ICCJ. Decizia nr. 4040/2011. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4040/2011
Dosar nr. 2978/62/2010
Şedinţa publică de la 8 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă cu nr. 1511/C din 2 noiembrie 2010 pronunţată de către Tribunalul Braşov, secţia comerciala şi de contencios administrativ, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii W.A.M. şi W.C.J., în contradictoriu cu pârâta SC G.D. SRL Braşov şi în consecinţă:
S-a constatat rezoluţiunea antecontractului de vânzare - cumpărare nr. 13 din 04 mai 2007 încheiat între părţi, din culpa pârâtei.
A fost obligată pârâta la restituirea către reclamanţi a sumei de 16.048 Euro echivalent în lei la cursul B.N.R. din momentul efectuării plăţii, ce fusese achitată cu titlu de avans.
A fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 5.441 Euro echivalent în lei la cursul B.N.R. din momentul efectuării plăţii, aferente perioadei 1 aprilie 2009 – 4 martie 2010, reprezentând penalităţi calculate potrivit art. 8.2 alin. (2) din antecontractul de mai sus, precum şi în continuare, până la data restituirii efective a avansului.
Au fost respinse restul pretenţiilor reclamanţilor.
A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâtă în contradictoriu cu reclamanţii, ca neîntemeiată.
A fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 16.716,31 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei susmenţionate a declarat apel pârâta SC G.D. SRL criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 36/Ap din 21 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, s-a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut în principal că prima instanţă a făcut o corectă şi aplicare legală a dispoziţiilor art. 969, art. 970, art. 1073 C. civ. reţinând just situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii, în raport cu toate probele administrate şi cu susţinerile părţilor, astfel cum acestea rezultă din cerere de chemare în judecată şi din întâmpinare.
S-a reţinut în esenţă de către instanţa de apel că termenul stabilit de părţi prin convenţie ca fiind acela de finalizare şi de predare a proprietăţii finalizate (31 decembrie 2008) nu a fost respectat de către apelanta-pârâtă astfel încât orice susţinere a acesteia privitoare la lipsa sa de culpă în executarea contractului nu a fost primită. Cazul „fortuit” invocat de către apelanta-pârâtă nu are relevanţă raportat la momentul la care trebuia executată obligaţia de finalizare a proprietăţii şi de predare a acesteia de către apelanta-pârâtă.
Împotriva deciziei nr. 36/Ap din 21 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a declarat recurs SC G.D. SRL criticând-o pentru nelegalitate invocând dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată că instanţa de apel: 1. nu analizează şi nu motivează neexecutarea obligaţiei de plată a restului de preţ de către intimaţi în cel mult 30 de zile de la data scadenţei – 11 decembrie 2008; 2. a dat o interpretare netemeinică clauzelor contractuale atât timp cât art. 8.2 din antecontract au un conţinut clar, neîndoielnic; 3. şi prima instanţă a aplicat în mod greşit prevederile legale privind mandatul şi revocarea acestuia – art. 1554 C. civ.
Intimaţii W.J.C. şi W.A.M. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acestuia ca netemeinic şi nelegal.
Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile aduse deciziei recurate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În argumentarea acestui motiv recurenta a susţinut că decizia recurată nu este motivată sub aspectul obligaţiei de plată a restului de preţ de către intimaţi în cel mult 30 de zile de la data scadenţei, respectiv 1 decembrie 2008.
Susţinerea recurentei este nefondată întrucât din examinarea deciziei recurate prin prisma criticii mai sus menţionate s-a constatat că instanţa de apel a motivat hotărârea dată în sensul că „Corespunde realităţii că cei doi promitenţi cumpărători aveau obligaţia contractuală de a achita diferenţa de preţ aferentă proprietăţii la data de 1 decembrie 2008, conform Anexei 5 la antecontract, coroborat cu art. 3.2.1. Această obligaţie nu trebuie privită în mod singular, independent, ci ea se corelează şi este interdependentă cu obligaţia apelantei pârâte de a le notifica în termen celor doi reclamanţi, finalizarea construcţiei şi predarea proprietăţii (art. 4.3.1 antecontract), însoţită de obligaţia promitenţilor cumpărători de plată a tranşei de diferenţă de preţ, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat”.
