ICCJ. Decizia nr. 3913/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3913/2011

Dosar nr. 17/117/2008

Şedinţa publică din 12 mai 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 99 din 4 februarie 2010 a Tribunalului Cluj a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii G.M., G.E., S.S., S.M.C., împotriva pârâţilor Municipiul Cluj-Napoca, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, şi în consecinţă, s-a dispus retrocedarea în favoarea reclamanţilor, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, a suprafeţei de teren de 328 mp din terenul identificat în C.F. nr. 26986 Cluj, nr. top 3762/2/2 în suprafaţă de 350 mp.

S-a dispus sistarea stării de indiviziune şi întabularea dreptului de proprietate potrivit propunerilor din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert M.M.T. – varianta II, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, astfel: asupra terenului în suprafaţă de 22 mp identificat prin nr. top nou 3762/2/2/1 se va reînscrie Statul Român cu titlul anterior dobândit iar asupra terenului în suprafaţă de 328 mp identificat prin nr. top nou 3762/2/2/2 se vor înscrie reclamanţii G.M., G.E. – asupra ½ parte şi S.S., S.M.C. – asupra ½ parte, cu titlu de retrocedare.

Pârâţii au fost obligaţi la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 1.900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză de expert M.M.T. suprafaţa de teren de 350 mp solicitată de reclamanţi spre retrocedare, identificată prin nr. top 3762/2/2, se află în incinta Liceului de Arte Plastice, este liber în prezent de construcţii, reţea de utilităţi, dotări sau amenajări.

Totodată expertul a propus o variantă de retrocedare în favoarea reclamanţilor a unei suprafeţe diminuate de 328 mp identificată prin nr. top nou 3762/2/2/2, potrivit variantei nr. 2, prima variantă cuprinzând întreaga suprafaţă de 350 mp, diferenţa de teren de 22 mp identificată prin nr. top nou 3762/2/2/1 fiind necesară pentru folosinţa liceului pentru asigurarea accesului auto în jurul clădirii principale a liceului.

Potrivit dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, dacă bunurile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an de la data exproprierii, foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declaraţie de utilitate publică.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termenul legal pârâţii Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, prin Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând schimbarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.

În motivarea apelurilor declarate de pârâţii Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca prin Primar, s-a invocat în primul rând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, cu motivarea că acesta este întemeiată pe prevederile Legii nr. 33/1994 însă imobilul a fost expropriat în perioada 1945-1989, astfel că regimul juridic al acesteia este reglementat de Legea nr. 10/2001. În această situaţie, acţiunea în restituire întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 apare ca inadmisibilă, nefiind aplicabile în cauză prevederile Deciziei nr. 6/1999 a Curţii Supreme de Justiţiei, aşa cum în mod eronat susţin reclamanţii.

Pârâţii au mai arătat că, scopul pentru care terenul în litigiu a fost expropriat a fost realizat în întregime. Astfel, acest teren a fost preluat în vederea construirii unităţii de învăţământ Liceul de Coregrafie „Romul Ladea", astfel că nici sub acest aspect Legea nr. 33/1994 nu este aplicabilă.

Pârâţii au mai invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, raportat la obiectul acţiunii, având în vedere că aceasta este o acţiune întemeiată pe dreptul comun şi nu pe Legea nr. 10/2001.

S-a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive raportat la prev. Legii nr. 10/2001 şi la proprietarul tabular al imobilului în litigiu, care este Municipiul Cluj-Napoca.

În ce priveşte fondul cauzei, pârâţii au arătat că suprafaţa de teren în litigiu este inclusă în perimetrul unităţii de învăţământ, Liceul de coregrafie. Chiar dacă expertul constată că suprafaţa de 328 mp este liberă de construcţii, şi lipsită de dotări sau amenajări, această suprafaţă reprezintă curtea liceului de coregrafie, astfel că nu se poate dispune restituirea acestuia în natură.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a arătat în motivarea apelului că în mod greşit instanţa de fond s-a raportat la prevederile Legii nr. 33/1994 şi nu la cele ale Legii nr. 10/2001, de la a cărei intrare în vigoare acţiunea în restituire întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994 este inadmisibilă.

S- a mai arătat că instanţa de fond nu a ţinut seama de împrejurarea că terenul în litigiu face parte din domeniul public al municipiului, reprezentând curtea Liceului de coregrafie cât şi de faptul că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă atâta vreme cât terenul în discuţie face parte din domeniul public al municipiului Cluj-Napoca.

Ultima critică adusă sentinţei atacate s-a referit la faptul că reclamanţii nu au depus la dosar acte doveditoare cu privire la sumele de bani pe care le-au încasat cu titlu de despăgubiri pentru imobilul expropriat sau declaraţie pe proprie răspundere în acest sens.

Curtea de Apel Cluj prin Decizia civilă nr. 162/A din 10 iunie 2010 a admis apelurile declarate de pârâţi, a schimbat sentinţa apelată în sensul respingerii acţiunii.

