ICCJ. Decizia nr. 4195/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 4195/2011
Dosar nr. 3131/116/2009
Şedinţa publică de la 16 decembrie 2011
Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti la data de 02 noiembrie 2006 sub nr. 16792/300/2006, reclamantul T.M. a chemat în judecată pe pârâta S.C.T.B. SA solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa, să oblige pârâta să readucă terenul în suprafaţă de 2 ha situat în comuna Săruleşti – Gară jud.Călăraşi, în starea în care se găsea la data de 28 februarie 2001, data încheierii contractului de închiriere încheiat între părţi, respectiv teren cu destinaţie agricolă, şi obligarea pârâtei la plata sumei de 176.000 dolari S.U.A. echivalent în lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pe perioada 01 ianuarie 2005 – 10 octombrie 2006, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta S.C.T.B. SA a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi materiale a instanţei, iar pe fond a arătat că a subînchiriat terenul menţionat până la 31 decembrie 2004 concernului turc Y.M.E., concern care, după data încetării subînchirierii nu a predat terenul.
Pârâta a formulat şi cerere de chemare în garanţie a concernului turc Y.M.E.
Prin sentinţa civilă nr. 1368/2007, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, s-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi.
Tribunalul Călăraşi prin sentinţa nr. 1463/2007, a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Prin sentinţa comercială nr. 154/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost soluţionat conflictul negativ de competenţă, s-a stabilit competenţa în favoarea Tribunalului Călăraşi.
Cauza a fost astfel înregistrată sub nr. 2917/116/2007 (nr. în format vechi 3628/C/2007), pe rolul Tribunalului Călăraşi.
Prin sentinţa comercială nr. 855 din 14 mai 2008, Tribunalul Călăraşi a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta să readucă terenul în suprafaţă de 2 ha, situat în comuna Săruleşti – Gară jud. Călăraşi, ce aparţine reclamantului, în starea în care se găsea la data de 28 februarie 2001, respectiv teren cu destinaţie agricolă.
A obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 176.000 dolari S.U.A., în echivalent lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 01 ianuarie 2005-10 octombrie 2006.
A admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta S.C.T.B. SA şi a obligat chemata în garanţie Y.M.E. către pârâtă la plata sumei de 176.000 dolari S.U.A., în echivalent lei, reprezentând lipsa de folosinţă pentru terenul de 2 ha, situat în com. Săruleşti – Gară jud. Călăraşi, pentru perioada 01 ianuarie 2005 – 10 octombrie 2006, obligând totodată pârâta către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6000 lei.
Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 248 din 20 mai 2009, a admis apelurile declarate de pârâta S.C.T.B. SA şi de chemata în garanţie Y.M.E. împotriva sentinţei comerciale nr. 855 din 14 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în contradictoriu cu intimatul reclamant T.M.
A admis excepţia nulităţii sentinţei comerciale nr. 855/2008 pronunţată de Tribunalul Călăraşi şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
În rejudecare, la Tribunalul Călăraşi cauza s-a înregistrat sub nr. 3131/116/2009 (număr în format vechi nr. 3789/C/RJ/2009).
Cu ocazia rejudecării, reclamantul T.M., la cererea instanţei, a precizat (pagina 26 dosar) că solicită obligarea pârâtei S.C.T.B. SA la plata sumei de 176.000 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri calculate în raport de oferta S. România prin care i s-a propus reclamantului închirierea terenului în cauză cu un preţ de 4 cenţi/mp pe lună, ceea ce la suprafaţa sa de două hectare înseamnă 8000 dolari S.U.A./lună chirie şi că perioada pentru care solicită aceste despăgubiri este 01 ianuarie 2005 – 10 octombrie 2006.
De asemenea, tot la cererea instanţei, pârâta S.C.T.B. SA, prin cererea depusă la data de 20 ianuarie 2010 (paginile 19 – 22 dosar) şi-a precizat obiectul cererii de chemare în garanţie formulată împotriva SC Y.M.E. Astfel, pârâta a arătat că solicită prin această cerere obligarea SC Y.M.E. la restituirea terenului ce face obiectul prezentului litigiu, la plata sumei de 475.200 Ron reprezentând lipsa de folosinţă a reclamantului şi la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Deşi ambele cereri precizatoare au fost comunicate pârâtei, respectiv chematei în garanţie, acestea nu au formulat întâmpinări.
