ICCJ. Decizia nr. 4030/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4030/2011
Dosar nr. 2810/118/2008
Şedinţa publică de la 8 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 6767/com/2010 din data de 23 noiembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 2810/118/2008, judecătorul din cadrul Tribunalului Constanţa, secţia comercială, a hotărât următoarele: a admis excepţii lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR, prin D.G.F.P. CONSTANŢA şi SOCIETATEA DE INVESTIŢII FINANCIARE MUNTENIA SA şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC H.L.F. SA în contradictoriu cu aceşti pârâţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a admis acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.380.000 lei, reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului suferit prin restituirea în natură către fostul proprietar a imobilului situat în Constanţa.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a apreciat lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR, prin D.G.F.P. CONSTANŢA şi SOCIETATEA DE INVESTIŢII FINANCIARE MUNTENIA SA, raportat la dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, potrivit cărora instituţiile publice implicate în privatizare asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat. În baza acestei prevederi legale, judecătorul a apreciat că doar AUTORITATEA PENTRU VALIRIFICAREA ACTIVELOR STATULUI (A.V.A.S.) este singura ce are legitimare procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei a reţinut că activul Farmacia nr. 6 situată în Constanţa, a făcut parte din activele societăţii reclamante la data privatizării prin vânzarea pachetului de acţiuni. Ulterior privatizării acest activ a fost restituit foştilor proprietari, reclamanta dovedind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997. În ce priveşte cuantumul despăgubirilor, judecătorul a valorificat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, acordând contravaloarea de piaţă a activului.
Sentinţa de fond a fost apelată de pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, aceasta invocând excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa, solicitând trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti; a invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, faţă de temeiul de drept arătat de aceasta în cererea de chemare în judecată, respectiv art. 29 din Legea nr. 137/2002, text care acordă calitatea procesuală cumpărătorului pachetului de acţiuni; a invocat şi lipsa calităţii sale procesuale, motivat de faptul că obiectul contractului de privatizare l-au constituit acţiunile, iar nu imobilul – activ al societăţii, obligaţia vânzătoarei vizând doar garanţia asupra acţiunilor şi nu asupra bunurilor din patrimoniu; a criticat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, apreciind că termenul de prescripţie aplicabil este cel de 3 luni reglementat de art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997, invocând în apel termen de prescripţie de o lună astfel cum a fost reglementat prin Legea nr. 137/2002; pe fond a apreciat că nu se poate acorda valoarea de circulaţie a imobilului ce a ieşit din patrimoniul societăţii.
Prin decizia civilă nr. 30/COM din 3 martie 2011, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul pârâtei, cu următoarele considerente: a înlăturat critica pârâtei referitoare la competenţa teritorială, reţinând incidenţa prevederilor art. 8 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât a constatat existenţa competenţei alternative între instanţa de la sediul pârâtei şi cea de la sediul reclamantei, posibilitatea de alegere aparţinând reclamantei.
A înlăturat critica vizând lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, reţinând că în cererea de chemare în judecată s-au invocat şi dispoziţiile O.U.G. nr. 88/1997, iar prevederile acestei ordonanţe sunt aplicabile în speţă, prin raportare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare acţiuni, precum şi la dispoziţiile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002.
A înlăturat şi critica vizând lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei, prin raportare la părţile contractului de vânzare cumpărare acţiuni şi la dispoziţiile art. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 88/1997.
Nu a reţinut termenul de prescripţie de 3 luni, invocat de pârâtă, apreciind că acest termen se aplică doar în cazul atacării operaţiunilor şi actelor privind procesul de privatizare, nefiind aplicabil în cazul acţiunii în despăgubire; pentru aceleaşi considerente a înlăturat şi apărarea vizând aplicarea termenului special de prescripţie de o lună.
Pe fondul cauzei, a apreciat că acordarea valorii de piaţă a imobilului retrocedat foştilor proprietari este în acord cu principiul reparării integrale a prejudiciului, această valoare fiind cea care trebuie acordată.
