ICCJ. Decizia nr. 4026/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA a II-a CIVILA

Decizia nr. 4026/2011

Dosar nr. 9403/111/2011

Şedinţa de Ia 7 decembrie 2011

Asupra conflictului negativ de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 242/ F din 4 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor a fost deschisă procedura insolvenţei faţă de debitoarea SC M. SRL. Recursul declarat împotriva acestei sentinţe de debitoare a fost admis prin decizia civilă nr. 345/C/2009-R din 5 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, hotărârea recurată a fost casată, iar cauza trimisă pentru o noua judecare Tribunalului Timiş.

Cauza a fost înregistrata pe rolul Tribunalului Timiş, secţia comercială, de contencios administrativ şi faliment.

Prin sentinţa civilă nr. 1079 din 30 iunie 2011, Tribunalul Timiş, secţia comercială de contencios administrativ şi faliment, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, reţinându-se în esenţă că debitoarea şi-a mutat sediul social în Loc. Oradea, jud. Bihor, astfel că în raport de prevederile art. 6 din Legea nr. 85/2006 competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bihor - Oradea.

Prin sentinţa nr. 2115/ F din 28 septembrie 2011, Tribunalul Bihor, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut. în esenţă că, debitoarea şi-a schimbat sediul din municipiul Timişoara în municipiul Oradea abia la data de 11 aprilie 2011, iar la data învestirii Tribunalului Timiş prin Decizia nr. 345/C/2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea sediul debitoarei se afla în municipiul Timişoara, astfel că modificarea ulterioară nu poate influenţa competenţa de soluţionare a cererii.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Timiş competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia recursului prevăzut la art. 8, sunt exercitate de un judecător sindic şi sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază îşi are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului.

În speţă, pentru determinarea tribunalului competent teritorial, conform textului menţionat, prezintă relevanţă juridică numai sediul pe care debitoarea îl avea înscris în registrul comerţului la momentul înregistrării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei acesteia.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Timiş, având în vedere că la data sesizării instanţei de judecată cu cererea introductivă, 20 octombrie 2008, sediul debitoarei SC M. SRL se afla în Loc. Timişoara, Str. Cluj, Jud. Timiş.

Faptul că, ulterior cererii de declanşare a procedurii insolvenţei. debitoarea şi-a schimbat sediul într-o altă localitate, respectiv în judeţul Bihor, nu este de natură a conduce la modificarea competenţei de soluţionare a cauzei, având în vedere caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 85/2006 care stabileşte o competenţă teritorială exclusivă.

Aşa fiind, în conformitate cu prevederile art. 22 C. proc. civ., se stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Timiş, căruia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Timiş.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2011.


Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4026/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond