ICCJ. Decizia nr. 4720/2011. Civil. Partaj judiciar. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizie nr. 4720/2011
Dosar nr. 2701/3/2003
Şedinţa publică din 1 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 628 din 04 mai 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis acţiunea reclamantei C.M., decedată, continuată de moştenitoarele acesteia R.I.T. şi M.V, în contradictoriu cu pârâţii G.T.N., decedat, având ca moştenitori pe G.M., G.A.R. şi E.A.M.C., a admis acţiunea conexă, a dispus ieşirea din indiviziune asupra imobilului situat în Bucureşti, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 224 mp, aşa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert R.G.M., a atribuit întregul imobil, în indiviziune, pârâţilor G.M., E.A.M.C. şi G.A.R., moştenitori ai defunctului G.T.N., a obligat pârâţii G.M., E.A.M.C. şi G.A.R. la plata către pârâta D.I.I.A. şi către reclamantele T.R.I. şi M.V. a câte unei sulte de 556.468 lei, pentru egalizarea loturilor.
Prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2003 pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, sub nr. 2052/2003, reclamanta a solicitat să se dispună ieşirea din indiviziune a părţilor asupra imobilului – construcţie, situat în Bucureşti, prin partajare în natură şi atribuire în natură către reclamantă a două camere cu acces la dependinţele comune.
Reclamanta a arătat în motivare că prin hotărârea nr. 1308/1999 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti - Comisia pentru aplicarea Legii 112/1995, imobilul în litigiu a fost restituit în natură numiţilor C.N.B.C., D.I.I.A. şi G.T.N.. Reclamanta este unica moştenitoare a defunctului C.N.B.C., în calitate de soţie supravieţuitoare conform certificatului de moştenitor nr. 03 din 23 ianuarie 2002.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 728 C. civ.
Pârâta D.I.I.A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu cererea de ieşire din indiviziune, prin partajarea în natură a imobilului.
În şedinţa publică din 11 iunie 2003, instanţa a dispus conexarea la cauza pendinte a Dosarului nr. 6135/2003, având ca obiect cererea de ieşire din indiviziune cu privire la terenul în suprafaţă de 224 m.p. situat la aceeaşi adresă, formulată tot de către reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 3896 din 11 iunie 2003, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Instanţa a reţinut că cererea de partaj este o cerere patrimoniala şi că stabilirea competentei materiale în litigiile de partaj, indiferent de izvorul coproprietăţii, este determinată de valoarea bunurilor a căror partajare se solicită.
Întrucât reclamanta nu a indicat prin cererea de chemare în judecată valoarea imobilului, având în vedere valoarea întregului imobil supus împărţelii stabilită prin raportul de expertiză, care depăşeşte 2.000.000.000 lei, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială în baza art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.; în baza art. 158 alin. (3) C proc civ. a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, hotărârea având menţiunea explicită cu recurs în 5 zile de la pronunţare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 3149/2003, nr. format nou 2701/3/2003.
Prin încheierea de şedinţă din 18 octombrie 2004, în baza art. 67310 C. proc. civ., imobilul în litigiu a fost atribuit provizoriu pârâtei D.I.I.A., dispunându-se totodată ca în termen de 3 luni, aceasta să depună suma de 34.100 dolari S.U.A., în echivalent în lei, pentru moştenitorii coproprietarului reclamantului decedat, C.M., şi suma de 34.100 dolari S.U.A., în echivalent lei, pentru moştenitorii coproprietarului pârât decedat G.T.N.
Prin încheierea din şedinţa publică de la 27 iunie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în baza art. 67311 C. proc. civ. .a dispus vânzarea imobilului de către executorul judecătoresc în termen de 6 luni de la data încheierii, prin licitaţie publică, a stabilit termen de judecată la data de 16 ianuarie 2006.
Tribunalul a constatat că cererea părţilor de vânzare a imobilului la licitaţie este întemeiată, întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 67311 C. proc. civ., în sensul că imobilul supus partajului nu este comod partajabil în natură, după cum s-a stabilit prin încheierea de şedinţă din 18 octombrie 2004, iar nici unul dintre coproprietari nu a cerut atribuirea întregului bun imobil, cu obligarea sa la plata sultei către ceilalţi coproprietari, reţinând şi faptul că bunul a fost atribuit provizoriu unui coproprietar, însă acesta nu a depus în termenul stabilit la 18 ianuarie 2005 sumele cuvenite celorlalţi coproprietari.
