ICCJ. Decizia nr. 3694/2011. Civil. Ieşire din indiviziune. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3694/2011
Dosar nr. 1822/1/2011
Şedinţa publică de la 17 noiembrie 2011
Asupra contestaţiilor în anulare de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, la data de 02 martie 2011, sub nr. 1822/1/2011, S.M. şi SC C.D. SRL Piteşti au formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 566 din 9 februarie 2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. 7161/120/2007.
La data de 02 iunie 2011, ambii au depus la dosarul cauzei, cereri prin care şi-au recalificat calea extraordinară de atac exercitată, ca fiind contestaţie în anulare împotriva aceleiaşi decizii, S.M. a solicitat conexarea cu Dosarul nr. 2731/1/2011, aflat pe rolul aceleiaşi instanţe cu termen de judecată la 22 septembrie 2011 şi având acelaşi obiect, respectiv contestaţie în anularea Deciziei nr. 566 din 9 februarie 2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. 7161/120/2007 iar SC C.D. SRL Piteşti a depus motivele contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 22 septembrie 2011, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 2731/1/2011 la prezentul Dosar nr. 1822/1/2011.
Contestatorii au solicitat admiterea contestaţiei, retractarea deciziei atacate şi rejudecarea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 166 din 22 decembrie 2009 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa admiterii recursului formulat de pârâţii SC C.D. SRL Piteşti şi S.M., modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului reclamantei-pârâte SC D.N.I.E. SRL Piteşti si reclamantului-intervenient S.I., cu menţinerea sentinţei nr. 282 din 24 aprilie 2009 şi a sentinţei nr. 530 din 29 octombrie 2009, ambele pronunţate de Tribunalul Dâmbovita.
I. În motivarea căii extraordinare de atac, contestatorii S.M. şi SC C.D. SRL Piteşti au dezvoltat elemente de critică subsumate ambelor teze ale art. 318 C. proc. civ., potrivit cărora: "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
1. Astfel, circumscris dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. au susţinut că soluţia instanţei de recurs este rezultatul următoarelor greşeli materiale:
1.1. Ambele instanţe de fond s-au pronunţat asupra cererii reclamantei-pârâte SC D.N.I.E. SRL cu încălcarea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prin aceea că nu au pus în vedere acesteia să achite diferenţa de taxă de timbru, cu toate că în cursul derulării litigiului au apărut elemente, "(cererile reconventionale ale intimatilor-pârâţi)", care au determinat o valoare mai mare (cererile reconventionale ale intimaţilor - paraţi).
1.2. Existenţa unei neconcordanţe între minuta şi dispozitivul Deciziei civile nr. 166 din 22 decembrie 2009 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, Decizia civilă nr. 166 din 22 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în sensul că, în timp ce în minută s-a consemnat respingerea ambelor cereri reconventionale ca nefondate, în dispozitivul deciziei s-a menţionat doar respingerea cererii reconventionale completatoare formulate de pârâta-reclamantă SC C.D. SRL, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei nr. 282/2009, ceea ce, în opinia contestatorului, are semnificaţia păstrării soluţiei instanţei de fond de admitere a cererii reconventionale a SC C.D. SRL şi de admitere a cererilor reconventionale şi completatoare formulate de contestatorul S.M.
Ca şi concluzie a celor anterior expuse, au precizat că, în mod surprinzător, înalta Curte a omis să se pronunţe asupra unui motiv imperativ, de ordine publică, de natură să atragă nulitatea absolută a deciziei recurate, deşi acesta a fost susţinut în faţa instanţei de către apărătorul contestatorului S.M., cu ocazia expunerii concluziilor pe fondul căii extraordinare de atac, recunoscând că nu a fost invocat prin memoriul de recurs.
În susţinerea acestui motiv, s-a depus la dosarul cauzei extras după caietul de şedinţă al magistratului-asistent de la data când instanţa de recurs a reţinut cauza în pronunţare.
1.3 Contestatorii au arătat că este de asemenea o eroare materială care a condus la pronunţarea soluţiei de către instanţa de recurs, faptul că aceasta nu a pus din oficiu în discuţia părţilor excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
2. Subsumat motivului de retractare prevăzut de dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., S. şi SC C.D. SRL Pieşti au invocat următoarele motive de modificare sau de casare a deciziei Curţii de Apel Ploieşti, pretins a fi fost omise a fi cercetate de instanţa de recurs:
2.1 Au susţinut că, nici instanţa de apel şi nici cea de recurs nu s-au pronunţat asupra motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., respectiv asupra criticilor referitoare la acordarea către reclamanta-pârâtă SC D.N.I.E. SRL a mai mult decât a cerut, respectiv : i s-a acordat acesteia cale de acces către magazinul Căminul, deşi în titlul de proprietate nu erau prevăzute spaţii comune, deşi locul nu era înfundat, fapt dovedit cu înscrisuri şi nici nu a existat o convenţie între părţi în acest sens; s-a acordat reclamantei cale de acces la magazinul Căminul, cerere formulată abia în faţa instanţei de apel, deşi prin acţiunea introductivă, aceasta solicitase "respectarea căii de trecere" la magazin; s-au acordat reclamantei mai multe spaţii comune, cu încălcarea contractului de vânzare-cumpărare şi fără ca aceasta să le fi cerut prin cererea introductivă sau prin cea completatoare.
2.2 Contestatorii a mai arătat, că atât instanţa de apel, cât şi cea de recurs au interpretat greşi actul juridic dedus judecăţii, schimbându-i înţelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În acest sens, au susţinut că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel şi au motivat soluţiile în baza contractelor de vânzare-cumpărare şi a protocolului de divizare, fără ca situaţia să corespundă realităţii.
Au mai precizat că ambele instanţe nu au motivat care este semnificaţia clauzei cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare din 2004 referitoare la dreptul de coproprietate forţată şi perpetuuă; că nu a fost menţionată suprafaţa comună identificată de expertul G.G. ca fiind în plus faţă de menţiunile din acte; că în mod eronat au fost apreciate tronsoanele Confecţii şi Tricotaje ca nefiind comune; că s-a reţinut în mod eronat că spaţiul aparţinând contestatorului S.M. s-ar afla la mezaninul blocului (tronsonului) A4, în realitate, în opinia acestuia, spaţiul fiind situat la mezaninul blocului (tronsonului) A3.
Reclamanta SC D.N.I.E. SRL a depus întâmpinare şi concluzii scrise prin care a solicitat respingerea contestaţiilor în anulare ca nefondate şi obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală.
II. Examinând contestaţiile în anulare, prin raportare la dispoziţiile legale relevante, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 318 C. proc. civ., articol pe care contestatorii şi-au întemeiat calea extraordinară de atac: "hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-1 numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare".
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o noua judecată. C. proc. civ. reglementează două categorii de contestaţii în anulare, contestaţia în anulare de drept comun (art. 317) şi contestaţia în anulare specială (art. 318 invocat în speţă).
Pentru contestaţia în anulare specială, reglementată de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., legiuitorul a prevăzut două motive, respectiv : "când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale" şi "când instanţa respingând recursul s-au admiţându-1 numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare".
1. În criticile formulate subsumat art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., contestatorii au expus trei situaţii despre care au susţinut că reprezintă erori materiale prin omisiune ale instanţei de recurs, care au determinat soluţia cuprinsă în decizia atacată, respectiv:
- ignorarea de către instanţele de fond a prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prin aceea că nu au pus în vedere reclamantei să timbreze la valoarea obiectului cererilor reconventionale formulate de pârâţi;
- neconcordanţa între minuta şi dispozitivul Deciziei civile nr. 166 din 22 decembrie 2009 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, Apel Ploieşti;
- neinvocarea din oficiu de către instanţa de recurs a excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că prima teză a art. 318 C. proc. civ., are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului care au avut drept consecinţă pronunţarea unor soluţii greşite.
Norma legală vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvarea unui incident procedural. In doctrină şi jurisprudenţă s-a arătat că a da posibilitatea părţilor de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea, de modul în care a apreciat probele şi a stabilit raporturile dintre părţi şi a aplicat legea, ar însemna să se deschidă dreptul părţilor de a provoca rejudecarea căii de atac ceea ce ar echivala cu o opoziţie, astfel încât contestaţia în anulare ar deveni o cale ordinară de atac mai rea decât recursul la recurs, care cel puţin s-ar adresa unei instanţe superioare.
Numai o greşeală materială esenţială care a determinat o soluţie eronată poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare, iar aceasta se apreciază în raport cu situaţia existentă la dosar la data hotărârii ce se atacă.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv. Instituind acest motiv de contestaţie în anulare, legiuitorul a avut în vedere greşelile materiale cu caracter procedural pe care instanţa le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante.
În speţă, Înalta Curte apreciază că pretinsele erori materiale invocate de contestatori, constând în neaplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi neinvocarea din oficiu de către instanţa de recurs a excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de dispoziţiile art. 720 C. proc. civ., constituie critici de fond privind interpretarea unor instituţii de drept şi a unor norme de lege şi ca atare nu reprezintă eroare materială.
Referitor la neconcordanţa dintre minuta şi dispozitivul Deciziei civile nr. 166 din 22 decembrie 2009 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, Apel Ploieşti, Înalta Curte apreciază că nici acest motiv nu se încadrează în categoria erorilor materiale de natură să conducă la dezlegarea eronată a recursului, având în vedere că părţile au posibilitatea să solicite rectificarea în cadrul procedurii speciale prevăzute de dispoziţiile art. 281 şi urm. C. proc. civ. sau în însăşi calea de atac a recursului.
De altfel, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul normei invocate de contestatori, art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., legiuitorul a prevăzut expres că hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, iar în speţă, eroarea materială fiind strecurată în decizia instanţei de apel, nu se poate aprecia ca soluţia instanţei de recurs este consecinţa acestei erori, cu atât mai mult cu cât, considerentele hotărârii pronunţate de instanţa de control ordinar nu lasă loc la echivoc în ceea ce priveşte dezlegarea pricinii, dezvoltând argumentat soluţia cuprinsă în minută.
2. În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când ". instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare", Înalta Curte reţine potrivit practicii şi doctrinei în materie, că legiuitorul a vizat numai omisiunea de a cerceta unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt şi de drept invocate de parte.
Astfel, având în vedere că elementele de critică dezvoltate de contestatori au vizat aspecte punctuale ţinând de situaţia de fapt şi de administrarea probatoriilor, Înalta Curte le va respinge apreciindu-le ca fiind nefondate, din verificarea considerentelor deciziei contestate rezultând că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra motivelor de nelegalitate invocate de S.M. şi SC C.D. SRL, ea neavând obligaţia de a analiza fiecare argument cuprins în memoriul de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de casare, ceea ce instanţa de recurs a şi făcut.
Întrucât aşa cum am mai arătat, în această cale de atac nu pot fi valorificate greşelile de judecată, contestaţiile în anulare urmează a fi respinse ca nefondate.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestaţiile în anularea Deciziei nr. 566 din 9 februarie 2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. 7161/120/2007, formulate de contestatorii SC C.D. SRL Piteşti şi S.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţiile în anularea Deciziei nr. 566 din 9 februarie 2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. 7161/120/2007 formulate de contestatorii SC C.D. SRL Piteşti şi S.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3687/2011. Civil. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 3794/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
