ICCJ. Decizia nr. 3229/2011. Civil. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3229/2011
Dosar nr. 4448/83/2010
Şedinţa publică de la 20 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 68 din 09 iulie 2009, Curtea de Apel Oradea a admis ca fondat apelul declarat de reclamantul P.V., în contradictoriu cu pârâţii SC A. SA Satu Mare, SC G. SRL Satu Mare şi G.T. împotriva sentinţei nr. 972/LC din 29 septembrie 2008 pronunţate de Tribunalul Satu Mare, pe care a modificat-o în parte în sensul admiterii acţiunii reclamantului şi stabilirii valorii activului net contabil al SC G. SRL la data de 30 aprilie 2004 la suma de 2.329.618 RON, conform expertizei întocmite de expert contabil D.F.
De asemenea, au fost obligaţi pârâţii G.T. şi SC G. SRL să plătească reclamantului P.V. suma de 885.256 lei, reprezentând valoarea actualizată la nivelul lunii mai 2007, a părţilor sociale pe care acesta le deţinea în cadrul societăţii la data de 05 mai 2004 şi, în solidar, la plata sumei de 32.005,35 lei reprezentând cheltuieli de judecată, conform chitanţelor depuse la dosar.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Oradea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 221 lit. b) din Legea nr. 31/1990, forma în vigoare în anul 2004, în cadrul societăţii cu răspundere limitată, asociaţii se puteau retrage cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi.
Astfel, s-a reţinut că, prin hotărârea AGA din 05 mai 2004 a SC G. SRL s-a fost votat retragerea reclamantului din societatea comercială pârâtă, hotărâre care a produs efecte între părţile semnatare de la data adoptării acesteia. Prin urmare, s-a apreciat că momentul retragerii din societate a asociatului P.V. l-a reprezentat data de 5 mai 2004, de la care acesta era în drept să primească cota echivalentă participării sale l-a capitalul social din beneficiile societăţii şi o sumă de bani reprezentând valoarea aferentă părţii corespunzătoare din patrimoniul social calculate până la data retragerii.
În considerarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 31/1990 şi a înscrisurilor depuse la dosar, Curtea a apreciat că drepturile patrimoniale cuvenite reclamantului trebuia să fie calculate în raport de valoarea reală a activelor la data retragerii, respectiv 5 mai 2004 şi pentru cota de 25 % din patrimoniul social, cota sa de participare la capitalul social. înscrisurile avute în vedere de instanţă au fost: procesul verbal al şedinţei AGA din 05 mai 2004 (fila 9 dosar apel), din care a rezultat că nu fusese, la momentul retragerii reclamantului din societate, finalizată majorarea capitalului social aprobată prin hotărârea AGA din 23 ianuarie 2004, deşi pârâtul G.T. vărsase contribuţia ce îi revenea la data de 23 aprilie 2004, iar reclamantul avea să depună cota sa de participare la majorarea capitalului social, conform părţilor sociale deţinute - 25 % - la data de 31 mai 2004. Aceeaşi situaţie a fost susţinută şi de datele cuprinse în încheierea ORC din 02 iunie 2006 (fila 23 dosar apel), care atestă că înscrierea în registrul comerţului a menţiunii privind majorarea capitalului social s-a făcut în baza Hotărârii AGA nr. 83 din 10 iunie 2004, adoptată după expirarea termenului până la care se putea face vărsarea sumelor subscrise pentru majorarea capitalului social, iar înscrierea în registrul comerţului a acestei menţiuni s-a făcut la data de 2 iunie 2006.
Convingerea instanţei în sensul admiterii apelului s-a fundamentat şi pe concluziile raportului de expertiză tehnică contabilă, întocmit de expertul D.F., în funcţie de care a apreciat că la pronunţarea hotărârii atacate, în mod greşit s-a avut în vedere expertiza prin care s-a stabilit cota de participare la capitalul social cu luarea în calcul şi a sumei vărsate de către pârâtul G.T., în vederea majorării capitalului social.
Pârâtul G.T. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 68 din 09 iulie 2009, pronunţate de Curtea de Apel Oradea secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, calea extraordinară de atac formând obiectul dosarului nr. 4448/83/C/2010 - A, pe rolul aceleiaşi instanţe.
În motivarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 3 şi 5 C. proc. civ., G.T. a susţinut că acţiunea în pretenţii bazată pe prevederile art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 a rămas fără obiect, întrucât retragerea din societate a asociatului P.V., aprobată prin Hotărârea AGA din 05 mai 2004, a fost anulată la solicitarea expresă a acestuia, prin cererea sa din 04 februarie 2005, adoptată prin hotărârea AGA din 19 februarie 2005.
De asemenea, a arătat că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că hotărârea AGA din 05 mai 2004 a rămas definitivă şi irevocabilă conform prevederilor art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, în condiţiile în care nu a fost pronunţată nicio hotărâre judecătorească în acest sens.
Mai mult decât atât, cererea de retragere din societate depusă de asociatul P.V. la Tribunalul Satu Mare, ce a făcut obiectul dosarului nr. 1176/2004, a fost respinsă prin sentinţa nr. 1145/2004, instanţa reţinând că nu erau îndeplinite condiţiile pentru dizolvarea societăţii şi pentru autorizarea retragerii din societate.
Revizuentul a susţinut că urmare a hotărârii AGA din 19 februarie 2005, la cererea expresă a asociatului P.V., a fost anulată hotărârea AGA din 05 mai 2004, acesta rămânând în continuare în societate ca asociat şi administrator, fapt ce rezultă şi din fişa înregistrată la O.R.C. Satu Mare.
În drept, a invocat prevederile art. 322 C. proc. civ. şi art. 226 din Legea nr. 31/1990.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul P.V. a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal ca tardiv introdusă, potrivit art. 324 alin. (1) pct. 2 şi 4 C. proc. civ. şi în subsidiar respingerea căii de atac pentru neîndeplinirea condiţiilor art. 3223 pct. 3 şi 5 C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată.
În apărare, intimatul a arătat că cererea de revizuire formulată potrivit art. 3223 pct. 3 şi 5 C. proc. civ. nu respectă termenele prevăzute de lege, precizând că, potrivit primei norme menţionate, termenul de revizuire este de o lună de la cel din urmă act de executare, iar potrivit art. 322 pct. 5 termenul de revizuire este de o lună de la data descoperii înscrisurilor invocate.
A mai arătat că s-a retras din societatea SC G. SRL, în condiţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, situaţie consfinţită prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Curtea de Apel Oradea - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 23/C/2011-A din 1 martie 2011, a respins excepţia tardivităţii declarării căii de atac invocate de intimatul P.V.; a respins ca nefondată cererea de revizuire Deciziei nr. 68/AC din 09 iulie 2009 formulată de revizuentul G.T. în contradictoriu cu intimaţii P.V., SC A. SA Satu Mare şi SC G. SRL Satu Mare, menţinând în totalitate hotărârea atacată; a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interesul revizuentului formulată de intimata SC G. SRL Satu Mare şi a respins ca neîntemeiată cererea intimatului P.V. de obligare a revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa, în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii invocată de intimatul P.T., a avut în vedere că cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 3 şi 5 C. proc. civ. şi că, potrivit art. 324 pct. 2 C. proc. civ., „termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazul prevăzut de art. 322 pct. 3, de la cel din urmă act de executare";, în cauză nefiind făcută vreo dovadă că hotărârea a cărei revizuire s-a cerut ar fi fost executată.
Referitor la primul motiv de revizuire, instanţa a reţinut că, norma indicată de revizuent nu este incidenţă în speţă, întrucât, potrivit art. 322 pct. 3 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri atunci când „obiectul pricinii nu se află în fiinţă";, acest motiv de revizuire presupunând ipoteza în care, printr-o hotărâre, debitorul a fost obligat să predea creditorului un bun cert şi determinat, care însă a pierit după pronunţarea hotărârii, situaţie ce nu se regăseşte în cauză, revizuentul nefiind obligat la predarea unui asemenea bun, ci la plata unei sume de bani, astfel că motivul de revizuire invocat a fost apreciat ca neîntemeiat.
Al doilea motiv de revizuire, întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a fost de asemenea considerat ca neîntemeiat, pentru neîntrunirea în cauză a condiţiilor impuse de norma legală pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe acest motiv.
