ICCJ. Decizia nr. 3874/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.3874/2011
Dosar nr. 4070/115/2009
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la 4 decembrie 2009, D.M.F. a solicitat, în temeiul Legii nr. 221/2009 şi în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, în cuantum de 1.250.000 euro.
Tribunalul Caraş-Severin, prin sentinţa civilă nr. 208 din 16 februarie 2010 a admis în parte acţiunea reclamantei D.M.F. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin. A obligat pe pârât la plată către reclamantă a sumei de 220.000 euro echivalentă în lei la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că familia reclamantei şi reclamanta au fost deportaţi din localitatea de domiciliu în Câmpia Bărăganului, în baza hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 344/1951 şi a constatat că măsura dispusă se încadrează în prevederile art. 3 din Legea nr. 221/2009.
Tribunalul a apreciat că prin stabilirea unui domiciliu obligatoriu i-au fost cauzate reclamantei şi familiei sale prejudicii materiale şi morale ale căror consecinţe s-au repercutat asupra vieţii ulterioare a acestora, fiindu-le ştirbit dreptul personal nepatrimonial la libertate, precum şi atributele ce ţin de relaţiile sociale, respectiv onoare şi reputaţie. De asemenea, s-a considerat că respectiva măsură a produs consecinţe şi în planul vieţii private, inclusiv după momentul întoarcerii acasă, respectiv după 5 ani, când au găsit o casă complet distrusă, precum şi asupra surselor de venit.
Tribunalul a constatat, referitor la cuantumul daunelor morale, că suma solicitată prin acţiune este exagerată.
Criteriile de apreciere a prejudiciilor morale nu au la bază criterii exacte, ştiinţifice, deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al daunelor şi cuantumul bănesc patrimonial al despăgubirilor.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include desigur o doză apreciabilă de arbitrar, dar ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o corelare cu importanţa prejudiciului moral prin aspectul valorii morale lezate.
În aprecierea importanţei prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătăţii, precum şi asupra posibilităţii de a se realiza deplin pe plan social, profesional şi familial.
Plecând de la aceste consideraţiuni şi având în vedere atingerea adusă mai multor drepturi fundamentale ale reclamantei care a suferit direct ca urmare a respectivelor măsuri, Tribunalul a apreciat că o indemnizaţie echitabilă o reprezintă suma de 220.000 euro.
Prin Decizia nr. 203/A din 9 iunie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinţei tribunalului. A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pe pârât la plata, în favoarea reclamantei D.M.F., a sumei de 120.000 euro sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral. A menţinut în rest sentinţa apelată.
S-a reţinut că apelul pârâtului este întemeiat doar sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, nefiind primită interpretarea dată de acesta dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
S-a constatat că măsurile reparatorii enumerate se acordă ambelor categorii de persoane indicate în textul de lege, inclusiv deci celor care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, acest aspect reieşind, atât din titlul Legii nr. 221/2009, cât şi din întregul conţinut al acesteia.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei, s-a reţinut că doctrina şi jurisprudenţa au consacrat anumite criterii, cum ar fi consecinţele negative suferite pe plan fizic şi moral, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost afectate situaţia familială, profesională sau cea socială.
S-a arătat că tot în doctrină şi jurisprudenţa s-a ajuns la concluzia că în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, un criteriu fundamental trebuie să-l reprezinte echitatea, criteriu ce decurge din principiul reparării integrale a prejudiciului.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral implică evident şi o doză de aproximare, însă instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate şi despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje menite să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă la situaţia unei îmbogăţiri fără justă cauză.
Având în vedere că şi în termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în acelaşi timp despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime, Curtea a considerat că suma acordată de Tribunal este prea mare, motiv pentru care a diminuat-o la 120.000 euro, pe care a considerat-o o compensaţie justificată şi echitabilă pentru reclamantă.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
A arătat că Decizia pronunţată în apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Pornind de la dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 şi de la faptul că reclamanta nu a suferit o condamnare, ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, recurentul a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
În susţinerea celor afirmate, a invocat şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 221/2009, care stipulează fără echivoc ce înseamnă condamnări cu caracter politic, şi anume, cele dispuse printr-o hotărâre judecătorească.
Pe de altă parte, a arătat că acordarea daunelor morale nu se justifică având în vedere faptul că însăşi drepturile prevăzute şi acordate, în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate din motive politice.
Cât priveşte suma acordată de instanţă în cuantum de 120.000 euro reprezentând daune morale, recurentul a considerat că este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, având în vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogăţire tară just temei a celor care se pretind prejudiciaţi.
Pentru a fi cuantificat prejudiciul moral este nevoie de un criteriu de referinţă faţă de care să se poată aprecia mărimea daunelor morale care se pot acorda, cu respectarea principiului proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.
Întrucât, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii precise de determinare, la repararea daunelor morale, instanţa de judecată trebuie să ţină seama şi de criteriul echităţii.
Raportat la împrejurările speţei, a arătat că o statuare în echitate care să asigure o reparaţie morală şi nu una având scop patrimonial, impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor acordate.
Recursul este fondat, urmând a fi admis sub aspectul cuantumului daunelor morale.
