ICCJ. Decizia nr. 6230/2011. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6230/2011
Dosar nr. 1383/115/2010
Şedinţa publică din 21 septembrie 2011
Asupra recursurilor constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caras - Severin la 31 martie 2010, G.A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit urmare a condamnării tatălui său, defunctul I.M., în perioada 4 octombrie 1950 - 2 octombrie 1953, respectiva condamnare având caracter politic aşa cum rezultă din art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Tribunalul Caraș - Severin, secţia civilă, prin sentinţa nr. 794 din 6 mai 2010 a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Caraș - Severin, pentru despăgubiri morale conform Legii nr. 221/2009. A obligat pe pârât să plătească reclamantei G.A. suma de 250.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că a fost dovedită legitimarea procesuală a reclamantei, în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 şi că din actele dosarului a rezultat că la data de 4 octombrie 1950, tatăl reclamantei, I.M. a fost arestat, apoi condamnat la 3 ani închisoare corecţională, 4.000 lei amendă şi 1 an interdicţie corecţională, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, faptă prevăzută de art. 209 pct. 4 C. pen., art. 304 alin. (1) şi art. 463 C.J.M.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, tribunalul a apreciat că suma solicitată prin acţiune de 500.000 euro este exagerată.
S-a arătat că în aprecierea importanţei prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercusiunile asupra stării generale a sănătăţii, precum şi asupra posibilităţilor de realizare deplină pe plan social, profesional şi familial.
În speţă, s-a considerat de către instanţa de fond, că antecesorul reclamantei şi chiar aceasta personal au fost împiedicaţi să-şi dezvolte, în condiţii corespunzătoare, personalitatea, să evolueze din punct de vedere social şi profesional şi să dobândească în timp un statut corespunzător aşteptărilor lor.
În stabilirea cuantumului, s-a avut în vedere faptul că, pe de o parte, orice arestare sau inculpare pe nedrept produc celor în cauză suferinţe pe plan moral, social şi profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea, onoarea şi, pe de altă parte, în concret, s-a ţinut seama de personalitatea autorului reclamantei.
Prin Decizia nr. 348 din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Caraș - Severin împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pe pârât la plata în favoarea reclamantei G.A. (născută I.) a sumei de 5.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Instanţa de apel a constatat întemeiat apelul declarat de pârât doar în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, reţinând că doctrina şi jurisprudenţa au consacrat criteriile pentru determinarea prejudiciului moral şi au ajuns la concluzia că în cuantificarea acestora, un criteriu fundamental trebuie să-l reprezinte echitatea, criteriu ce decurge din principiul reparării integrale a prejudiciului.
Astfel, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate şi despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă la situaţia unei îmbogăţiri fără just temei.
Şi în termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în acelaşi timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
În speţă, s-a constatat că reclamantei i-au fost acordate de către prima instanţă despăgubiri în cuantum de 250.000 euro, sumă care evident depăşeşte criteriul echităţii.
Au fost avute în vedere, pe de altă parte, modificările aduse Legii nr. 221/2009 prin O.U.G. nr. 62/2010.
Împotriva acestei ultime decizii au declarat recursuri părţile.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., reclamanta G.A. a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului pârâtului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei tribunalului.
A arătat că articolele pe care şi-a fundamentat curtea de apel decizia pronunţată, respectiv art. 1 pct. 1 şi art. 2 din O.U.G. nr. 62/2010 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1354/2010.
Atunci când Curtea Constituţională declară ca fiind neconstituţional un text de lege, acesta îşi încetează efectele în 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
A arătat în continuare că tatăl său a suferit o condamnare politică, nedreaptă, încadrată juridic ca atare în Legea nr. 221/2009 şi că după cum a precizat şi în faţa curţii de apel, acesta nu a beneficiat de drepturile conferite de Decretul - Lege nr. 118/1990, suma stabilită de prima instanţă respectând principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.
Datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă, în bani, a daunelor morale nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt.
În dispoziţiile art. 505 alin. (1) C. proc. pen. se regăsesc criteriile legale care au în vedere durata privării de libertate, consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate, iar prima instanţa, în mod corect şi legal, a apreciat ca echitabilă suma acordată raportat la aceste criterii.
A precizat că în privinţa respectivelor criterii, chiar Înalta Curte a fost constantă în a decide că ele se stabilesc prin apreciere, în raport de consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
În acest context, a considerat că prima instanţă a reţinut, în baza întregului probatoriu administrat, în mod corect şi fundamentat, caracteristicile faţă de care a stabilit suma acordată drept daune morale, având în vedere perioada de 3 ani de privare efectivă de libertate a tatălui său, suferinţa psihică generată de locul unde a executat acesta pedeapsa şi luând totodată în considerare împrejurarea că în comunitatea din care autorul său făcea parte i-a fost afectată reputaţia, i-a fost ştirbită onoarea, demnitatea, i s-a îngrădit libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege, fiind lipsit de posibilitatea de a-şi continua activitatea anterioară şi de a obţine venituri corespunzătoare pentru a-şi creşte copiii (reclamanta având doar trei ani).