Decizia de apel a fost recurată de pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, care a formulat următoarele critici:
- greşita respingere a excepţiei necompetenţei teritoriale, apreciind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 5 teza 1 şi art. 10 C. proc. civ., criticând reţinerea de către judecătorii apelului a prevederilor art. 8 C. proc. civ.; a apreciat competenţa în cauză a Tribunalului Bucureşti;
- greşita respingere a excepţiei de prescripţiei, raportat la termenele de 3 luni şi de o lună reglementate de legislaţia în domeniul privatizării, apreciind că prin acţiune se solicită valorificarea unui drept prevăzut de această legislaţie;
- greşita aplicare a legii din perspectiva cuantumului despăgubirilor, apreciind că dispoziţiile legale nu indică acordarea despăgubirii la valoarea de circulaţie a bunului retrocedat.
În baza acestor critici, pârâta a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei de apel.
Pârâta a solicitat suspendarea executării deciziei de apel, în şedinţa din data de 19 mai 2011, cererea pârâtei fiind respinsă ca nefondată.
Reclamanta SC H.L.F. SA a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind legalitatea deciziei de apel.
Nu au fost administrate înscrisuri noi în recurs.
Analizându-se legalitatea deciziei de apel, în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se reţin următoarele:
Este înlăturată critica pârâtei vizând soluţionarea cauzei cu încălcarea normelor de competenţă teritorială, apreciind legalitatea deciziei de apel sub aspectul reţinerii incidenţei în cauză a prevederilor art. 8 C. proc. civ., text care stabileşte competenţa alternativă între instanţa de la sediul pârâtei cu cea de la sediul reclamantei, opţiunea alegerii fiind a reclamantei, fără posibilitatea pârâtei de a contesta.
Este înlăturată şi critica vizând aplicarea termenelor de prescripţie specială reglementate de O.U.G. nr. 88/1997 şi Legea nr. 137/2002, judecătorii apelului statuând în mod corect cu privire la aplicarea termenului general de prescripţie de 3 ani, cererea în despăgubire pentru prejudiciile cauzate prin restituirea imobilelor către foştii proprietari neputând fi încadrată în actele şi operaţiunile privind privatizare ce sunt supuse celor două termene de prescripţie specială.
Este reţinută critica pârâtei întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, apreciindu-se că judecătorii apelului au aplicat greşit legea, pentru următoarele considerente:
Apreciem că obligaţia de reparare a prejudiciului suferit de societatea comercială, din al cărei patrimoniu a fost retrocedat imobilul, se limitează la valoarea de inventar (valoarea contabilă), actualizată în raport de indicele de inflaţie.
Se reţine necesitatea unei corespondenţe în modalitatea de evaluare a patrimoniului societăţii comerciale atât la momentul privatizării, cât şi la momentul ieşirii unui imobil din patrimoniu. Astfel, la momentul vânzării acţiunilor, în cadrul dosarului de prezentare, patrimoniul societăţii comerciale este evaluat, conform normelor de evaluare în vigoare, valoarea acestui patrimoniu fiind reflectată în valoarea acţiunilor ce urmează a fi vândute, respectiv în capitalul social al societăţii comerciale ce urmează a fi privatizată.
Ca regulă generală, capitalul social cuprinde aporturile în numerar şi în natură ale asociaţilor care participă la constituirea societăţii. În bilanţul societăţii, capitalul social este evidenţiat la pasiv, ca o obligaţie a societăţii faţă de asociaţi. În schimb, bunurile efective, care constituie aporturile asociaţilor, figurează în bilanţul societăţii, deoarece intrând în patrimoniul societăţii, ele aparţin acesteia.
Capitalul social nominal este fix pe toată durata societăţii, în sensul că valoarea activului patrimoniului societăţii trebuie să fie cel puţin la nivelul capitalului social, legiuitorul prevăzând obligaţia reîntregirii sau reducerii acestuia (art. 207 şi art. 212 şi urm. din Legea nr. 31/1990 rep. şi modificată).
