ICCJ. Decizia nr. 4108/2011. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4108/2011
Dosar nr. 648/30/2007
Şedinţa publică din 17 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 685/PI din 13 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia civilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii M.A. şi M.A.D., în contradictoriu cu pârâţii M.D., M.A.N., P.C., P.L.C. şi cu intervenienţii în interes propriu M.I. şi M.M., a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 22 iulie 2003 la BNP C.M.E., încheiat între reclamanţi, în calitate de vânzători şi pârâţii P.C. şi P.L.C., în calitate de cumpărători, având ca obiect imobilul compus din teren în suprafaţă de 2.696 m.p., cu staţie de benzină şi clădire staţie, situat în Timişoara, precum şi imobilul constând în teren în suprafaţă de 228 m.p., situat în Timişoara, a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 octombrie 2005 la BNP M.L., încheiat între pârâţii P.C. şi P.L.C., în calitate de vânzători, şi pârâţii M.D. şi M.A.N., în calitate de cumpărători, având ca obiect aceleaşi imobile, a fost dispusă radierea dreptului de proprietate al pârâţilor M.D., M.A.N., P.C., P.L.A., a fost respinsă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii M.I. şi M.M. şi au fost obligaţi pârâţii şi intervenienţii la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au fost proprietarii tabulari ai imobilelor în litigiu, dobândit prin moştenirea testamentară de la mama reclamantului, K.M.M.; că prin procura autentificată sub nr. 416/2003, reclamanţii l-au împuternicit pe P.A. să vândă imobilele, să încaseze preţul vânzării, urmând ca reclamanţii să confirme primirea preţului; că mandatarul a înstrăinat imobilele fiului său, P.C. şi soţiei acestuia, P.L.C.; că, în realitate nu a existat o plată a preţului, notarul nefăcând o astfel de constatare; că pârâţii au recunoscut că vânzarea imobilelor prin ambele contracte de vânzare-cumpărare s-a făcut formal; că adevăraţii proprietari sunt intervenienţii şi că nefiind îndeplinită condiţia plăţii preţului contractele sunt lovite de nulitate.
Apelurile declarate de pârâţii M.D. şi M.A.N., precum şi de intervenienţii M.I. şi M.M. împotriva sentinţei Tribunalului au fost respinse, ca neîntemeiate, prin Decizia nr. 51 din 08 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii M.D. şi M.A.N., susţinând în esenţă că, cele două contracte de vânzare-cumpărare nu sunt lovite de nulitate, că pârâtul M.D. a fost cel care a finanţat cumpărarea imobilelor, susţinere pe care a dovedit-o cu actele depuse la dosar, că reclamanţii au dobândit bunuri care nu au fost proprietatea numitei K.M., că reclamanţii nu au avut posesia terenului, acesta fiind folosit din 1997 de recurent şi de părinţii săi, şi că interpretarea contractelor se face conform voinţei părţilor, iar nu în sensul literal al termenilor (art. 977 C. civ.), urmărindu-se scopul ca aceasta să poată avea efect (art. 978 C. civ.) şi că acţiunea putea fi admisă doar în privinţa terenului, dar nu şi în privinţa construcţiilor.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1294 C. civ., vânzarea este o convenţie prin care părţile se obligă, una de a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta de a plăti celei dintâi preţul.
Pentru a fi valabil încheiat, contractul de vânzare-cumpărare trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, printre care lucrul vândut şi preţul.
Aşa cum în mod corect au reţinut instanţele, în ambele contracte de vânzare cumpărare a imobilelor ce au aparţinut autoarei reclamanţilor au fost menţionate formal preţurile, care nu au fost plătite.
Aceasta rezultă şi din întâmpinarea formulată la instanţa de fond de pârâţii P.C. şi P.L.C., prin care au recunoscut că tatăl pârâtului, P.A., a fost împuternicit prin procură să le vândă formal imobilele.
Or, conform art. 1361 C. civ., principala obligaţie a cumpărătorului este aceea de a plăti preţul la ziua şi la locul determinat în contract.
În prezenta cauză preţul nu a fost plătit, pentru că în realitate el nu a existat, ci a fost menţionat formal în contractele de vânzare-cumpărare.
Instanţele au făcut, deci, şi o corectă aplicare a prevederilor art. 977 şi 978 C. civ., privitoare la interpretarea contractelor după intenţia comună a părţilor contractante, în speţă, părţile, de comun acord înţelegând să nu existe un preţ al vânzării-cumpărării.
Celeilalte critici formulate de recurenţi vizează netemeinicia deciziei atacate, respectiv greşita reţinere a situaţiei de fapt şi aprecierea probelor administrate în cauză şi, deci, nu se încadrează în motivele de casare şi modificare a hotărârilor, menţionate în art. 304 C. proc. civ.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii M.D. şi M.A.N. împotriva deciziei nr. 51 din 08 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4109/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4107/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
