ICCJ. Decizia nr. 4029/2011. Civil. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4029/2011
Dosar nr. 3036/1285/2006
Şedinţa publică de la 8 decembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2334 din 1 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. 3036/1285/2006 s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC D.K.T. SA în contradictoriu cu pârâta SC C.N. SA, având ca obiect rezoluţiune contract.
S-a admis, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâta SC C.N. SA în contradictoriu cu reclamanta SC D.K.T. SA, având ca obiect pretenţii.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 168.022,15 lei cu titlu de preţ.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.305 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul comercial a reţinut că s-a făcut dovada faptului că pârâta a prezentat reclamantei documentele menţionate în contractul încheiat, iar ulterior, după finalizarea lucrărilor, a predat aceste documente, motiv pentru care s-a apreciat ca fiind neîntemeiată susţinerea reclamantei în legătură cu nerespectarea obligaţiei asumate de pârâtă în legătură cu aceste documente.
S-a reţinut că un alt temei al rezoluţiunii contractului invocat de reclamantă este faptul că instalaţia nu a fost finalizată la termenul stipulat în contract, că a fost livrată o instalaţie care nu cuprindea toate piesele menţionate în contract şi că instalaţia nu avea productivitatea impusă de convenţia părţilor. Din probele administrate în cauză a rezultat că pârâta nu a respectat termenul de finalizare a lucrărilor stabilit pentru data de 1 decembrie 2003, deoarece lucrările au fost predate în data de 28 februarie 2004; instalaţia realizată de pârâtă nu corespundea din punct de vedere calitativ; că o acţiune în rezoluţiunea unui contract poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul.
Instanţa a apreciat însă că reclamanta se prevalează în mod neîntemeiat de posibilitatea de a invoca excepţia de neexecutare a contractului din partea pârâtei; din cuprinsul contractului încheiat între părţi rezultă că părţile au stabilit termene de executare a obligaţiilor fiecăreia dintre părţi; pârâta avea obligaţia de a executa lucrarea până cel târziu la data de 1 decembrie 2003, iar reclamanta, la rândul ei, avea obligaţia de a plăti diferenţa de preţ în tranşe lunare, ultima tranşă urmând a fi scadentă la data de 30 noiembrie 2004. Prin aceste prevederi contractuale părţile au înţeles să renunţe la simultaneitatea de executare a obligaţiilor, astfel încât nu mai au temei pentru invocarea excepţiei de neexecutare. Această excepţie poate fi invocată ca mijloc de apărare în cazul în care uneia dintre părţi i se pretinde executarea obligaţiei ce-i revine, fără ca partea care pretinde această executare să-şi fi executat propria obligaţie. Temeiul juridic al invocării excepţiei de neexecutare a contractului îl constituie interdependenţa obligaţiilor reciproce ale părţilor din cadrul unui contract sinalagmatic. Însă, în condiţiile în care părţile din prezenta cauză au înţeles să stabilească termene de executare a obligaţiilor, a intervenit lipsa simultaneităţii în executarea obligaţiilor contractuale, fiecare dintre părţi având obligaţia de a-şi executa la termen obligaţiile contractuale.
Apreciind că reclamanta s-a prevalat în mod nejustificat de excepţia de neexecutare a contractului din partea pârâtei şi că reclamanta nu şi-a îndeplinit, la rândul ei, obligaţiile asumate, respectiv de a plăti preţul convenit la termenele stabilite în contract, instanţa a reţinut că reclamanta nu poate promova în mod temeinic o acţiune în rezoluţiunea contractului.
Reclamanta a înţeles să formuleze şi un capăt de cerere accesoriu rezoluţiunii contractului, prin care a solicitat restituirea sumei achitate, precum şi a penalităţilor de întârziere datorate de pârâtă în temeiul contractului a cărui rezoluţiune a solicitat-o, pretenţii care au fost respinse ca urmare a respingerii capătului principal de cerere.
