ICCJ. Decizia nr. 3597/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a Il-a CIVILĂ
Decizia nr. 3597/2011
Dosar nr. 7565/3/2010
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC D.S.C. SRL Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC H. SA Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună, obligarea pârâtei să încheie contractul de vânzare-cumpărare a unei diferenţe de teren în suprafaţă de 216 m.p. situată în Bucureşti, Splaiul Independenţei, în aceleaşi condiţii stabilite în procesul-verbal de negociere din 04 mai 2007, în ceea ce priveşte preţul şi plata în rate, cu plata daunelor cominatorii de întârziere de la data introducerii prezentei cereri până la data încheierii contractului solicitat, neexistând alte mijloace de executare silită, precum şi obligarea pârâtei la plata daunelor - interese în sumă de 22248 lei reprezentând prejudiciu suferit ca urmare a nefolosirii unui spaţiu anterior cumpărat, ce se află pe acest teren şi care nu s-a folosit din lipsa actului de proprietate pentru teren;
Pârâta a formulat cerere reconvenţională, solicitând obligarea SC D.S.C. SRL să încheie contractul de vânzare-cumpărare asupra diferenţei de teren în condiţiile stabilite în procesul-verbal de negociere din 04 mai 2001 în ceea ce priveşte preţul, iar în ceea ce priveşte modalitatea de plată aceasta să se facă în două tranşe: 50% din preţ, să se achite în termen de 5 zile de la semnarea contractului şi diferenţa de preţ în termen de 30 de zile calendaristice de la achitarea primei tranşe.
La termenul de judecată de la 03 mai 2010, astfel cum rezultă din încheierea de la acea dată, tribunalul a invocat excepţia prematuritătii formulării capătului 3 de cerere, având ca obiect pretenţii, din acţiunea principală şi, după ce a pus această excepţie în discuţia părţilor a admis-o, faţă de lipsa la dosar a dovezii privind îndeplinirea procedurii prealabile a concilierii, în raport cu dispoziţiile art. 720 C. proc. civ.
La termenul de judecată de la 17 mai 2010 reclamanta a formulat cerere de renunţare la judecata capătului de cerere privind pretenţii pentru daunele-interese solicitate şi, în raport cu aceasta, a formulat, de asemenea, cerere de restituire a taxei judiciare de timbru achitată pentru acest capăt de cerere, în temeiul art. 23 alin. (21) din Legea nr. 146/1997.
Prin încheierea de la 17 mai 2010, prima instanţă a reţinut că, în condiţiile în care la termenul de la 03 mai 2010 a fost admisă excepţia prematuritătii capătului de cerere având ca obiect pretenţii, nu se mai poate lua act de renunţarea la judecata acestui capăt de cerere şi, în consecinţă, nici cererea privind restituirea taxei judiciare de timbru achitată în legătură cu acest capăt de cerere nu poate fi admisibilă.
Prin sentinţa comercială nr. 6432 din 25 mai 2010, Tribunalul Bucureşti - secţia a VI-a comercială a admis în parte acţiunea principală, în privinţa primului capăt de cerere, a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională, a obligat pârâta să vândă reclamantei terenul în suprafaţă de 216 m.p. situat în Bucureşti, Splaiul Independenţei, sector 6 în condiţiile agreate prin procesul-verbal de negociere din 04 mai 2007, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii, a respins ca prematur capătul de cerere privind pretenţiile în sumă de 22248 lei şi a obligat pârâta la plata sumei de 908,3 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 3958 din 22 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pârâta a fost obligată să facă oferta de vânzare a terenului aferent Fermei Grozăveşti, situat la adresa indicată anterior, să negocieze direct preţul şi să vândă terenul.
Prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare, pârâta şi-a asumat şi obligaţia de a vinde reclamantei terenul aferent construcţiilor, după ce va obţine certificatul de atestare a dreptului de proprietate, la o valoare ce urma să fie stabilită prin negociere directă. În acest sens, ulterior, părţile au convenit prin procesul-verbal de negociere directă din 04 mai 2007 preţul de pânzare a terenului de 96 Euro/m.p şi modalitatea de plată. De asemenea, în cuprinsul procesului-verbal s-a menţionat că, deoarece între suprafaţa de teren din sentinţa comercială din 22 martie 2007 şi suprafaţa negociată este o diferenţă de 215,86 m.p., care se suprapune cu terenul deţinut de SC S. SA, după intabulare în favoarea pârâtei şi această suprafaţă se va vinde reclamantei în condiţiile convenite. Pentru suprafaţa principală de teren, părţile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 30 mai 2007, iar ulterior suprafaţa de teren de 215,86 m.p. a fost intabulată în favoarea pârâtei.