În considerentele deciziei s-a reţinut că, acţiunea promovată de reclamanţi a fost înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 1749/117/2007. Prin sentinţa civilă nr. 520 din 5 iulie 2007 instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, în consecinţă, a respins acţiunea.

Prin Decizia civilă nr. 402/A din 14 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj a fost admis apelul declarat de reclamanţi, sentinţa civilă nr. 520 din 5 iulie 2007 a Tribunalului Cluj desfiinţată, iar cauza trimisă spre rejudecare la acelaşi tribunal, reţinându-se că Decizia nr. 53/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la aplicarea dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 se interpretează în sensul că nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, însă această decizie este obligatorie pentru instanţe numai după 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, conform art. 329 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 78 din Constituţie. În cauză, la data pronunţării sentinţei civile nr. 520 din 5 iulie 2007 Decizia nr. 53/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu era publicată în Monitorul Oficial, astfel că acţiunea nu putea fi respinsă ca inadmisibilă.

Prin prisma acestor reţineri, excepţiile invocate de apelanţi privind inadmisibilitatea acţiunii şi necompetenţa materială a Tribunalului Cluj sunt nefondate.

În ce priveşte fondul apelurilor, instanţa a reţinut că suprafaţa de 350 mp teren cu nr. topo 3762/2/2 înscrisă în C.F. 26986 Cluj, a fost proprietatea reclamanţilor şi a fost expropriată în baza Decretului nr. 501/1973 în vederea realizării de locuinţe şi obiective de interes public.

Raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert M.T. a stabilit că suprafaţa de 350 mp solicitată de reclamanţi pentru restituire identificată cu nr. top 3762/2/2 se află în incinta Liceului de Arte Plastice şi este folosită de această unitate de învăţământ, fiind situată la sud de clădirea principală şi atelierul liceului.

Conform dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, dacă bunurile expropriate nu au fost utilizate în termen de 1 an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.

Dispoziţiile acestui text de lege nu sunt aplicabile în cauză, aşa cum greşit a apreciat instanţa de fond. Exproprierea terenului în suprafaţă de 350 mp s-a făcut, aşa cum de altfel susţin chiar reclamanţii în vederea realizării de locuinţe şi obiective de interes public. Or, unitatea de învăţământ Liceul de Arte Plastice reprezintă unitate de interes public, neputându-se dispune restituirea terenului ce reprezintă curtea unităţii de învăţământ, chiar dacă acest teren este liber, neafectat de lucrări de amenajare publică, detalii de sistematizare sau servituţi legale.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanţii invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenţii critică hotărârea sub următoarele aspecte:

- În considerentele hotărârii recurate s-a reţinut corect situaţia de fapt dar în ceea ce priveşte aplicarea normei de drept instanţa a adăugat la lege în sensul că a reţinut un nou motiv de utilitate publică.

- Exproprierea terenului în litigiu a avut loc în anul 1973 iar scopul exproprierii nu a fost realizat nici până în prezent, neexistând niciodată o altă declaraţie de interes public.

S-a confundat noţiunea de lucrări de interes public cu stăpânirea în fapt nelegitimă a terenului în litigiu şi acesta cu atât mai mult cu cât exproprierea nu a fost făcută pentru extinderea unităţii de învăţământ ori executarea unor lucrări în folosul acesteia.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, se constată nefondat recursul în considerentele celor ce succed.

Reclamanţii prin demersul judiciar au solicitat retrocedarea suprafeţei de 350 mp teren cu nr.top 3762/2/2, înscris în C.F. 26986 Cluj.

Prin hotărârea ce face obiectul recursului s-a respins acţiunea reclamanţilor cu motivarea că, scopul exproprierii terenului a fost realizat.

Nemulţumirile recurenţilor sunt în sensul că, la pronunţarea soluţiei, nu s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei, în condiţiile în care s-a reţinut corect situaţia de fapt.

Contrar criticilor formulate în recurs, pentru ca imobilele – terenuri preluate abuziv să facă obiect al restituirii în natură, este necesar ca acesta să fie liber.

În sensul legii, sunt considerate libere terenurile care nu sunt afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea nu are funcţional întregul teren.

În speţă însă, terenul care a fost expropriat reprezintă curtea unităţii de învăţământ, respectiv curtea Liceului de Arte Plastice care este o unitate de interes public şi, corect s-a apreciat că terenul în litigiu nu este liber în sensul legii şi drept urmare nu poate fi restituit în natură.

Aşadar, dispoziţiile legi aplicabile în materie au fost corect interpretate şi aplicate, art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică nefiind aplicabil în speţă, cum greşit a apreciat instanţa fondului, terenul în suprafaţă de 350 mp se află în incinta Liceului de Arte Plastice şi este folosit de această unitate de învăţământ.

Scopul exproprierii şi anume, realizarea de locuinţe şi obiective de interes public a fost realizat, Liceul de Arte Plastice fiind aşa după cum s-a arătat unitate de interes public.

În concluzie, hotărârea recurată este legală şi nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIV.

ÎN NUMELE LEGI.

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanţii G.M., G.E., S.S. şi S.M.C. împotriva deciziei civile nr. 162 A din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3913/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs