ICCJ. Decizia nr. 3918/2011. Civil. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3918/2011
Dosar nr. 1518/36/2010
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1/COM din 12 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal au fost admise apelurile declarate de reclamata F. Constanţa şi de pârâta D.C.C. – societate cooperativă împotriva sentinţei civile nr. 4655/com din 14 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 2838/118/2009.
A fost respins apelul declarat de pârâta SC F.F. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
A fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că a fost admisă acţiunea în evacuare formulată în contradictoriu cu SC F.F. SRL şi s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul cazare anexă casa în suprafaţă de 135,63 mp.
S-au menţinut celelallte dispoziţii ale sentinţei.
A fost obligată apelanta reclamantă la plat către apelanta pârâtă a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată în fond şi 2000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Din actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 martie 2009 pe rolul Tribunalului Constanţa reclamanta F. Constanţa, în contradictoriu cu pârâtele SC F.F. SRL şi D.C, a solicitat evacuarea pârâtelor din imobilul C.A. situată în Constanţa, Sat Vacanţă, pentru lipsa titlului locativ.
Pârâta SC F.F. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepţie lipsa calităţii procesual active a reclamantei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca nefondată.
Pârâta D.C.C., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat, pe cale de excepţie, autoritatea de lucru judecat, prematuritatea acţiunii şi lipsa calităţii procesuale active a reclamantei. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii formulând apărări de fond întemeiate pe calitatea sa de proprietar al imobilului respectiv.
Prin încheierea motivată pronunţată la data de 15 iunie 2010, Tribunalul a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta D.C. în ce priveşte acţiunea în evacuare formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă, reţinând că prin sentinţa civilă nr. 4594/com din 13 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa, irevocabilă prin decizia nr. 614 din 26 februarie 2009 a Î.C.C.J a fost soluţionată acţiunea în evacuarea C.C. Constanţa, actuala D.C., din acelaşi imobil, la cererea aceleiaşi reclamante. Constatând că sunt întrunite condiţiile art. 1201 C. civ., în temeiul art. 166 C. proc. civ., instanţa a admis excepţia cu consecinţa respingerii cererii formulate împotriva acestei pârâte, pentru putere de lucru judecat.
Prin Sentinţa civilă nr. 4655/COM din 14 septembrie 2010, Tribunalul Constanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei F. Constanţa invocată de pârâta SC F.F. SRL şi, ca nefondată, acţiunea în evacuare formulată de reclamanta F. Constanţa în contradictoriu cu pârâta SC F.F. SRL.
Prin aceeaşi hotărâre a respins, pentru putere de lucru judecat, acţiunea formulată de reclamanta F. Constanţa în contradictoriu cu pârâta SC D.C.C.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei a fost respinsă în considerarea faptului că acţiunea în evacuare poate fi exercitată de locator în contra locatarului, în temeiul contractului de locaţiune care constituie legea părţilor, ca acţiune personală, dar în egală măsură poate fi exercitată de proprietar în contra celui care îl împiedică în exercitarea dreptului de folosinţă, printr-o acţiune reală, iar reclamanta a exercitat acţiunea în evacuare de faţă în apărarea dreptului de proprietate invocat în ce priveşte activul C.A.
Dreptul de folosinţă, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, poate fi apărat pe calea acţiunii în evacuare ori de câte ori acela care se pretinde proprietar înţelege să dobândească exerciţiul dreptului de folosinţă asupra bunului respectiv de la o persoană care, consideră proprietarul, nu îi poate opune un drept de proprietate care să impună compararea celor două titluri în cadrul unei acţiuni în revendicare.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că pârâta a opus acţiunii în evacuare formulată de reclamantă dreptul său de folosinţă izvorât din contractul de închiriere din 24 noiembrie 2003 modificat prin addendumul la contract înregistrat la 17 august 2008 şi a actul adiţional din aceeaşi dată. Contractul are ca obiect transmiterea dreptului de folosinţă asupra activului C.A. pentru o perioadă de 10 ani începând cu decembrie 2003. Acest contract a fost încheiat de pârâtă cu D.C. Constanţa care şi-a invocat calitatea de proprietar. Este adevărat că între aceleaşi părţi a fost încheiat un contract de vânzare cumpărare cu privire la care instanţa a constat nulitatea şi a reţinut în considerente că vânzarea are ca obiect un bun aparţinând altei persoane decât vânzătoarei şi reaua credinţă a vânzătorului şi a cumpărătorului.
