ICCJ. Decizia nr. 414/2011. Civil. Anulare act. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 414/2011
Dosar nr. 2721/1/2010
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele.
Judecătoria Timişoara prin sentinţa civilă nr. 22212 din 4 decembrie 2002 a respins cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 11701 din 5 iulie 2001 a aceleiaşi instanţe, formulată de M.F. şi S.I.
Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin Decizia nr. 1050A din 11 iulie 2003 a respins apelul declarat de revizuenţii M.F. şi S.I.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 360 din 18 mai 2004 a casat Decizia nr. 1050A din 11 iulie 2003 a Tribunalului Timiş şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
În rejudecare, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 2512 din 10 noiembrie 2004 a respins apelul declarat de revizuenţi împotriva sentinţei civile nr. 22212 din 4 decembrie 2002.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs revizuenţii M.F. şi S.I.
Prin încheierea de şedinţă din data de 9 iunie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., constatând că intimata B.V. a decedat, iar la dosar nu s-au depus certificatul de deces şi certificatul de moştenitor / de calitate de moştenitor de pe urma acesteia.
La cererea intimatului Primarul municipiului Timişoara, cauza a fost repusă pe rol.
Prin încheierea de şedinţă din 23 februarie 2007 s-a menţinut măsura suspendării judecării recursului dispusă prin încheierea de la 9 iunie 2006, faţă de nedepunerea certificatului de moştenitor sau de calitate de moştenitor de pe urma intimatei menţionate, la dosar existând doar certificatul de deces al acesteia depus de intimatul Primarul municipiului Timişoara.
La data de 12 februarie 2010, Consiliul local al municipiului Timişoara a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea discutării perimării, cauza fiind repusă pe rol la data de 12 martie 2010 când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia civilă nr. 1718 din 12 martie 2010 când a constatat perimat recursul declarat de M.F. şi S.I. împotriva deciziei nr. 2512 din 10 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Cum, după suspendarea judecării recursului în temeiul dispoziţiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 9 iunie 2006 şi menţinută prin încheierea din 23 februarie 2007, părţile au lăsat să treacă un interval de timp peste cel prevăzut de lege, de un an, fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecării căii de atac, Înalta Curte a reţinut incidentă cauzei excepţia perimării reglementată de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva deciziei pronunţate de Înalta Curte, M.F. şi S.I. au formulat contestaţie în anulare întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 317 C. proc. civ.
În motivarea acesteia au arătat că se impune anularea deciziei astfel atacate, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 245 pct. 2 C. proc. civ., redeschiderea judecăţii poate fi făcută doar cu arătarea moştenitorilor părţii decedate pe parcursul judecăţii, iar această condiţie nu a fost îndeplinită din motive obiective.
Contestatorii au susţinut că numai după indicarea moştenitorilor părţii decedate se putea pune în discuţie şi în contradictoriu cu aceştia, excepţia perimării, cauza fiind astfel soluţionată cu o lipsă de procedură.
Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Cale extraordinară de atac, de retractare, contestaţia în anulare, reprezintă un mijloc procedural eficient în a obţine o nouă judecată numai în cazul săvârşirii unor importante neregularităţi procedurale, care încalcă dreptul la apărare şi nesocotesc principiul contradictorialităţii, care guvernează procesul civil.
Aşa fiind, contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. este admisibilă numai pentru neregularităţile procedurale, vizate în mod expres de acest text, legal în două situaţii: când citarea nu a fost îndeplinită legal la data judecării în fond a cauzei (pct. 1), sau când sau încălcat reguli de competenţă absolută (pct. 2), chestiune de ordine publică.
Desfiinţarea hotărârii judecătoreşti atacate prin acest mijloc procedural este posibilă însă numai în aceste condiţii, limitativ prevăzute de lege, care nu sunt incidente în speţă, hotărârea invocată de contestator neputând fi încadrată în nici una din aceste două ipoteze.
Criticile, care vizează o neregularitate procedurală determinată de un viciu în citarea legală a părţilor, pot fi primite numai din partea celui care nu a fost legal citat, ca o garanţie a dreptului de apărare care i-a fost astfel încălcat în cursul procesului.
Prin urmare, numai partea care nu a fost legal citată la termenul de judecată justifică interes să formuleze contestaţie în anulare pentru un astfel de motiv, întrucât, nefiind legal citată, nu a avut posibilitatea de a se apăra şi de a-şi prezenta concluziile.
Or, în speţa dedusă judecăţii, contestatorii, legal citaţi la judecarea recursului, invocă în scopul obţinerii anulării deciziei instanţei de recurs faptul că partea adversă, respectiv moştenitorii (neindicaţi) ai intimatei B.V., nu ar fi fost legal citaţi, ceea ce nu este permis.
Contestatorii nu se pot sprijini în susţinerea unei vătămări procesuale, de natura celei pe care legiuitorul a avut în vedere să o înlăture prin dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., de apărări în sensul că nu au fost indicaţi şi citaţi în cauză moştenitorii intimatei B.V., atât timp cât din lipsa lor de diligenţă cauza a rămas în nelucrare mult peste termenul dispus de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Altfel spus, aceştia nu pot invoca în susţinerea intereselor lor propria culpă, situaţie consacrată de adagiul latin nemo auditur propriam turpitidinem allegans.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia dedusă judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.F. şi S.I. împotriva deciziei civile nr. 1718 din 12 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 415/2011. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 411/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
