ICCJ. Decizia nr. 4715/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizie nr. 4715/2011
Dosar nr. 33785/3/2007
Şedinţa publică din 1 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 05 octombrie 2007, reclamanţii S.H., M.A., B.A.M.F., B.D. (B.D.B.), B.A. (B.P.A.I.), A.C. şi M.Y.B. au formulat, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., contestaţie împotriva Deciziei nr. 262 din 07 septembrie 2007 emisă de pârâtă, solicitând constatarea nulităţii absolute a deciziei contestate; obligarea pârâtei să emită o nouă decizie privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 54.179 mp, din care 32.107 mp aflaţi în posesia SC G. SA şi 22.072 mp în posesia SC S. SA; obligarea pârâtei (în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă) la emiterea unei decizii de acordare în compensare a altor terenuri, cu acordul reclamanţilor, iar, în subsidiar, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie privind acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor sus menţionate.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii foştilor proprietari ai Fabricii A., fiind totodată membrii ai aceleiaşi familii şi că preluarea acestei fabrici s-a făcut în mod abuziv prin decizia fostului Minister al Industriei emisă în aplicarea Legii nr. 119/1948.
A fost criticată decizia contestată, prin care s-a respins cererea de restituire în natură, raportat la faptul că solicitarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 se încadrează în prevederile art. 31 din acest act normativ.
Pârâta A.V.A.S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, raportat la faptul că nu are competenţa să restituie în natură imobilele, aceasta aparţinând doar unităţilor deţinătoare.
Pârâta a susţinut legalitatea deciziei contestate, deoarece contestatorii au făcut dovada că succesorii lor deţineau la momentul preluării Fabricii A. un număr de 49.600 de acţiuni, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.
La data de 30 mai 2008, SC S SA, prin lichidator I.S.P.R.L., a formulat cerere de intervenţie în sprijinul apărărilor formulate de pârâta A.V.A.S., solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiate, motivat de faptul că reclamanţii nu se află în situaţia de excepţie de la principiul restituirii în natură, conform art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, nedovedind că toţi acţionarii fabricii A. la momentul preluării erau membri ai aceleiaşi familii, deoarece lista acţionarilor depusă nu este în măsură a dovedi structura acţionariatului la momentul preluării, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în această listă se regăseşte şi A.I. cu 400 de acţiuni, pentru care nu s-a dovedit existenţa unei relaţii de rudenie.
Cererea de intervenţie accesorie a fost încuviinţată în principiu, prin încheierea din data de 02 iunie 2008.
Prin sentinţa civilă 1905 din 19 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte contestaţia; a anulat Decizia nr. 262 din 07 septembrie 2007 emisă de A.V.A.S.; a respins cererile privind obligarea pârâtei A.V.A.S. la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 54.179 mp, la acordarea în compensare a altor terenuri şi la acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piaţă; a admis în parte cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul A.V.A.S. de intervenienta SC S SA, prin lichidator I.S.P.R.L., şi a luat act că reclamanţii nu au solicitat plata cheltuielilor de judecată, reţinând, în esenţă, următoarele:
Verificând temeiul reţinut de A.V.A.S. în soluţionarea notificării, respectiv art. 31 din Legea nr. 10/2001, prima instanţă a constatat că pârâta a reţinut aplicabilitatea în cauză a art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001, care dă dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv persoanelor fizice, asociaţi ai persoanelor juridice, care deţineau imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, precum şi aplicabilitatea art. 18 lit. a) teza I din aceeaşi lege, care stabileşte că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, dacă persoana îndreptăţită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor şi a activelor la data preluării acestora în mod abuziv.