S-a reţinut că actul de închiriere, deşi încheiat între aceleaşi părţi şi în considerarea calităţii de proprietar a pârâtei D.C., îşi produce efecte juridice până la încetare ca urmare a desfiinţării cu titlu de sancţiune sau ca urmare a ajungerii la termen. S-a constatat că reclamanta s-a limitat la a-şi exprima indignarea faţă de modul în care părţile, ignorând decizia instanţei, au procedat la reluarea raporturilor de locaţiune prin încheierea actului adiţional la contract, fără să îşi valorifice drepturile pretinse prin formularea unei cereri care să investească instanţa în a verifica validitatea contractului de închiriere şi a actului adiţional.
În opinia tribunalului, un act juridic în vigoare se bucură de o aparenţă de validitate şi produce efecte juridice conform clauzelor sale faţă de părţi, în virtutea principiului forţei obligatorii a contractului, dar este opozabil şi terţilor. Principiul relativităţii efectelor contratului se traduce în ideea că un contract nu poate da naştere la obligaţii şi, în principiu, la drepturi, decât în sarcina directă, respectiv în beneficiul direct, al părţii contractante. Aceasta nu înseamnă că un contract, cu toate efectele sale de obligaţii şi drepturi născute, nu ar reprezenta nimic pentru terţele persoane. Încheierea contractului, contractul însuşi cu toate efectele sale, dă naştere unor situaţii juridice care nu pot fi ignorate şi încălcate de persoanele care nu au participat la încheierea lui.
A mai constatat că pârâta SC F.F. SRL deţine un titlu cu care justifică exercitarea dreptului de folosinţă asupra activului în litigiu şi care, până la desfiinţarea lui, produce efecte între părţi ca act juridic, iar faţă de reclamantă este opozabil ca fapt juridic, considerente pentru care a respins cererea de evacuare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta F. Constanţa şi pârâtele SC F.F. SRL şi D.C.C.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate prin cererile de apel, Curtea a constat următoarele:
Apelanta reclamantă a solicitat evacuarea intimatelor pârâte SC din imobilul C.A., situat în Constanţa, Sat Vacanţă, pentru lipsa unui titlu, arătând că prin decizia nr. 2412 din 16 septembrie 2008 a Î.C.C.J. s-a stabilit irevocabil calitatea sa de proprietar asupra spaţiului în litigiu.
Tribunalul Constanţa a reţinut caracterul neîntemeiat al acţiunii în evacuare îndreptate împotriva pârâtei SC F.F. SRL pentru că aceasta, în opinia primei instanţe, deţine un titlu care justifică exercitarea dreptului de folosinţă asupra imobilului C.A., fiindu-i opozabil apelantei reclamante ca fapt juridic.
S-a observat că între D.C., în calitate de proprietar şi SC F.F. SRL Constanţa, în calitate de chiriaş s-a încheiat contractul de închiriere din 24 noiembrie 2003, obiectul locaţiunii fiind imobilul situat în Constanţa, denumit C.A., termenul fiind de 10 ani, cu începere de la data de 1 decembrie 2003.
Ulterior, la data de 08 iulie 2005, între aceleaşi părţi s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare pentru acelaşi imobil, anterior închiriat cumpărătorului, prin care SC F.F. SRL Constanţa a dobândit toate atributele dreptului de proprietate, inclusiv folosinţa spaţiului, fiind încetat, prin convenţia părţilor, în mod implicit, contractul de închiriere.
Prin sentinţa civilă nr. 8516/com/2006 a Tribunalului Constanţa, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea căilor de atac declarate împotriva sa, instanţa a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat la 08 iulie 2005, încheiat între C.C. Constanţa şi SC F.F. SRL, iar prin decizia civilă nr. 2412 din 16 septembrie 2008 a Î.C.C.J. s-a stabilit irevocabil faptul că imobilul se află în proprietatea F. Constanţa.
Urmare a acestor hotărâri judecătoreşti au înţeles intimatele pârâte C.C. Constanţa şi SC F.F. SRL Constanţa să încheie la data de 17 septembrie 2008 un act juridic intitulat addendum la contractul de închiriere din 24 noiembrie 2003, prin care se constată că aceste părţi sunt repuse în raportul proprietar chiriaş, rămânând valabile clauzele din contractul iniţial de închiriere, cu modificări la cuantumul chiriei şi la capitolul referitor la drepturile şi obligaţiile părţilor.
Acesta este înscrisul care-i justifică intimatei pârâte SC F.F. SRL Constanţa, în opinia primei instanţe, folosinţa spaţiului din care apelanta reclamantă F. Constanţa a solicitat evacuarea sa.
