ICCJ. Decizia nr. 616/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 616/2011
Dosar nr. 7299/2009
Şedinţa publică din 28 septembrie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
I. Judecata în primă instanţă
Prin cererea înregistrată la 7 septembrie 2006, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.A.M.T. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii SC A.O. SA - aflată în faliment, prin lichidatori judiciari desemnaţi în cauză şi Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti – A.D.S. să i se restituie în natură imobilele, construcţii şi terenuri aferente acestora, situate în zona administrativă a comunei Mărculeşti, judeţul Ialomiţa.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la despăgubiri pentru bunurile ce nu se pot restitui în natură, ca urmare a demolării sau înstrăinării, precum şi la obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare pârâta SC A.O. SA a invocat excepţiile privitoare la: inadmisibilitatea cererii; lipsa calităţii procesuale active a reclamantei; lipsa calităţii sale procesuale pasive. Pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 21 decembrie 2006, instanţa a examinat în parte excepţiile invocate, respingându-le pe cele privitoare la inadmisibilitatea cererii şi la lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, reţinând că aceasta, pe de o parte a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile a notificării prevăzută de art. 25 din Legea nr.10/2001, iar pe de altă parte şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul prevăzut de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind moştenitoarea legală a lui N.N.S.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A.O. SA, aflată în faliment, invocată de aceasta în contextul nelegalităţii restituirii în natură a imobilelor, în raport de incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, a fost unită cu fondul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ., pentru că soluţionarea acesteia necesita administrarea de probe pe fondul cauzei cu privire la procesul de privatizare a pârâtei.
Pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, introdusă în cauză la termenul din 26 octombrie 2006, ca autoritate implicată în procesul de privatizare a solicitat respingerea cererii invocând în principal lipsa calităţii procesuale pasive, ca urmare a atribuţiilor ce i-au revenit pe linia privatizării fostelor IAS-uri.
Prin încheierea din 24 mai 2007, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, reţinând că aceasta a fost introdusă în cauză în calitate de autoritate implicată în privatizarea deţinătoarei imobilelor revendicate şi, în principal, în soluţionarea capătului de cerere privind despăgubirile prin echivalent pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 1075/F din 6 decembrie 2007 Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, a respins excepţiile invocate de pârâta SC A.O. SA - societate în faliment, reprezentată prin lichidatori judiciari SC M.S. R.V.A. SA Bucureşti, cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC A.O. SA, precum şi la inadmisibilitatea cererii formulată de reclamantă.
A admis cererea formulată de reclamanta S.A.M.T. în contradictoriu cu pârâta SC A.O. SA.
A dispus restituirea în natură către reclamantă, în calitate de moştenitoare legală a defunctului S.N., decedat la 6 august 1948, a următoarelor imobile, evidenţiate în raportul de expertiză întocmit de expertul C.V., raport care face parte din prezenta sentinţă:
- activ nr. 29, reprezentând ferma nr. 5 (actual ferma 10 evidenţiată la numărul cadastral 734 - anexa 1 la raportul de expertiză compus din corpurile C1 foste birouri, C2 şi C3 - magazii şi teren aferent în suprafaţă de 26.809,15 mp, situate în comuna Mărculeşti;
- activ nr. 21 în parte reprezentând ferma 5 (actual ferma 10) evidenţiată la numărul cadastral 727 - anexa 7 la raportul de expertiză compus din corpurile C4 - solă de altoit şi C5 - seră butaşi şi terenul aferent acestora din suprafaţa totală de 9.507,06 mp, situate în comuna Mărculeşti;
- activ nr. 18 - ferma 6 (actual ferma 13), evidenţiat la numărul cadastral 732, anexa nr.10 la raportul de expertiză compus din corpurile C5 magazie, fost atelier, C12, C13, C15, C25 - locuinţe de serviciu şi teren aferent acestora în suprafaţă de 21.930 mp, situate în comuna Mărculeşti;
- activ nr. 20 - ferma 4 (actual ferma 11), evidenţiată la numărul cadastral 733, anexa 13 la raportul de expertiză compus din corpurile C-i - bloc locuinţe (piua + boiangerie), C2 - castel apă + bazin, C3 - sediu locuinţe (ţesătorie), C18 - atelier mecanic (fabrică de cărămidă) în suprafaţă de 5.389 mp, situate în com. Mărculeşti;
- activ nr. 28 evidenţiat la număr cadastral 724, anexa 16 la raportul de expertiză compus din corp de grajd (fostă crescătorie de porci) şi teren aferent în suprafaţă de 3.038,89 mp.
A obligat pe pârâta SC A.O. SA să emită decizie cu privire la restituirea în natură a imobilelor identificate mai sus.