Sentinţa civilă nr. 3958 din 22 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială are autoritate de lucru judecat în privinţa obligaţiei pârâtei de a vinde terenul reclamantei, iar procesul-verbal de negociere directă a stabilit cu putere de lege între părţi şi obligaţia vânzării la preţul, în modalităţile de plată stipulate în cuprinsul acesteia, prin urmare, s-a reţinut că este întrutotul întemeiat primul capăt de cerere din acţiunea principală, privind obligarea pârâtei să vândă reclamantei diferenţa de teren în condiţiile negociate, nu însă şi cererea reconvenţională, prin care pârâta solicită încheierea vânzării-cumpărării în alte condiţii.
Capătul de cerere referitor la daunele cominatorii s-a apreciat a fi neîntemeiat, deoarece în raport cu art. 580 C. proc. civ., în cazul neîndeplinirii obligaţiei de a face, debitorul poate fi constrâns prin aplicarea unei amenzi civile, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei în favoarea statului, iar pentru acoperirea prejudiciilor creditorului cauzate prin neîndeplinirea obligaţiei, se pot cere de către creditor daune-interese, art. 574 aplicându-se corespunzător.
Împotriva hotărârii primei instanţe, au formulat apel, atât reclamanta cât şi pârâta în cauză, iar prin decizia comercială nr. 503 din 9 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Comercială a anulat ca netimbrat apelul pârâtei SC H. SA Bucureşti şi a respins ca nefondat apelul reclamantei SC D.S.C. SRL Bucureşti.
În ceea ce priveşte apelul formulat de apelanta-pârâtă SC H. SA, s-a constatat că aceasta nu s-a conformat obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru şi timbrului judiciar, astfel încât, în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi O.U.G. nr. 32/1995, s-a anulat ca netimbrat apelul pârâtei.
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanta SC D.S.C. SRL, s-a reţinut că faţă de temeiul de drept invocat, art. 1073 şi 1082 C. civ., dispoziţiile legale menţionate nu constituie temeiul juridic pentru solicitarea daunelor cominatorii, acestea reprezentând o creaţie a practicii judiciare.
În raport cu intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 580 C. proc. civ., în jurisprudenţă s-a apreciat şi că, în mod prioritar, constrângerea debitorului se poate realiza prin aplicarea unei amenzi civile, în folosul statului iar nu al creditorului, acesta din urmă având dreptul de a primi doar daune-interese în limita prejudiciului suferit din cauza neîndeplinirii obligaţiei. Prin decizia XX din 12 decembrie 2005 dată în recurs în interesul legii, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţiile unite a stabilit că cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă şi în condiţiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 5801 C. proc. civ., însă, în raport cu art. 1169 C. civ. cererea de obligare la daune cominatorii trebuie probată ca fiind întemeiată, sub aspectul că neîndeplinirea de către debitor a obligaţiei este de natură să justifice recurgerea la această constrângere pentru îndeplinirea obligaţiei. în cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la daune cominatorii de la data cererii de chemare în judecată, însă până la data pronunţării sentinţei nu s-a făcut dovada că pârâta nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a vinde în mod nejustificat, având în vedere că procesul-verbal de negociere nu prevedea un termen expres în acest scop după intabularea diferenţei de teren în suprafaţă de 215,86 m.p., iar menţiunea privind vânzarea „în aceleaşi condiţii"; din procesul-verbal de negociere era interpretabilă putându-se referi şi doar la cerinţa negocierii, iar nu obligatoriu la condiţiile privind preţul şi modalitatea de plată deja convenite pentru restul de teren deja vândut.
