ICCJ. Decizia nr. 4090/2011. Civil. Constatare nulitate act. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 4090/2011
Dosar nr. 6050/1/2011
Şedinţa publică din 13 decembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1064 din 20 mai 2010, Tribunalul Dolj - secţia comercială a respins acţiunea formulată de reclamanta N.M. împotriva pârâţilor SC A. SA prin lichidator judiciar N. SPRL, M.L. şi SC G. SA Plopşor prin lichidator judiciar O.C.
În motivarea acestei soluţii, prima instanţă a constatat că schimbul de teren ce a format obiectul contractului de schimb autentificat sub nr. 2417 din 27 ianuarie 1994 de notariatul de Stat Dolj, a fost avizat de Ministerul Agriculturii .şi Alimentaţiei prin Ordinul nr. 8 din 23 ianuarie 1992, în baza documentaţiei prezentate, acordul părţilor interesate şi a organelor ierarhic superioare, iar acest ordin, coroborat cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 18/1991, dovedesc dreptul de proprietate al SC A. SA asupra terenului ce a făcut obiectul schimbului la data respectivă.
S-a mai reţinut că din economia textului art. 51 din Legea nr. 18/1991, în vigoare la data încheierii contractului de schimb, rezultă că nu era necesar ca terenurile să fie proprietatea societăţii comerciale, fiind suficient să fie în administrarea societăţii.
Pentru aceleaşi considerente, s-a apreciat a fi neîntemeiat motivul de nulitate constând în cauza falsă pe motivul că s-a contractat cu privire la bunuri ce nu au intrat în patrimoniul fostului I.A.S., actual SC A. SA.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, reclamanta N.M., iar prin decizia nr. 192 din 5 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova - secţia comercială a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că soluţia apelată este întemeiată pe o amplă analiză a situaţiei de fapt, corect stabilită de prima instanţă, că soluţia este motivată, reţinându-se corect cerinţa ca cei doi coschimbaşi implicaţi în schimb să fi avut terenurile în administrare la data înfiinţării şi nerăsturnarea prezumţiei bunei-credinţe.
S-a mai reţinut că dreptul de proprietate al SC A. SA asupra terenurilor pe care le-a avut în administrare I.A.S.-ul din care a luat fiinţă a fost dobândit în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990.
A mai reţinut instanţa că obiectul actului de schimb a cărui nulitate parţială se solicită în prezenta cauză îl constituie o suprafaţă de teren, de 10 ha, identificată exact în sistemul cadastral şi în actul juridic de schimb, deci, obiectul există şi este licit, iar la data încheierii actului, bunul era în circuitul civil şi deci era posibilă exercitarea dreptului de dispoziţie asupra lui.
Din probatoriul administrat a rezultat că SC A. SA avea în patrimoniu terenul la momentul schimbului, iar coschimbaşul a avut credinţa că face un act de dispoziţie cu privire la un bun din patrimoniul său, astfel că prezumţia de bună-credinţă la încheierea actului nu a fost răsturnată, reaua - credinţă a SC A. SA şi cu atât mai mult a celorlalte părţi implicate în schimb, nefiind dovedită de către reclamantă, căreia îi incumba sarcina probei susţinerilor sale.
Motivul de apel referitor la încălcarea prevederilor art. 1308 C. civ., a fost apreciat, de asemenea, drept nefondat, prevederile invocate neavând incidenţă în speţă. Totodată, instanţa de apel a apreciat că la momentul actual nici nu mai este posibilă constatarea nulităţii actului deoarece nu mai este posibilă repunerea în situaţia anterioară, cele două societăţi implicate în schimb, rezultate prin reorganizarea fostelor I.A.S.- uri fiind radiate încă din anul 2007, ca urmare a lichidării patrimoniului lor în procedura falimentului.
S-a mai reţinut că reclamanta nu este parte în contractul de schimb pentru ca repunerea în situaţia anterioară să opereze faţă de aceasta şi că nu are reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamanta N.M., iar prin decizia nr. 1644 din 18 aprilie 2011, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia comercială a respins ca nefondat recursul.
În argumentarea soluţiei pronunţate, s-a reţinut în esenţă că, recurenta a invocat în drept prevederile pct. 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., susţinând că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi este nelegală, deoarece SC A. SA Craiova nu putea dispune cu privire la terenul proprietatea autorului său, neexistând dovada preluării legale în proprietate şi că actul de schimb nu a avut la bază acordul adunării generale a acţionarilor, materializat într-un proces - verbal astfel cum cere Ministerul Agriculturii prin adresa nr. 350/2002. S-a mai susţinut că actul de schimb a fost încheiat cu nesocotirea art. 1308 alin. (3) C. civ., astfel că nu se poate reţine excepţia bunei - credinţe, iar cu privire la pretinsul drept de proprietate dobândit în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990, instanţa a făcut aprecieri tară a exista dovezi în sensul că terenul s-a aflat în proprietatea SC A. SA, deoarece adresele nr. 2238/1997 şi nr. 782/1998 contrazic această concluzie, rezultând că regimul juridic era acela de proprietate cooperatistă şi nu de stat.
În privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., înalta Curte a reţinut că recurenta-reclamantă nu a precizat care sunt considerentele contradictorii, iar din verificarea hotărârii a rezultat că acestea sunt concordante şi justifică dispozitivul hotărârii, astfel că acest motiv nu a putut fi reţinut pentru reformarea hotărârii.
În privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a constatat că instanţa de apel a făcut o analiză temeinică a legalităţii hotărârii primei instanţe în limitele învestirii acesteia, în apel neputându-se extinde cadrul procesual în ceea ce priveşte obiectul judecăţii, decât în condiţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., iar în conformitate cu dispoziţiile art. 316 C. proc. civ. nici în recurs nu se poate extinde judecata astfel că nu se pot analiza decât criticile care privesc cauzele de nulitate invocate prin acţiunea introductivă.
Astfel, s-a reţinut că recurenta-reclamantă a invocat drept motive de nulitate absolută a actului juridic lipsa calităţii de proprietar a SC A. SA, că terenul nu putea face în mod valabil obiectul contractului de schimb şi cauza ilicită, susţinând că părţile au cunoscut regimul juridic al bunului fraudându-i, astfel, interesele. In drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1405, art. 960 şi următoarele C. civ., art. lll lit. a) şi g) din Legea nr. 169/1997, art. 11 alin. (2) din Titlul IV din Legea nr. 297/2005.
Prin urmare, s-a reţinui că încălcarea art. 1308 C. civ., invocată pentru prima dată în apel şi lipsa acordului adunării generale a acţionarilor pentru realizarea schimbului de terenuri, invocată pentru prima dată în recurs, constituie cauze de nulitate ce exced limitelor judecăţii, astfel că nu pot face obiectul analizei privind legalitatea hotărârii, în recurs.
Cât priveşte cauzele de nulitate invocate prin acţiunea introductivă, s-a apreciat că instanţa de apel a concluzionat în mod legal, faţă de actele dosarului, că SC A. SA a dobândit ope legis un drept de proprietate asupra terenului ce a făcut apoi obiectul contractului de schimb, având în vedere dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi art. 36 din Legea nr. 18/1991, fiind astfel respectate toate condiţiile art. 51 din Legea nr. 18/1991 şi ale art. 1405 şi următoarele C. civ.
Nu a putut fi reţinută nici cauza ilicită, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada că părţile din contract au intenţionat prin încheierea actului să îi fraudeze interesele, nici la data schimbului, nici ulterior recurentei nerecunoscându-i-se un drept de proprietate asupra terenului, iar înscrisurile la care aceasta a făcut trimitere au fost analizate de către instanţa de apel, fiind respinse ca neconcludente în raport cu celelalte constatări pentru verificarea regimului juridic al terenului, astfel că s-a constatat a fi fost respectate şi dispoziţiile Codului civil referitoare la valabilitatea actului juridic din această perspectivă.
Împotriva deciziei sus menţionate, a formulat contestaţie în anulare contestatoarea N.M., solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I şi teza a II-a C. proc. civ., anularea deciziei contestate şi rejudecarea recursului.
În argumentarea prezentei contestaţii în anulare, contestatoarea a reiterat istoricul cauzei şi a criticat soluţia pronunţată, susţinând că hotărârea este rezultatul unei greşeli materiale constând în reţinerea referitoare la invocarea pentru prima dată în faţa instanţei de apel a dispoziţiilor art. 1308 C. civ. şi constatarea eronată a faptului că SC A. SA ar fi dobândit ope legis un drept de proprietate asupra terenului.
Totodată, a mai susţinut contestatoarea că instanţa a confirmat soluţia atacată fără a face o analiză proprie a susţinerilor formulate, ceea ce nu echivalează cu o motivare argumentată în raport de motivele de recurs.
Examinând motivele contestaţiei în anulare, în raport de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, iar teza a II-a a textului legal menţionat are în vedere omisiunea instanţei de a examina unul din motivele de nelegalitate invocate în recurs.
Faţă de aceste precizări prealabile, în ipoteza primei teze a textului sus citat, înalta Curte constată că niciuna din criticile formulate nu se încadrează în noţiunea de greşeală materială, în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. Având în vedere caracterul de excepţie al textului de mai sus, analiza susţinerilor privind existenţa unei „greşeli materiale"; presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greşeli materiale care au caracter procedural şi care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate. O atare eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii pentru verificarea căreia să nu fie necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor.
În acest context, se constată că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, tinzând la o reformare a soluţiei printr-o rediscutare a probelor, cu referire la dobândirea de către SC A. SA a dreptului de proprietate asupra terenului şi reţinerea de către instanţă a invocării dispoziţiilor art. 1308 C. civ. în faţa instanţei de apel.
Este adevărat că în ipoteza prevăzută de teza a II-a a art. 318 C. proc. civ., se sancţionează omisiunea examinării unuia dintre motivele de recurs, însă instanţa de recurs este în drept să răspundă printr-un considerent comun criticilor recurentei, neavând obligaţia de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, fiind suficient să arate considerentele pentru care a apreciat asupra caracterului nefondat al fiecărui motiv de nelegalitate invocat.
În speţă, instanţa de recurs a răspuns criticilor recurentei, apreciind că deşi aceasta nu a precizat care sunt considerentele contradictorii, din verificarea hotărârii rezultă că acestea justifică dispozitivul hotărârii, astfel că motivul prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. nu a putut fi reţinut pentru reformarea hotărârii.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de recurs a răspuns fundamentat susţinerilor recurentei, apreciind ca nefondată critica referitoare la cauza ilicită, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada că părţile din contract au intenţionat fraudarea intereselor sale, nici la data schimbului, nici ulterior, acesteia nerecunoscându-i-se un drept de proprietate asupra terenului. Astfel, se constată că instanţa de recurs a analizat toate criticile formulate, neavând obligaţia de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de nelegalitate, putând grupa argumentele formulate de parte subsumate motivului de recurs pe care se sprijină.
Aşa fiind, nu se poate susţine necercetarea motivelor de nelegalitate invocate, astfel cum susţine contestatoarea, ştiut fiind, astfel cum s-a arătat anterior, că prevederile art. 318 C. proc. civ. nu vizează eventuale greşeli de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale, fiind evident că nu pot fi repuse în discuţie pe această cale, motivele de nelegalitate care au făcut obiectul analizei instanţei de recurs, întrucât contestaţia în anulare nu constituie un mijloc de reformare a hotărârii date în recurs.
Pe cale de consecinţă, faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 318-320 C. proc. civ., înalta Curte va respinge prezenta contestaţie în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea N.M. împotriva deciziei nr. 1644 din 18 aprilie 2011 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 13 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3683/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4132/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
