul legalităţii căilor de atac potrivit art. 129 din Constituţie, care se referă la elementele ce vizează obiectul litigiului, căile de atac, şi termenele de exercitare şi ordinea în care acestea se exercită.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să se circumscrie în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei inferioare, şi care implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte, iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel.

Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce s-a apelat, în recurs pot fi invocate doar critici ce au fost aduse şi în apel.

Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa învestită cu calea extraordinară de atac.

Conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ. obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunţată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale subsecventă în sensul că nu poate fi exercitat omisso medio.

Astfel din perspectiva celor expuse, şi a faptului că pârâtul nu a exercitat calea de atac a apelului, de faptul că hotărârea instanţei de apel vizează renunţarea reclamantului la judecarea căii de atac a apelului, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul Municipiul Rădăuţi prin Primar împotriva deciziei nr. 20 din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3765/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs