ICCJ. Decizia nr. 3853/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 3853/2011
Dosar nr. 170/115/2009
Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC C.S.O. SRL prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin a solicitat obligarea pârâtei L.W.H.U.T. la plata sumei de 500.000 lei daune şi plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 1617 din 8 decembrie 2009 Tribunalul Caraş Severin, a admis acţiunea reclamantei SC C.S.O. SRL şi a obligat pârâta să plătească reclamantei jumătate din suma consemnată în art. 4 al convenţiei, adică 500.000 RON şi 8.187 RON reprezentând taxă de timbru şi 8 RON timbru judiciar.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin decizia nr. 17/A din 20 ianuarie 2011 a admis apelul pârâtei L.W.H.U.T. , a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei SC C.S.P. SRL.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta SC C.S.P. SRL. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ., în motivarea căruia, după o prezentare detaliată a situaţiei de fapt, a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a examinat contractul de prestări servicii în ansamblu, nu a examinat totalitatea clauzelor din contract şi prin împărţirea prevederilor contractului în două părţi a ajuns la concluzii greşite.
Făcând referiri la dispoziţiile art. 969 şi art. 970 C. civ. recurenta susţine că în raport de aceste prevederi legale, apare nejustificată concluzia instanţei care împarte clauzele contractului în două părţi, iar la prima parte ajunge la concluzia, greşită, cu privire la efectele contractului, care obliga pe beneficiar doar la plata prestaţiei, dar nu şi la obligaţia de dezdăunare înscrisă la art. 4 lit. a) din contract.
Prezentând condiţiile angajării răspunderi pentru daune aşa cum au fost consemnate de părţile contractante, recurenta susţine că cea de-a doua condiţie referitoare la înlăturarea prestatorului de la execuţia lucrărilor nu este îndeplinită.
Totodată, susţine recurenta, instanţa în mod greşit a acceptat exonerarea de răspundere a pârâtei faţă de reclamantă având în vedere fapta terţului SC A.Q.C.S. SA, dar şi ordinul legii. Pârâta fără a respecta prevederile art. 4 lit. a) din contract a înlăturat prestatorul SC C.S.P. SRL de la executarea lucrărilor fiind astfel obligat la plata unor daune rezultate din neexecutarea contractului.
Pentru aceste motive a solicitat, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului pârâtei cu confirmarea sentinţei instanţei de fond.
Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 3021 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului.
Din expunerea criticilor aduse deciziei, rezultă că deşi a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice nici unul din cazurile de casare sau modificare. Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanţei nu-i revine obligaţia să examineze legalitatea si temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate si argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea. Prin criticile invocate în cererea de recurs pârâta, şi-a exprimat nemulţumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermiţând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. şi analizarea lor în consecinţă, motiv pentru care nu pot fi reţinute de către instanţă ca şi critici de nelegalitate.
Indicarea de către recurentă a unor dispoziţii legale, nu atrage automat cerinţa motivării recursului în conformitate cu dispoziţiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerinţe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerinţe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.
Nu în ultimul rând trebuie reţinut faptul că instanţa nu se poate substitui părţii pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile sunt cele care au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile stabilite de lege.
În alţi termeni faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează va constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ. judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Faţă de munca depusă de avocatul intimatului pârât în pregătirea apărării, formularea întâmpinării, Înalta Curte reţine că în cauză nu se justifică suma de 20.573 lei reprezentând cheltuieli de judecată şi în consecinţă va aplica dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. obligând recurenta reclamantă la plata sumei de 10.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC C.S.P. SRL împotriva deciziei nr. 17/A din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Obligă recurenta reclamantă la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul pârât L.P.H.U.T.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3870/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3849/2011. Civil. întoarcere executare. Recurs → |
|---|