Din fişa acţionarilor ataşată la fila 131 din dosar, s-a constatat că acţionari la Fabricile A. erau P.A.-12.400 acţiuni, C.A.-12.400 acţiuni, A.B.-12.400 acţiuni, B.B.A.-10.400 acţiuni, V. V.A.-1.000 acţiuni, C.A., S.-500 de acţiuni, I.A. - 500 de acţiuni şi A.I.-400 de acţiuni, iar în procedura administrativă s-a făcut doar dovada legăturii de rudenie cu primii 7 acţionari, enumeraţi mai sus astfel:
- reclamanta S.H.M.A. este fiica acţionarei A. C.B. A. - certificatul de moştenitor nr. x/1999-fila 24 din dosar;
- reclamanţii B.A.M.F., B.D. (B. D.B.), B.A. (B.P.A.I.) sunt moştenitorii acţionarei A.B., conform certificatului de moştenitor nr. x/1999-fila 16 dosar;
- reclamanta A. C.este moştenitoarea lui A. B. (certificatul de moştenitor nr. x/1999-fila 23 din dosar), care la rândul său a fost moştenitorul acţionarei A.Y.N. (certificatul de moştenitor nr. x/1999-fila 21 din dosar);
- reclamanta M.Y.B. este moştenitoarea defunctei M.J.M. (născută Ş.), potrivit certificatului de moştenitor de la fila 15, care, la rândul său, a fost moştenitoarea acţionarei Ş.A.C.
Conform aceloraşi certificate de moştenitor, coroborate cu actele de stare civilă ataşate la dosar, acţionarii menţionaţi erau membri ai aceleiaşi familii în sensul punctului 18.1 din H.G. nr. 250/2007, deoarece P.A., C.A., A.B. şi V.V.A. erau fraţi, iar acţionarii B.B. A., C.A.Ş. şi I.A. erau copiii acţionarului V.V.A. (conform certificatului de moştenitor ataşat la fila 17 din dosar).
Având în vedere consideraţiile de mai sus, au fost înlăturate susţinerile intervenientei accesorii, SC S SA, prin lichidator I.S.P.R.L., că reclamanţii nu au făcut dovada că sunt succesorii unor acţionari, membri ai aceleiaşi familii şi că din moment ce acest aspect a fost reţinut inclusiv în dispoziţia atacată, criticată exclusiv de reclamanţi sub alte aspecte, el nu mai poate fi invocat în apărare de pârâtă sau de intervenienta în interesul pârâtei.
A mai reţinut instanţa de fond, că nelegalitatea deciziei contestate rezultă din faptul că s-a dovedit că reclamanţii sunt succesorii tuturor acţionarilor, care la momentul naţionalizării erau membri ai aceleiaşi familii, inclusiv a ultimului acţionar din înscrisul ataşat la fila 131 din dosar, respectiv ai numitei Atena Ionescu, aceasta fiind prima soţie a lui V.A. şi mama acţionarilor P.A., C.A., A.B. şi V.V.A., iar acest aspect a fost confirmat şi de actele de stare civilă ale acestora.
Prin urmare, s-a apreciat că este îndeplinită ipoteza din teza a II-a lit. a din art. 18 din Legea 10/2001, care revine la regula restituirii în natură în situaţia persoanelor îndreptăţite asociate care erau membri ai aceleiaşi familii.
A mai reţinut tribunalul, că, aşa cum rezultă din chiar dispoziţia atacată, imobilele a căror restituire în natură au solicitat-o reclamanţii, atât prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cât şi prin prezenta acţiune, se regăsesc în prezent în patrimoniul SC. G. SA. şi SC S SA, societăţi privatizate de A.V.A.S., şi a înlăturat susţinerea intervenientei accesorii, în sensul că nu s-a făcut dovada că terenul în litigiu aparţinea F.A. SAR în momentul naţionalizării, acest lucru rezultând din actele de la dosar dar, mai ales, din dispoziţia atacată, nefiind posibil a li se înrăutăţi reclamanţilor situaţia în propria cale de atac.
De asemenea, s-a mai reţinut de către prima instanţă că pârâta A.V.A.S. ar fi putut întemeia dispoziţia de stabilire a despăgubirilor şi pe dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1) şi (2) din lege, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale, însă, forma textului art. 29, rezultată în urma modificării prin art. 1 pct. 60 Titlul 1 din Legea nr. 247/2005 a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008.