A constatat că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele preluate abuziv şi pentru care nu s-a putut dispune restituirea în natură, în cotă de 1/1, corespunzător valorii de piaţă stabilită conform art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, după cum urmează:
- suprafaţa de 65.821 mp teren, aferentă fermei 17 la numărul cadastral 721 - anexa 4 la expertiză - activ 19;
- suprafaţa de teren aferentă construcţiilor C1t C2 - magazii şi C3 - wc - din corpul de proprietate C21 - cu suprafaţa totală de 9.507,06 mp, după delimitarea suprafeţei aferente clădirilor C4 şi C5;
- suprafaţa de teren aferentă construcţiilor d, C2, C3, C6, C7, C8, C9, C10, C11, C16, C17, C18, C19, C2o, C21, C22, C23, C24, C27, C28, C29, C30, C31, C33, C34, C35, C36, C37, C38 şi C39 aflate în activul nr. 18 (nr. cadastral 732 - anexa 10 la expertiză - cu suprafaţa totală 21.930 mp după delimitarea suprafeţei aferente corpurilor C5, C12) C13, C15 şi C25, precum şi pentru corpurile C4, C14 şi C26 şi cele şase ateliere demolate din acelaşi activ;
- corpul C4 magazie din activul 29 număr cadastral 734 anexa 1 la expertiză;
- corpul C15 şi C19 demolate din activul 20 număr cadastral 733 anexa 13 la expertiză şi pentru suprafaţa de 22.347,57 mp;
- instalaţia de moară şi generatoare hidroelectrice ce deserveau clădirile C15 şi C19 demolate din activul 20 număr cadastral 733, anexa 13 la expertiză.
A obligat pe pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti să emită decizie în sensul celor constatate cu privire la despăgubiri.
A respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Consiliul Local Mărculeşti.
A obligat pe cele două pârâte în solidar către reclamantă la plata sumei de 2.000 lei reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Analizând cu prioritate cele două excepţii invocate de pârâta SC A.O. SA - aflată în faliment, tribunalul le-a considerat ca fiind neîntemeiate.
Cu privire la inadmisibilitatea cererii în raport de lipsa răspunsului la notificare formulată, instanţa a reţinut că potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, persoana îndreptăţită va notifica persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilelor.
Art. 25 din aceeaşi lege prevede că în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie motivată asupra cererii.
Este adevărat că din conţinutul acestor texte de lege rezultă că ceea ce se contestă este Decizia emisă de conducătorul unităţii deţinătoare.
S-a stabilit însă, în practica judiciară în materie, că lipsa răspunsului la notificare, echivalează cu o respingere a acesteia, acest fapt dându-i dreptul persoanei îndreptăţite, să se adreseze instanţei.
În speţă, pârâta SC A.O. SA, în cadrul dosarului de faliment nr. 481/JS/2004, a respins notificarea de restituire în natură a terenurilor aparţinând autorului contestatoarei.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa a reţinut că pârâta a motivat-o pe considerentul că situaţia reclamantei intra sub incidenţa art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 aşa cum a fost modificată şi republicată, în sensul că aceasta nu ar fi îndreptăţită decât la restituirea prin echivalent şi că notificarea ar fi trebuit adresată instituţiei publice care a efectuat privatizarea, în speţă Ministerul Agriculturii prin pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti.
Din conţinutul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri, iar potrivit alin. (3), măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituţia publică implicată în privatizare.
Pentru a verifica incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (3) din lege, tribunalul a apreciat că este necesar a se înfăţişa situaţia imobilelor care au aparţinut autorului reclamantei, aşa cum rezultă din dosarul cauzei, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, dată în raport de care se stabileşte modalitatea de restituire din care decurge şi titularul obligaţiei dedusă judecăţii, respectiv calitatea procesuală pasivă.
Astfel, din întâmpinarea depusă de Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti şi actele de privatizare întocmite de aceasta, respectiv contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 19 decembrie 2001, tribunalul a reţinut că până la această dată, patrimoniul SC A.O. SA a fost în patrimoniul pârâtei Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, care prin contractul nr. 45 din 19 decembrie 2001 l-a vândut către SC R.C .SA Călăraşi.
Faţă de data de 14 februarie 2001, data publicării în Monitorul Oficial a legii, care devine şi data de intrare în vigoare, instanţa a apreciat că situaţia reclamantei se circumscrie dispoziţiilor art. 21, Agenţia Domeniilor Statului fiind înfiinţată în bata Legii nr. 268/2001 ca instituţie de interes public cu personalitate juridică, cu caracter financiar şi comercial, în subordinea Ministerului Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale cu atribuţii de gestionare şi exploatare eficientă a patrimoniului de stat, al cărui proprietar mandatat este.
Este evident că la data apariţiei Legii nr. 10/2001 Statul prin Agenţia Domeniilor Statului era proprietarul bunurilor solicitate la restituire, astfel că modalitatea de restituire se stabileşte în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (1) din lege, iar nu în baza art. 29 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ.
