ICCJ. Decizia nr. 3999/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3999/2011
Dosar nr. 45333/3/2009
Şedinţa publică de la 7 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 16 noiembrie 2009, reclamanta SC G.G. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.T.A. SA, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată aceasta la plata sumei de 516.059,68 Euro, în echivalentul în lei, reprezentând despăgubiri datorate în temeiul poliţei de asigurare a culturilor agricole nr. 5490098 din 23 octombrie 2008, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 9470 din 7 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea reclamantei, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 22.365 lei, despăgubiri şi a sumei de 1.457,90 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că între reclamantă şi pârâtă, în calitate de asigurator s-a încheiat poliţa de asigurare nr. 5490098 din 23 octombrie 2008, pentru cultura de rapiţă de pe suprafaţa de 1350 ha, riscurile asigurate fiind grindina, ploi torenţiale, furtună, incendiu, îngheţ de primăvară şi toamnă. Din poliţa de asigurare fac parte şi „cererea chestionar”, raportul de inspecţie de risc şi „specificaţia culturilor”.
Conform art. 5 din Condiţiile generale ale poliţei de asigurare şi în raport cu înscrisurile menţionate, rezultă că reclamanta şi-a exprimat opţiunea de a încheia o poliţă de asigurare în varianta de la lit.a, respectiv, pentru cheltuielile tehnologice directe de producţie, iar nu pentru valoarea producţiei, cum susţine în acţiune.
De asemenea, poliţa de asigurare a prevăzut plata celei de-a şaptea rată a primei de asigurare, ultima, la 24 iunie 2009, în caz de neplată intervenind sancţiunea rezilierii automate a poliţei.
Conform susţinerilor pârâtei, cu privire la care reclamanta nu a făcut proba contrară, ultima rată nu a fost plătită, intervenind rezilierea. Abia la 29 iunie 2009, reclamanta a cerut repunerea în vigoare a poliţei, făcând şi dovada plăţii ultimei rate la 30 iunie 2009, cu menţiunea că se angajează să nu solicite despăgubiri pentru perioada 24 iunie 2009 – 30 iunie 2009.
Conform procesului-verbal de constatare-evaluare a daunelor de la 3 iunie 2009 încheiat de o comisie în care au fost şi reprezentanţi ai asiguratului, care nu au făcut obiecţiuni, s-a reţinut că la 23-24 aprilie 2009 cultura asigurată a fost afectată de îngheţul târziu de primăvară pe 100 ha gradul de daună fiind de 24%.
La 28 aprilie 2009, reclamanta a depus la asigurator inventarul lucrărilor tehnologice de producţie şi valoarea acestora.
La 29 iunie 2009, reclamanta a înştiinţat pârâta şi despre afectarea culturii de grindină, în perioada 28-29 iunie 2009.
În condiţiile în care poliţa a fost încheiată pentru cheltuieli tehnologice directe de producţie indemnizaţia de asigurare se calculează în raport cu acestea, iar suma de 516.059,68 Euro solicitată de reclamantă a fost calculată prin raportare la producţia nerealizată.
Gradul de daună a fost de 24% la suprafaţa de 100 ha, contestarea acestor elemente de către reclamantă nefiind întemeiată din moment ce procesul-verbal de constatare s-a încheiat potrivit art. 27 şi următoarele din condiţiile generale şi a fost semnat fără obiecţiuni chiar şi de reprezentanţii reclamantei.
S-a apreciat că nu sunt întemeiate nici susţinerile reclamantei în privinţa despăgubirii în raport cu celălalt risc asigurat, grindina produsă la 28-29 iunie 2009, deoarece neplata la 24 iunie 2009 a ultimei rate din prima de asigurare a condus la rezilierea poliţei, fiind repusă în vigoare abia la 30 septembrie 2009, pentru perioada respectivă reclamanta angajându-se să nu pretindă despăgubiri.
Prin decizia comercială nr. 197 din 14 aprilie 2011, Curtea de apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În pronunţarea acestei soluţii, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Tribunalul a reţinut în mod corect că sunt părţi integrante ale convenţiei de asigurare încheiate de părţi nu numai poliţa de asigurare propriu-zisă incluzând Condiţiile generale de asigurare, dar, potrivit acestora din urmă, şi cererea-chestionar şi raportul de inspecţie risc şi specificaţia culturilor. Prin urmare, ca părţi integrante ale contractului, documentele anexă menţionate nu sunt în măsură doar să clarifice menţiunile din poliţa propriu-zisă, ci cuprind în sine clauze ale convenţiei, inclusiv în ceea ce priveşte obiectul şi modul asigurării.
