ICCJ. Decizia nr. 610/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 610/2011
Dosar nr. 5996/118/200.
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2011
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 28 februarie 2006 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa contestaţia formulată de reclamanta P.O. împotriva comunicării nr. 27612 din 07 decembrie 2005 a Primăriei Municipiului Mangalia prin care i s-a respins solicitarea de restituie în natură terenului şi construcţiei proprietatea sa.
La termenul de judecată din data de 15 mai 2007, reclamanta a precizat obiectul acţiunii ca fiind o contestaţie la comunicarea 27612 din 07 decembrie 2005 întemeiată pe dispoziţiile art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 10/2001, modificat prin pct. 46-48 din Legea nr. 247/2005 şi a indicat cadrul procesual pasiv ca fiind alcătuit din pârâţii Primarul Municipiului Mangalia, Municipiul Mangalia prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Mangalia.
Prin sentinţa civilă nr. 1159 din 19 iunie 2007, Tribunalul Constanţa a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins contestaţia formulată de reclamanta P.O. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Mangalia, Municipiul Mangalia prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Mangalia, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta nu a respectat termenul de un an prevăzut de art. 22 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 10/2001 pentru formularea notificării, ceea ce atrage pierderea dreptului la a solicita măsuri reparatorii conform legii speciale.
Prin Decizia nr. 79 C din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1159 din 19 iunie 2007 a Tribunalului Constanţa.
Instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente.
La data de 19 iunie 2005 reclamanta a solicitat Primăriei Municipiului Mangalia restituirea în natură a unui imobil compus din teren în suprafaţă de 570 mp şi construcţia „Vila A." ce a aparţinut autorilor săi.
Cu adresa nr. 27612 din 7 decembrie 2005, pârâta Primăria Municipiului Mangalia a comunicat reclamantei că cererea nu poate fi soluţionată întrucât a fost formulată după expirarea termenului de depunere a notificării, iar Legea nr. 247/2005 nu prevede un nou termen pentru formularea unei noi notificări.
Curtea de Apel a apreciat că prima instanţă a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 22 din Legea 10/2001. Solicitând măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, reclamanta P.O. era obligată să parcurgă procedura prealabilă cu caracter obligatoriu prevăzută de lege, care cuprinde, ca prim element, sesizarea persoanei juridice deţinătoare sau a entităţii obligată la soluţionarea notificării, printr-o cerere formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Or, în cauză, reclamanta a formulat cerere către unitatea deţinătoare în septembrie 2005, după expirarea termenului prevăzut de lege.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamanta P.O.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Solicitarea reclamantei de restituire a imobilului situat în Mangalia, imobil compus din casă de locuit şi teren aferent de 570 mp., nu poate fi considerată ca tardiv formulată deoarece au fost efectuate mai multe demersuri pentru restituirea acestor bunuri, primul dintre acestea fiind efectuat de mama reclamantei, în anul 1991, prin cererea nr. 2432 din 19 martie 1991.
Ulterior, recurenta a depus mai multe cereri autorităţilor locale, ultima fiind înregistrată sub nr. 27612 din 19 septembrie 2005, la care a primit ca răspuns adresa nr. 27612 din 7 decembrie 2005 prin care i se comunică că cererea nu poate fi soluţionată deoarece solicitarea de restituire a fost formulată după expirarea termenului legal.
Recurenta susţine că, date fiind demersurile anterior efectuate, nu se poate considera ca fiind tardiv formulată cererea soluţionată prin adresa contestată.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 22 din Legea 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi prin OUG nr. 145/2001, expirând la data de 14 februarie 2002.
Nerespectarea acestui termen atrage, potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
În cauză, reclamanta nu a dovedit că a formulat, în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, o notificare prin care să declanşeze procedura reglementată de acest act normativ pentru restituirea imobilelor ce au aparţinut autorilor săi.
Demersurile efectuate anterior intrării în vigoare a Legii 10/2001 nu pot fi asimilate unei notificări formulate în temeiul acestei legii, iar cererea cu nr. 27612 este înregistrată la data de 19 septembrie 2005, după împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 22 din Legea 10/2001.
Pe de altă parte, Legea 247/2005 nu a dispus o prelungire a termenului legal menţionat.
Art. III din Legea 247/2005 prevede că „persoanele fizice şi persoanele pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferenţele de suprafaţă ce pot fi restituite conform prezentei legi în termen de 60 de zile de la intrarea acesteia în vigoare."
Însă art. III face parte din Titlul VI al Legii 247/2005, titlu care vizează „modificarea şi completarea Legii 1/2001 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitat potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997", iar în lipsa unei prevederi contrare exprese, aceste dispoziţii vizând reconstituirea dreptului de proprietate în cazul unor anumite categorii de imobile nu pot fi extinse prin analogie şi în ceea ce priveşte imobilele supuse reglementărilor cuprinse în Legea 10/2001.
În consecinţă, apreciind pentru considerentele expuse ca fiind legală Decizia pronunţată de instanţa de apel, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.
Înalta Curte reţine totodată că, deşi prin motivele de recurs sunt indicate şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., niciuna din criticile formulate nu poate fi circumscrisă acestui caz de modificare a deciziei recurate, astfel încât controlul judiciar de nelegalitate nu va fi exercitat din perspectiva acestui motiv de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P.O. împotriva deciziei nr. 79 C din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 615/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 613/2011. Civil → |
|---|