Pentru aceste considerente, modalitatea de restituire este în natură pentru imobilele care au fost preluate abuziv şi există fizic la data notificării.
În plus, din întregul material probatoriu administrat în cauză, instanţa a reţinut în primul rând caracterul atipic al cauzei, în sensul că începând cu anul 1991, în mod constant reclamanta a formulat, sub diferite temeiuri, cereri de restituire a imobilelor care au aparţinut autorului său, situaţia deţinătorului schimbându-se în timp, prin privatizare, iar în prezent deţinătorul fiind reprezentat prin lichidator, ca urmare a deschiderii procedurii de insolvenţă prevăzută de Legea nr. 85/2006.
Este cert că prin intrarea în faliment scopul privatizării nu mai este atins, interesul în cauză fiind reprezentat de creditori care prin lichidator au interes de valorificare în condiţii avantajoase a patrimoniului.
În consecinţă, tribunalul a respins ca nefondată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC A.O. SA.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamanta, prin notificarea adresată SC A.O. SA la 1 octombrie 2000 a solicitat restituirea în natură a imobilelor construcţii şi terenuri aferente acestora, situate în zona administrativă a comunei Mărculeşti şi aflate în posesia pârâtei.
Imobilele a căror restituire se solicită în natură, aşa cum rezultă din certificatul nr. 87623 din 11 aprilie 2000 şi a tabelului proprietăţilor agricole - comuna Mărculeşti, eliberate de Arhivele Naţionale, au aparţinut lui S.N., decedat la 6 august 1948 şi au fost expropriate începând cu anul 1945 şi până în anul 1949.
Potrivit certificatului de moştenitor nr.92 din 9 mai 2000, reclamanta S.A.M.T. este moştenitoarea legală a defunctei S.A. decedată la 31 martie 2000, care la rândul său, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 347/967 din 28 iulie 1967 este moştenitoarea legală a proprietarului S.N.
De altfel, este de observat, din conţinutul actelor de expropriere care constituie dovadă a proprietăţii, că acesta se referă atât la proprietarul N.N.S. cât şi la moştenitoarea acestuia, exproprierile fiind făcute în timp, în perioada 1945 - 1948 şi după decesul autorului.
În aceste condiţii, în raport de dispoziţiile art. 3 lit. a) raportat la art. 4 din Legea nr. 10/2001, republicată, tribunalul a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei la măsurile reparatorii constând în restituirea în natură sau în echivalent.
Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 119/1948 privind naţionalizarea, instanţa a reţinut că imobilele au aparţinut autorului reclamantei, au fost preluate cu titlu valabil, însă fiind o preluare abuzivă în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată, reclamanta este îndreptăţită la restituirea în natură, în condiţiile legii pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat şi care există şi în prezent. Pentru cele care au fost demolate, pe teren în prezent existând construcţii edificate de pârâtă, urmează ca în condiţiile art. 4 alin. (2) din lege să se stabilească măsuri reparatorii.
Pentru a clarifica situaţia construcţiilor care au fost proprietatea autorului reclamantei, la cererea părţilor, instanţa a dispus întocmirea unui raport de expertiză tehnică imobiliară care să le identifice pe acestea, cât şi pe cele edificate după preluare de către pârâta SC A.O. SA, dar şi imobilele care nu mai există fizic, faţă de actele de expropriere depuse în cauză.
Din raportul de expertiză, asupra cărora părţile nu au formulat obiecţiuni, tribunalul a reţinut punctual cu privire la fiecare obiectiv solicitat, situaţia activelor 18, 19, 20, 21, 28, 29 cu numerele cadastrale din Cartea funciară întocmită de Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Ialomiţa, dispunând restituirea în natură în forma propusă de expert.
După întocmirea raportului de expertiză, reclamanta a manifestat disponibilitate, modificându-şi cererea în condiţiile noi apărute, fără însă ca părţile să ajungă la o înţelegere cu privire la soluţionarea pe cale amiabilă a cauzei.
Cu privire la acest aspect, instanţa a reţinut încă o dată, caracterul atipic al situaţiei pârâtei SC A.O. SA care fiind reprezentată de lichidator, în exercitarea atribuţiunilor prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006 şi art. 11 alin. (2) teza 2 din aceeaşi lege.
Cât priveşte bunurile a căror restituire în natură nu mai este posibilă, datorită demolării, cât şi pentru suprafeţele de teren aparţinând reclamantei, pe care pârâta a edificat construcţii şi pentru care şi-a exprimat acordul cu privire la măsuri reparatorii în echivalent, tribunalul în considerarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent care pot fi atât prin compensare cu alte bunuri sau servicii, cât şi prin despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale.
În ce priveşte întinderea despăgubirilor, acestea se vor stabili conform valorii de piaţă a imobilelor potrivit art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Cum măsurile reparatorii se propun de autoritatea care a efectuat privatizarea, în speţă pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, în temeiul art. 26 din lege, obligă pe această pârâtă să emită decizie în sensul celor constatate.