În cuprinsul Condiţiilor generale ale asigurării se face distincţie în mod expres între obiectul asigurării, cum ar fi în speţă cultura agricolă vizată, care se menţionează în poliţa propriu-zisă şi, pe de altă parte, modul de asigurare, care se indică, opţional, de către asigurat, în cererea-chestionar, la alegere dintre cheltuielile tehnologice directe de producţie şi, respectiv, valoarea producţiei.
Nu obiectul, ci modul asigurării contribuie la determinarea şi plata către asigurat a indemnizaţiei de asigurare în cazul intervenirii riscului asigurat. În speţă, prin cererea-chestionar reclamanta a indicat, în ceea ce priveşte modul de asigurare, varianta privind cheltuielile tehnologice, iar nu valoarea producţiei. De altfel, în contextul intervenirii riscului asigurat (îngheţul târziu de primăvară), reclamanta a înaintat pârâtului-asigurator datele despre cheltuielile tehnologice directe de producţie, ceea ce chiar dacă nu constituie o recunoaştere expresă, constituie un indiciu relevant că şi reclamanta, la acel moment interpreta convenţia de asigurare tot în sensul arătat anterior şi în concluzie, este neîntemeiată pretenţia acestei părţi de a îi fi plătită asigurarea în raport cu valoarea producţiei.
În ceea ce priveşte procesul-verbal de constatare a pagubelor, acesta a fost semnat şi de reprezentantul societăţii reclamante, fără obiecţiuni; aceasta cu precizarea că, oricum, din moment ce modul asigurării privea cheltuielile tehnologice, eventualele lipsuri în constatarea pagubelor produse producţiei din cultura asigurată, precum şi efectuarea unei expertize (sau administrarea altei probe în legătură cu aceasta) nu constituie un aspect care să mai prezinte relevanţă.
De asemenea, în cazul intervenirii celuilalt risc asigurat, grindina, la 28-29 iunie 2008, la acel moment poliţa de asigurare era reziliată de drept, ca urmare a neplăţii celei de-a şaptea rate a primei de asigurare scadente la 24 iunie 2009. Plata cu întârziere la 30 iunie 2008 a ratei restante a condus la repunerea în vigoare a poliţei de asigurare doar pentru viitor nu şi pentru perioada 24-30 iunie 2008, insinuarea reclamantei referitoare la existenţa unei înţelegeri în sens contrar cu reprezentantul pârâtei nefiind dovedită.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta SC G.G. SRL Mihai Bravu, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probelor necesare în vederea pronunţării unei soluţii temeinice şi legale.
Recurenta susţine astfel că instanţa de apel, ca şi instanţa de fond i-a respins cererea de administrare a probei testimoniale şi a probei cu expertiza tehnică de specialitate pentru a face dovada că situaţia de fapt nu a fost cea consemnată în Procesul-verbal din 3 iunie 2009 şi, mai mult, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra înscrisurilor administrate pentru a face dovada susţinerilor sale şi nu a precizat motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile din apel.
În acest context, consideră că hotărârea recurată a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care au fost înlăturate cererile şi probele pe care le-a invocat.
În ce priveşte motivele de nelegalitate pe fondul cauzei, arată că:
1. Obiectul asigurării este în mod evident producţia medie de pe cele 1.350 ha cultivate cu rapiţă, aşa cum se specifică în poliţa de asigurare nr. 5490098 din 23 octombrie 2008 şi nu cheltuielile tehnologice directe de producţie, cum eronat a apreciat instanţa de apel, neexistând niciun temei juridic în acest sens.
2. În ce priveşte constatarea daunelor provocate de îngheţul târziu de primăvară, deşi a solicitat instanţelor de fond şi de apel să-i încuviinţeze administrarea de probe pentru a dovedi că situaţia de fapt este diferită de situaţia de fapt reţinută în procesul verbal, cererea i-a fost respinsă, iar instanţele de fond şi de apel nu s-au pronunţat cu privire la concluziile expertizei extrajudiciare administrate în cauză, care arată că îngheţul târziu de primăvară nu putea afecta doar 100 de ha dintr-o suprafaţă de 1.350 ha, cu atât mai mult cu cât plasarea celor 100 hectare nu a fost lămurită prin procesul verbal.
Consideră că în cauză era necesară părerea unui specialist care să demonstreze cu argumente ştiinţifice cum se face că temperatura de – 3,6 grade Celsius a afectat doar 100 ha din cele 1.350 ha şi unde sunt localizate cele 100 ha afectate de îngheţ.
