ICCJ. Decizia nr. 4111/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4111/2011
Dosar nr. 4095/99/2009
Şedinţa publică din 17 mai 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 333 din 22 februarie 2010 Tribunalul Iaşi admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de către Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Iaşi şi, în consecinţă, respinge acţiunea formulată de reclamantul C.C. prin mandatar Liga Democratică pentru Dreptate din România.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 105 din 05 iulie 2010, a respins apelul declarat de reclamant pentru motivele ce urmează:
Deşi Tribunalul a aplicat greşit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, soluţia de respingere este corectă, tot pe excepţie, dar cu o altă motivare.
În soluţionarea excepţiilor art. 137 C. proc. civ. instituie regula pentru instanţe de a se pronunţa asupra excepţiilor de procedură de fond strâns legate de exerciţiul dreptului la acţiune între care şi a prescripţiei dreptului la acţiune, în prealabil.
Legea nu prevede o ordine a excepţiilor de procedură, care trebuie însă dedusă din caracterul şi efectul pe care le determină diferitele excepţii. Astfel au prioritate excepţiile privind învestirea instanţei (nulitatea cererii de chemare în judecată, netimbrarea) urmate de excepţia de necompetenţă, puterea lucrului judecat, prescripţia dreptului la acţiune, pe care instanţa le va soluţiona. În cazul invocării concomitente, instanţa stabileşte care este prioritară.
De necontestat că acţiunea întemeiată pe art. 504 C. proc. pen. este condiţionată de hotărârea de achitare sau ordonanţa procurorului, iar data rămânerii definitive este momentul naşterii dreptului de la care se calculează termenul.
Dreptul la acţiune poate fi exercitat în termen de 18 luni de la hotărârea penală care, în speţă, sunt două: de condamnare - sentinţa penală nr. 154/1995, definitivă la 15 februarie 1996 (Curtea de Apel Iaşi, Decizia penală nr. 30 din 15 februarie 1996) cele 18 luni fiind cu mult depăşite; de reabilitare pronunţată la 09 aprilie 2009 (sentinţa penală nr. 271/2009 - eroare materială în dispozitiv, copia depusă la dosar 12 martie 2009, la care se adaugă termenul de recurs 10 zile), ce pentru considerentele expuse nu are aceleaşi efecte ca şi hotărârea de achitare.
Luna aprilie 2009 nu poate fi reţinută ca dată pentru curgerea termenului calculat conform art. 506 C. proc. pen.
Faptul că reclamantul a fost condamnat şi numai afirmaţia că s-a dispus, pe nedrept, nedovedită în forma cerută de lege, nu impune o altă soluţie decât cea dată de tribunal, deşi ca durată trebuia raportată la art. 506 C. proc. pen. la 18 luni şi nu 3 ani.
Susţinerea apelantului că termenul de prescripţie nu a început să curgă şi trebuie calculat de la data pronunţării hotărârii în cererea de reabilitare nu are temei legal.
Dreptul la acţiune pentru erori judiciare poate fi exercitat în condiţiile art. 504 C. proc. pen., de persoanele care se află într-una din situaţiile prevăzute de lege şi care le conferă calitate procesuală activă, situaţie în care nu se află reclamantul.
În soluţionarea oricărei cereri instanţa mai întâi trebuie să stabilească dacă reclamantul este titularul dreptului şi numai ca urmare a îndeplinirii acestei condiţii se trece la analiza prescripţiei, ceea ce Tribunalul nu a dispus.
O astfel de excepţie nu a fost invocată şi nici pusă în discuţie părţilor din oficiu, în primă instanţă.
Pentru a nu se agrava situaţia în propria cale de atac (art. 296 teza a II-a C. proc. civ.), Curtea a soluţionat apelul în limitele investirii prin motivele de apel a criticilor formulate şi numai sub aspectul prescrierii dreptului la acţiune.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivului de recurs se arată că normele legale incidente cauzei sunt imprescriptibile deoarece vizează apărarea unui drept de proprietate în temeiul dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen.
Acţiunea în daune poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, respectiv de la data pronunţării hotărârii de reabilitare a reclamantului.
Instanţa nu a analizat suficient probatoriile şi nici calitatea procesuală activă a Ligii Democratice pentru Dreptate din România.
Intimatul, prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în cauză şi a temeiurilor de drept incidente cauzei, reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat de reclamant, îl reprezintă repararea daunelor materiale suferite prin deposedarea abuzivă din dreptul său de proprietate, urmare a condamnării pe nedrept prin sentinţa penală nr. 271 din 09 aprilie 2009 a Tribunalului Iaşi. Temeiul de drept indicat prin cererea introductivă de instanţă, reiterat prin motivele de recurs, este art. 504 C. proc. pen.
Acţiunea fondată pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. trebuie să îndeplinească cerinţele textului de lege, respectiv existenţa unei hotărâri definitive de achitare sau a unei ordonanţe a procurorului de constatare a reţinerii abuzive.
În cauză, recurentul invocă hotărârea de reabilitare pronunţată şi nu o hotărâre judecătorească de achitare ori existenţa unei ordonanţe a procurorului, aşa încât termenul de calcul al celor 18 luni stabilite prin art. 506 alin. (2) C. proc. pen. nu poate fi calculat funcţie de data pronunţării reabilitării judecătoreşti, întrucât reclamantul nu se află în niciuna din ipotezele dispuse de lege.
Cu toate că se invocă încălcarea unui drept de proprietate, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile de drept privat referitoare la imprescriptibilitatea acţiunii în revendicare, ci dispoziţiile speciale indicate în textul de lege ce constituie izvorul acţiunii iniţiate, respectiv termenul de 18 luni.
Aspectele legate de neadmiterea probatoriului ori de greşita lui apreciere, osebit de faptul că reprezintă aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate conform dispoziţiilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ., nu sunt relevante pentru soluţionarea cauzei, câtă vreme pricina a fost soluţionată pe cale de excepţie şi nu pe fondul său.
Referitor la calitatea procesuală activă a mandatarului reclamantului, se constată că în etapele procesuale anterioare nu s-a invocat o atare susţinere ori apărare, instanţa nefiind învestită să se pronunţe asupra legitimării procesuale a Ligii Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, constată că argumentele instanţei de apel sunt în deplină concordanţă cu legea aplicabilă cauzei, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva deciziei nr. 105 din 05 iulie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4112/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4109/2011. Civil → |
|---|