În ce priveşte cererea reconvenţională formulată în cauză s-a reţinut că pârâta SC C.N. SA a solicitat obligarea reclamantei la plata preţului datorat în baza contractului încheiat. Reclamanta avea obligaţia, conform prevederilor art. 969 C. civ., să execute clauzele contractuale, respectiv să achite preţul convenit, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o. Reclamanta nu poate susţine faptul că pârâta nu a executat instalaţia de producere a adezivilor deoarece, după cum rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, această instalaţie a fost realizată şi pusă în funcţiune. Faptul că instalaţia nu a funcţionat la parametrii normali nu echivalează cu o neîndeplinire a obligaţiei din partea pârâtei, ci într-o îndeplinire necorespunzătoare a obligaţiilor asumate, fapt care nu permite reclamantei să refuze plata preţului. În această situaţie, reclamanta avea posibilitatea de a solicita pârâtei să îşi execute în mod corespunzător obligaţiile contractuale sau să solicite daune interese pentru prejudiciile care i-au fost cauzate ca urmare a neexecutării corespunzătoare a contractului.
Împotriva aceleiaşi hotărâri a declarat apel reclamanta SC D.K.T. SA, Bucureşti solicitând admiterea apelului şi în temeiul art. 296 modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii introductive şi a respingerii în totalitate a cererii reconvenţionale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC C.N. SA Cluj Napoca solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei comerciale nr. 2334/2010, în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenţionale cu obligarea intimatei SC D.K.T. SA la plata cheltuielilor de judecata ocazionate.
Prin decizia civilă nr. 33 din 23 februarie 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul declarat de SC C.N. SA, a admis apelul declarat de SC D.K.T. SA, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 2334 din 1 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, în sensul admiterii în parte a acţiunii principale.
A obligat pârâta SC C.N. SA la plata în favoarea reclamantei a penalităţilor de întârziere de 1% din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 2 decembrie 2003 şi până la 27 februarie 2004 calculate la cursul BNR din ziua plăţii. A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut în ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii privind rezoluţiunea, datorită neîndeplinirii procedurii prealabile, că raţiunea concilierii prealabile, prevăzută la art. 720 ind. 1 C. proc. civ., este aceea de a simplifica şi degreva judecăţile având ca obiect pretenţii de natură bănească, pretenţii care pot fi soluţionate pe cale amiabilă, într-un termen scurt.
Această raţiune este practic realizată şi atunci când încercarea de conciliere a reclamantei cu cealaltă parte a fost îndeplinită în modalitatea uzitată de către reclamantă, important fiind ca părţile, prin voinţa lor, exprimată neechivoc, să stăruie pentru a rezolva litigiul extrajudiciar.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la cererea de rezoluţiune a contractului, Curtea a apreciat că aceasta este temeinică şi legală, prima instanţă statuând în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile rezoluţiunii contractului, obiect al cererii de chemare in judecata, excepţia de neexecutare invocata de către D.K.T. fiind o apărare de care aceasta nu se putea prevala, în condiţiile în care părţile au renunţat la executarea simultană a obligaţiilor. Astfel, tribunalul a analizat în mod fundamentat condiţiile de admisibilitatea a acţiunii în rezoluţiune şi a constatat în mod corect că reclamanta nu este parte contractuală îndreptăţită să solicite rezoluţiunea iar neplata preţului este evident culpabilă.
Reţinând culpa contractuală a reclamantei, prin neplata preţului la termenele stabilite, instanţa de fond a concluzionat în mod judicios asupra faptului că rezoluţiunea unui contract poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul.
S-a reţinut că pârâta nu a respectat termenul de finalizare a lucrărilor stabilit pentru data de 1 decembrie 2003 deoarece lucrările au fost predate în data de 28 februarie 2004 – fapt necontestat de către nici una dintre părţi şi s-a făcut aplicarea atât a principiului forţei obligatorii a contractului, prevăzut de art. 969 C. civ., cât şi a prevederilor art. 1087 C. civ.
S-a reţinut că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte pretenţia de plată a facturii fiscale nr. 9200926 din 7 iulie 2004, reprezentând compresor cu şurub, uscător de aer şi filtru de aer este neîntemeiată în condiţiile în care obligaţia de achiziţionare revenea pârâtei. Data emiterii facturii nu prezintă relevanţă, sub aspectul Decretului Lege nr. 167/1958 întrucât solicitarea de plată a sumei de 17.391 lei, formulată de reclamantă, a venit ca urmare a pretenţiilor pârâtei, cuprinse în cererea reconvenţională, prin care acesta solicita obligarea la plata diferenţei de preţ fără a avea în vedere o diminuare corespunzătoare a acestora cu contravaloarea compresorului.
