ICCJ. Decizia nr. 3871/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3871/2011
Dosar nr.4849/86/2009
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursului, constată următoarele:
Cu notificarea din 30 octombrie 2010 a B.E.J. M.M.M. şi T.M., numita F.O. a cerut acordarea de despăgubiri pentru imobilul în suprafaţă de 739,42 m.p. teren şi restituirea în natură a suprafeţei de 1.125 m.p. teren situat în Municipiul Suceava, strada V.M., invocând incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Prin dispoziţia din 11 mai 2009, Primarul Municipiului Suceava a respins notificarea, motivat de faptul că F.M.E., în calitate de fiică a notificatoarei, care a decedat la data de 12 noiembrie 2002, nu a depus în copie legalizată certificatul de moştenitor şi o declaraţie pe propria răspundere în sensul că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat de stat în baza Decretului nr. 149/1984 din patrimoniul autoarei sale.
Prin cererea înregistrată la data de 17 iulie 2009, reclamanţii F.M.E. şi F.M.F. au cerut anularea dispoziţiei şi acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul expropriat de stat, constând în compensare cu un alt teren din rezerva Primăriei Municipiului Suceava.
În motivarea cererii, reclamanţii au susţinut că argumentele evidenţiate în cuprinsul dispoziţiei nu justifică soluţia de respingere a contestaţiei, cu menţiunea că au formulat sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale după decesul autoarei lor F.O. şi că declaraţia pe propria răspundere era un act personal ce incumba notificatoarei şi nu moştenitorilor săi.
La termenul de judecată din 23 martie 2010, cu ocazia dezbaterilor în fond, reclamanta F.M.E. a precizat că solicită restituirea în natură a terenului identificat prin expertiza întocmită de expertul T.P., „deoarece pentru suprafaţa de 1.125 m.p. a obţinut hotărâre judecătorească".
Prin sentinţa civilă nr. 689 din 30 martie 2010, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a admis cererea, a anulat dispoziţia şi a constatat că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 749,42 m.p., astfel cum acesta a fost identificat în planul de situaţie efectuat de expertul T.P., teren situat în Municipiul Suceava, strada V.M.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Primăria Municipiului Suceava.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că autoarea reclamanţilor are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilele situate în strada V.M., expropriate de stat prin Decretul nr. 149 din 28 aprilie 1984, fără plata unei despăgubiri.
Instanţa a reţinut, totodată, că suprafaţa de 739,42 m.p. se identifică sub nr. top. CC/3, DD/21, EE/22, FF/25 şi GG/2 în CF nr. HH Suceava, conform concluziilor expertizei întocmită de ing. T.P. şi că este liberă de construcţii, caz în care se impune a fi restituită în natură reclamanţilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Municipiul Suceava.
În motivarea apelului, pârâtul a criticat faptul analizării de către prima instanţă a unor înscrisuri probatorii care nu au fost depuse, cu respectarea prevederilor art. 21 şi 22 din Legea nr. 10/2001, la dosarul administrativ constituit în urma notificării formulate de autoarea reclamanţilor.
Totodată, pârâtul a criticat concluzia reţinută de prima instanţă, potrivit căreia terenul în suprafaţă de 739,42 m.p. ar fi liber şi ar putea face obiectul restituirii în natură, fundamentată pe o unică probă – raportul de expertiză întocmit de ing. T.P. în anul 1991, fără a proceda la verificarea situaţiei juridice actuale a acestui teren.
Prin Decizia civilă nr. 46 din 07 iulie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul.
În motivarea deciziei, instanţa a reţinut că regulile stabilite prin dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, relative la depunerea înscrisurilor aferente notificării, nu au nicio influenţă cu privire la regulile de probaţiune în faza jurisdicţională, părţile fiind în drept să administreze probele pe care le găsesc a fi concludente în faţa instanţei de judecată, întrucât, în caz contrar, procedura jurisdicţională ar fi una formală, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâtul a reiterat criticile formulate prin apel, relative la primirea nejustificată de către instanţele de fond a altor probe decât cele administrate de autoarea reclamanţilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi, respectiv, relative la omisiunea instanţelor de fond de a statua cu privire la situaţia juridică actuală a terenului în litigiu, cu menţiunea că raportul de expertiză întocmit în anul 1991 nu este de natură a clarifica acest fapt.
Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:
În drept, potrivit prevederilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Constatarea faptelor, aşa cum rezultă ele din actele şi dovezile administrate de părţi, este atributul instanţelor de fond, iar hotărârea trebuie să fie motivată cu suficientă claritate cu privire la starea de fapt prin trimitere la probele administrate cu ocazia judecăţii cauzei, obligaţia judecătorilor de a-şi motiva hotărârile constituind una dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil.