În ceea ce priveşte capetele de cerere privind, în principal, obligarea pârâtei A.V.A.S. la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 54179 mp şi, în subsidiar, de obligare a pârâtei (în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă) la emiterea unei decizii de acordare în compensare a altor terenuri, cu acordul reclamanţilor, sau la obligarea pârâtei să emită o nouă decizie privind acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor în litigiu, prima instanţă a reţinut netemeinicia acestora, deoarece pârâta A.V.A.S. nu este deţinătoarea bunurilor a căror pretenţie de restituire face obiectul cererii de chemare în judecată, motiv pentru care această instituţie nu poate fi obligată la restituirea în natură şi nici la măsurile subsidiare solicitate de reclamanţi, ci ca instituţie publică implicată în procesul de privatizare putea stabili, conform criteriilor legale, doar dreptul la despăgubiri în echivalent.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor formulată cu ocazia concluziilor orale pe fondul cauzei, dar şi cu ocazia depunerii concluziilor scrise, ca tribunalul să constate dreptul reclamanţilor la restituire în natură şi să transmită către SC. G. SA. şi SC S SA notificarea cu solicitarea restituirii în natură, prima instanţă a reţinut că nu a fost învestită cu acest capăt de cerere prin acţiune sau prin vreo cerere modificatoare ulterioară şi că verificarea tuturor condiţiilor pentru restituire în natură nu se poate face decât în contradictoriu cu unităţile deţinătoare, care nu au fost parte în cadrul procesual stabilit de reclamanţi.
Prin Decizia civilă nr. 205/ A din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins apelul formulat de către apelanţii – contestatori S.H.M.A., B.A.M.F., B.D. (B.D.B.), B. A. (B.P.A.I.), A C. şi M.Y.B.; a admis apelul apelantei A.V.A.S.; a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a anulat decizia contestată în ceea ce priveşte numărul de acţiuni în raport de care s-a stabilit dreptul contestatorilor de a primi măsuri reparatorii prin echivalent şi valoarea acestora; a constatat că sunt îndreptăţiţi contestatorii la măsuri reparatorii pentru un număr de 50.000 de acţiuni deţinute de autorii lor la fosta întreprindere SAR- Fabricile A., având valoarea de 14.118.500 lei; a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei contestate şi ale sentinţei apelate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că are calitatea de entitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001 şi are obligaţia de a răspunde notificărilor formulate de persoanele pretins îndreptăţite la măsuri reparatorii, acea entitate cu personalitate juridică care are imobilul înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat.
Activul patrimonial aparţinând unei persoane fizice sau juridice este constituit din totalitatea drepturilor cu valoare economică care îi aparţin şi nu doar a drepturilor de proprietate, ci şi cele asupra cărora exercită alte drepturi cu valoare economică, cum sunt dreptul de administrare ori de folosinţă.
În sensul Legii nr. 10/2001, A.V.A.S. nu are calitatea de unitate deţinătoare a bunurilor a căror pretenţie de restituire face obiectul cererii de chemare în judecată, ci, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, este instituţie publică implicată în procesul de efectuare a privatizărilor, care poate stabili doar dreptul la despăgubiri în echivalent, conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În speţa supusă analizei, apelanţii contestatori au solicitat obligarea apelantei A.V.A.S. să emită o nouă decizie privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 54.179 mp, din care 32.107 mp se află în posesia SC. G. SA. Bucureşti şi 22.072 mp se află în posesia SC S SA Bucureşti, iar în situaţia imposibilităţii restituirii în natură, să emită o decizie de acordare în compensare a altor terenuri cu acordul lor sau o decizie prin care să li se acorde despăgubiri corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.
În aplicarea principiului disponibilităţii, care guvernează procesul civil, instanţele au obligaţia de a se pronunţa numai în limitele învestirii prin obiectul cererii deduse judecăţii.
În materia Legii nr. 10/2001, obiectul cererii îl constituie pretenţia formulată de persoana pretins îndreptăţită la măsuri reparatorii, prin notificarea transmisă în termenul legal, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, entităţii deţinătoare a imobilului.
După ce aceasta din urmă a emis dispoziţia de soluţionare a notificării, ce poate face obiectul controlului judecătoresc în procedura jurisdicţională declanşată în termenul prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită nu poate formula pretenţii noi, întrucât acest fapt ar echivala cu o depăşire a obiectului cererii, ceea ce nu este permis.
Cu atât mai puţin, părţile nu pot formula pretenţii noi în apel, acest fapt fiind interzis prin dispoziţiile art. 296 C. proc. civ.