Referitor la motivul de apel privind cererea de plată a daunelor-interese, s-a reţinut că odată admisă excepţia prematurităţii, la termenul din 03 mai 2010, cu privire la capătul de cerere privind daunele interese, acest capăt de cerere a fost soluţionat, judecata fiind finalizată sub acest aspect. Prin urmare, renunţarea la un termen ulterior, cel din 17 mai 2010, la judecata capătului de cerere respectiv este practic lipsită de obiect, nemaiputându-se lua act despre aceasta de către instanţă, astfel încât în mod corect s-a apreciat a fi fost soluţionată şi cererea de restituire a taxei judiciare de timbru aferentă acestui capăt de cerere.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta SC D.S.C. SRL Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea în tot a deciziei atacate, admiterea apelului şi modificarea în parte a sentinţei primei instanţe, în sensul admiterii cererii de acordare a daunelor cominatorii şi restituirea taxei judiciare de timbru pentru capătul 3 din cererea introductivă.
În argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a criticat decizia atacată susţinând că pârâta a tergiversat îndeplinirea obligaţiei de a vinde terenul în suprafaţă de 216 mp situat în Bucureşti, Splaiul Independenţei, sector 6, în condiţiile stipulate în procesul-verbal din 4 mai 2007, motiv pentru care a solicitat obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii în cuantum de 300 lei pentru fiecare zi de întârziere, potrivit dispoziţiilor art. 1073 C. civ.
În continuare, a susţinut recurenta că, deşi instanţa de apel a făcut trimitere la dispoziţiile art. 580 C. proc. civ. şi la Decizia XX din 12 decembrie 2005 a Secţiilor Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a reţinut în mod greşit că nu s-ar fi făcut proba pe capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la daunele-interese, apreciază recurenta că ambele instanţe au încălcat prevederile art. 23 alin. (21) din Legea nr. 146/1997 şi art. 109 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că neîndeplinirea procedurii prealabile poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii şi chiar în situaţia în care soluţia pe acest capăt de cerere ar fi corectă, trebuia restituită cel puţin jumătate din suma achitată.
Analizând decizia recurată, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a criticilor formulate, înalta Curte constată că în cauză nu sunt motive de nelegalitate de natură a conduce la modificarea sau casarea hotărârii atacate.
Prealabil analizării criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că obligaţia pârâtei de a vinde reclamantei terenul în litigiu este o obligaţie intuitu personae şi referitor la acest tip de obligaţii, dispoziţiile art. 580 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 459/2006, prevăd că debitorul poate fi constrâns să le îndeplinească prin aplicarea unei amenzi civile, la sesizarea creditorului, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligaţiei, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune interese. În fine, art. 580 alin. (5) C. proc. civ. prevede că pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în acest articol, nu se pot acorda daune cominatorii.
Astfel, deşi potrivit Deciziei XX din 12 decembrie 2005 dată în recurs în interesul legii de Secţiile Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, daunele cominatorii sunt admisibile şi în condiţiile obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 5803 C. proc. civ., decizia nu îşi mai produce efectele, fiind anterioară modificării textului legal menţionat.
Mai mult decât atât, pe fondul cauzei, în mod corect a reţinut instanţa de apel că, în raport de dispoziţiile art. 1169 C. civ., reclamanta avea obligaţia de a face proba celor solicitate sub aspectul neîndeplinirii obligaţiei de către pârâtă, or în condiţiile în care procesul-verbal de negociere nu prevedea un termen expres în interiorul căruia trebuia executată obligaţia de vânzare şi în lipsa altor dovezi din care să rezulte intenţia pârâtei de a nu-şi îndeplini această obligaţie, soluţia de respingere a acestui capăt de cerere este pe deplin justificată.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 23 alin. (21) din Legea nr. 146/1997, se constată de asemenea a fi nefondată, având în vedere că soluţia de admitere a excepţiei prematuritătii formulării capătului de cerere privind daunele-interese excludea obligaţia instanţei de a lua act de renunţarea la acest capăt de cerere şi implicit de restituire a taxei judiciare de timbru.
Referitor la critica ce priveşte greşita soluţionare a excepţiei prematuritătii, prin prisma dispoziţiilor art. 109 alin. (3) C. proc. civ., înalta Curte constată că nefiind formulată o asemenea critică în faţa instanţelor anterioare, omisso medio nu poate face obiectul examinării de către instanţa de recurs, astfel încât nu va fi analizată.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC D.S.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 503 din 9 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3364/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3683/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