Prin Decizia civilă nr. 152/ A din 15 mai 2006, Curtea de apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul pârâţilor, ca nefondat.
Instanţa de apel a apreciat ca legale considerentele avute de vedere de prima instanţă la data pronunţării hotărârii, cu menţiunea că nerealizarea partajului prin buna învoială a părţilor nu poate împiedica la nesfârşit finalizarea procedurii de încetare a stării de indiviziune ci, dimpotrivă, constituie un motiv ce justifică aplicarea procedurilor executării silite.
Prin Decizia civilă nr. 9266 din 14 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a scos cauza de pe rol şi a trimis-o Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor exprese ale art. 2 din Legea nr. 219/2005.
Prin Decizia civila nr. 1567 din 27 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii recursului, a admis recursul pârâţilor, a casat decizia, a admis apelul, a anulat încheierea apelată şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii la Tribunalul Bucureşti, ca instanţă de fond.
Instanţa a reţinut că prin Hotărârea nr. 1308/1998, imobilul în litigiu a fost restituit în natură, în proprietatea lui C.N.B.C. D.I.I.A. şi G.T.N., fiecăruia dintre aceştia revenindu-i câte o cotă de 1/3 din imobil, cotă necontestată de niciuna dintre părţi.
De pe urma defunctului C.N.B.C., decedat la data de 02 iulie 2001, a rămas ca unică moştenitoare soţia acestuia, C.M., conform certificatului de moştenitor nr. 03 din 23 ianuarie 2002. În urma deceselor succesive survenite pe parcursul desfăşurării procesului, au rămas următorii moştenitori: T.I.R. şi M.V. de pe urma reclamantei C.M., G.M., E.A.M.C. şi G.A.R. de pe urma pârâtului G.T.N.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, imobilul nu este comod partajabil în natură, construcţia fiind proiectată şi executată ca o locuinţă unifamilială în anul 1924, după moda caselor mai înstărite din anii interbelici, având: la subsol/demisol, încăperi anexe (bucătărie, spălătorie, oficiu, pivniţă) şi cameră de serviciu, la parter, camere de recepţie şi unele anexe, cu acces principal şi secundar şi, la etaj, camere de dormit cu anexele aferente.
Modificările şi amenajările propuse de pârâţi nu sunt agreate de celelalte părţi, întrucât implică costuri mari pentru modificările constructive ale instalaţiilor electrice, de gaze, alimentare cu apă, canalizare cu trecere prin spaţii vecine, iar curtea imobilului rămâne în folosinţă comună, nefiind partajabilă. Mai mult, întrucât aceste modificări constructive pot afecta structura de rezistenţă a clădirii, s-a apreciat că ar fi necesară şi efectuarea unei expertize privind rezistenţa şi stabilitatea construcţiei.
Faţă de faptul că imobilul supus partajului reprezintă o singură unitate locativă, şi ţinând cont de faptul că pârâţii G.A. şi G.M., moştenitori ai lui G.T.N., locuiesc în imobil şi doresc atribuirea în natură a unei părţi din acesta, instanţa a admis acţiunea, a dispus ieşirea din indiviziune prin atribuirea imobilului în litigiu, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 224 mp, în indiviziune, pârâţilor G M, E A.M.C. şi G.A.R., moştenitori ai defunctului G.T.N.
În raport de valoarea totală a imobilului, stabilită potrivit expertizei la suma de 1.669.404 lei, şi de cotele părţi de câte 1/3 ce revin moştenitorilor reclamantei, pârâtei D.I.I.A. şi moştenitorilor pârâtului G.T.N., instanţa a obligat pe pârâţii G.M., E. A.M.C. şi G.A.R. la plata către pârâta D.I.I.A. şi către moştenitoarele reclamantei C.M., respectiv T.R.I. şi M.V., la plata a câte unei sulte de 556.468 lei pentru egalizarea loturilor.
Prin Decizia civilă nr. 282/ A din 29 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelurile formulate în cauză.
Instanţa de apel a apreciat că hotărârile de partaj au efect declarativ de drepturi, ceea ce înseamnă că fiecare copărtaş, căruia i-a fost atribuit un bun, va fi considerat că a fost proprietarul exclusiv al acelui bun încă din momentul la care s-a născut starea de coproprietate.