Referitor la solicitarea formulată de contestatori pentru prima oară cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei, în sensul de a se trimite spre soluţionare notificarea către unităţile deţinătoare SC. G. SA. şi SC S SA Bucureşti, s-a reţinut că în mod corect a constatat prima instanţă că nu a fost învestită cu acest capăt de cerere prin acţiune sau prin vreo cerere modificatoare ulterioară, şi întrucât această pretenţie se constituie într-o cerere nouă care, potrivit art. 294 C. proc. civ., este inadmisibilă în apel.
S-a mai reţinut, că nu poate fi primită susţinerea apelanţilor contestatori în sensul că nu era necesară formularea expresă a unui capăt de cerere distinct, deoarece aceasta este consecinţa firească a anulării deciziei contestate, de vreme ce, aşa cum s-a menţionat anterior, entităţii deţinătoare a imobilului, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, i se transmite notificarea formulată de persoana pretins îndreptăţită, aceasta constituind mijlocul procedural de învestire.
În ceea ce priveşte criticile formulate de apelanta-pârâtă A.V.A.S., instanţa de apel a constatat următoarele:
Unul dintre considerentele avute în vedere de pârâta A.V.A.S. la emiterea deciziei contestate, prin care a stabilit dreptul la despăgubire în echivalent bănesc, a fost acela legat de calitatea de acţionari în ceea ce îi priveşte pe autorii contestatorilor, constatându-se că la momentul preluării Fabricilor A. SAR aceştia deţineau un număr de 49.600 acţiuni.
Potrivit informaţiilor cuprinse în fişele CAFIN din Arhiva Ministerului Economiei şi Fianţelor, este regăsită ca acţionară şi A.I. cu un număr de 400 de acţiuni la SAR Fabricile A.
Prin probatoriul administrat în cauză în faţa primei instanţe, s-a dovedit că apelanţii-contestatori sunt succesorii tuturor acţionarilor de la momentul naţionalizării, inclusiv ai ultimului acţionar, potrivit înscrisului aflat la fila 131 din dosarul instanţei de fond, respectiv ai numitei A.I.
Aceasta a fost, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, mama acţionarilor P.A., C.A., A.B. şi V.V.A., astfel că la momentul naţionalizării (preluarea de către stat a Fabricilor A. realizată în baza Legii nr. 119/1948), acţionarii erau membrii ai aceleiaşi familii, întrucât erau rude în linie dreaptă sau colaterală până la gradul IV inclusiv, însă, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile tezei a II-a litera a din art. 18 din Legea nr. 10/2001, care statuează excepţia de la regula stabilirii măsurilor reparatorii numai în echivalent, respectiv atunci când, la data preluării imobilelor şi a activelor în mod abuziv, „persoana îndreptăţită era unic asociat sau persoanele îndreptăţite asociate erau membrii ai aceleiaşi familii”.
S-a mai reţinut, că, în mod corect, apelanta A.V.A.S. a susţinut că în cauza dedusă judecăţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 alin (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, în ceea ce priveşte persoanele care au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, astfel cum este prevăzut în articolul 31 din Legea nr. 10/2001, deoarece, pe de o parte, potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, procedura împotriva A.V.A.S. atrage alegerea persoanelor îndreptăţite pentru despăgubiri băneşti şi nu pentru restituirea în natură, A.V.A.S. putând stabili doar măsuri reparatorii în echivalent, iar, pe de altă parte, la data de 14 februarie 2001 (data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001), statul nu era acţionar majoritar în sensul art. 21 din lege şi valoarea acţiunilor pe care acesta le deţinea nu era mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărei restituire în natură este cerută.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii S.H.M.Ana, B.A.M.F., B.D.(B.), B.A. (P.A. I.), A C. şi M.Y.B şi pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanţii S.H.M.A, B.A. M.F., B.D. (B.), B.A. (P.A.I.), A. C. şi M.Y.B. au arată că, în speţă, sunt pe deplin aplicabile prevederile deciziei Curţii Constituţionale nr. 830/2008, care a constatat că abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este neconstituţională şi, întrucât imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil de către stat, se impune restituirea sa în natură; că prin notificările transmise în anul 2001 fostei Autorităţi pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, fost Fondul Proprietăţii de Stat, s-a solicitat tot restituirea în natură, aducând în sprijinul cererii împrejurarea conform căreia imobilul a fost preluat fără titlu, iar restituirea în natură este absolut posibilă, nefiind în prezenţa vreunei situaţii care să determine o imposibilitate în acest context; că însăşi poziţia lor procesuala este una vădită în sensul restituirii în natură a imobilului, atacând decizia A.V.A.S. emisă după şapte ani de la notificare, şi că au notificat şi entităţile deţinătoare ale imobilului, respectiv SC. G. SA. si SC S SA (procesele privind restituirea în natură cu acestea, fiind în curs de desfăşurare).