Instanţa de fond a procedat la deducerea din restul de preţ a contravalorii compresorului de aer întrucât, deşi acesta era inclus în valoarea totală a instalaţiei ce trebuia procurată şi predată de C., el a fost achiziţionat de către societatea beneficiară, fapt dovedit atât cu factura fiscală nr. 9200926 din 7 iulie 2004 cât şi cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 329 din 29 iunie 2004 încheiat cu SC G.I. 99 SRL (fila 226 - vol.2).
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta SC D.K.T. SA. cât şi pârâta S.C. C.N. S.A.
Reclamanta SC D.K.T. SA. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, admiterea în parte a apelului declarat de SC D.K.T. SA., schimbarea sentinţei în sensul constatării intervenirii rezoluţiunii contractului din culpa pârâtei SC C.N. SA şi întoarcerii executării pentru suma achitată de SC D.K.T. SA. cu titlu de rest de preţ în baza sentinţei nr. 2334 din 1 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, obligarea pârâtei SC C.N. SA la plata penalităţilor de întârziere de 1% din valoarea contractului aferente perioadei 1 martie 2004 – 20 aprilie 2004.
În dezvoltarea în fapt a recursului, reclamanta a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Soluţia instanţei cu privire la existenţa cerinţei simultaneităţii nu este motivată şi este dată cu greşita aplicare a legii. Întemeierea soluţiei exclusiv pe argumentul conform căruia majoritatea doctrinei şi a practicii au statuat că cerinţa simultaneităţii este necesară pentru operarea cu succes a excepţiei de neexecutare reprezintă un refuz al instanţei de a exprima un punct de vedere propriu şi a-l argumenta.
- Soluţia instanţei contravine scopului pentru care excepţia de neexecutare a fost creată. În speţă, de vreme ce intimata SC C.N. SA nu şi-a respectat obligaţia de a preda instalaţia la data de 1 decembrie 2003, iar obligaţia subsecventă a recurentei (de plată a preţului) avea scadenţa în 25 decembrie 2003, nu se poate valida un punct de vedere care să oblige recurenta să-şi îndeplinească 12 obligaţii de plată, toate scadente ulterior scadenţei obligaţiei de predare a instalaţiei de către SC C.N. SA.
În practica judiciară s-a reţinut posibilitatea invocării excepţiei chiar şi în cazul în care se anticipează faptul neexecutării obligaţiei de către partea căreia i se opune excepţia, cu atât mai mult ar trebui să fie admisibilă invocarea excepţiei pentru neîndeplinirea unei obligaţii cu scadenţă anterioară celei a părţii care invocă excepţia.
- Eroarea celor două instanţe a constat în aprecierea globală a existenţei culpei SC D.K.T. SA., neraportându-se la o anumită dată de referinţă în existenţa culpei SC D.K.T. SA Bucureşti în ce priveşte plata restului de preţ. Dacă instanţa de apel s-ar fi aplecat asupra succesiunii acestor obligaţii reciproce, ar fi observat cu siguranţă că prima dintre părţi care s-a aflat în culpă a fost SC C.N. SA şi că neexecutarea de către SC D.K.T. SA a obligaţiilor sale de plată nu a fost niciodată culpabilă ci justificată de invocarea excepţiei.
- Soluţia instanţei de apel sub aspectul întinderii penalităţilor este eronată, recurenta fiind îndreptăţită să beneficieze de aceste penalităţi până la data de 20 aprilie 2004, ce reprezintă momentul real al predării instalaţiei, recunoscut de părţi, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. Instanţa de apel prin reţinerea unei date eronate a predării instalaţiei către SC D.K.T. SA. a încălcat prevederile art. 969 C. civ. În raport de adresa emisă în 29 aprilie 2004 de către SC C.N. SA şi de procesul verbal de conciliere nr. 5573 din 10 noiembrie 2005, faptul predării la data de 20 aprilie 2004 este un fapt necontestat, ceea ce face ca acordarea penalităţilor de întârziere doar până la 28 februarie 2004 să fie vădit nelegală.
Pârâta SC C.N. SA a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de SC D.K.T. SA, menţinerea sentinţei comerciale în ce priveşte soluţia dată cererii de chemare în judecată formulată de SC D.K.T. SA, admiterea apelului SC C.N. SA şi pe cale de consecinţă admiterea în totalitate a cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată.