Curtea de Apel a reţinut caracterul fondat al apelului declarat de reclamantă în considerarea faptului că aceasta a solicitat evacuarea pârâtelor D.C. Constanţa şi SC F.F. SRL Constanţa pentru lipsa unui titlu, instanţa de fond fiind datoare a cerceta dacă înscrisul opus de chiriaş reprezintă un titlu apt de a produce consecinţe juridice faţă de adevăratul proprietar.
Curtea de Apel a constat că nu poate primi eficienţă juridică orice înscris încheiat între două părţi, iar instituţia „reintrării în aplicaţiune” pentru un contract ce a încetat de drept, prin absorbţia calităţii de locatar în cea de proprietar, nu poate avea ca efect valabilitatea acestui contract ce nu mai există la data convenită de părţi pentru intrarea în vigoare a addendumului privind repunerea părţilor în raportul proprietar chiriaş.
Prin urmare, pârâta intimată SC F.F. SRL Constanţa se prevalează în justificarea dreptului de folosinţă pe care-l exercită asupra imobilului din Constanţa, Sat Vacanţă, respectiv C.A. pe un înscris lipsit de eficienţă juridică sub aspectul constituirii de drepturi legale.
Dintr-o altă perspectivă, Curtea a constatat că apelanta reclamantă F. Constanţa este îndreptăţită a obţine evacuarea intimatei pârâte SC F.F. SRL Constanţa din spaţiul în care se legitimează ca proprietar, în virtutea unor hotărâri judecătoreşti opozabile părţilor litigante, nefiind obligată a respecta locaţiunea încheiată de o persoană ce nu are asupra lucrului niciun drept opozabil adevăratului proprietar.
De altfel, s-a reţinut că orice convenţie încheiată între D.C. Constanţa şi SC F.F. SRL este pentru F. Constanţa inopozabilă, efectele convenţiei neputând a se produce decât faţă de autorii actului, potrivit principiului relativităţii consacrat de art. 973 C. civ.
Pentru aceste considerente, a fost admis apelul declarat de reclamanta F. Constanţa.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta D.C. Constanţa, Curtea a reţinut caracterul său fondat prin prisma motivului invocat, cel al neacordării cheltuielilor de judecată de către instanţa de fond, deşi acestea au fost solicitate şi dovedite.
Astfel, s-a reţinut că prima instanţă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, constatând temeinic şi legal că între F. Constanţa şi D.C. Constanţa a existat un litigiu anterior, ce a avut ca obiect tot evacuarea din spaţiul C.A. din Constanţa, Sat Vacanţă, temeiul juridic în cele două acţiuni fiind cel referitor la invocarea dreptului de proprietate de către F.
În aceste condiţii, Curtea de Apel a reţinut culpa procesuală a reclamantei care a înţeles să cheme în judecată pe pârâta D.C. Constanţa pentru acelaşi obiect şi aceeaşi cauză cu cea soluţionată anterior irevocabil în cuprinsul dosarului nr. 333/118/2006 al Tribunalului Constanţa, fapt pentru care, potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., a fost obligată F. la plata cheltuielilor de judecată din fond şi apel pentru apelanta pârâtă D.C. Constanţa, în cuantum de 2000 lei (onorariu avocat la dosarul de fond) şi 1500 lei (onorariu avocat în apel).
Apelul declarat de pârâta SC F.F. SRL, având ca motiv neacordarea cheltuielilor de judecată de către judecătorul fondului, a fost respins, fiind admis apelul reclamantei şi constatată culpa procesuală a SC F.F. SRL.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs reclamanta şi pârâta SC F.F. SRL.
Recursul declarat de reclamantă este scutit de timbraj întrucât se referă la cheltuielile de judecată.
Recursul pârâtei a fost legal timbrat.
În motivarea recursului, reclamanta a invocat faptul că instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura si înţelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia.
S-a arătat că interesul pentru promovarea acestui recurs este determinat de faptul că faptul că a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în suma de 3500 RON către D.C.C., cheltuieli acordate cu totul nejustificat.
Astfel, deşi instanţa a reţinut că în mod nelegal pârâta D.C.C. s-a erijat din nou în „proprietar";, chiar si după ce I.C.C.J. a stabilit irevocabil că F. este proprietarul imobilului, încheind adendumul 141 din 17 august 2008, în mod nejustificat a apreciat că reclamanta este în culpă şi a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată.
Chemarea în judecată a pârâtei D.C.C. a fost apreciată ca justificată întrucât preşedintele său este si asociat şi administrator la SC F.F. SRL şi astfel era evitată obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată substanţiale şi nejustificate.