Deosebit de aceste modalităţi de reducere şi majorare a capitalului social, legiuitorul a mai prevăzut o modalitate specifică de majorare a capitalului social, prin reevaluarea activelor societăţii. Astfel, legislaţia promovată după anul 1990 a avut în vedere efectuarea unor reevaluări a activelor din patrimoniul întreprinderilor, Reevaluarea contabilă a fost făcută la decizia autorităţii – Ministerul Finanţelor Publice, fiind o activitate administrativă prin care se urmărea reactualizarea valorilor contabile ale imobilizărilor corporale (mijloace fixe), înregistrate la costuri istorice, la valorile actuale, influenţate de procesul inflaţionist. Activitatea de reevaluare contabilă a fost un proces obligatoriu în urma publicării H.G. nr. 945/1990, H.G. nr. 26/1992 şi H.G. nr. 500/1994, respectiv un proces aflat la îndemâna societăţilor comerciale astfel cum a fost reglementat prin H.G. nr. 983/1998 modificată prin H.G. nr. 95/1999, respectiv H.G. nr. 403/2000 şi H.G. nr. 1553/2004.
Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1553/2004 reevaluarea imobilizărilor corporale se efectuează în vederea determinării valorii juste a acestora, ţinându-se seama de inflaţie, utilitatea bunului, starea acestuia şi de preţul pieţei, atunci când valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă.
De asemenea, H.G. nr. 500/1994, stabileşte obligativitatea reevaluării imobilizărilor corporale şi înregistrarea diferenţelor în capitalul social al regiilor autonome sau al societăţilor comerciale cu capital integral sau parţial de stat.
Deci, societăţile comerciale, ulterior procesului de privatizare prin vânzarea pachetului de acţiuni (indiferent dacă a avut loc o vânzare totală sau parţială a pachetului de acţiuni deţinut de stat), au fost obligate la reevaluarea continuă a activelor sale patrimoniale, noile valori fiind reflectate la nivelul bilanţului la capitolul activ.
În consecinţă, apreciem, pe o linie de consecvenţă în evaluarea patrimoniului societăţilor comerciale privatizate, că societatea comercială prejudiciată prin restituirea unor imobile către foştii proprietari trebuie despăgubită cu valoarea cu care aceste imobile figurau în bilanţul societăţii, în condiţiile în care, respectând dezideratul fixităţii capitalului social, în locul imobilului retrocedat trebuie înscrisă valoarea acestuia rezultată în urma procesului obligatoriu de reevaluare. La această valoare trebuie adăugată rata inflaţiei, calculată prin raportare la momentul plăţii despăgubirii.
Nu poate fi apreciată legalitatea deciziei de apel care a statuat în sensul plăţii unor despăgubiri la valoarea de circulaţie a imobilului retrocedat, pentru următoarele considerente: aşa cum s-a arătat deja, capitalul social este fix, el corespunzând valorii aporturilor în numerar şi în natură aduse de asociaţi, cu menţiunea că aporturile în natură, în lipsă de stipulaţie contrară, intră în patrimoniul societăţii (în situaţia societăţilor comerciale privatizate, foste unităţi de stat, nici nu există aporturi în natură ale asociaţilor la constituirea lor, patrimoniul acestora fiind format din bunurile date în administrare sau folosinţă în perioada anterioară anului 1990). În măsura în care despăgubirile ar fi achitate la nivelul valorii de piaţă al activului retrocedat, societatea nu ar putea înscrie în capitalul său social decât valoarea de înlocuire a imobilului, respectiv valoarea sa contabilă, pentru a menţine în acest fel capitalul social. Pentru suma ce excede acestei valori contabile, societatea ar trebui să declanşeze procedura de majorare a capitalului social, cu consecinţa legală a emiterii de noi acţiuni. Or, scopul legiuitorului în reglementarea posibilităţii de plată a despăgubirilor nu a fost acela de determinare a majorării capitalului social, conform prevederilor Legii nr. 31/1990, ci acela de a păstra neschimbată valoarea capitalului social, astfel cum aceasta este reflectată în activele societăţii.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi admis. Întrucât nu se poate stabili în faza recursului valoarea contabilă pe care a avut-o imobilul la momentul ieşirii din patrimoniul societăţii reclamante, valoare la care trebuie adăugată rata inflaţiei raportată între momentul deposedării şi cel al plăţii despăgubirii, decizia de apel va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta A.V.A.S., împotriva deciziei Secţiei comerciale, maritime, fiscale, contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Constanţa nr. 30 din 3 martie 2011, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4040/2011. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4029/2011. Civil. Reziliere contract. Recurs → |
|---|