Cu ocazia rejudecării, părţile nu au mai administrat probatorii noi, solicitând judecarea cauzei în baza probatoriilor administrate în etapele procesuale anterioare.
Prin sentinţa civilă nr. 289 din 16 februarie 2010, Tribunalul Călăraşi – secţia civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul T.M. împotriva pârâtei S.C.T.B. SA.
A obligat pârâta să readucă terenul de 2 ha, situat în comuna Săruleşti-Gară, jud. Călăraşi, ce aparţine reclamantului, în starea în care se găsea la 28 februarie 2001, respectiv teren cu destinaţie agricolă.
A obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 141.333 dolari S.U.A. (în echivalent lei) reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 19 aprilie 2005 – 10 octombrie 2006 şi a sumei de 1983 lei reprezentând c/val. lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 19 aprilie 2005.
A admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta S.C.T.B. SA împotriva chematei în garanţie Y.M.E. şi a obligat-o pe aceasta să restituie pârâtei terenul de 2 ha, situat în comuna Săruleşti-Gară, jud. Călăraşi, precum şi la plata către pârâtă a sumei de 141.333 dolari S.U.A. (echivalent în lei) şi a sumei de 1983 lei (Ron) reprezentând c/val. lipsei de folosinţă pe perioada 19 aprilie 2005 – 10 octombrie 2006. A obligat pârâta la plata sumei de 5.005 lei cheltuieli de judecată către reclamant şi chemata în garanţie către pârâtă la plata sumei de 6005 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Călăraşi a reţinut că, la data de 19 aprilie 2005, conform înştiinţării depusă la pagina 9 din dosarul nr. 16792/2006 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamantul T.M. a comunicat în mod expres pârâtei S.C.T.B. SA că în cazul în care nu i se va restitui terenul ce a făcut obiectul contractului de închiriere aceasta urmează să-i plătească suma de 8000 dolari S.U.A./lună, până la predarea acestui teren şi că din actele existente la dosar rezultă că s-a încercat o nouă negociere atât a contractului de închiriere, cât şi a contractului de subînchiriere din prezenta cauză, însă acest lucru nu a fost posibil între toate cele trei părţi din dosar.
Întrucât până la cererea fermă a reclamantului din 19 aprilie 2005 prin care acesta a solicitat predarea terenului închiriat de către pârâtă şi propunerea unui preţ ferm al chiriei de 8000 dolari S.U.A./lună pentru acest teren pentru viitor, ofertă neacceptată de pârâtă, nu a existat o cerere a reclamantului de predare a terenului, ci doar încercări de renegociere a contractului de închiriere, tribunalul a apreciat că pentru perioada 01 ianuarie 2005 – 19 aprilie 2005 a operat, în baza art. 1437 C. civ., tacita relocaţiune, respectiv locaţiunea a continuat să existe în aceleaşi condiţii din contractul iniţial, iar după această dată folosinţa terenului reclamantului de către pârâta S.C.T.B. SA a devenit abuzivă.
Întrucât pârâta şi-a încălcat obligaţia contractuală prevăzută la cap. V pct. 5.2 lit. c) din contractul de restituire a terenului închiriat la expirarea termenului contractual în starea în care se afla la data închirierii, obligaţie prevăzută şi de art. 1431 C. civ., tribunalul a constatat că acţiunea reclamantului este întemeiată şi a obligat pârâta să readucă terenul de 2 ha, situat în comuna Săruleşti- Gară, jud. Călăraşi, ce aparţine reclamantului, în starea în care se găsea la 28 februarie 2001, respectiv teren cu destinaţie agricolă.
Instanţa a apreciat că pentru perioada 01 ianuarie 2005 – 19 aprilie 2005 când a operat tacita relocaţiune, c/val. lipsei de folosinţă a reprezentat c/val. chiriei menţionate în contractul iniţial încheiat de părţi, respectiv 7.437.500 lei (rol)/lună, iar pentru perioada 19 aprilie 2005 – 10 octombrie 2006 contravaloarea lipsei de folosinţă este de 1983 lei.
Refuzând predarea terenului către reclamant după notificarea din 19 aprilie 2005, pârâta S.C.T.B. SA şi-a însuşit implicit suportarea prejudiciului produs reclamantului pentru lipsa de folosinţă a terenului şi a acceptat şi cuantumul acestuia menţionat în notificarea din 19 aprilie 2005, de 8000 dolari S.U.A./lună.