3. Referitor la riscul asigurat grindină, este adevărat că a plătit cu întârziere ultima rată din prima de asigurare, dar ca urmare a celor convenite cu reprezentantul pârâtei în judeţul Tulcea, după avizarea producerii riscului asigurat îngheţ târziu de primăvară, reprezentantul A.T.A. a sugerat ca ultima rată să nu mai fie plătită, urmând a fi compensată parţial cu valoarea despăgubirilor care trebuiau plătite de A.T.A., or, instanţele nu s-au pronunţat cu privire la acest aspect; de asemenea, instanţele de fond şi de apel nu s-au pronunţat nici cu privire la corespondenţa pe care A.T.A. a purtat-o cu ea (e-mailul din 20 august 2009), corespondenţă în care aceasta a recunoscut tot ceea ce a susţinut privind gradul de daună estimat provizoriu, constatarea definitivă a daunelor şi riscul „grindină” asigurat.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea motivelor de recurs, în raport de actele dosarului, precum şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:
Susţinerile recurentei formulate prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt întemeiate întrucât hotărârea curţii de apel cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cât şi pe cele pentru care au fost înlăturate cererile recurentei.
Instanţa de apel a motivat soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar faptul că aceasta nu a răspuns fiecărui argument invocat de recurentă în sprijinul celor solicitate prin capetele de cerere formulate nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, pentru a putea considera că nu au fost respectate dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., - aşa cum eronat afirmă recurenta.
În această ordine de idei, se constată că motivul pentru care au fost respinse proba testimonială şi cea cu expertiza tehnică de specialitate a fost acela că aceste probe au fost considerate neutile cauzei.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei întemeiate de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora obiectul asigurării l-a constituit în mod evident producţia medie de pe cele 1.350 ha cultivate cu rapiţă şi nu cheltuielile tehnologice directe de producţie, instanţa de apel dând o interpretare greşită actului juridic dedus judecăţii, - se constată că nu sunt întemeiate.
Se reţine astfel că instanţele au apreciat în mod corect că sunt părţi integrante ale convenţiei de asigurare nu numai poliţa de asigurare propriu-zisă, incluzând Condiţiile generale de asigurare, dar şi cererea - chestionar şi raportul de inspecţie risc şi specificaţia cheltuielilor, documentele anexate cuprinzând clauze ale convenţiei, inclusiv în ce priveşte obiectul şi modul asigurării.
Tot corect s-a apreciat că modul de încheiere a asigurării menţionat expres în poliţa de asigurare şi nu obiectul este luat în considerare la determinarea şi plata către asigurat a indemnizaţiei de asigurare în cazul intervenirii riscului asigurat, or, în cauză, reclamanta a indicat, prin cererea – chestionar, în ce priveşte modul de asigurare varianta privind cheltuielile tehnologice directe de producţie şi nu valoarea producţiei.
Prin urmare, având în vedere prevederile art. 27, art. 5 şi art. 14 din Condiţiile generale de asigurare, aplicate la convenţia încheiată între părţi nu se poate susţine justificat că s-a dat o interpretare greşită actului juridic dedus judecăţii, în speţă, neexistând de altfel o situaţie în care instanţa ar fi trebuit să dea o interpretare actului conţinând clauze îndoielnice sau susceptibile de mai multe înţelesuri.
În ce priveşte susţinerile recurentei referitoare la constatarea daunelor provocate de îngheţul târziu, se constată că nici acestea nu sunt întemeiate, întrucât, din actele dosarului, rezultă că reclamanta a înaintat asigurătorului datele despre cheltuielile tehnologice directe de producţie, iar procesul-verbal de constatare a pagubelor a fost semnat de reprezentantul reclamantei fără obiecţiuni.
În fine, susţinerile recurentei privind riscul asigurat „grindină” nu pot fi primite, atât timp cât la momentul producerii acestui risc asigurat poliţa de asigurare era reziliată de drept ca urmare a neplăţii celei de-a şaptea rate a primei de asigurare scadente la 24 iunie 2009.
În raport de cele mai sus arătate, se reţine că nu sunt întemeiate nici susţinerile recurentei prin care sunt vizate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece nu se confirmă vreo încălcare sau aplicare greşită a legii de către curtea de apel, în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.
În consecinţă, se concluzionează că instanţele au apreciat judicios că cererea reclamantei este îndreptăţită doar în măsura în care pretenţiile formulate corespund clauzelor convenţiei şi prevederilor legale şi, drept urmare, decizia pronunţată de curtea de apel va fi menţinută ca fiind legală şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de reclamanta SC G.G. SRL se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC G.G. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 197 de la 14 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4002/2011. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3996/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
