ICCJ. Decizia nr. 4114/2011. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4114/2011
Dosar nr. 7087/1/2010
Şedinţa publică din 17 mai 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de faţă, reţine următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 3284 din 26 mai 2010, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 525 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pentru motivele ce urmează:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au indicat ca temei de drept prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001, învederând instanţei faptul că au încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin mandatar SC H.N. SA, un contract de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, care, prin sentinţa civilă nr. 1739 din 05 februarie 1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2025 din 06 februarie 2006, pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost desfiinţat, constatându-se nulitatea acestuia; a fost admisă cererea formulată de către numitul A.V. şi au fost obligaţi reclamanţii din prezenta cauză să lase în deplina proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, sector 1, în cauză operând principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară. Conform acestui principiu, tot ceea ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat, iar acest lucru se poate face prin restituirea prestaţiilor, respectiv, prin restituirea lucrului de către cumpărător, şi prin restituirea preţului de către vânzător.
Potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului actualizat al imobilelor, restituire ce se efectuează de Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Astfel, în mod corect instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor, faţă de prevederile legii speciale care statuează şi cu privire la persoana juridică obligată la restituirea preţului actualizat.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că art. 501 din Legea nr. 10/2001 a fost introdus ulterior promovării acţiunii – 26 martie 2008, prin Legea nr. 1/2009 care prevede că, în situaţia în care au fost eludate prevederile legale, chiriaşul are dreptul la restituirea preţului actualizat [art. 50 alin. (2) din lege], iar în situaţia în care contractul se anulează, dacă a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor acestei legi, el are dreptul la restituirea preţului de piaţă [art. 50 alin. (21) din lege] conform standardelor internaţionale de evaluare (art. 501 din lege), în ambele situaţii, despăgubirile acordându-se de Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.
Ori, nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, constatată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, are ca efect lipsirea în tot a actului juridic, de efectele în vederea cărora a fost încheiat, din cauza nesocotirii dispoziţiilor legale edictate pentru perfectarea sa valabilă. Cum nulitatea operează cu efect retroactiv (ex tunc), principiul restabilirii situaţiei anterioare ce guvernează efectele nulităţii, impune restituirea prestaţiilor efectuate în baza actului desfiinţat.
Critica recurentului referitoare la antrenarea răspunderii vânzătorului pentru evicţiune, conform art. 1337 şi urm. C. civ., de asemenea, urmează a fi înlăturată ca nefondată, întrucât premisa acestui tip de răspundere (care este una contractuală), presupune valabilitatea contractului de vânzare cumpărare şi pierderea posesiei de către cumpărător, urmare a drepturilor preferabile invocate de un terţ asupra obiectului vânzării.
Cum dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată (forma de dinaintea modificării prin Legea nr. 1/2009), prevăd că restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, Înalta Curte constată că Decizia recurată este dată cu corecta aplicare a legii.
Este real că restituirea prestaţiilor reciproce, expresie a principiului restitutio in integrum ce cârmuieşte efectele nulităţii actului juridic civil, potrivit dreptului comun, operează între părţile contractante, însă, potrivit normei anterior citate, legea specială derogă de la această regulă, instituind, prin textul anterior citat, o subrogaţie legală a persoanei debitorului (vânzătorul obligat la restituirea preţului).
Această prevedere legală îşi are raţiunea în respectarea unei simetrii între destinaţia finală a sumelor încasate de vânzător (unitatea administrativ teritorială) cu titlu de preţ de la chiriaşii cumpărători şi sursa fondurilor pentru restituirea preţului actualizat către aceştia, pentru cazul desfiinţării contractului, în ambele situaţii - fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Critica prin care se invocă faptul că recurentul nu ar trebui să plătească întregul preţ reactualizat, fără a se ţine seama de comisionul de 1% încasat de SC H.N. SA, este neîntemeiată, câtă vreme art. 50 alin. (3) din Legea nr. 1/2009 reglementează restituirea preţului, după caz, preţul de piaţă al imobilelor sau preţul actualizat plătit de chiriaşi, în integralitatea sa, fără a se reţine comisionul de 1% încasat de unitatea ce administra bunul.
Ministerul Finanţelor Publice, prin cererea formulată la 01 septembrie 2010, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., a solicitat retractarea deciziei arătate cu motivarea că instanţa a omis să se pronunţe cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs în susţinerea căruia a adus mai multe argumente.
Astfel, Decizia civilă dată de instanţa de apel este criticabilă şi în ceea ce priveşte respingerea motivului de apel privind obiecţiunile formulate de recurentul-pârât la raportul de expertiza pe considerentul ca aceste obiecţiuni au fost respinse motivat „întrucât acestea s-au referit la indicele de inflaţie aplicat", fără însă a avea în vedere faptul că tocmai acest aspect trebuia lămurit, ţinând seama de faptul că legea prevede că restituirea preţului se face conform Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, potrivit cărora: „actualizarea sumelor se va face prin aplicarea indicelui anual de inflaţie din anul plăţii la anul introducerii acţiunii."
Prin urmare, recurentul a arătat, în mod clar, că expertul nu a ţinut cont tocmai de aceste prevederi legale la întocmirea expertizei, acesta fiind şi motivul de apel, precum şi motivul obiecţiunilor formulate, respectiv aplicarea greşită a indicelui de inflaţie.
Având în vedere că preţul plătit de către reclamanţi în baza contractului de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 1996 a fost de 26.422.005 ROL, rezultă că suma obţinută în urma reactualizării preţului plătit cu indicele preţurilor de consum pentru perioada octombrie 1996-septembrie 2008, calculată în conformitate cu dispoziţiile legale mai sus arătate, este în cuantum de 577.188.699 ROL (57.718,87 RON) şi nu în cuantum de 74.089 RON, cât a fost calculată, cu nesocotirea legii, de către experta C.G. şi însuşită în mod greşit de către instanţa de fond şi cea de apel.
Intimaţii, deşi legal citaţi, nu au formulat întâmpinare.
Înalta Curte, analizând calea extraordinară de atac, o va respinge pentru argumentele ce succed.
Anularea unei decizii pronunţată de instanţa de recurs în temeiul art. 318 teza a II-a C. proc. civ. poate fi dispusă numai dacă instanţa nu a cercetat deloc una din criticile formulate de recurent.
Instanţa de recurs nu este obligată să răspundă separat la fiecare dintre argumentele invocate, fiind îndreptăţită să răspundă printr-un considerent comun.
Contestatoarea susţine, în esenţă, că instanţa nu a răspuns motivului de recurs referitor la modalitatea de calcul a preţului plătit la achiziţionarea bunului în temeiul Legii nr. 112/1995.
Or, din considerentele deciziei rezultă că instanţa a analizat această critică atunci când a dezvoltat argumentele cu privire la dispoziţiile art. 50 şi 501 din Legea nr. 10/2001, art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 şi art. 1337 C. civ., cu referire la restituirea prestaţiilor reciproce, mai precis a sumei ce urmează a fi restituită cumpărătorului.
Înalta Curte, pentru considerentele ce preced, reţinând că dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, va respinge contestaţia în anulare formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 3284 din 26 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4113/2011. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 4112/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
