ICCJ. Decizia nr. 4116/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4116/2011
Dosar nr.2347/87/2008
Şedinţa publică din 17 mai 2011
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la 01 iulie 2008, reclamantul G.G.A. a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA Bucureşti, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 10.602,60 RON reprezentând drepturi salariale cuvenite şi neacordate în perioada 2005-2007, aferente fiecărei sărbători de Paşte şi Crăciun pentru perioada solicitată, actualizată la data efectuării plăţii.
Prin sentinţa nr. 193 din 05 feburarie2009, Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, complet specializat, a admis în parte acţiunea şi a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 5.781 RON, cu titlul de suplimentări salariale, respectiv prime de Paşte 2006-2007, Crăciun 2005-2007, suma ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la data plătii efective.
A constatat prescris dreptul material la acţiune pentru plata acestora de Paşte în anul 2005 şi a respins pretenţia reclamantului pentru această perioadă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC P. SA, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii şi respingerea cererii de chemare în judecată.
La termenul de judecată din 14 iulie 2009, recurenta-pârâtă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003, raportat la prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României.
Prin încheierea pronunţată la 14 iulie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă şi a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea recursului declarat împotriva acestei încheieri.
Curtea de Apel Bucureşti a suspendat judecata recursului declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 193 din 05 februarie 2009 a Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, complet specializat, pe perioada soluţionării recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin Deciziile nr. 93/2000, 584/2006, 494/2005, 192/2008, 474/2008, Curtea Constituţională a stabilit că orice excepţie prin care nu se face o veritabilă critică de neconstituţionalitate şi care se referă la interpretarea şi aplicarea legii, respectiv tinde la completarea sau modificarea prevederilor supuse controlului este inadmisibilă, întrucât excede competenţei Curţii Constituţionale, ţinută să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii legilor supuse controlului.
De asemenea, prin Deciziile nr. 76/2000, 249/2005, 81/1999 şi 6/2003, Curtea Constituţională a statuat că nu intră sub incidenţa controlului pe care-l exercită, coroborarea sau corelarea diverselor acte normative cu forţă juridică inferioară Constituţiei, ea având competenţa de a se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor.
Astfel, coordonarea legislativă ţine de competenţa puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuţiile Consiliului Legislativ, după cum Curtea nu este competentă să se pronunţe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative, prin raportare la o situaţie dată, ţinând seama de competenţa instanţei de judecată, ce dispune de atribuţia interpretării şi aplicării legii.
Pricina a fost trimisă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea recursului declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din 14 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
La termenul din data de 02 februarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.
De la acea dată niciuna dintre părţi nu a mai efectuat niciun act de procedură, lăsând în nelucrare recursul, astfel că instanţa supremă, din oficiu, a repus cauza pe rol, în vederea discutării perimării, acordând termen, la data de 17 mai 2011.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. „Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu".
În accepţiunea textului procedural mai sus evocat, perimarea este reglementată de legiuitor ca o sancţiune aplicată părţilor, determinată de atitudinea culpabilă a acestora, manifestată tocmai prin lipsa de stăruinţă a părţilor, în soluţionarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancţiune, cât şi de desistare de la judecată.
În definirea perimării, rămânerea pricinii în nelucrare şi culpa părţii, sunt două elemente esenţiale, sancţiunea procedurală extinzându-şi domeniul de aplicare şi asupra căilor de atac.
Prin încheierea din 02 februarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, judecata recursului a fost suspendată, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., de la această dată nefiind îndeplinit niciun act de procedură.
Aşa fiind, pentru a interveni perimarea, legea de procedură cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume: cauza să rămână în nelucrare din vina părţii, iar rămânerea în nelucrare să dureze cel puţin un an, în materie civilă.
În raport de aceste considerente, şi având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, interval în care părţile nu au efectuat niciun act de procedură, observând că nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 252 C. proc. civ., va constata, din oficiu, perimat recursul declarat de pârâta SC P. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii de şedinţă din 14 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4146/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4113/2011. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