Faţă de aceste considerente, tribunalul, în baza art. 998-999 C. civ., a obligat pârâta S.C.T.B. SA către reclamant, pentru perioada 19 aprilie 2005 – 10 octombrie 2006, la plata sumei de 141.333 dolari S.U.A. (echivalent în lei) cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă a terenului situat în comuna Săruleşti-Gară, jud. Călăraşi, proprietatea reclamantului.
Tribunalul a apreciat cererea de chemare în garanţie ca fiind întemeiată, reţinând că în baza contractului de subînchiriere, chemata în garanţie avea obligaţia la rândul său ca la expirarea contractului, respectiv 01 ianuarie 2005, să predea terenul, obligaţie pe care nu şi-a executat-o, deşi a fost notificată de pârâtă şi i s-a adus la cunoştinţă solicitările reclamatului.
Cum chemata în garanţie a continuat să folosească terenul fără a deţine un titlu, iar pârâta nu şi-a putut executa obligaţia de predare a terenului către reclamant şi a fost obligată la repararea prejudiciului produs din culpa chematei în garanţie, care, la rândul său, nu şi-a executat obligaţia contractuală de predare a terenului, conform art. 969 C. civ., a fost admis şi al doilea capăt din cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta S.C.T.B. SA şi a fost obligată chemata în garanţie către pârâtă la plata sumei de 141.333 dolari S.U.A. (echivalent în lei) şi a sumei de 1.983 lei reprezentând c/val. lipsei de folosinţă pe perioada 01 ianuarie 2005 – 10 octombrie 2006.
În baza art. 274 C. proc. civ., a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 5.005 lei cheltuieli de judecată şi chemata în garanţie către pârâtă la plata sumei de 5.005 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel chemata în garanţie Y.M.E., solicitând admiterea apelului, în principal, schimbarea în parte a sentinţei comerciale atacate, în sensul constatării lipsei capacităţii procesuale a chematei în garanţie Y.M.E., iar în secundar, a solicitat schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 289 din 16 februarie 2010 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, în sensul constatării că suma cuvenită reclamantului, cu titlu de contravaloare a lipsei de folosinţa a terenului este de 10.983,6 lei, conform raportului de expertiză depus la dosarul cauzei.
În motivarea cererii arată că chemata în garanţie Y.M.E., în raport de dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., este numai o sucursală a societăţii Y.M.E. cu sediul în Turcia, că Sucursala este un dezmembrământ al societăţii comerciale, fără personalitate juridică şi fără patrimoniu propriu, care nu are capacitate procesuală.
Pe fondul cauzei a arătat că sentinţa instanţei de fond este nelegală întrucât au fost ignorate toate probele pertinente şi concludente administrate în cauza din care rezultă că este vorba despre un teren agricol, şi reţinându-se un singur înscris, respectiv oferta pe care reclamantul ar fi primit-o de la o terţă persoană în stabilirea valorii lipsei de folosinţa a acestuia.
La termenul din 10 noiembrie 2010 intimata pârâtă S.C.T.B. a formulat cerere de aderare la apel, solicitând admiterea apelului pe fondul cauzei pentru motivele formulate în scris şi în consecinţă, anularea în tot a sentinţei civile nr. 289/2010 a Tribunalului Călăraşi - secţia civilă .
Prin decizia comercială nr. 69 din 9 februarie 2011 Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a comercială a admis apelul formulat de chemata în garanţie Y.M.E., şi cererea de aderare la apel formulată de intimata pârâtă S.C.T.B. împotriva sentinţei civile nr. 289 din 16 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Călăraşi - secţia civilă în contradictoriu cu intimatul T.M.
A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că: a obligat pârâta la plata sumei de 8.237,7 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 19 aprilie 2005-10 octombrie 2006 şi a respins cererea de chemare în garanţie ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosinţă.
A înlăturat dispoziţia de obligare a chematei în garanţie la plata cheltuielilor de judecată şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, obligând intimatul T.M. la plata sumei de 4.536,5 lei cheltuieli de judecată către pârâta S.C.T.B. SA.