- Hotărârea instanţei de apel încalcă formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 129 alin. (6) C. proc. civ., fiind incident art. 304 pct.5 C. proc. civ.. Instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii părţilor, respectiv cererea reclamantei care nu a susţinut niciun moment pe parcursul judecării cauzei ipoteza subsidiară a „executării” clauzei penale pentru îndeplinirea cu întârziere a obligaţiei de predare şi punere în funcţiune a instalaţiei.
- Instanţa de apel soluţionând pentru prima dată în apel cererea de daune interese moratorii, a privat recurenta de dublul grad de jurisdicţie încălcându-i dreptul la apărare, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
- Hotărârea instanţei de apel este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ. şi art. 1082 C. civ. fiind incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanţa de apel nu a făcut o veritabilă analiză a condiţiilor de antrenare a răspunderii contractuale a recurentei în ce priveşte pretinsa executare cu întârziere a obligaţiei de predare şi punere în funcţiune a instalaţiei contractate.
- Cu privire la soluţionarea capătului de cerere nr.3 privitor la obligarea la plata facturii fiscale nr. 9200926 din 7 iulie 2004 hotărârea este contradictorie, fiind incident art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
- Soluţia asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune a fost greşită, termenul de prescripţie de 3 ani începând să curgă de la data la care reclamanta a făcut plata nedatorată şi astfel termenul a fost depăşit.
SC C.N. SA a formulat întâmpinare la recursul declarat de SC D.K.T. SA solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
SC D.K.T. SA a formulat întâmpinare la recursul declarat de SC C.N. SA solicitând respingerea ca inadmisibil a motivului de recurs ce vizează greşita aplicare a legii de către instanţa de apel atunci când a apreciat asupra obligaţiei pretins neexecutate de SC C.N. SA (pentru motivele arătate în secţiunea V), fiind un motiv de netemeinicie şi ca neîntemeiate celelalte motive de recurs.
Recursul reclamantei este nefondat.
Analizând motivele de recurs prin prisma dispoziţiilor legale se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul reclamantei SC D.K.T. SA.
Critica vizând nemotivarea hotărârii cu privire la cerinţa simultaneităţi va fi înlăturată, întrucât din considerentele hotărârii reiese în clar care sunt argumentele avute în vedere de instanţa de control judiciar în înlăturarea criticilor aduse de apelantă hotărârii instanţei de fond prin raportare la doctrină, practică şi cu referire la probele administrate în cauză, fiind în concordanţă cu acestea, conducând în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
În cauză nu se poate reţine nesocotirea art. 261 C. proc. civ. deoarece acest text de lege în strânsă corelaţie cu art. 6 par 1 din CEDO obligă instanţa să-şi motiveze hotărârea, fără a se putea reţine prin această obligaţie că instanţa trebuie să facă o analiză concretă şi analitică a tuturor argumentelor juridice ale părţii care stau la baza motivelor de apel, instanţa putând să le grupeze, ceea ce interesează fiind analizarea efectivă a fiecărui motiv de apel, aspect necontestat însă.
În privinţa criticilor subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 se reţine că soluţia instanţelor nu contravine scopului pentru care excepţia de neexecutare a fost creată.
În mod corect instanţa a reţinut că nu se poate vorbi în cauză de o simultaneitate a obligaţiilor dintre părţi, deci nici despre posibilitatea de a invoca cu succes excepţia de neexecutare a contractului.
Cerinţa simultaneităţii executării obligaţiilor în cadrul raporturilor sinalagmatice explică faptul înlăturării excepţiei de neexecutare atunci când una din părţi a acordat celeilalte un termen pentru executarea obligaţiilor sale, iar în cauză, din cuprinsul contractului încheiat între părţi rezultă că acestea au stabilit termene diferite de executare a obligaţiilor fiecăreia dintre ele. Astfel, pârâta avea obligaţia de a executa lucrarea până cel târziu la data de 1 decembrie 2003, iar reclamanta la rândul ei avea obligaţia de a plăti diferenţa de preţ în tranşe lunare, ultima tranşă urmând a fi scadentă la data de 30 noiembrie 2004.
Critica ce vizează eroarea instanţelor în aprecierea existenţei culpei SC D.K.T. SA. nu este susceptibilă de a fi încadrată în vreunul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., aceasta ţine de netemeinicia hotărârii şi nu de nelegalitatea ei, încât nu poate face obiect de analiză în recurs.