Cu alte cuvinte, în mod corect a reţinut instanţa de apel că atât timp cât recurenta nu a respectat termenul de 31 decembrie 2008 stabilit de părţi prin convenţie aceasta nu poate susţine motive privitoare la lipsa sa de culpă în executarea contractului.
Împrejurarea că raţionamentul şi argumentele recurentei nu coincid cu ale instanţei de apel nu poate fundamenta critica recurentei pe acest aspect prin invocarea punctului 7 al art. 304 C. proc. civ.
Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. precum şi din perspectiva criticii recurentei încadrate în pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. şi nu în ultimul rând din perspectiva considerentelor deciziei supuse controlului judiciar, Înalta Curte reţine că aceasta este motivată fiind stabilită corectă, în formă clară şi concisă situaţia de fapt arătându-se obligaţiile părţilor aflate în conflict.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În cauză nu sunt aplicabile aceste dispoziţii întrucât instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pe raportul juridic dintre părţi născut ca urmare a încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare având nr. 13 din 4 mai 2007 în temeiul căruia promitenta vânzătoare s-a obligat să le vândă promitenţilor cumpărători cele trei elemente descrise la art. 2.1.1, art. 2.1.2, art. 2.1.3 din antecontract.
Potrivit clauzei înscrise la punctul 6.1.1 din antecontract promitenta-vânzătoare (recurenta) avea obligaţia de a executa finalizarea, la data finalizării şi să predea promitentului-cumpărător proprietatea finalizată până la 31 decembrie 2008.
Clauza prevăzută la punctul 8.2 se referă la posibilitatea rezoluţiunii antecontractului de către promitentul-cumpărător în situaţia în care promitentul-vânzător întârzie ori refuză predarea proprietăţii cu mai mult de 90 de zile de la data finalizării convenită.
Este adevărat că în clauza prevăzută punctului 8.2 alin. (3) s-a prevăzut şi faptul că forţa majoră şi cazul fortuit aşa cum sunt reglementate de Codul civil şi cu condiţia notificării în termen de 5 zile de la producerea lor conduc automat la prelungirea datei predării, însă recurenta nu se poate prevala de această clauză atât timp cât notificarea cazului fortuit a fost făcută la 13 februarie 2009, adică ulterior termenului de 31 decembrie 2008 pentru predarea proprietăţii şi nu anterior.
Referitor la al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arată în sensul că instanţele au aplicat greşit dispoziţiile art. 1554 C. civ. Înalta Curte reţine că este neîntemeiat faţă de dispoziţia legală şi faţă de motivele de nelegalitate invocate de către recurentă.
Este de reţinut că în motivarea deciziei instanţa de apel a avut în vedere clauza contractuală concretizată în punctul 11.3 din convenţia părţilor care se referă la faptul că toate notificările, cererile, solicitările, aprobările sau alte comunicări dintre părţile convenţiei se vor face în scris şi vor fi transmise celeilalte părţi; notificarea trebuie sau poate fi transmisă: 1. personal sau prin curier; 2.poştă cu confirmare de primire; 3. fax cu confirmare de primire; 4. e-mail.
Faţă de punctul 11.3 din antecontractul de vânzare-cumpărare reiese cu claritate că recurenta a încălcat prevederile contractuale prin trimiterea notificării nr. 140 din 13 februarie 2009 la Cabinetul de Avocatură „J. şi Asociaţii” şi nu intimaţilor, astfel că nu se poate prevala de art. 1554 C. civ. care se referă la notificarea revocării mandatului numai mandatarului.
Nu este lipsit de relevanţă de a aminti în acest context că prin adresa nr. 387 din 18 decembrie 2009 Cabinetul de Avocatură J. şi Asociaţii încunoştinţează partea (recurenta) că mandatul acordat de promitenţii cumpărători (intimaţii) a fost exclusiv pentru reprezentarea acestora în vederea achiziţionării imobilului – obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare (fila 23 din dosarul tribunalului).
Din conţinutul adresei nr. 387 din 18 decembrie 2009 reiese că părţii i s-a adus la cunoştinţă de către Cabinetul de Avocatură J. şi Asociaţii că nu are calitatea de destinatar al notificării ceea ce nu echivalează cu revocarea mandatului, astfel că recurenta nu se poate prevala de dispoziţiile art. 1554 C. civ.
Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta SC G.D. SRL, împotriva deciziei Secţiei comerciale a Curţii de Apel Braşov nr. 36/Ap din 21 aprilie 2011.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4072/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4030/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