Cât priveşte cererea formulată de reclamantă faţă de pârâta Consiliul Local Mărculeşti, tribunalul a reţinut că aceasta a fost menţinută în cauză pentru opozabilitate, urmare a faptului că imobilele a căror restituire s-a solicitat sunt situate pe teritoriul acesteia, fără însă a-i naşte obligaţii, decurgând din hotărâre.
Judecata în apel
Prin Decizia nr. 355 A din 7 iunie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelurile declarate de pârâte împotriva sentinţei ca nefondate şi a obligat-o pe pârâta Agenţia Domeniilor Statului la plata către intimata-reclamantă a sumei de 251,70 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de expertiză.
Pentru a decide astfel curtea de apel a reţinut următoarele:
La fila 48 din dosarul de fond a fost depusă notificarea transmisă Prefecturii Judeţului Ialomiţa prin intermediul executorului judecătoresc la 14 septembrie 2001.
Conform art. 21 din Legea nr. 10/2001 notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1) al textului de lege mai sus menţionat, chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.
Or, intimata a făcut dovada că în termenul legal prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată a notificat Prefectura Judeţului Ialomiţa, arătând că solicită restituirea în natură a construcţiilor de orice fel, precum şi inventarul agricol al Fermei Mărculeşti.
Cum dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 arată expres că şi o notificare adresată altei unităţi decât unitatea deţinătoare face dovada respectării termenului prevăzut imperativ, apărările apelantelor în sensul că nu există notificare, sunt contrazise de materialul probator administrat în faţa instanţelor.
Cu privire la împrejurarea că terenul în litigiu se află în extravilanul localităţii şi nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, curtea de apel a constatat că în faţa primei instanţe a fost administrată proba cu expertiză şi că ambele apelante aveau posibilitatea să propună obiective pentru expert în condiţiile art. 201 C. proc. civ. pentru a lămuri acest aspect.
Or, expertiza a fost depusă la terenul din 30 august 2007, iar dosarul s-a soluţionat la 6 decembrie 2007, fără ca cele două apelante să conteste concluziile expertului sau să formuleze obiecţiuni la concluziile acestuia
Prin obiectivele fixate de instanţă, expertul a lămurit identificarea în plan şi teren a imobilelor construcţii şi a terenului aferent acestora ce au aparţinut autorului reclamantei, identificarea în plan şi teren a imobilelor construcţii ridicate de stat, ulterior preluării, şi identificarea clădirilor care au fost demolate de stat după preluare.
În mod corect, instanţa fondului a reţinut că imobilele a căror restituire se solicită în natură, au aparţinut autorului reclamantei S.N. şi au fost expropriate începând cu anul 1945 şi până în anul 1949.
Intimata este unica moştenitoare a defunctei S.C. care a decedat la 31 martie 2000 şi care, la rândul său, este moştenitoarea legală a lui S.N., aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 347 din 28 iulie 1967.
Aşa fiind, tribunalul a făcut o corectă aplicare a art. 3 lit. a) coroborat cu art. 4 din Legea nr. 10/2001 republicată, reţinând în mod corect calitatea de persoană îndreptăţită a intimatei la măsurile reparatorii de restituire în natură sau în echivalent pentru bunurile asupra cărora instanţa a făcut aplicarea art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001.
Bunurile ce au fost restituite în natură, au fost expertizate, respectiv activele cu numerele 18, 20, 21, 28, 29.
Cu privire la bunurile a căror restituire în natură nu mai este posibilă datorită demolării şi la suprafeţele de teren aparţinând reclamantei, pe care pârâta a edificat construcţii şi pentru care şi-a exprimat acordul cu privire la măsuri reparatorii prin echivalent, în mod corect s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 şi a fost obligată apelanta Agenţia Domeniilor Statului să emită decizie în sensul achitării către intimată de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii, respectiv despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale, respectiv art. 1 alin. (21) din legea specială.
Judecata în recurs
Prin Decizia civilă nr. 5098 din 30 aprilie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a constatat nul recursul declarat de pârâta SC A.O. SA prin lichidatori judiciari, s-a admis recursul declarat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului şi s-a casat Decizia civilă nr. 397/A din 26 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Pentru a admite recursul pârâtei Agenţia Domeniilor Statului, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel nu a lămurit susţinerea greşitei aplicări a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, faţă de faptul că imobilele s-ar fi situat în extravilan, la data preluării în patrimoniul statului, respectiv la data notificării efectuate în baza Legii nr. 10/2001, potrivit art. 129 alin. (5) şi art. 298 C. proc. civ.
Or, numai după lămurirea acestui aspect, se va putea stabili aplicabilitatea, respectiv inaplicabilitatea prevederilor Legii nr. 10/2001 în cauză, respectiv locul situării imobilelor în intravilan sau extravilan, pentru determinarea actului normativ sub incidenţa căruia intră regimul juridic al bunurilor a căror restituire se solicită, faţă de care se impune administrarea de probe noi, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
II. Judecata în apel
Rejudecând cauza, prin Decizia civilă nr. 355 din 7 iunie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva sentinţei de pârâtele SC A.O. SA prin lichidator judiciar şi Agenţia Domeniilor Statului – A.D.S.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
1. În ce priveşte apelul pârâtei SC A.O. SA, în mod legal şi temeinic prima instanţă a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, ca şi excepţia privind lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâtei SC A.O. SA, întrucât incidenţa în cauză a prevederilor art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 republicată este dată de situaţia juridică a imobilelor revendicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 - 14 februarie 2001, iar nu ulterioară acestui moment, în raport de această dată stabilindu-se şi modalitatea de restituire şi titularul obligaţiei deduse judecăţii. În speţă, calitate procesuală pasivă avea, la data de 14 februarie 2001, pârâta SC A.O. SA, aceasta având în patrimoniul său imobilele în litigiu, fiind fără relevanţă pe acest aspect, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 45 din 19 decembrie 2001 prin care reprezentatul Statului - Agenţia Domeniilor Statului a vândut acţiunile deţinute de stat în proporţie de aproximativ de 83% către SC R.C .SA Călăraşi.
Pe cale de consecinţă, aplicabile speţei devin dimpotrivă, prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cu privire la bunurile identificate ce pot face obiectul restituirii în natură, pentru restul bunurilor fiind incidente prevederile art. 29 din lege care dă dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, legitimare procesuală pasivă, având pe acest aspect instituţia implicată în privatizare, Agenţia Domeniilor Statului.
Invocarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 1639 nu absolvă unitatea deţinătoare de obligaţia ce decurge din lege, de a restitui bunurile revendicare şi identificate în patrimoniul apelantei la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Distinct de cele reţinute la prima instanţă, curtea constată că pentru bunurile deţinute în patrimoniu de SC A.O. SA, această societate este unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001 şi nu Agenţia Domeniilor Statului care este doar instituţia implicată în privatizare - ca reprezentant al Statului Român, acesta din urmă fiind deţinătorul, nu al bunurilor din patrimoniul societăţii sus-menţionate, ci al expresiei lor valorice în capitalul social - acţiuni într-un anumit procent - 83,0082% din capitatul social.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 268/2001, în sarcina Agenţiei Domeniilor Statului s-au instituit atribuţiuni de gestionare şi exploatare a bunurilor (terenuri agricole) din domeniul statului şi respectiv de privatizare a societăţilor comerciale deţinătoare a unor astfel de bunuri.
Imobilele a căror restituire se solicită în natură, cunoscute ca „Ferma M." au aparţinut autorului N.N.S., fiind supuse exproprierii începând cu anul 1945 până în anul 1949, intrând astfel şi sub incidenţa Legii naţionalizării nr. 119/1948 - aspect ce atrage calificarea preluării de către stat a bunurilor ca fiind una abuzivă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Reclamanta este moştenitoarea legală a defunctei S.C., care a decedat la data de 31 martie 2000, la rândul său, moştenitoare legală a defunctului N.N.S. conform certificatului de moştenitor nr. 347 din 28 iulie 1967.
Susţinerea că reclamanta nu a adresat nicio notificare Agenţiei Domeniilor Statului, care avea în competenţă soluţionarea pretenţiilor reclamantei, nu este fondată, avându-se în vedere notificarea depusă la Prefectura Judeţului Ialomiţa prin executorul judecătoresc la data de 17 septembrie 2001; potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricărei autorităţi, persoane fizice sau juridice, chiar adresată altei unităţi decât aceea care deţine imobilul.
În plus, în cauză s-au administrat dovezi în sensul că revendicarea bunurilor de către reclamantă şi autoarea sa a fost efectuată în mod constant, prin cereri repetate adresate autorităţilor locale, începând cu anul 1991, situaţia deţinătorului schimbându-se în tot acest timp, inclusiv prin privatizare şi deschiderea de insolvenţă conform Legii nr. 85/2006 a SC A.O. SA.
Bunurile restituite în natură au fost identificate prin expertiză tehnică efectuată în cauză, părţile neformulând obiecţiuni la constatările şi concluziile raportului de expertiză efectuată la fond şi depus la dosar, care a identificat bunurile ce pot fi restituite în natură şi a evaluat, bunurile care nu se mai regăsesc în natură (construcţii demolate), ori pe care s-au edificat noi construcţii (pe terenuri) şi pentru care s-a exprimat acordul de a fi primite despăgubiri, în condiţiile legii speciale.
