ICCJ. Decizia nr. 4112/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.4112/2011
Dosar nr. 3309/2/2010
Şedinţa publică din 17 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, la data de 10 decembrie 2003, reclamantul T.G. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Apărării Naţionale, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi la plata daunelor morale, în cuantum de 50.000 euro, sumă majorată la 100.000 euro, prin petiţia depusă la dosar la data de 21 ianuarie 2004.
Prin sentinţa nr. 1009 din 08 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă acţiunea, ca inadmisibilă, iar prin Decizia nr. 349 din 12 septembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sentinţa a fost desfiinţată şi a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceluiaşi Tribunal, decizie rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4555 din 05 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Rejudecând cauza, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a pronunţat sentinţa nr. 1672 din 10 noiembrie 2008, prin care au fost respinse excepţiile prescripţiei, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Internelor şi Ministerul Apărării Naţionale, precum şi a inadmisibilităţii acţiunii, care a fost admisă în parte, a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor să-i plătească reclamantului echivalentul în RON la data plăţii al sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune morale şi suma de 300 RON cheltuieli de judecată şi a fost respinsă acţiunea formulată împotriva celorlalţi doi pârâţi, ca neîntemeiată.
Apelurile declarate de reclamant şi de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei Tribunalului au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia nr. 249 A din 16 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a pronunţat Decizia nr. 10211 din 17 decembrie 2009 prin care au fost admise recursurile declarate de reclamant de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei Curţii de apel, care a fost casată şi a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Fiind astfel reînvestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a pronunţat Decizia nr. 417 A din 01 iulie 2010, prin care a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Apărării Naţionale, au fost admise apelurile declarate de reclamant şi de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, a fost schimbată, în parte, sentinţa nr. 1672 din 10 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în sensul că a fost admisă în parte acţiunea precizată au fost obligaţi, în solidar, pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Apărării Naţionale să-i plătească reclamantului, cu titlu de daune morale, echivalentul în RON a sumei de 5.000 euro, pentru fapta ilicită constând în încălcarea libertăţii persoanei şi echivalentul în RON a sumei de 5.000 euro pentru fapta ilicită constând în încălcarea integrităţii şi sănătăţii reclamantului, a fost respinsă acţiunea formulată împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, au fost obligaţi pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Apărării Naţionale la plata sumei de 300 RON, cheltuieli de judecată, suportate de reclamant la instanţa de fond, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi au fost obligaţi aceiaşi pârâţi la plata sumei de 800 RON, cheltuieli de judecată pentru fazele de apel şi recurs.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reţinut că prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie s-a stabilit că titularii obligaţiei de reparare a prejudiciului suferit de reclamant sunt pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Apărării Naţionale, că reclamantul a fost reţinut în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 şi încarcerat la Penitenciarul Jilava, ca urmare a participării la manifestaţiile revoluţionare din decembrie 1989, unde i-au fost produse leziuni traumatice, prin lovire cu un corp dur, pentru care au fost necesare 14-16 zile de îngrijiri medicale şi că sumele acordate cu titlu de daune morale corespund practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul T.G. şi pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Apărării Naţionale.
Reclamantul a susţinut, în esenţă, prin recursul declarat că au fost încălcate prevederile art. 998 C. civ., privitoare la repararea integrală a prejudiciului, ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (art. 3, 8 şi 9), ale Pactului Internaţional Privitor la Drepturile Civile şi Politice ale Omului (art. 2 pct. 3, 7, şi 9), ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (art. 3, 5 şi 13), precum şi practica C.E.D.O., prin aceea că a fost stabilit un cuantum derizoriu al daunelor morale.
Prin recursul său, Ministerul Administraţiei şi Internelor a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 315 C. proc. civ., deoarece prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost dezlegată o singură problemă de drept, respectiv cea a temeiului juridic al acţiunii, că a fost greşit reţinută calitatea sa procesuală pasivă în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., că nu a fost dovedit raportul de prepuşenie şi nici săvârşirea faptei ilicite, că nu a fost indicat autorul faptei şi că dreptul la acţiune al reclamantului s-a prescris.
Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi-a încadrat recursul în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut că prin probele administrate în cauză nu s-a dovedit că autorii faptei erau angajaţii săi, deci nu are calitate procesuală pasivă, că dreptul la acţiune s-a prescris şi că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.
Recursurile sunt nefondate.
Prin Decizia nr. 10211 din 17 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, faptul că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 504 C. proc. civ., ci cele ale art. 998 şi 1000 alin. (3) C. civ., în baza cărora victima are posibilitatea de a se adresa pentru întreaga despăgubire atât comitentului, cât şi prepuşilor; că prin rezoluţia din 20 septembrie 1995 a Ministerului Public, secţia parchetelor militare, şi sentinţa nr. 2 din 10 mai 1991 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia militară, s-a stabilit că în compunerea forţelor de represiune implicate în evenimentele la care a participat reclamantul erau incluse şi formaţiuni ale celor două ministere, pârâte-recurente, cât şi vinovăţia unor persoane din conducerea acestora; că au fost dovedite elementele necesare pentru angajarea răspunderii comitentului în baza art. 1000 alin. (3) C. civ., respectiv, existenţa prejudiciului, a faptei ilicite a prepusului, existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinei prepusului în comiterea faptei ilicite; că obligaţia identificării prepuşilor nu cade în sarcina reclamantului, ci a comitentului, dacă doreşte să formuleze acţiune în regres şi că este incontestabil dreptul reclamantului la repararea prejudiciului moral.
Curtea de apel s-a conformat prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa de trimitere, în sensul că în mod corect s-a reţinut că aceste aspecte, care vizează calitatea procesuală pasivă a celor două ministere recurente, au fost dezlegate prin Decizia instanţei de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis cauza spre rejudecare numai pentru ca instanţa de apel să se pronunţe diferenţiat asupra cuantumului despăgubirilor, deci să soluţioneze pe fond litigiul, iar nu pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, situaţie în care şi critica ce vizează acest aspect este neîntemeiată.
Prin stabilirea cuantumului despăgubirilor la suma totală de 10.000 euro, instanţa de apel a realizat o reparaţie integrală a prejudiciului şi un echilibru între acesta şi despăgubirea stabilită, respectând principiul echităţii, în sensul prevederilor dreptului comunitar la care a făcut referire recurentul-reclamant, precum şi practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În consecinţă, conform art. 312 (1) C. proc. civ., urmează a fi respinse recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul T.G. şi de pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 417A din 01 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4114/2011. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 4111/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