Întrucât la termenul de judecată din 18 aprilie 2010, apelantul G.M. a declarat personal că nu renunţă la apelul său motivat, ci doar la cota de moştenire în favoarea celor doi copii ai săi, instanţa a considerat că se pune problema interesului acestuia în promovarea apelului. Orice demers în justiţie, indiferent de forma pe care o îmbracă sau de partea de la care provine, trebuie să urmărească un profit material sau moral. S-a constatat că între motivele apelului formulat de apelantul G.M. şi poziţia sa în instanţă la acest termen de judecată nu există un interes material şi moral, motiv pentru care apelul său a fost respins.
În privinţa apelului formulat de apelantul G.A.R., s-a constatat că, în raport de valoarea totală a imobilului, de 1.669.404 lei, şi de cotele părţi de 1/3 ce revin moştenitorilor, sulta a fost stabilită corect. În situaţia în care ar exista o eroare de calcul pe acest aspect, partea are la dispoziţie prevederile art. 281 C. proc civ.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, imobilul nu este comod partajabil în natură, iar modificările propuse de apelanţi nu sunt agreate de celelalte părţi şi implică costuri mari. În plus, aceste modificări pot afecta structura de rezistenţă a imobilului, care este construit în anul 1924.
În ceea ce priveşte cererea apelantului de închidere a dosarului în temeiul art. 67314 pct. 3 C. .proc. civi s-a apreciat că aceasta este posibilă numai în cazul în care împărţeala nu se poate realiza în niciuna dintre modalităţile prevăzute de lege, însă în cazul de faţă modalitatea a existat şi s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 628 din 04 mai 2009.
Împotriva Deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 22 iulie 2010, pârâţii G.A.R., E.A.M.C. şi G.M., prin care au criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
În temeiul dispoziţiilor art. 159 pct. 2 C. proc. civ., au invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti.
Ţinând seama de faptul că prezenta cauză are ca obiect "împărţeala judiciară", Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut deja aplicarea prevederilor art. II din Legea nr. 219/2005. Astfel, prin Decizia nr. 9266 din 14 noiembrie 2006, cauza a fost scoasă de pe rolul instanţei supreme şi înaintată instanţei competente în soluţionarea recursului, Curtea de Apel Bucureşti. Cu alte cuvinte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că litigiul este de competenta Judecătoriei, ca instanţă de fond, iar recursul este de competenţa Curţii de apel.
Potrivit art. 725 pct. 2 C. proc. civ. "procesele în curs de judecată la data schimbării competentei instanţelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanţe. În caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legii noi privitoare la competenţă sunt pe deplin aplicabile".
Ţinând seama de necompetenţa materială a Tribunalului Bucureşti în judecarea fondului cauzei pendinte, în temeiul art. 159 pct. 2 şi al art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au solicitat casarea Deciziei recurate, dar şi a sentinţei Tribunalului Bucureşti, respectiv trimiterea cauzei spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sect. 1 Bucureşti.
În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că Tribunalul Bucureşti ar fi fost competent în soluţionarea cauzei în fond, s-au susţinut următoarele critici;
În mod greşit instanţa de apel nu a analizat apelul formulat de G.M, considerându-se că această parte nu justifică un interes material şi moral în susţinerea apelului. Această soluţie a instanţei este nelegală, întrucât, după cum rezultă din actele dosarului, toţi recurenţii sunt moştenitorii defunctului G.TN., calitate susţinută prin certificatul de moştenitor nr. X/2004. Prin urmare, la data de 15 aprilie 2010, apelantul G.M. era coproprietar al imobilului în litigiu şi nu mai avea posibilitatea "renunţării la moştenire", atât timp cât o acceptase deja.
În acest sens, sunt prevederile art. 694 C. civ: "Majorele nu poate să-şi atace acceptarea expresă sau tacită a unei succesiuni decât în cazul când această acceptare a fost urmarea unei viclenii ce s-a întrebuinţat în privinţă-i".
Singura cale pe care apelantul o avea pentru a renunţa la dreptul său, în favoarea celor doi copii era fie să perfecteze un contract de vânzare-cumpărare al cotei sale, fie un contract de donaţie.