Critica privind obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată nu poate fi primită, întrucât această parte a căzut în pretenţii în cauza dedusă judecăţii, instanţa de fond făcând o aplicare corespunzătoare a prevederilor art. 274 C. proc. civ.
2.Curtea a constatat că nici apelul formulat de Ministerul Agriculturii - Agenţia Domeniilor Statului nu este fondat.
Susţinerea că notificarea nu a fost trimisă prin executorul judecătoresc în termenul de şase luni prevăzut de lege, cu încălcarea art. 22 din Legea nr. 10/2001, întrucât notificarea apare înregistrată la data de 21 septembrie 2001, nu poate fi primită. Cererea de restituire s-a formulat pentru imobilele în cauză încă din anul 2000, dar şi prin cereri repetate, încă din anul 1991, astfel că reclamanta nu poate fi sancţionată cu decăderea din termenul de notificare prevăzut în textul sus-menţionat, pretenţiile fiind deja de actualitate la momentul intrării în vigoare a Legii speciale nr. 10/2001, reconfirmate printr-o notificare în forma cerută de lege, înregistrată sub nr. 280 din 20 septembrie 2001 prin Biroul Executorului Judecătoresc „N.I." Slobozia către SC A.O. SA, care nu a soluţionat notificarea cu prioritate, ci dimpotrivă, a participat activ, în sensul privatizării sale, contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 45 semnându-se ulterior notificării sus-menţionate, la data de 19 decembrie 2001 prin chiar pârâta A.D.S., fiind vândute acţiunile statului din capitatul social, în procent de 83,0082%, către SC R.C. SA Călăraşi.
În ce priveşte aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 10/2001, curtea, analizând expertiza tehnică efectuată în apel şi suplimentul la aceasta, a constatat că în art. 8 şi art. 23 din Legea reformei agrare şi în Hotărârea nr. 178 din 18 iunie 1974 a Comisiei pentru îndrumarea privind aplicarea reformei agrare în judeţul Ialomiţa, nu se utilizau noţiunile de intravilan - extravilan, iar din planurile de urbanism general de la nivelul anilor 1990 şi 2000, imobile construcţii şi teren ce au făcut obiectul raportului de expertiză în cauză sunt individualizate în trupuri distincte şi considerate ca părţi integrante ale intravilanului localităţi Cosâmbeşti, cu toate că o parte sunt situate în afara localităţii, iar planurile de delimitare a vecinătăţilor localităţilor Mărculeşti şi Cosâmbeşti certifică faptul că respectivele construcţii şi terenuri sunt părţi componente ale intravilanului localităţilor (vatra localităţilor) sus-menţionate, comuna Mărculeşti fiind înfiinţată în anul 2005.
Şi pentru activele ce au făcut obiectul restituirii în natură în primă instanţă s-a identificat amplasamentul imobilelor, în intravilanul (vatra) localităţilor Cosâmbeşti şi respectiv Mărculeşti, atât la data preluării, cât şi la data notificării.
Abia în anul 2006, cu ocazia întocmirii documentaţiei cadastrale şi a planului de delimitare a vecinătăţilor localităţilor Mărculeşti şi Cosâmbeşti, se precizează amplasamentul parţial al terenului în categoria extravilan (curţi - construcţii) pentru activele 29, 21 şi 20.
În raport de concluziile expertizei tehnice, curtea de apel constată că nu sunt incidente prevederile de excepţie prevăzute de art. 8 teza I din Legea nr. 10/2001, în sensul exceptării de la aplicarea acestei legi speciale privind acordarea de măsuri reparatorii în natură, respectiv în echivalent a imobilelor notificate de reclamantă.
Judecata în recurs
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Agenţia Domeniilor Publice, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta susţine următoarele:
1. După ce prezintă istoricul procesului, în special judecata în faţa primei instanţe, recurenta arată că, în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale sale pasive s-a ignorat probatoriul administrat în cauză, respectiv dosarul de prezentare al SC A.O. SA - Secţiunea Cap 1.2 - Date privind situaţia patrimonială - art. 1.2.1, poziţiile 33-38, privind Ferma Mărculeşti - ce face obiectul prezentei cauze - din care rezultă că anterior privatizării aceasta era proprietatea societăţii privatizate, iar nu a recurentei.
Contractul de vânzare-cumpărare acţiuni a avut ca obiect acţiunile deţinute de stat la SC A.O. SA, iar nu bunuri imobile, adică active.
În Legea nr. 10/2001, în redactarea pe care aceasta o avea înainte de modificările aduse de Legea nr. 247/2005, în cadrul capitolului III intitulat Proceduri de restituire sunt enumerate situaţiile în care imobilul se poate afla şi rezolvările corespunzătoare la notificarea făcută în revendicarea acestuia. Astfel, art. 20 indică prima situaţie prevăzută de lege, aceea în care imobilele revendicate sunt deţinute la data intrării în vigoare a legii, de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială.
