ICCJ. Decizia nr. 448/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 448/2011
Dosar nr. 3444/117/200.
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 651 din 23 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 de pe lângă Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.
S-a respins acţiunea civilă formulată de S.W. formulată împotriva pârâtei Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 de pe lângă Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul S.W. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi în consecinţă:
- s-a dispus anularea dispoziţiei de respingere a notificării nr. 4741 din 21 iulie 2008 emisă de Primarul Mun. Cluj-Napoca.
S-au respins celelalte pretenţii ale reclamantului, precum şi cererea de obligare la cheltuieli de judecată a pârâţilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin notificarea nr. 676/2002, înregistrată la executorul judecătoresc C.M., reclamantul a solicitat restituirea în natură, pentru imobilul înscris în C.F. nr. 12208 cu nr. top. 15478/7 şi 15479/7 Cluj-Napoca.
La data de 21 martie 2008, prin sentinţa civilă 141/2008, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar 345/117/2008, acţiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, a fost admisă, obligându-se pârâtul să emită în favoarea reclamantului, o dispoziţie prin care să îi restituie în natură terenul în suprafaţă de 300 stj. p. situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 12208 cu nr. top. 15478/7 şi 15479/7 Cluj-Napoca, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor, aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Această hotărâre a rămas irevocabilă, prin respingerea apelului declarat, astfel cum rezultă din Decizia nr. 223/A/2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi respingerea recursului, prin Decizia nr. 4954/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin dispoziţia nr. 4741/2008 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, notificarea nr. 676/2002 formulată de reclamant, pentru imobilul în suprafaţă de 300 stj. p. situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 12208 cu nr. top. 15478/7 şi 15479/7 Cluj-Napoca, a fost respinsă cu motivarea că preluarea imobilului nu a fost abuzivă, în condiţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Motivarea acestei dispoziţii vine însă în contradicţie totală cu considerentele hotărârilor sus amintite care au stabilit calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită şi temeinicia cererii sale.
Prima instanţă a reţinut că de altfel, această dispoziţie a fost emisă după cercetarea notificării de către instanţă, soldată cu pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, hotărâre care era adusă la cunoştinţa pârâtului.
În aceste condiţii, prin Dispoziţia emisă de către pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, se aduce atingere autorităţii de lucru judecat ce însoţeşte hotărârea judecătorească.
Ca atare, a mai apreciat tribunalul, pârâtul avea obligaţia de a emite o dispoziţie în acord cu statuările instanţelor judecătoreşti.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001, apreciind ca nelegală Dispoziţia nr. 4741/2008 Primarului Municipiului Cluj-Napoca, instanţa a admis contestaţia şi a dispus anularea acestei dispoziţii.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtului să se conformeze ordinului judecătoresc, instanţa a apreciat că în prezenta cauză, reclamantul este în posesia unui titlu executoriu care trebuie pus în executare fie în mod benevol, fie pe calea executării silite.
De aceea, dacă s-ar da curs cererii reclamantului, acesta ar putea dobândi două titluri executorii pentru aceiaşi pretenţie, lucru ce nu poate fi primit.
Pentru aceste motive, tribunalul a respins cererea având ca obiect această pretenţie.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, însă nu a făcut dovada unor astfel de cheltuieli, motiv pentru care şi această cerere a fost respinsă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul, cât şi pârâtul, ambii apelanţi criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin apelul declarat, reclamantul a solicitat schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii în totalitate şi obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în fond şi apel.
În motivarea apelului, reclamantul a invocat următoarele:
În ce priveşte respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate la fond, acesta a învederat că a depus la dosar factura şi chitanţa ce justifică cuantumul cheltuielilor de judecată în faţa primei instanţe, în valoare de 4.760 lei.