Analizând sentinţa atacată, în limitele cererilor formulate, în raport de probatoriul administrat şi dispoziţiile legale aplicabile, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că apelul şi cererea de aderare la apel sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit Certificatului de radiere eliberat la data de 01 iulie 2009 şi depus în copie la dosar, prin încheierea nr. 58612 din 29 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti pronunţată de Judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a dispus înregistrarea în registrul comerţului a radierii firmei Y.M.E., precum şi publicarea încheierii în M. Of. al României. Rezultă deci că la data de 16 februarie 2010, data pronunţării sentinţei civile apelate, chemata în garanţie Y.M.E. era deja radiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată numai persoana care are folosinţa drepturilor civile. În speţă însă, încheierea prin care s-a dispus înregistrarea radierii rămânând irevocabilă, după această dată chemata în garanţie nu mai poate fi titular de drepturi şi obligaţii civile.
În consecinţă, în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul chematei în garanţie a fost admis, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în garanţie ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosinţă.
În temeiul art. 293 C. proc. civ., intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.
În speţă, intimata S.C.T.B. SA, a aderat la apelul chematei în garanţie, solicitând a se constata că suma reprezentând despăgubiri la care a fost obligată nu a fost corect stabilită, având în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză.
Analizând sentinţa apelată exclusiv din perspectiva singurei critici formulate, în conformitate cu dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a apreciat că cererea de aderare la apel este fondată.
Pentru perioada 19 aprilie 2005-10 octombrie 2006, prima instanţă a obligat pârâta la plata sumei de 141.333 dolari S.U.A., în echivalent lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului calculată în raport de oferta făcută de S. România SRL pentru teren la data de 12 ianuarie 1996.
Reţinând însă că terenul a avut iniţial destinaţie agricolă, şi că obiectul acţiunii principale formulată de reclamantul T.M. îl constituie obligarea pârâtei de a reduce terenul în suprafaţă de 2 ha ce a făcut obiectul contractului de închiriere din 28 februarie 2001 la starea iniţială, respectiv aceea de teren cu destinaţie agricolă, Curtea a apreciat că prejudiciul constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului trebuie calculată în raport de această destinaţie.
Având în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză şi depus la filele 64-66 dosar nr. 2917/116/2007 al Tribunalului Călăraşi, la care părţile nu au formulat obiecţiuni şi prin care s-a stabilit contravaloarea prejudiciului ca fiind de 2745,9 lei/ha/an, Curtea a constatat că pentru perioada 19 aprilie 2005-10 octombrie 2006 pârâta datorează suma de 8.237,7 lei contravaloare lipsă de folosinţă teren agricol.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., instanţa a obligat intimatul T.M. la plata sumei de 4.536,5 lei cheltuieli de judecată către pârâta S.C.T.B. SA reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar achitate în apel.
Împotriva deciziei din apel, reclamantul T.M., a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului: în principal, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului principal formulat de chemata în garanţie Y.M.E. ca fiind introdus de o persoană fără capacitate de folosinţă şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de aderare la apel formulată de pârâta S.C.T.B. ca rămasă fără efecte; iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului principal formulat de chemata în garanţie Y.M.E. şi a cererii de aderare la apel formulată de pârâta S.C.T.B. şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca temeinică şi legală.
După o prezentare a situaţiei de fapt, recurentul reclamant susţine în esenţă următoarele:
- Decizia pronunţată de instanţa de apel s-a făcut cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., avându-se în vedere lipsa capacităţii de folosinţă a chematei în garanţie Y.M.E., care a fost radiată din Registrul Comerţului la data de 29 iunie 2009.
Recurentul reclamant menţionează că instanţa de apel a fost investită la 27 iulie 2010 cu o cerere de apel formulată de către o persoană lipsită de capacitate de folosinţă (apelanta chemata în garanţie) aspect care nu a fost verificat, astfel că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi art. 296 C. proc. civ.
Se arată că instanţa de apel, conform prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., trebuia să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură ce fac de prisos cercetarea pricinii în fond, în speţă pe excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a chematei în garanţie.
Recurentul reclamant cere, respingerea apelului principal ca fiind introdus de o persoană fără capacitate de folosinţă, şi respingerea cererii de aderare la apel formulată de pârâta S.C.T.B., conform dispoziţiile art. 293 alin. (2) C. proc. civ.
- Prin critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul reclamant învederează că s-a făcut o greşită interpretare a actului juridic dedus judecăţii, a dispoziţiilor legale aplicabile raportului juridic dintre părţi, a clauzelor contractului de închiriere din 28 februarie 2001, o greşită coroborare şi reţinere a probelor din dosar, cu referire la raportul de expertiză tehnică, la oferta primită de la S. România în vederea închirierii terenului ca spaţiu industrial şi nu ca teren agricol.