Totodată, principiul nemijlocirii care guvernează procesul civil impune ca administrarea probelor şi cercetarea tuturor elementelor care contribuie la soluţionarea litigiului să se realizează, cu unele excepţii prevăzute de lege, în mod direct de instanţa învestită cu judecata cauzei, în faţa părţilor, în şedinţă publică în cadrul unor dezbateri contradictorii.
Obligativitatea administrării probelor în mod nemijlocit de către judecător este prevăzută de dispoziţiile art. 169 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată, dacă legea nu prevede altfel".
În cauza dedusă judecăţii, se constată că instanţele de fond nu au stabilit împrejurările de fapt ale cauzei şi, respectiv, nu au motivat, prin trimitere la probe administrate în mod nemijlocit, considerentele care au fundamentat concluzia reţinută în justificarea soluţiei pronunţate, potrivit căreia suprafaţa de teren ce a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 149/1984, pentru care s-a reţinut calitatea de persoană îndreptăţită a autoarea reclamanţilor la măsuri reparatorii, măsoară 739,42 m.p. şi era liberă de construcţii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
O astfel de concluzie, în mod evident, nu poate fi fundamentată doar pe menţiunile unui plan cadastral anexă la un raport de expertiza tehnică a terenului deţinut de autoarea reclamanţilor în strada V.M., întocmit în anul 1992 de ing. T.P., adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, într-un alt dosar.
Mai mult, se constată că suprafaţa de 739,42 m.p. ce se identifică sub nr. top. CC/3, DD/21, EE/22, FF/25 şi GG/2 în CF nr. HH Suceava în planul cadastral întocmit de expert la data de 27 martie 1992, la care se face trimitere în considerentele hotărârii primei instanţe, are ca proprietari tabulari „RAJUCL şi proprietarii blocurilor SS, JJ, KK".
Referitor la situaţia juridică a terenului de 739,42 m.p., se observă, totodată, existenţa unei contradicţii între considerentele sentinţei primei instanţe, potrivit cărora acest teren este liber de construcţii şi urmează a fi restituit în natură reclamanţilor şi dispozitivul sentinţei, potrivit căruia reclamanţii au doar dreptul la „măsuri reparatorii prin echivalent" cu privire la acest teren.
De asemenea, este de observat că probatoriile analizate la judecata în fond se regăsesc în dosarul administrativ întocmit de pârât în vederea soluţionării notificării, caz în care critica privind analizare de către prima instanţă şi a altor probatorii în cursul judecăţii, pe lângă faptul că nu poate fi primită pentru argumentele reţinute în hotărârile recurate, se dovedeşte a fi străină de lucrările prezentului dosar.
Aşa fiind, cum împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost fundamentate motivat pe probatoriile administrate nemijlocit de prima instanţă şi cum instanţa de apel a omis să analizeze critica formulată în acest sens de pârât, analiză ce se impunea a fi efectuată date fiind considerentele confuze ale hotărârii apelate, relative la fondul litigiului, Înalta Curte constată că exercitarea controlului judiciar nu este posibilă.
În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (5) coroborat cu art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a dispune casarea hotărârilor recurate, cu trimiterea cauzei spre reluarea judecăţii la acelaşi Tribunal.
În rejudecare, instanţele de fond vor stabili motivat, cu trimitere la probatorii relevante şi administrate nemijlocit, care este întinderea dreptului de proprietate ce a aparţinut autoarei reclamanţilor referitor la imobilul situat în strada V.M., dacă acest imobil a fost expropriat în tot sau în parte prin Decretul nr. 149/1984, dacă scopul exproprierii a fost atins şi, respectiv, date fiind susţinerile părţii reclamante consemnate în încheierea de şedinţă din 30 martie 2010, dacă suprafaţa de teren ce face obiectul prezentului proces se identifică în tot sau în parte cu terenul în suprafaţa de 940 m.p. ce a făcut obiectul procesului finalizat cu pronunţarea sentinţei civile nr. 2313 din 27 martie 1992 a Judecătoriei Suceava sau cu alte terenuri retrocedate în alte procese.
În raport de situaţia de fapt stabilită, instanţa de trimitere urmează a proceda la soluţionarea cererii deduse judecăţii în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Suceava prin Primar împotriva deciziei nr. 46 din 7 iulie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia şi sentinţa nr. 689 din 30 martie 2009 a Tribunalului Suceava, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Suceava.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3873/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3869/2011. Civil → |
|---|