Pe fondul cauzei, reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 141/2008 a Tribunalului Cluj irevocabilă, pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca a fost obligat să emită în favoarea sa o dispoziţie fie de restituire în natură a imobilului înscris în C.F. nr. 12208 Cluj nr. top 15478/7, 15479/7, fie de acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Or, în condiţiile în care pârâtul a emis o dispoziţie de respingere a notificării era oportună constrângerea acestuia să se conformeze ordinului judecătoresc, chiar dacă reclamantul nu a solicitat expres aplicarea unei amenzi civile pe zi de întârziere, în temeiul art. 5803 C. proc. civ., instanţa, în virtutea rolului activ avea obligaţia să pună în discuţia părţilor acest aspect.
Reclamantul a învederat, totodată, că afirmaţia din cuprinsul considerentelor hotărârii potrivit căreia este deja în posesia unui titlu executoriu - sentinţa civilă nr. 141/2008 irevocabilă - nu este adecvată elementelor stării de fapt.
Prin această hotărâre judecătorească, s-a instituit în sarcina pârâtului o obligaţie de a face pe care acesta nu a îndeplinit-o.
Ca atare, instanţa, din oficiu, putea să adopte măsuri de coerciţie aplicând pârâtului amendă civilă în baza art. 5803 C. proc. civ.
Pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca a solicitat prin apelul declarat schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
În motivarea apelului, s-au invocat următoarele:
Cu ocazia analizării notificării nr. 676 din 14 februarie 2002 prin care reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, s-a constatat că preluarea acestuia nu a fost abuzivă în condiţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilul trecând în proprietatea statului în baza deciziei Ministerului Finanţelor nr. 58578 din 24 mai 1949 (CASBI).
Acestui imobil îi erau aplicabile dispoziţiile art. X din Decretul nr. 228/ 1948, potrivit cărora, cei îndreptăţiţi la restituirea bunurilor preluate în administrare de către CASBI trebuiau să depună cereri însoţite de acte justificative la comisia de lichidare a Casei de administrare şi supraveghere a bunurilor inamice.
Întrucât în cazul imobilului în litigiu nu s-a formulat o astfel de cerere, acesta a fost considerat ca fiind bun fără stăpân şi a trecut în proprietatea statului în baza unui act normativ anterior datei de 6 martie 1945 - Legea nr. 91 din 9 februarie 1945, motiv pentru care, prevederile Legii nr. 10/2001 nu sunt incidente.
S-a invocat faptul că sentinţa civilă nr. 141 din 21 martie 2008 a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4954/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar dosarul aferent notificării a fost soluţionat la data de 18 februarie 2002, deci, anterior pronunţării sentinţei.
Prin Decizia civilă nr. 16A din 22 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.
În ce priveşte apelul reclamantului, referitor la aspectele de fond vizând obligarea pârâtului să se conformeze ordinului judecătoresc stabilit prin sentinţa civilă nr. 141/2008 a Tribunalului Cluj irevocabilă, respectiv, aplicarea unei amenzi civile în temeiul art. 5803 C. proc. civ., instanţa de apel a apreciat următoarele:
Prima instanţă a reţinut în mod corect că prin sentinţa civilă nr. 141 din 21 martie 2008 a Tribunalului Cluj, irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului, într-un litigiu derulat între aceleaşi părţi pârâtul a fost obligat să emită în favoarea reclamantului dispoziţie de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 300 stj. p, situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 12208 Cluj, nr. top. 15478/7, 15479/7, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, să propună acordarea de despăgubiri.
Aşa cum reiese din conţinutul dispozitivului, prin hotărârea evocată, s-a stabilit în sarcina pârâtului o obligaţie de a face. Sentinţa a rămas irevocabilă, astfel că, obligaţia stabilită în sarcina pârâtului se impune a fi dusă la îndeplinire, iar în ipoteza în care debitorul obligaţiei refuză îndeplinirea benevolă, se poate recurge la procedura executării silite.
Prin urmare, corect a reţinut prima instanţă că în condiţiile existenţei unui titlu executoriu ce instituie o obligaţie în sarcina debitorului nu este posibilă pronunţarea a încă unui titlu executoriu în afirmarea aceleiaşi obligaţii, creditorul având posibilitatea să recurgă la executarea silită în situaţia în care debitorul nu înţelege să îşi execute benevol obligaţia instituită în sarcina sa.