S-a invocat şi că hotărârea cuprinde motive contradictorii întrucât, pe de-o parte, D.C.C. este apreciată ca fiind în culpă prin nerespectarea deciziei irevocabile a instanţei supreme, iar pe de altă parte se reţine culpa procesuală a reclamantei F. care a înţeles să cheme în judecată şi această pârâtă.
Pârâta SC F.F. SRL a solicitat modificarea deciziei recurate în parte în sensul respingerii apelului reclamante, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ.
După prezentarea unui istoric al cauzei, în motivarea recursului s-au arătat următoarele:
a) Cu privire la temeiul de modificare prev. de art 304 pct. 6 C. proc. civ, recurenta a invocat faptul că instanţa a fost investită numai cu o acţiune în evacuare, nu şi cu privire la valabilitatea şi opozabilitatea contractului de închiriere, aspecte care nu au făcut obiectul apărării la fond.
b) Cu privire la temeiurile de modificare prev. de art. 304 pct 7 şi 8 C. proc. civ., s-a arătat că motivele invocate sunt străine de natura pricinii, iar instaţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.
Astfel, instanţele au fost investite numai cu cererea de evacuare, singurul motiv invocat de reclamantă în acţiune fiind lipsa titlului, astfel că instanţa era limitată la a examina dacă faptul folosirii spaţiului este justificat de un titlu.
Ca urmare, reluarea în motivarea sentinţei de apel a considerentelor din decizia Civilă nr. 2412/2008 a I.C.C.J. este străină de natura pricinii, cât timp instanţa de apel nu avea în discuţie disputa proprietăţii bunului.
Schimbarea obiectului pricinii deduse judecăţii de către instanţa de apel rezultă şi din examinarea de către aceasta a efectelor valabilităţii contractului de închiriere şi a addendumului la acesta, instanţa de apel concluzionând greşit că după constatarea nulităţii contractului de vânzare - cumpărare, efectul repunerii părţilor în situaţia anterioară este cel de locator - proprietar şi nu locator - locatar.
c) Cu privire la temeiurile de modificare prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a arătat că există neconcordanţă între considerente şi dispozitiv întrucât, deşi evacuarea s-a solicitat în contradictoriu cu două pârâte, iar în considerente se reţine autoritatea de lucru judecat a evacuării pârâtei D.C.C., instanţa admite în tot apelul reclamantei, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.
Referitor la unul dintre pârâţi, instanţa a reţinut că acţiunea în evacuare este ne fondată cu motivarea că ";.. cercetarea titlurilor în virtutea cărora este demonstrat probatoriul drept de proprietate - drept real - nu se poate realiza în contextual unei acţiuni în evacuare, în cadrul căreia se verifică numai existenţa unui act sau fapt juridic ce conferă pârâtului prerogative de a deţine bunul..'";
Motivarea a fost reluată de I.C.C.J. în Decizia Civilă nr. 614 din 26 februarie 2009 pronunţată în dosarul nr. 333/118/2006.
Recurenta a apreciat că procesul este astfel rezolvat inechitabil, în defavoarea sa, faţă de considerentele şi soluţia din cele două hotărâri judecătoreşti susmenţionate.
S-a învederat şi că s-au încălcat prev. art. 129 pct. 6 C. proc. civ, referitor la limitele investirii instanţei şi ale art. 294 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 969 C. civ. întrucât instanţa de apel trebuia să se rezume numai la obiectul pricinii.
Recurenta a mai susţinut că închirierea şi addenumul la aceasta dau naştere unor stuaţii juridie ce nu pot fi ignorate şi nici încălcate de către persoanele ce nu au participat la încheierea lor, acestea având deschise căile legale in justiţie. De asemenea, contractul de închiriere este înregistrat la O.R.C. Constanţa precum si la Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri la Bugetul Local Constanţa. Ca urmare, s-a învederat că că nici argumentul de inopozabilitate a acestuia faţă de F. Constanaţa, invocat de către instanţa de apel nu subzistă.
În cauză, pârâta recurentă SC F.F. SRL a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantă, excepţie care a fost respinsă de Înalta Curte, motivat, la termenul de judecată din 30 noiembrie 2011.
Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată următoarele:
Reclamanta a înţeles să formuleze acţiunea în evacuare faţă de ambele pârâte, D.C.C. şi SC F.F. SRL.
În mod corect ambele instanţe au apreciat că faţă de pârâta D.C.C. operează autoritatea de lucru judecat întrucât între părţi a existat un litigiu anterior având ca obiect evacuarea acestei societăţi din imobil, reclamanta prevalându-se de calitatea sa de proprietar al spaţiului.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, procedura civilă, prin dispoziţiile art. 274, conscară principiul potrivit căruia acordarea cheltuielilor de judecată are la bază culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul.
