ICCJ. Decizia nr. 4032/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4032/2011
Dosar nr. 3917/83/2009
Şedinţa publică de la 8 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată că:
Prin sentinţa nr. 72/ LC din 11 februarie 2010, Tribunalul Satu Mare a respins acţiunea comercială formulată de reclamanta SC B.C.R.A.V.I.G. SA, împotriva pârâtului S.D., având ca obiect acordarea despăgubirii în cuantum de 222.611,49 lei, cu dobânda legală de la data promovării acţiunii şi până la data plăţii, reţinând, în esenţă, că nu poate fi angajată răspunderea pârâtului pentru imobilul aflat sub paza sa juridică în condiţiile art. 1000 alin. (l) C. civ.
Pentru antrenarea unei asemenea răspunderi este necesar să se demonstreze existenţa unui raport de cauzalitate între lucru şi prejudiciul produs victimei, ceea ce nu se poate reţine fiindcă prejudiciul pretins nu a fost provocat de „comportamentul” lucrului, mai exact, al imobilului aflat în proprietatea părţii pârâte, ci de incendiul produs asupra lucrului pârâtului, care, la rândul lui, a fost generat de fapta unei persoane, fie cu intenţie, fie din neglijenţă. În aceste circumstanţe, prejudiciul fiind consecinţa faptei omului, raportul de cauzalitate dintre lucru şi daună nu există şi, de aceea, persoana păgubită poate pretinde repararea prejudiciului doar în condiţiile art. 998 sau art. 999 C. civ., care reglementează răspunderea pentru fapta proprie.
Prin decizia secţiei comerciale, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Oradea nr. 99-A/C din 19 octombrie 2010 a respins, ca nefondat, apelul comercial declarat de apelanta-reclamantă SC B.C.R.A.V.I.G. SA, împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a menţinut-o în totalitate şi a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat neîndeplinirea condiţiilor impuse de art. 1000 alin. (l) C. civ.
Pentru declanşarea răspunderii prevăzute de art. 1000 alin. (l) C. civ., victima prejudiciului trebuie să facă dovada faptei lucrului, a prejudiciului, precum şi a raportului de cauzalitate între fapta lucrului şi prejudiciului. De îndată ce aceste condiţii au fost dovedite, revine în sarcina paznicului juridic al lucrului să facă dovada existenţei unor cauze exoneratoare de răspundere.
În privinţa prejudiciului, acesta este dovedit, căci reclamanta şi-a fundamentat acţiunea pe dreptul de regres instituit de art. 22 din Legea nr. 136/1995, subrogându-se în dreptul asiguratului T.R.C., căruia i-a achitat despăgubirea, în baza contractului de asigurare complexă a locuinţei nr. 0056381.
În ceea ce priveşte, însă, fapta lucrului imobilului aflat în posesia pârâtului şi raportul de cauzalitate între fapta lucrului şi prejudiciu, instanţa de apel a reţinut că aceste elemente nu sunt dovedite. Din probele dosarului nu rezultă cu certitudine că incendiul care a cuprins imobilul asiguratului T.R.C. a provenit de la imobilul pârâtului. Din înscrisurile şi rapoartele de expertiză pe care se fundamentează acţiunea şi cererea de apel a reclamantei apelante nu rezultă aspectul arătat.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a formulat recurs reclamanta SC B.C.R.A.V.I.G. SA, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că pe baza actelor de la dosarul de daună s-a stabilit că răspunderea în producerea incendiului şi implicit a pagubei revine intimatului-pârât. Această concluzie rezultă din procesul-verbal de intervenţie al pompierilor, din datele relevate de expertiza extrajudiciară efectuată în dosarul de daună, de expertiza judiciară în specialitatea incendii şi efecte pirogene efectuată de expertul tehnic C.I. în dosarul nr. 2871/218/2006. Apelanta-reclamantă a făcut proba elementelor răspunderii civile, iar neefectuarea expertizei de specialitate nu a impietat calitatea probelor administrate şi instanţa de apel, deşi, a apreciat, contrar primei instanţe, că în speţă îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 1000 alin. (l) C. civ., a considerat că nu s-a făcut proba tuturor elementelor răspunderii civile delictuale.
Recursul este nefondat.
Criticile ce vizează lipsa probelor administrate şi calitatea acestora nu mai pot constitui motive de nelegalitate, în sensul dispoziţiilor art. 304 alin. (l) pct. 1-9 C. proc. civ., având în vedere că acestea ţin de netemeinicia hotărârii atacate, trimiterea la probele administrate nemaiputând permite examinarea deciziei recurate prin prisma acestora, întrucât au fost expres abrogate prin O.U.G. nr. 13 8/2000.
În motivarea deciziei sale, instanţa de apel a tăcut, în mod just, aplicarea dispoziţiilor art. 1000 alin. (l) C. civ., potrivit cărora suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră, reglementări ce statuează, deopotrivă, şi cu privire la condiţiile pentru declanşarea răspunderii ce constau în dovedirea de către victimă a faptei lucrului, a prejudiciului, pe de o parte, şi, pe de altă parte, raportul de cauzalitate dintre fapta lucrului şi prejudiciu.
În prezenta pricină, având în vedere starea de fapt stabilită, necenzurabilă în recurs, şi prevederile art. 1000 alin. (l) C. civ., se constată a fi dovedită condiţia existenţei prejudiciului creat, reclamanta formulând acţiunea pe dreptul de regres instituit de art. 22 din Legea nr. 136/1995, subrogându-se în dreptul asiguratului, căruia i-a achitat despăgubirea, în baza contractului de asigurare complexă a locuinţei nr. 0056381, însă, nu se constată a fi dovedită fapta lucrului imobilului aflat în posesia pârâtului şi nici raportul de cauzalitate dintre fapta lucrului şi prejudiciu, astfel cum, cu justeţe, a reţinut şi instanţa de apel.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ, urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat în cauză.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta SC B.C.R.A.V.I.G. SA, împotriva deciziei Secţiei comerciale, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Oradea nr. 99-A/C din 19 octombrie 2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4031/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4034/2011. Civil → |
|---|