Instanţa de apel, în raport de starea de fapt stabilită, reţinând culpa contractuală a reclamantei prin neplata preţului la termenele stabilite a apreciat în mod judicios că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a rezoluţiunii contractului şi că excepţia de neexecutare invocată de către SC D.K.T. SA este o apărare de care aceasta nu se putea prevala, în condiţiile în care părţile au renunţat la executarea simultană a obligaţiilor.
În ceea ce priveşte soluţia instanţei de apel sunt aspectul întinderii penalităţilor, a momentului predării instalaţiei, deşi recurenta a invocat afectarea hotărârii atacate de existenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ., acestea privesc reaprecierea situaţiei de fapt prin reanalizarea probelor şi a concludenţei acestora, ce nu-şi găsesc corespondent în ipotezele textelor de lege invocate.
Din acest punct de vedere criticile vizează aspecte legate de netemeinicia hotărârii atacate, situaţie în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere.
Referirile la forţa probantă ce trebuie acordată unei probe, respectiv a adresei emisă de SC C.N. SA în 29 aprilie 2004 şi procesului verbal de conciliere nr. 5573 din 10 noiembrie 2005 nu se circumscriu aspectelor de nelegalitate a hotărârii ci de netemeinicie, încât nu pot fi cenzurate în recurs.
Analizând recursul pârâtei se găseşte nefondat.
Prima critică subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondată.
Instanţa de apel nu a încălcat principiul disponibilităţii şi nu a privat recurenta de un grad de jurisdicţie.
Instanţa de apel a verificat situaţia de fapt şi aplicarea legii în limitele obiectului cererii de chemare în judecată, reţinându-se corect că reclamanta a investit instanţa cu o cerere de antrenare a răspunderii contractuale bazată pe faptul executării cu întârziere a obligaţiilor asumate de către pârâtă.
Prima instanţă s-a pronunţat pe fondul pretenţiei de daune moratorii, chiar dacă respingerea acesteia s-a făcut urmare a stabilirii unui raport de accesorialitate între rezoluţiune şi daunele interese moratorii, astfel că nu se impunea aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, trimiterea cauzei spre o nouă judecată în fond sunt aspectul daunelor interese.
Instanţa de apel a analizat în mod fundamentat condiţiile de antrenare a răspunderii contractuale a pârâtei, a aplicat corect atât principiul forţei obligatorii a contractului, prevăzut de art. 969 C. civ., cât şi prevederile art. 1082, art. 1087 C. civ. reţinând, dată fiind culpa contractuală a pârâtei care a predat şi pus în funcţiune cu întârziere instalaţia, incidenţa prevederilor art. 5 din anexa 1 la contract, părţile evaluând anticipat, pe cale convenţională, valoarea prejudiciului decurgând din executarea cu întârziere a obligaţiei.
Cu privire la soluţionarea capătului de cerere nr. 3 privitor la obligarea la plata facturii fiscale nr. 9200926 /2004 se reţine că între considerente şi soluţia pronunţată nu există nicio contradicţie potrivit unei analize logico-juridice. Si din perspectiva motivului de recurs fundamentat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. soluţia instanţei de apel este legală. Aşa cum corect s-a reţinut data emiterii facturii nu prezintă relevanţă sub aspectul Decretului-lege nr. 167/1958 întrucât solicitarea de plată a sumei de 17.391 lei, formulată de reclamantă a venit ca urmare a pretenţiilor pârâtei cuprinse în cererea reconvenţională prin care aceasta solicita obligarea la plata diferenţei de preţ, fără a avea în vedere o diminuare corespunzătoare a acestora cu contravaloarea compresorului.
Pentru realizarea acestei operaţiuni prin care s-a scăzut din valoarea totală a utilajului contravaloarea unei piese pe care SC D.K.T. SA. a achiziţionat-o pe seama furnizorului SC C.N. SA instanţa de fond a procedat corect din punct de vedere procedural la admiterea doar în parte a pretenţiilor SC C.N. SA şi a rezolvat corect excepţia prescripţiei, termenul neîncepând să curgă de la data la care reclamanta a făcut plata pentru considerentele mai sus evocate.
Pentru considerentele expuse în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursurile părţilor ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC D.K.T. SA, împotriva deciziei Secţiei comerciale a Curţii de Apel Cluj nr. 33 din 23 februarie 2011.
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta SC C.N.SA, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4030/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4002/2011. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