Faptul că au notificat şi fosta Autoritate pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului nu schimba cu nimic datele problemei, căci, faţă de obiectul solicitării lor, restituirea în natură, aceasta urma să-şi decline competenţa în favoarea celor două unităţi deţinătoare.
S-a mai arătat, că instanţa de apel în mod greşit a considerat că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 31 din Legea nr. 10/2001, urmând ca reclamanţii să primească acţiuni la Fondul Proprietatea, şi cele ale art. 21 din lege, căci, fără să facă nici cea mai mică referire la toate criticile expuse de aceştia, a constatat, în mod nefondat aplicabilitatea prevederilor legal mai sus enunţate; că instanţa de apel a trecut nepermis peste decizia Curţii Constituţionale, peste practica Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, dar si a C.E.D.O.
În dezvoltarea criticilor formulate, pârâta A.V.A.S. a arătat că, în mod nelegal, instanţa de apel a obligat A.V.A.S. să acorde masuri reparatorii pentru un număr de 50.000 de acţiuni deţinute de antecesorii reclamanţilor, împrejurare ce a condus la înrăutăţirea situaţiei sale în propria cale de atac.
S-a mai arătat, că eronat a reţinut instanţa de apel că în speţă sunt incidente dispoziţiilor art. 29 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Mai mult decât atât, reclamanţii nu au sesizat instanţa să se pronunţe cu privire la numărul de acţiuni deţinute de antecesorii lor, ci au solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu.
Or, obligaţiile A.V.A.S., conform Legii nr. 10/2001, republicată, şi Legii nr. 247/2005, se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri (obligaţie de a face), iar stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă persoanelor îndreptăţite se face de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, in condiţiile art. 16 alin.(2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 81/2007, in baza deciziilor emise de către Comisia Centrala si a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor va emite un titlu de conversie si/sau un titlu de plata, conform legii.
În recurs, s-au depus contractele de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiate între recurenţii-reclamanţi şi numiţii F.C., F.C.C., L.I., C.A. şi D.T.V., al căror obiect l-a constituit drepturile ce decurg din calitatea vânzătorilor de moştenitori cu privire la „SAR Fabricile A.”, Decizia civilă nr. 5070 din 30 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, decizie împotriva căreia, prin Decizia civilă nr. 3666 din 11 iunie 2010, pronunţată de aceeaşi instanţă, s-a admis contestaţia în anulare, s-a admis recursul declarat de reclamanţi, contestatorii din prezenta cauză, împotriva deciziei nr. 385/ A din 22 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Prin notele scrise depuse la 18 mai 2011, intimata-intervenientă S.C. O.R. E. S.R.L. a invocat excepţiile lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale pasive, iar, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul acesteia a arătat că faţă de împrejurarea că reclamanţii nu deţineau drepturile cu privire la imobilul în litigiu, pe care le-au înstrăinat, s-ar impune respingerea acţiunii ca inadmisibilă, fără interes, însă în această fază procesuală urmează a fi respins recursul ca lipsit de interes.
De asemenea, s-a susţinut şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, ca motiv de ordine publică.
Cu alte cuvinte, intimata-intervenientă a invocat excepţiile lipsei de interes în formularea căii de atac a recursului, a lipsei calităţii procesuale active a recurenţilor-reclamanţi şi a lipsei calităţii procesuale pasive.