Nu poate fi ignorat nici faptul că deşi instanţa a apreciat că apelantul nu mai are un interes în susţinerea cauzei, prin sentinţa tribunalului, acesta, alături de cei doi copii, a fost obligat la plata unei sulte de 1.669.404 lei.
Prin urmare, interesul acestuia în soluţionarea apelului este mai mult decât evident.
Mai mult, aşa cum rezultă din încheierea din 15 aprilie 2010, apelantul G.M. "apelantul-pârât G.M. la interpelarea instanţei, învederează că înţelege să nu renunţe la judecarea apelului, ci la cota sa de moştenire în favoarea celor doi copii".
Instanţa de apel a apreciat că apelantul G.M. nu are interes în cauză şi, fără a pune în discuţia părţilor o eventuală excepţie a lipsei de interes şi fără a mai intra în cercetarea fondului, a respins apelul acestuia în mod ilegal.
În cauză, sunt incidente prevederile art. 312 pct. 3 C. proc. civ. conform cărora casarea unei hotărâri se dispune "în toate cazurile în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului".
În mod greşit instanţa de apel a respins apelul pârâtului G.A.R. critica vizând faptul că sultele la care pârâţii au fost obligaţi au o valoare cumulată egală cu valoarea întregului imobil.
În aceste condiţii, sunt încălcate prevederile art. 6735 pct. 2 C. proc. civ. conform căruia sultele se acordă pentru egalizarea loturilor. Obligând pârâţii la plata unei sulte egale cu valoarea imobilului, instanţa a ignorat dreptul de proprietate al pârâţilor.
Instanţa de apel a respins în mod nelegal apelul, cu motivarea că apelantul, în măsura în care ar fi considerat că în cauză a intervenit o eroare de calcul, ar fi putut apela la procedura instituită de art. 281 c. proc. civ.
Aşa cum rezultă din cuprinsul sentinţei nr. 628/2009, imobilul în litigiu a fost restituit către C.N., D.I. şi G.T.N., "fiecăruia dintre aceştia revenindu-i câte o cotă de 1/3 din imobil, cotă necontestată de părţi".
Prin urmare, recurenţii (moştenitori ai defunctului G.T.N.), sunt coproprietari ai imobilului în litigiu, cu o cotă de 1/3 din acesta. Prin expertiza efectuată în cauză, s-a stabilit valoarea de piaţă a imobilului, de 1.669.404 lei. Cota recurenţi este de 1/3 din această valoare, respectiv 556.468 lei.
Dacă recurenţii-pârâţi ar fi optat pentru atribuirea în natură a întregului imobil, art. 6735 pct. 2 C. proc. civ. trebuia aplicat în sensul obligării pârâţilor la plata, către celelalte părţi, a unei sulte care să cumuleze 2/3 din valoarea imobilului.
Procedând la obligarea recurenţilor la plata unei sulte mai mari decât cea datorată, instanţa de fond a încălcat prevederile legale sus-menţionate, în sensul că sulta acordată nu egalizează loturile, ci măreşte, în mod nejustificat, loturile intimatelor-reclamante, care în loc să primească o sultă egală cu cotele lor, adică 2/3 din imobil, primesc o sultă egală cu întregul imobil.
S-a susţinut în mod expres că niciodată nu au cerut atribuirea imobilului, prin urmare nu se impunea acordarea vreunei sulte.
Atât prin sentinţa nr. 628/2009, cât şi prin Decizia recurată, instanţele au acordat mai mult decât ce s-a cerut, sau ce nu s-a cerut, încălcându-se astfel prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. În drept, pe acest aspect, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 67310 C. proc civ., care prevăd în mod explicit că atribuirea întregului bun se va face urmarea a unei cereri formulate de parte, respectiv dispoziţiile art. 67311 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că "în cazul în care nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului (situaţia în care ne aflăm noi) ori, deşi acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind totodată dacă vânzarea se va face de către părţi prin buna învoială ori de către executorul judecătoresc".
Dreptul părţii de a cere atribuirea unui bun nu poate fi suplinit de către instanţa.
S-a susţinut că, în cauză, se impune închiderea dosarului în temeiul art. 67314 C. proc. civ.
