ICCJ. Decizia nr. 4228/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4228/2011
Dosar nr. 55902/3/2010
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 16 decembrie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.- Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia civilă, la data de 4 mai 2010 reclamanţii F.E., în calitate de soţie supravieţuitoare, F.C. şi D.H. (născută F.) în calitate de fiu şi respectiv fiică a defunctului F.N., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat N.N. în Timişoara, au chemat în judecată pe pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI şi DIRECŢIA FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞ – Timişoara, pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate caracterul politic al măsurii administrative aplicate lui F.N. de dislocare şi stabilire a domiciliului obligatoriu şi a locului de muncă obligatoriu în URSS, în perioada 16 ianuarie 1945-26 noiembrie 1949 şi să dispună obligarea pârâtului STATUL ROMÂN la plata sumei de 500.000 Euro cu titlu de daune morale.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative – asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Timiş în soluţionarea cauzei, inadmisibilitatea acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
2. Conflictul de competenţă.
Prin sentinţa civilă nr. 2599/PI din 11 octombrie 2010 Tribunalul Timiş, secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Timiş, secţia civilă, invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia civilă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că:
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, competenţa de soluţionare aparţine tribunalului, secţia civilă, în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.
Faţă de dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 şi de dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat întrucât domiciliul reclamanţilor este în Germania înseamnă că, din punct de vedere material, competent să soluţioneze acţiunea este Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia civilă.
La rândul său, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 742 din 27 aprilie 2011 prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
În considerentele hotărârii s-a arătat că prin legea specială este stabilită o competenţă de soluţionare în favoarea tribunalului în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată, care derogă de la dispoziţiile dreptului comun prevăzute de art. 5 C. proc. civ.
Conform dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, cererea întemeiată pe prevederile acestei legi este de competenţa tribunalului, secţia civilă, în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.
În speţă, reclamanţii şi-au ales domiciliul la avocat N.N., în Timişoara şi în aceste condiţii competenţa de soluţionare revine Tribunalului Timiş, în circumscripţia căruia domiciliază reprezentantul reclamanţilor.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a fost înaintată cauza instanţei supreme spre competentă soluţionare.
3. Analiza conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca pricina, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia civilă, pentru următoarele considerente:
În condiţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative – asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 competenţa de soluţionare aparţine tribunalului, secţia civilă, în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.
Textul conţine o normă de favoare pentru reclamantul căruia i s-a permis să sesizeze instanţa în circumscripţia căreia domiciliază.
În speţă, persoanele interesate şi-au ales domiciliul procesual la avocatul lor în Timişoara.
Având în vedere că cererea de chemare în judecată a reclamanţilor are ca temei o lege specială de reparaţie, domiciliul procesual trebuie să fie considerat echivalent unui domiciliu real, astfel încât să producă aceleaşi consecinţe juridice, nu numai în ce priveşte comunicarea actelor de procedură, ci inclusiv pentru determinarea competenţei teritoriale.
Dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 105/1992 nu sunt incidente în cauză întrucât vizează numai competenţa materială, or, sub acest aspect, instanţele nu se află în conflict.
În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanţii F.E., F.C. şi D.H. în favoarea Tribunalului Timiş, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3435/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3578/2011. Civil. Acţiune în constatare.... → |
|---|