Examinând, cu prioritate, excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în declararea căii de atac a recursului, instanţa constată că este neîntemeiată pentru cele ce urmează:
În speţă, în fazele procesuale anterioare, în fond şi apel, părţi au fost şi recurenţii-reclamanţi, cărora, în această situaţie, le sunt opozabile hotărârile pronunţate şi le este deschis accesul la căile de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, câtă vreme soluţiile instanţelor de fond şi apel sunt pronunţate în contradictoriu cu reclamanţii, aceştia au interesul să atace pe căile ordinare sau extraordinare hotărârile pronunţate, tinzând, astfel la realizarea folosului urmărit prin promovarea acţiunii.
De aceea instanţa va analiza pe fond şi recursul declarat de recurenţii-reclamanţi.
În ceea ce priveşte recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi şi recurenta-pârâtă A.V.A.S., ce permit încadrarea în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C proc. civ. şi respectiv art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., de către instanţă, în condiţiile art. 306 (3) C. proc. civ., se constată următoarele
Motivul de recurs formulat de recurenta-pârâtă şi întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este întemeiat pentru cele ce succed:
Recurenta-pârâtă critică decizia civilă recurată în sensul că aceasta a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 296 teza finală C. proc. civ., respectiv că nelegal instanţa de apel a obligat-o să acorde măsuri reparatorii pentru un număr de 50.000 de acţiuni deţinute de antecesorii reclamanţilor la întreprinderea SAR Fabricile A.
Articolul 296 C. proc. civ. prevede că „instanţa de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată”.
Potrivit acestui text de lege, este de principiu că prin admiterea apelului, formulat de o parte, acesteia nu i se poate face o situaţie mai rea decât aceea creată prin hotărârea primei instanţe, care nu a fost atacată de partea potrivnică cu privire la ceea ce s-a schimbat prin decizia recurată.
În speţă, prin dispoziţia contestată, pârâta A.V.A.S. a propus acordarea de măsuri reparatorii în valoare de 14.005.552 lei reclamanţilor pentru un număr de 49.600 acţiuni deţinute de autorii lor la Fabrica A. SAR, în baza notificării nr. 221/2001, iar, prin contestaţia formulată de reclamanţi şi prin motivele de apel formulate atât de reclamanţii, cât şi de pârâtă, nu au formulate critici pe acest aspect.
Prin urmare, în această situaţie, prin respingerea apelului reclamanţilor, admiterea apelului pârâtei, schimbarea în parte a sentinţei civile apelată, în sensul anulării deciziei contestate în ceea ce priveşte numărul de acţiuni în raport de care s-a stabilit dreptul contestatorilor de a primi măsuri reparatorii prin echivalent şi valoarea acestora, constatând că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru un număr de 50.000 de acţiuni deţinute de autorii lor la fosta întreprindere SAR Fabricile A., în valoare de 14.118.500 lei, se constată că instanţa de apel, cu încălcarea prevederilor art. 296 C. proc. civ., a înrăutăţit situaţia pârâtei în propria cale de atac, astfel că acest motiv de recurs este întemeiat.
În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate formulate de recurenţii-reclamanţi, întemeiate în drept pe art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi de recurenta-pârâtă, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele:
Prin notificarea nr. 221 din 22 mai 2001 înregistrată la Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, fostul Fondul Proprietăţii de Stat, reclamanţii au solicitat să li se restituie în natură „toate imobilele, utilajele, echipamentele, instalaţiile şi terenul deţinut în prezent de către aceasta, ce au aparţinut SAR – Fabricile A.”, iar în soluţionarea acestei notificări s-a emis decizia contestată, nr. 262 din 7 septembrie 2007, prin care, în temeiul art. 31 din Legea nr. 10/2001, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii către contestatori în valoare de 14.005.552 lei, pentru un număr de 49.600 acţiuni deţinute de antecesorii lor la fostele Fabrici A. SAR.