Singura solicitare de atribuire în natură a imobilului a fost făcută, în primul ciclu procesual, de către D.I.I.A. (aşa cum rezultă din paragraful 7 din fila a 2-a a Deciziei nr. 1567 pronunţată în cauză, de Curtea de Apel Bucureşti, la data de 27 septembrie 2007). Cum această parte nu a depus sultele cuvenite celorlalţi coproprietari, în temeiul art. 67311 C. proc. civ., instanţa a dispus vânzarea imobilului la licitaţie.
Hotărârea instanţei de recurs, prin care s-a dezlegat irevocabil problema împărţirii în natură a imobilului, este obligatorie pentru instanţa de fond, în temeiul art. 315 pct. 1 C proc civ.
Cu alte cuvinte, în cauză nu se poate dispune niciuna din modalităţile de partajare cunoscute de lege:nr.1, împărţirea în natură (art. 6735 pct. 2), 2). atribuirea către unul dintre coproprietari (art. 67310 pct. 1 ) sau 3). vânzarea la licitaţie (art. 67311 pct. 1).
Instanţa de apel s-a pronunţat în mod arbitrar asupra acestui aspect, arătând că respinge cererea de închidere a dosarului, cu motivarea că în cazul de faţă modalitatea (de împărţire) a existat şi s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 628.din.4 mai 2009. După cum se poate observa, instanţa de apel nu a justificat prin nimic această concluzie şi nu a indicat niciun temei de respingere a solicitării formulate.
Drept concluzie, s-a solicitat să se constate lipsa de temei a atribuirii imobilului către recurenţi şi, având în vedere că nu există nicio posibilitate legală de împărţire a imobilului, să se dispună închiderea dosarului în temeiul art. 67314 pct. 3 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată la data de 13 mai 2011, intimata I.R.T. a solicitat respingerea recursului ca fiind lipsit de fundament juridic şi menţinerea soluţiilor pronunţate în fond şi în apel.
A susţinut excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de pârâta E.A.M.C., întrucât aceasta nu a formulat apel, fiind mulţumită de soluţia pronunţată. Ulterior, cu toate că s-a menţinut soluţia de la fond, această recurentă nu mai poate formula un recurs identic şi alături de ceilalţi recurenţi, fiind inexistentă instituţia juridică a aderării la recurs, aşa cum există aderarea la apel.
Excepţia necompetenţei materiale nu este întemeiată şi urmează a fi respinsă, întrucât s-a statuat asupra competenţei, cu autoritate de lucru judecat, în primul ciclu procesual.
Cu privire la apelul pârâtului G.M. instanţa a procedat corect, întrucât acesta, în apel, şi-a cedat drepturile fiului său, G.A.R. ceea ce înseamnă că este perfect admisibilă poziţia sa faţă de principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil.
Întotdeauna recurenţii au dorit împărţirea preţului bunului imobil, deoarece nu au fost şi nu sunt în stare să suporte plata sultei, iar bunul imobil nu este deloc partajabil în natură.
Recursul apare şi ca lipsit de interes, deoarece şi recurenţii vor vânzarea bunului. Singura formulă legală în circumstanţele cauzei pendinte este vânzarea la licitaţie a imobilului prin executor judecătoresc şi împărţirea preţului astfel obţinut.
Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de pârâta E.A.M.C. şi excepţia lipsei de interes în declararea recursului, invocate de intimata - reclamantă T.R.I., prin întâmpinare,Înalta Curte le va respinge pentru următoarele considerente;
Excepţia inadmisibilităţii recursului pârâtei E.A.M.C. nu este întemeiată, întrucât aceasta a formulat cerere de apel la data de 05 iunie 2009, aşa cum rezultă din conţinutul înscrisului existent la dosar la fila 2, dosar apel.
În ceea ce priveşte excepţia lipsit de interes a recursului promovat de pârâţi, fundamentată pe chestiuni ce ţin de fondul raportului juridic litigios, respectiv de modalitatea efectivă de realizare a partajului imobilului în litigiu, aceasta nu poate fi primită, întrucât nu configurează acele elemente ale exerciţiului dreptului la acţiune într-o cale de atac, din perspectiva interesului, relevante pentru o astfel de abordare - dacă interesul este juridic şi legitim, născut şi actual, direct şi personal, pozitiv şi concret.