În acest caz persoana îndreptăţită va notifica unitatea deţinătoare [art. 21 alin. (1)]. Legea prevede soluţiile posibile conform reglementărilor impuse de art. 23 - 26, pentru această primă categorie de imobile.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent ii posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în situaţia în care se află la lata depunerii cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 precizează în art. 9.1 că „sintagma indiferent în posesia cui se află în prezent are semnificaţia, pe de o parte, că incidenţa legii este stabilită erga omnes, indiferent de calitatea deţinătorului (...) şi, pe de altă parte, are semnificaţia stabilirii momentului în funcţie de care se face calificarea unităţii deţinătoare, respectiv data intrării în vigoare a legii.
În cazul în care, după data intrării în vigoare a legii, un imobil notificat potrivit legii a fost transferat în administrarea unei alte entităţi, acesta din urmă devine entitate deţinătoare investită cu soluţionarea notificării.
Legea nr. 10/2001 nu impune condiţia ca entitatea notificată să deţină bunul în proprietate. Astfel, unitatea deţinătoare a imobilului - indiferent că imobilul se află administrarea sau în proprietatea sa - are calitate procesuală.
Agenţia Domeniilor Statului este o instituţie de interes public cu personalitate juridică, cu caracter financiar şi comercial, în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, ale cărei atribuţii sunt stabilite în mod restrictiv prin prevederile art. 4 din Legea nr. 268/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Atât instanţa de fond cat şi instanţa de apel, în rejudecare, nu au dat eficienta juridică certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar faptul că recurenta nu a formulat în cauza obiective proprii sau obiecţiuni la aportul de expertiză nu înseamnă că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, trebuia ignorat, din el rezultând că imobilul revendicat era proprietatea SC A.O. SA.
Astfel, în mod greşit s-a reţinut în cauza că la data apariţiei Legii nr. 10/2001, Statul, prin Agenţia Domeniilor Statului era proprietarul bunurilor solicitate la restituire, instanţa ignorând şi clauzele contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 45 din 19 decembrie 2001, potrivit cărora vânzarea - cumpărarea a avut ca obiect acţiunile deţinute de stat la SC A.O. SA, jud. Ialomiţa, iar nu bunuri imobile/active.
De asemenea, instanţa de apel, prin Decizia recurată a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile Legii nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevederile art. 32 alin. (1) din actul normativ indicat, potrivit cărora: în situaţia imobilelor - construcţii demolate, notificarea formulata de persoana îndreptăţita se soluţionează potrivit art. 10 sau art. 11 prin dispoziţie motivată a primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei raza s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti.
De asemenea, recurenta nu este nici unitate deţinătoare a imobilelor revendicate de reclamanţi, fiind încălcate şi prevederile de la punctul 21.3 lit. d) din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
În mod greşit reţine instanţa de fond în considerente că recurenta, având calitatea de instituţie implicate în procesul de privatizare, ar fi trebuit sa emită decizie de admitere sau respingere a notificării, contrar faţă de prevederile legale invocate mai sus, competentă să emită decizie motivată privind notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 fiind lichidatorul judiciar.
Practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat clar că, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, obligaţia de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natură, prin decizie sau dispoziţie motivată, o are unitatea deţinătoare a imobilului preluat abuziv şi care a fost învestită prin notificare de către persoana îndreptăţită.
Situaţia de excepţie prevăzută de dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 are în vedere exclusiv societăţile comerciale privatizate anterior adoptării acestui act normativ, în condiţiile în care, în sensul art. 20 alin. (1) şi (2) din lege, dacă statul era acţionar sau asociat majoritar la societatea comercială în patrimoniul căreia era evidenţiat imobilul, la data intrării în vigoare a legii, unitatea deţinătoare obligată să se pronunţe motivat asupra cererii de restituire în natură este acea societate comercială.
Este irelevant faptul reţinut de instanţa de apel, în rejudecare, că societatea a fost privatizată, în măsura în care privatizarea a avut loc la 19 decembrie 2001, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, art. 20 alin. (1) din legea specială de reparaţie având şi semnificaţia indisponibilizării totale a imobilelor are fac obiectul de reglementare al acestei legi.
Instanţa de apel în rejudecare a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată în ceea ce priveşte modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competenţă revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Urmare a modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, recurenta nu mai are competenţa de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci de a emite o decizie cu propunerea acordării de măsuri reparatorii în situaţia îndeplinirii condiţiilor legale şi depunerii actelor doveditoare, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Dispoziţiile legale menţionate sunt exprese şi în ceea ce priveşte modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competenţă revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde şi cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.