Contestaţia reclamanţilor împotriva Deciziei nr. 262 din 7 septembrie 2007 emisă de A.V.A.S., formulată în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a privit numai natura măsurilor reparatorii ce le-au fost acordate acestora, în sensul că reclamanţii au susţinut că nu sunt de acord cu acordarea de măsuri reparatorii în valoarea de 14.005.552 lei, pentru acţiunile deţinute de autorii lor la fostele Fabrici A. SAR, ci solicită restituirea în natură a terenurilor în suprafaţă de 32.107 m.p. şi respectiv 32.072 m.p., în total 54.179 m.p., deţinute de SC. G. SA. şi SC S SA
Cu alte cuvinte, prin contestaţia formulată, reclamanţii au supus controlului jurisdicţional măsurile reparatorii ce le-au fost acordate prin decizia contestată, susţinând că sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a imobilelor în litigiu şi nu la măsuri reparatorii în echivalent, fiind stabilit prin dispoziţie şi necontestat, atât calitatea contestatorilor de persoane îndreptăţite în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cât şi întinderea dreptului autorilor reclamanţilor.
Deşi, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii sunt succesorii tuturor acţionarilor şi că A.V.A.S. nu poate, în condiţiile Legii nr. 10/2001, acorda decât despăgubiri, a conchis că, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 18 teza a II-a lit. a) din Legea nr. 10/2001, ci dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, astfel că reclamanţii au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001 şi că decizia contestată este emisă cu respectarea dispoziţiilor din Legea nr. 10/2001, fără să arate temeiurile de fapt şi de drept pentru care şi-a fundamentat această convingere.
De asemenea, s-a mai reţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiilor art. 29 din acelaşi act normativ, deoarece procedura împotriva A.V.A.S. atrage alegerea persoanelor îndreptăţite pentru despăgubiri şi că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 21 din acelaşi act normativ, ceea ce presupune implicit incidenţa în speţă a prevederilor art. 18 teza a II-a lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Or, pentru efectuarea controlului judiciar pe calea recursului şi pentru ca instanţa de recurs să facă o corectă aplicare a legii, trebuie ca decizia să fie motivată în fapt şi în drept, respectiv să se arate argumentele care au formulat convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate apărările părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., iar nerespectarea acestora face ca hotărârea pronunţată să fie nelegală şi să fie desfiinţată, şi ca situaţia de fapt să fie pe deplin stabilită, potrivit art. 314 C. proc. civ.
Însă, instanţa de apel nu a arătat, în motivarea deciziei recurate, care sunt considerentele pentru care a înlăturat incidenţa unor dispoziţii legale sau a reţinut incidenţa altor dispoziţii legale şi nici nu a clarificat în ce calitate au notificat reclamanţii pe pârâtă, respectiv ca moştenitori ai foştilor acţionari, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 sau în calitate de moştenitori ai tuturor acţionarilor, care erau membrii aceleiaşi familii, potrivit art. 18 teza a II-a lit. a) din Legea nr. 10/2001, reţinând, implicit, că în speţă sunt incidente ambele ipoteze, aşa cum rezultă din considerentele deciziei recurate.
De aceea, pentru verificarea legalităţii deciziei contestate, faţă de pretenţia concretă formulată de reclamanţi prin notificarea transmisă pârâtei în temeiul Legii nr. 10/2001, este necesar ca să se stabilească clar, argumentat, ce dispoziţii din legea specială sunt incidente în speţă, în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi.
De asemenea, la soluţionarea cauzei se va ţine seama şi de soluţiile ce se vor da în litigiile promovate de reclamanţi împotriva unităţilor deţinătoare şi pentru a nu se ajunge, eventual, la o dublă despăgubire a reclamanţilor în baza aceluiaşi act normativ, respectiv restituirea în natură a imobilelor în litigiu şi acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri în condiţiile legii speciale, pentru acelaşi imobil.
Motivele de ordine publică, al lipsei de calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de intimata-intervenientă SC. O.R.E. SRL., urmează a fi analizate de instanţa de trimitere, după stabilirea situaţiei de fapt, ţinând seama de poziţia procesuală a acesteia şi de apărările reclamanţilor, pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va administra probatoriul necesar în sensul celor mai sus expuse şi va ţine seama de toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanţii S.H.M.A., B.A.M.F., B.D (B), B.A. (P.A.I.), A C.şi M.Y.B. şi de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. 205/ A din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4566/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4720/2011. Civil. Partaj judiciar. Recurs → |
|---|