Nu pot fi însă primite criticile formulate ce vizează nelegalitatea deciziei pronunţate în apel referitoare la faptul că acordarea daunelor morale, în înţelesul dispoziţiilor Legii nr. 221/2009, nu are în vedere şi măsurile administrative cu caracter politic.
Se reţine, aşa cum în mod corect s-a stabilit şi de instanţa de apel, că prin dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 este reglementată posibilitatea acordării daunelor morale nu doar pentru ipoteza în care persoana a suferit o condamnare cu caracter politic ci şi atunci când a tăcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic.
În acest sens, dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, stabilind sfera persoanelor îndreptăţite la asemenea măsuri reparatorii, statuează că este vorba despre „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic".
Faptul că la lit. a) din art. 5 alin. (1) din Lege se face referire la acordarea despăgubirilor „pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare" nu poate conduce la concluzia susţinută de recurent, întrucât această dispoziţie trebuie coroborată cu ipoteza normei aflată în alin. (1) şi care are în vedere, în mod egal, situaţia condamnărilor politice şi a măsurilor administrative cu caracter politic.
În consecinţă, constatându-se că este vorba despre o măsură administrativă cu caracter politic în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, respectiv dislocarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel incidenţa art. 5 alin. (1) lit. a) din acest act normativ.
Este, de asemenea, nefondată, critica recurentului vizând lipsa îndreptăţirii reclamantei la acordarea daunelor morale, în condiţiile în care i-au fost stabilite deja măsuri cu caracter reparatoriu, conform Decretului-Lege nr. 118/1990, pentru aceleaşi fapte care s-au constituit în persecutare politică.
Contrar susţinerii recurentului-pârât nu sunt excluşi de la acordarea despăgubirilor morale în temeiul Legii nr. 221/2009 cei care au primit deja o reparaţie conform Decretului-Lege nr. 118/1990, această din urmă situaţie urmând a fi avută în vedere doar la determinarea cuantumului daunelor morale.
Astfel cum s-a menţionat deja, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, care circumstanţiază sfera de aplicare a actului normativ, poate solicita asemenea despăgubiri „orice persoană care a suferit o condamnare cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic", iar potrivit art. 5 alin. 11 „la stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute la alin. (1), instanţa judecătorească va lua în considerare, fără a se limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate (...), precum şi măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990".
Rezultă deci că este vorba de un criteriu de cuantificare a daunelor, iar nu de o condiţie de admisibilitate a acţiunii aşa cum este ea înfăţişată prin criticile recurentului-pârât.
Se reţin însă ca fondate criticile formulate de pârât vizând cuantumul daunelor morale.
Astfel, situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare prin interpretarea probelor administrate şi care, faţă de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. nu mai pot fi reapreciate în faza de judecată a recursului, a relevat faptul că reclamanta D.M.F. împreună cu familia sa au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu G.-G., judeţul Caraş-Severin, în Câmpia Bărăganului, pentru o perioadă de 5 ani, prin măsura administrativă dispusă fiind lezate drepturi fundamentale ale omului.
Se constată că în aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie ţinut seama că în operaţiunea jurisdicţională de cuantificare a unor asemenea despăgubiri nu se poate realiza o reparare integrală a prejudiciului produs, dată fiind natura valorilor lezate prin săvârşirea faptei.
Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale.
Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate şi păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate.
Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât viaţa, sănătatea, onoarea nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului şi caracterul patrimonial al despăgubirii.
Faptul că reparaţia trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar şi că ea nu se poate constitui în temei al îmbogăţirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, aşa cum s-a menţionat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv şi moral, iar constatarea caracterului politic al măsurii administrative reprezintă, în sine, o recunoaştere a conduitei morale şi a demnităţii reclamantei.
Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa are posibilitatea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor şi să stabilească, dacă şi în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.
În raport de acestea, de perioada deportării dispusă prin măsura administrativă, de suferinţele fizice şi psihice încercate de reclamantă şi de familia ei, raportate la vârsta acesteia la momentul strămutării, ţinând seama şi de consecinţele produse ulterior în viaţa părţii, pe plan social şi profesional, precum şi de măsurile reparatorii obţinute în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, Înalta Curte constată că daunele morale acordate în apel, deşi mult diminuate faţă de cele stabilite de prima instanţă, nu respectă funcţia compensatorie morală ce trebuie dată unor astfel de despăgubiri.
Este motivul pentru care, sunt întemeiate criticile recurentului-pârât vizând necesitatea stabilirii daunelor cu respectarea principiilor echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.
Se reţine că acelaşi principiu, al statuării în echitate în legătură cu daunele morale pretinse pentru încălcarea unor drepturi fundamentale protejate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se desprinde şi din jurisprudenţa instanţei de contencios european.
Pentru aceste considerente, statuând în echitate şi respectând principiul justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate, între interesul particular şi cel general, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârât şi se va modifica în parte Decizia atacată, în sensul stabilirii cuantumului daunelor morale la 50.000 euro, menţinându-se celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva deciziei nr. 203/A din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică în parte Decizia în sensul că diminuează cuantumul daunelor morale la 50.000 euro.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3875/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3873/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