În ce priveşte invocarea în apel a dispoziţiilor art. 5803 C. proc. civ. şi a împrejurării că cele stabilite prin această prevedere puteau fi aplicate din oficiu de instanţă în baza art. 129 alin. (4) C. proc. civ., instanţa de apel a constatat că această susţinere este nefondată.
Potrivit art. 5803 alin. (1) teza II C. proc. civ., în cazul obligaţiilor de a face intuitu personae, instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 20 la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.
Reiese din cuprinsul acestei prevederi, că aplicarea amenzii civile debitorului în sarcina căruia s-a instituit o obligaţie de a face printr-un titlu executoriu, se poate face numai la solicitarea creditorului care sesizează instanţa în acest sens.
În faţa primei instanţe reclamantul nu a formulat o atare cerere, iar potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se pot face cereri noi.
Drept urmare, solicitarea reclamantului de aplicare a unei amenzi civile pârâtului în baza art. 5803 C. proc. civ., este formulată pentru prima dată în apel şi constituie o cerere nouă, în sensul art. 294 alin. (1) C. proc. civ., căreia nu i se poate da curs în apel.
În ceea ce priveşte motivul de apel vizând neacordarea cheltuielilor de judecată în faţa primei instanţe, curtea de apel a constatat că în mod corect această cerere a fost respinsă în baza art. 1169 C. civ., întrucât reclamantul nu a depus dovada acestor cheltuieli şi a cuantumului acestora în faţa primei instanţe.
Apelul pârâtului ce tinde la schimbarea hotărârii în sensul respingerii în totalitate a acţiunii, este nefondat la rândul său, a apreciat instanţa de apel.
Tribunalul a reţinut în mod corect că dispoziţia de respingere a notificării nr. 4741 din 21 iulie 2008 emisă de Primarul mun. Cluj-Napoca se impune a fi anulată, întrucât există o hotărâre judecătorească - sentinţa civilă nr. 141 din 21 martie 2008 a Tribunalului Cluj - care chiar dacă a rămas irevocabilă numai după emiterea acestei dispoziţii contestate, constituie un titlu executoriu ce se impune a fi respectat şi pus în executare.
Prin dispoziţia contestată, notificarea reclamantului a fost respinsă pe considerentul că preluarea imobilului ce face obiectul notificării nu a fost abuzivă.
Prin sentinţa civilă nr. 141/2008 a Tribunalului Cluj s-a reţinut, dimpotrivă, că imobilul a fost preluat abuziv de către stat de la antecesorul reclamantului.
Între cele două aserţiuni contradictorii prevalează cea cuprinsă în hotărârea judecătorească, unitatea învestită cu soluţionarea notificării fiind ţinută să se conformeze celor stabilite prin titlul executoriu.
Întrucât pârâtul, soluţionând notificarea, a respins-o reţinând în contra celor statuate prin sentinţa civilă nr. 141/2008 a Tribunalului Cluj - că preluarea imobilului nu este abuzivă, dispoziţia se impune a fi anulată, pârâtul rămânând obligat să procedeze la emiterea unei noi dispoziţii de soluţionare pe fond a notificării, în sensul celor statuate prin sentinţa civilă nr. 141/2008 a Tribunalului Cluj, în prezent irevocabilă.
Întrucât ambele apeluri sunt nefondate, niciuna dintre părţi nu poate fi ţinută să suporte cheltuielile de judecată făcute de partea potrivnică, motiv pentru care cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a promovat recurs, prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a învederat că unul din motivele de apel invocate prin memoriul de apel a fost acela privind neacordarea de către prima instanţă a cheltuielilor de judecată pe care le-a solicitat.
A arătat prin memoriul de apel că anexează dovezile fiscale prin care se justifică cererea apelantului privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate la prima instanţă.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."