La expirarea termenului pentru care s-a convenit închirierea, locatarul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a preda suprafaţa de teren de 2 ha în aceeaşi clasă de calitate avută anterior închirierii, în raport de prevederile cap. V pct. 5.2 lit. c) din contractul încheiat între reclamant (în calitate de locator) şi pârâta S.C.T.B. (în calitate de locatar).
Recurentul reclamant precizează că în perioada 19 aprilie 2005 – 10 octombrie 2006, pentru care a solicitat contravaloarea lipsei de folosinţă, terenul a fost folosit ca teren cu destinaţie industrială, astfel că potrivit ofertei de la S. România SRL pârâta îi datorează suma de 141.133 dolari S.U.A.
Intimata pârâtă S.C.T.B. prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat şi în consecinţă, menţinerea deciziei comerciale nr. 69 din 9 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a comercială, ca legală, care a aplicat corect dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., în sensul că a respins cererea de chemare în garanţie formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosinţă şi nu i-a creat apelantului în propria cale de atac o situaţie mai grea decât cea din hotărârea atacată, iar pe fondul cauzei a cerut respingerea acţiunii reclamantului.
Recursul reclamantului T.M. este fondat.
Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, constată următoarele:
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Deşi instanţa de apel constată că potrivit certificatului eliberat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, aflat la fila 54 în dosarul de apel, chemata în garanţie Y.M.E. a fost radiată din Registrul Comerţului la data de 29 iunie 2009 şi că în raport de dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. aceasta nu mai poate fi titular de drepturi şi obligaţii civile, Curtea de Apel Bucureşti în mod greşit admite apelul chematei în garanţie declarat împotriva sentinţei civile nr. 289 din 16 februarie 2010 a Tribunalului Călăraşi – secţia civilă, fără să ţină cont că însăşi chemata în garanţie a cerut instanţei să-i admită apelul şi să respingă cererea de chemare în garanţie, pentru că nu avea capacitate de folosinţă.
Decretul nr. 31/1954 defineşte capacitatea de folosinţă ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii, în privinţa persoanelor juridice fiind determinată de finalitatea pentru care au fost autorizate să fiinţeze, iar în cazul societăţilor comerciale capacitatea de folosinţă se dobândeşte la momentul înregistrării în Registrul Comerţului şi încetează la momentul radierii acesteia, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, republicată şi ale Legii nr. 26/1990, republicată, raportat la dispoziţiile art. 33 şi 34 din Decretul nr. 31/1954.
În cauză, s-a dovedit că societatea comercială chemata în garanţie Y.M.E. a fost dizolvată şi radiată din Registrul Comerţului, prin încheierea nr. 58612 din 29 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti pronunţată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, rămasă irevocabilă prin nerecurare, astfel încât, critica formulată de recurentul reclamant pe acest aspect este întemeiată.
Cum, instanţa de apel a fost sesizată pe cale principală numai cu apelul declarat de chemata în garanţie Y.M.E., şi cum aceasta este lipsită de capacitatea procesuală de folosinţă, apelul acesteia urmează a fi respins ca fiind făcut de o persoană fără capacitate de folosinţă.
Intimata pârâtă S.C.T.B. a formulat cerere de aderare la apelul făcut de chemata în garanţie printr-o cerere proprie, respectiv pentru termenul din 10 noiembrie 2010 conform art. 293 alin. (1) C. proc. civ., dar avându-se în vedere faptul că apelul principal urmează a fi respins ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de folosinţă, potrivit dispoziţiilor art. 293 alin. (2) C. proc. civ., cererea de aderare la apel va fi şi ea respinsă.
Faţă de această situaţie nu se mai justifică analiza motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul reclamant critică pricina în fond.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantului, va modifica decizia comercială nr. 69 din 9 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VI-a comercială, în sensul că va respinge apelul declarat de chemata în garanţie Y.M.E. şi cererea de aderare la apel a pârâtei S.C.T.B.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul T.M.
Modifică decizia comercială nr. 69 din 9 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VI-a comercială, în sensul că respinge apelul declarat de chemata în garanţie Y.M.E. şi cererea de aderare la apel a pârâtei S.C.T.B.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4081/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4198/2011. Civil. Reziliere contract. Recurs → |
|---|