Într-o acţiune de împărţeală judiciară, calitatea de coproprietari a pârâţilor, necontestată în cauză, raportată la soluţia instanţelor fondului de realizare efectivă a partajului bunului - operaţiune care a presupus în mod necesar stabilirea drepturilor şi obligaţiilor corelative în patrimoniul fiecărei părţi din dosar - îndreptăţeşte recurenţii-pârâţi să formuleze şi să susţină într-o cale de atac extraordinară criticile de nelegalitate pe care le consideră pertinente.
Recursul pârâţilor va fi admis pentru considerentele ce urmează;
Excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti, susţinută pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ cu referire la art. 159 pct. 2 C. proc. civ. nu este întemeiată, întrucât prin puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile - prin Decizia civila nr. 1567 din 27 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii recursului, a admis recursul pârâţilor, a casat decizia, a admis apelul, a anulat încheierea apelată şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii la Tribunalul Bucureşti, ca instanţă de fond - s-a tranşat asupra chestiunii competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă a cauzei.
Hotărârea judecătorească sus-menţionată este ulterioară Deciziei civile nr. 9266 din.14 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, care a scos cauza de pe rol şi a trimis-o Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul unor dispoziţii legale exprese, imperative, art. 2 din Legea nr. 219/2005.
De altfel, în derularea procesului civil de faţă, s-a pronunţat şi sentinţa civilă nr. 3896 din.11 iunie 2003 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti care a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, pe care a declinat-o în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, ea însăşi irevocabilă, în condiţiile în care, pe de o parte, la momentul pronunţării acestei hotărâri dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ. stipulau următoarele; dacă instanţa se declară necompetentă, împotrivă hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Dosarul va fi trimis instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent, de îndată ce hotărârea de declinare a competenţei a devenit irevocabilă iar, pe de altă parte, sentinţa nu a fost recurată, intrând astfel sub puterea lucrului judecat.
Recursul va fi admis pentru faptul că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că nu se mai justifică analizarea pe fond a criticilor de nelegalitate susţinute prin cererea de apel a pârâtului G.M. întrucât acesta nu ar mai avea un interes material şi moral în susţinerea acestei cereri.
Cât timp recurenţii-pârâţi sunt moştenitorii defunctului G.T.N. coproprietar al imobilului în litigiu, în contextul soluţiilor deja pronunţate în cauză şi a obligaţiilor concrete stabilite în sarcina părţilor, inclusiv a pârâtului G.M., a da eficienţă unei astfel de excepţii procesuale înseamnă a lipsi partea de exerciţiul căii de atac prevăzută de lege, apelul, fără nici un temei legal.
Mai mult, din conţinutul încheierii de şedinţă din 15 aprilie 2010, rezultă că instanţa a fost preocupată să clarifice poziţia procesuală a apelantului-pârât G.M., declaraţia explicită a acestuia fiind cât se poate de edificatoare - "apelantul-pârât G.M. la interpelarea instanţei, învederează că înţelege să nu renunţe la judecarea apelului, ci la cota sa de moştenire în favoarea celor doi copii".
Critica formulată este întemeiată şi din perspectiva faptului că orice chestiune ce ţine de exerciţiul dreptului la acţiune într-o cale de atac, cum este chestiunea interesului, dacă instanţa o aprecia ca fiind relevantă în rezolvarea chiar şi în parte a pricinii, trebuia să fie pusă în discuţia contradictorie a părţilor, întrucât numai astfel se respectă principiile de bază ale procesului civil, principiul contradictorialităţii, oralităţii, publicităţii, nemijlocirii.
În cauză, pentru considerentele prezentate anterior şi ţinând cont că pretenţia dedusă judecăţii are ca izvor starea de coproprietate asupra bunului în litigiu, necontestată, pe temeiul dispoziţiilor art. 312 pct. 3 C. proc. civ. conform cărora casarea unei hotărâri se dispune "în toate cazurile în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului", respectiv art. 313 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul pârâţilor, va casa în totalitate decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Toate celelalte critici de nelegalitate formulate în cauză vor fi avute în vedere de instanţa de trimitere, în rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de pârâta E.A.M.C. şi excepţia lipsei de interes în declararea recursului, invocate de intimata - reclamantă T.R.I., prin întâmpinare.
Admite recursul declarat de pârâţii G.A.R., E.A.M.C. şi G.M. împotriva Deciziei nr. 282/ A din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4715/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4728/2011. Civil → |
|---|