Întrucât prin decizia apelată sentinţa instanţei de fond a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă acţiunea reclamantei numai faţă de pârâta SC F.F. SRL, este evident că faţă de pârâta D.C.C. reclamanta se află în culpă procesuală, astfel că în cauză nu se poate reţine greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
În aprecierea culpei procesuale nu are nicio relevanţă buna-credinţă a reclamantei, iar împrejurarea că această pârâtă şi-a arogat din nou calitatea de proprietar prin încheierea addendum-ului la contractul de închiriere nu poate determina adoptarea unei alte hotărâri prin care să fie din nou evacuată din imobil atât timp cât în cauză există autoritate de lucru judecat.
Faţă de faptul că nici unul dintre motivele de recurs formulate de reclamanta recurentă nu este apreciat ca fiind întemeiat, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de F. Constanţa, ca nefondat.
Motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă SC F.F. SRL sunt apreciate, de asemenea, ca neîntemeiate.
Înalta Curte, analizând aceste motive, constată că schimbarea obiectului judecăţii în apel reprezintă o crtitică pe care recurenta o circumscrie tuturor motivelor de recurs invocate, astfel încât acestei critici urmează a i se răspunde prin argumente comune motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Prevederile legale enunţate au un caracter imperativ, obligând judecătorii să se pronunţe în limita principiului disponibilităţii, doar cu privire la ceea ce s-a cerut prin acţiune.
Examinând cererea de chemare în judecată şi decizia recurată, Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în evacuare, respinsă de către tribunal, iar în apel sentinţa apelată a fost schimbată în parte, dispunându-se evacuarea pârâtei SC F. SRL din spaţiul în litigiu.
Rezultă în mod evident că instanţa s-a pronunţat numai asupra a ceea ce s-a cerut, iar susţinerile recurentei referitoare la depăşirea limitelor învestirii apar ca neîntemeiate.
De asemenea, nu se poate reţine că schimbarea obiectului judecăţii de către instanţa de apel rezultă din examinarea de către aceasta a efectelor valabilităţii contractului de închiriere şi a addendum-ului la acesta întrucât, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a invocat lipsa titlului locativ al pârâtei privind ocuparea imobilului, iar Curtea de Apel a examinat probatoriile administrate şi motivele de apel din această perspectivă, respectiv a înscrisurilor de care se prevalează pârâta în justificarea dreptului de folosinţă asupra imobilului.
Împrejurarea că recurenta SC F.F. SRL exhibă un titlu locativ, respectiv addendum-ul la contractul de închiriere, nu o îndreptăţeşte să ocupe spaţiul C.A. deoarece reclamanta nu poate fi ţinută să respecte un înscris emanat de la un neproprietar, încheiat după pronunţarea deciziei civile nr. 2412 din 16 septembrie 2008 de către instanţa supremă, decizie prin care s-a stabilit irevocabil că F. este proprietara spaţiului în litigiu.
În consecinţă, recurenta invocă cu rea credinţă încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., încercând să acrediteze ideeea opozabiltăţii faţă de reclamantă a unor acte juridice încheiate cu ignorarea dreptului de proprietate asupra spaţiului în litigiu.
Nici pretinsele contradicţii între considerentele deciziei şi dispozitivul acesteia nu pot fi primate de către Înalta Curte întrucât Curtea de Apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., schimbând în parte hotărârea apelată, ca urmare a admiterii apelului.
Soluţia de admitere a apelului este, de semenea, judicioasă pentru că, în situaţia în care numai anumite motive de apel sunt apreciate ca fiind întemeiate, se impune admiterea apelului şi schimarea numai în parte a hotărârii apelate, în limita motivelor justificate, fiind exclusă posibilitatea de a admite în parte calea de atac.
Faţă de împrejurarea că instanţa de apel a procedat la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, Înalta Curte apreciază că s-au respectat întrutotul garanţiile procesului echitabil prevăzute de art. 6 din C.E.D.O.
Având în vedere consuderentele expuse pe larg mai sus, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta SC F.F. SRL este nefondat, urmând să-l respingă în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În baza art. 274 C. proc. civ. se va dispune obligarea recurentei F. Constanţa la plata sumei de 2000 lei către intimata D.C.C. cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, reţinându-se culpa procesuală a acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta F. Constanţa şi de pârâta SC F.F. SRL Constanţa împotriva deciziei civile nr. 1/COM din 12 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa - secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenta F. Constanţa să plătească intimatei pârâte D.C.C., suma de 2000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3875/2011. Civil. Nulitate act juridic. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3961/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