Astfel, s-a reţinut că, potrivit textului legal menţionat, revizuirea poate fi cerută dacă, după pronunţarea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică, sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Prin urmare, înscrisul nou depus în calea extraordinară de atac, trebuia să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, or, în speţă, înscrisul nou invocat, respectiv Hotărârea AGA din 19 februarie 2005 a SC G. SRL prin care s-a anulat hotărârea privind retragerea din societate a intimatului P.V., nu îndeplineşte niciuna dintre condiţiile amintite.
De asemenea, instanţa a apreciat ca neîntemeiat acest al doilea motiv de revizuire şi în considerarea adresei prin care revizuentul, la data de 15 iunie 2005, a comunicat hotărârea AGA anterior menţionată intimatului P.V., astfel că, în mod evident, G.T., la data soluţionării apelului, avea cunoştinţă de această hotărâre, pretins înscris nou, dar nu a făcut dovada motivelor, independente de voinţa sa, care l-ar fi împiedicat, în cursul soluţionării acţiunii, să-l prezinte instanţei.
Cererea intimatului P.V., de obligare a revizuentului la plata cheltuielilor de judecată, a fost respinsă deoarece nu a tăcut dovada efectuării acestora.
Împotriva Deciziei nr. 23/C/2011-A din 1 martie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Oradea - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs revizuentul G.T., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ., fără însă să subsumeze dezvoltarea criticilor formulate fiecăruia dintre motivele indicate.
Recurentul revizuent a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate ca netemeinică şi nelegală şi pronunţarea unei hotărâri asupra fondului pricinii, în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt pe deplin stabilite.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., înalta Curte reţine că textul legal a fost abrogat prin art. 1 pct. 1111 din O.U.G. nr. 138/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 219/2005 şi ca instanţă de recurs fiind ţinută să cerceteze cauza exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu va analiza critica subsumată acestui punct.
Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., înalta Curte, având în vedere că recurentul-revizuent nu a circumscris expres acestuia niciuna dintre criticile formulate, apreciază că niciunul dintre elementele de critică expuse în memoriul de recurs nu se încadrează motivului de nelegalitate, potrivit căruia recursul este admisibil atunci când:"; când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia";, argument în favoarea căruia nu va analiza cauza din perspectiva acestuia.
În ceea ce priveşte susţinerile vizând pretinsa greşită aplicare la speţă a dispoziţiilor art. 322 pct. 3 şi 5 C. proc. civ., înalta Curte apreciază, critica ca nefondată şi reţine că soluţia instanţei investite cu cererea de revizuire este una justă şi judicioasă.
Astfel, în mod evident nefiind vorba despre un bun supus pierii, întrucât revizuentul pârât, prin hotărârea a cărei revizuire a cerut-o a fost obligat la plata unor sume de bani, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind una corectă.
Referitor la cel de-al doilea motiv de nelegalitate, constând în aplicarea greşită a art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înalta Curte, reţine că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva unei hotărârii definitive, în cazurile şi condiţiile expres stabilite de lege. Hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu se critică în raport de materialul existent la dosarul cauzei, la data pronunţării acestei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă la data soluţionării. Aşadar, în cadrul revizuirii, nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăţi, pe temeiul unor elemente ce nu au formulat obiectul judecăţii finalizate cu pronunţarea hotărârii a cărui revizuire se solicită. Din analiza motivelor invocate în speţă, înalta Curte, reţine că, în mod corect instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece înscrisul depus la dosar nu reprezintă un înscris nou faţă de decizia civilă a cărei revizuire s-a solicitat, atâta timp cât hotărârea AGA a fost adoptată la data de 19 februarie 2005, iar Decizia nr. 68 a fost pronunţată Curtea de Apel Oradea secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal la data de 09 iulie 2009. Astfel, fiind un înscris întocmit ulterior hotărârii în speţă, recunoscut de revizuentul însuşi ca fiind depus la instanţa de fond, în mod corect a fost apreciat ca neîncadrându-se în prevederile normei legale menţionate.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul G.T. şi având în vedere că recurentul - revizuent a căzut în pretenţii, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., îl va obliga pe acesta la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform chitanţei reprezentând onorariu de avocat depuse la dosar, în favoarea intimatului P.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de revizuentul G.T. împotriva Deciziei nr. 23/C/2011-A din 1 martie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Oradea - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă revizuentul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului P.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2930/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3364/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