Prin art. 1 alin. (1) Titlul VII, Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituire în natură. În acest sens, art. 13 alin. (1) precizează că pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform art. 13 alin. (5), secretariatul acestei comisii se asigură de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Din analiza acestor texte de lege rezultă că Agenţia Domeniilor Statului nu mai are competenţa legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar, în cazul în care ar fi fost învestita cu soluţionarea notificării, de a propune acordarea acestora în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului său şi, în principal, respingerea acţiunii faţă de ea pe cale de excepţie, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, pe fond, ca neîntemeiată.
Intimaţii nu au depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Rejudecând apelul declarat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului şi ţinând seama de indicaţia dată prin Decizia de casare, Curtea de Apel Bucureşti a verificat cu prioritate dacă în cauză sunt sau nu incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în funcţie de categoria imobilelor vizate prin notificare şi care a constituit unul din motivele de apel formulate de această pârâtă.
Sub acest aspect a reţinut ca situaţie de fapt, pe baza probelor administrate atât în primă instanţă cât şi în apel, că atât la data preluării acestor bunuri cât şi la data notificării, imobilele solicitate de reclamantă se aflau în vatra satului Mărculeşti, prin urmare erau intravilane.
În atare situaţie, curtea de apel a stabilit că nu sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, iar cererea de acordare a măsurilor reparatorii este admisibilă în temeiul legii speciale de reparaţie.
Cu privire la această chestiune de drept nu s-a formulat motiv de recurs în cel de-al doilea ciclu procesual.
Un alt motiv de apel formulat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului s-a referit la nerespectarea de către reclamantă a cerinţelor imperative din art. 22 al Legii nr. 10/2001, privitoare la formularea notificării în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii.
Şi acest motiv de apel a fost găsit nefondat faţă de împrejurarea că s-a reţinut, tot ca situaţie de fapt, depunerea notificării în termen de către reclamantă, respectiv la data de 21 septembrie 2001, prin B.E.J. N.I. - Slobozia, precum şi nesoluţionarea în termen a acesteia de către pârâta SC A.O. SA, împrejurare care a deschis accesul la justiţie al reclamantei prin formularea contestaţiei împotriva modului de soluţionare al notificării, atât împotriva unităţii deţinătoare cât şi împotriva entităţii juridice care a participat la privatizarea acesteia.
Nici acest aspect nu a mai formulat obiect de critică în recurs.
În schimb, pârâta Agenţia Domeniilor Statului formulează în recurs critici pe care nu le-a valorificat în apel.
Câtă vreme pârâta a atacat hotărârea primei instanţe numai sub două aspecte – respectiv, cel al incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi cel al nerespectării termenului de notificare - iar instanţa de apel a menţinut situaţia de fapt şi de drept stabilită de tribunal, situaţia pârâtei Agenţia Domeniilor Statului nefiind în niciun fel modificată, aceasta nu poate formula omisso medio, direct în recurs critici nevalorificate împotriva sentinţei.
De asemenea, nu poate solicita instanţei de recurs să efectueze verificări de fapt, deoarece acestea nu sunt compatibile cu structura căii de atac a recursului şi nici cu prevederile art. 304 C. proc. civ.
Aşa fiind, criticile recurentei referitoare la pretinsa reţinere greşită a situaţiei acţionariatului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu pot fi analizate.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată în fond şi reiterată în recurs ca fiind de ordine publică, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
În fapt, motivul pentru care prima instanţă a considerat că pârâta Agenţia Domeniilor Statului are calitate procesuală pasivă a fost acela că ea s-a aflat într-o situaţie specială, în sensul că a deţinut în patrimoniul său, până la data de 19 decembrie 2001, patrimoniul SC A.O. SA şi că, în acelaşi timp, a fost şi instituţia implicată în privatizarea SC A.O. SA.
Această situaţie de fapt nu mai poate fi reapreciată în recurs, după abrogarea art. 304 pct. 11 C. proc. civ.
În drept, nu are relevanţă susţinerea recurentei în sensul că actualmente nu ea este unitatea deţinătoare în fapt a imobilelor notificate, câtă vreme s-a reţinut că la data intrării în vigoare a legii deţinea întregul patrimoniu al SC A.O. SA - inclusiv imobilele notificate - în privatizarea căreia a fost apoi implicată.
În speţă, în raport de situaţia de fapt stabilită, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Domeniilor Statului a fost corect soluţionată.
Critica referitoare la aplicabilitatea art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este formulată pentru prima dată în recurs, ca de altfel şi critica privitoare la nelegalitatea obligării pârâtei Agenţia Domeniilor Statului la plata de despăgubiri, contrar prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
De altfel, această din urmă critică nu are legătură cu Decizia atacată, prin care s-a menţinut sentinţa tribunalului, care a stabilit în sarcina acestei pârâte numai obligaţia de a emite o decizie cu privire la despăgubiri şi nu de a plăti efectiv o sumă de bani cu acest titlu.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine Decizia şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 355 A din 7 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 619/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 615/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