În considerentele deciziei recurate nu se analizează însă acest motiv de apel şi nici dispoziţia normativă din textul legal mai sus evocat, ci instanţa de apel s-a limitat la a constata că „în mod corect această cerere a fost respinsă în baza art. 1169 C. civ., întrucât reclamantul nu a depus dovada acestor cheltuieli şi a cuantumului acestora în faţa primei instanţe."
Instanţa de apel nu a făcut nicio menţiune şi nu oferă niciun argument cu privire la ignorarea faptului că anexat memoriului de apel au fost depuse dovezile privind plata cheltuielilor de judecată.
Absenţa oricărei menţiuni sau analize cu referire la acest aspect, constituie un motiv de nelegalitate a deciziei date în apel, întrucât instanţa de apel nu a analizat acest motiv de apel.
Astfel, au fost încălcate prevederile art. 295 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora instanţa poate încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea de probe noi dacă va considera că acestea sunt necesare în cauză.
Cum unul din motivele de apel a vizat tocmai neacordarea cheltuielilor de judecată, iar anexat memoriului de apel reclamantul susţine că a depus dovezile fiscale ale respectivelor cheltuieli, instanţa de apel avea obligaţia să se pronunţe cu privire la aceste probe noi, legal administrate în faza apelului, precum şi să cerceteze în sine acest motiv de apel.
Aşa fiind, recurentul conchide în sensul că Decizia recurată este nulă, pe de o parte, întrucât nu a analizat unul dintre motivele de apel, iar pe de altă parte, este nulă şi pentru că nu a fost motivată din acest punct de vedere.
Intimatul pârât Primarul Municipiului Cluj a formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat, soluţia instanţei de apel fiind legală, întrucât reclamantul nu a depus în faţa instanţei de fond dovezi privind cheltuielile de judecată efectuate în primă instanţă.
Recursul formulat este fondat.
Critica formulată de reclamant în prezentul recurs priveşte dezlegarea dată de instanţa de apel criticii cuprinse în motivarea căii de atac privitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în faţa primei instanţe.
Se constată că recurentul reclamant prin motivele de apel a formulat o astfel de critică, anexând, totodată, motivelor de apel factură fiscală şi chitanţa de achitare a acestora, însă instanţa de apel s-a limitat la a constata că dovada efectuării cheltuielilor de judecată nu a fost depusă în dosarul de primă instanţă.
Soluţia este nelegală în raport de dispoziţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ. care permit instanţei de apel refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, dacă apreciază că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.
Or, reclamantul a anexat dovezile în susţinerea acestui motiv de apel (fila 6 dosar), chiar cererii de apel, astfel că instanţa avea obligaţia evaluării lor sau a motivării înlăturării acestora din materialul probator al cauzei, cum corect susţine recurentul.
Ataşarea la cererea de apel a unor înscrisuri considerate de parte ca utile soluţionării pricinii sale, este prevăzută de dispoziţiile art. 287 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., acestea rămânând dobândite cauzei.
Instanţa are însă posibilitatea de a le înlătura motivat fie pe percursul dezbaterii cauzei în faţa sa, în condiţiile art. 268 alin. (4) C. proc. civ., fie în conţinutul motivării hotărârii pe care o pronunţă, ceea ce în cauză nu s-a produs, contrar prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Pe temeiul celor anterior redate, Înalta Curte constată a fi întrunite ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamant, se va modifica în parte Decizia recurată, în sensul admiterii apelului reclamantului, în temeiul art. 296 C. proc. civ., cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei primei instanţe şi a inserării obligării pârâtului la achitarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în considerarea primei etape procesuale, în aplicarea prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.; se va menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul S.W., împotriva deciziei nr. 16A din 22 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Modifică în parte Decizia recurată, în sensul că:
Admite apelul formulat de reclamantul S.W., împotriva sentinţei civile nr. 651 din 23 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj, secţia civilă şi schimbă în parte sentinţa, astfel:
Obligă pe pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca la 4.760 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 450/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 419/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