A considerat astfel că nu se poate susţine că prin acordarea daunelor morale s-ar produce o îmbogăţire fără just temei, precizând, de asemenea, că în înţelesul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului beneficiază de o speranţă legitimă la despăgubiri echitabile, conform jurisprudenţei.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Caraș - Severin a solicitat, prin motivele de recurs, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, iar pe fond, respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
A arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care sentinţa penală prin care tatăl reclamantei a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie corecţională a rămas definitivă, reclamanta nefăcând dovada că respectiva hotărâre a fost desfiinţată, anulată sau casată ca urmare a exercitării vreunei căi extraordinare de atac şi a invocat în susţinere dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009.
A apreciat că suma acordată de instanţa de apel este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, având în vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogăţire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciaţi.
Pentru a putea fi cuantificat prejudiciul moral este nevoie de un criteriu de referinţă faţă de care un judecător să poată aprecia mărimea daunelor morale pe care le poate acorda reclamantei, cu respectarea principiului proporţionaHtăţii daunei cu despăgubirea acordată, ţinându-se seama şi de criteriul echităţii.
A considerat astfel că raportat la împrejurările speţei, o statuare în echitate, care să asigure o reparaţie morală şi nu una având scop patrimonial impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor solicitate.
Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
În ceea ce priveşte critica recurentului - pârât privitoare la faptul că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 221/2009, în raport de prevederile art. 5 alin. (4) din acest act normativ, întrucât sentinţa penală prin care autorul său a fost condamnat a rămas definitivă şi executorie, nefăcându-se dovada desfiinţării, anulării sau casării acesteia urmare exercitării unei căi extraordinare de atac, nu poate fi primită.
Astfel, dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 stipulează că legea se aplică şi persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, potrivit O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 şi 4, precum şi persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătoreşti pentru săvârşirea de infracţiuni la care face referire prezenta lege şi care au obţinut desfiinţarea, anularea sau casarea hotărârilor de condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiţia să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. b) sau c).
Este evident, în înţelesul textului de lege menţionat, că nu se exclud de la beneficiul legii, persoanele cărora nu li s-au desfiinţat, anulat sau casat sentinţele penale de condamnare, cum eronat susţine recurentul - pârât, prevederea legală instituind, din contră, posibilitatea aplicării actului normativ şi categoriilor de persoane enumerate, alături de cele prevăzute la alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 221/2009, care circumstanţiază sfera de aplicare.
Referitor la criticile formulate vizând cuantumul daunelor morale, se vor analiza împreună din ambele recursuri.
Astfel, situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare prin interpretarea probelor administrate şi care, faţă de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., nu mai pot fi reapreciate în faza de judecată a recursului, a relevat faptul că tatăl reclamantei, I.M. a fost condamnat, prin sentinţa nr. 688/1951 a Tribunalului Militar Timişoara, la 3 ani închisoare corecţională, 4.000 lei amendă şi la 1 an interdicţie corecţională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prevăzut şi pedepsit de art. 209 pct. 4 C. pen. din 1936.
Se constată că în aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie ţinut seama că în operaţiunea jurisdicţională de cuantificare a unor asemenea despăgubiri nu se poate realiza o reparare integrală a prejudiciului produs, dată fiind natura valorilor lezate prin săvârşirea faptei.
Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale.
Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate şi păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate.
Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât viaţa, sănătatea, onoarea nu pot fi evaluate bănesc, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului şi caracterul patrimonial al despăgubirii.
Faptul că reparaţia trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar şi că ea nu se poate constitui în temei al îmbogăţirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, aşa cum s-a menţionat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv şi moral.
Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa are posibilitatea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor şi să stabilească, dacă şi în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.
În raport de acestea, de perioada condamnării, de suferinţele fizice şi psihice încercate, ţinând seama şi de consecinţele produse ulterior, pe plan social şi profesional, Înalta Curte constată că daunele morale acordate în apel respectă funcţia compensatorie morală ce trebuie dată unor astfel de despăgubiri.
Este adevărat că dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2010, prin care a fost modificat art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituţionale, critică ce se constituie ca motiv de recurs al reclamantei, însă cuantumul daunelor morale, stabilit de instanţa de apel, corespunde pe deplin criteriilor la care s-a făcut referire prin considerente.
Se constată totodată că instanţa de apel a stabilit cuantumul daunelor morale în considerarea tuturor acestor criterii şi nu numai prin raportare la prevederile O.U.G. nr. 62/2010.
De asemenea, se reţine că la data pronunţării deciziei de către instanţa de apel, prevederile O.U.G. nr. 62/2010 nu fuseseră declarate neconstituţionale.
Acelaşi principiu, al statuării în echitate în legătură cu daunele morale pretinse pentru încălcarea unor drepturi fundamentale protejate de Convenţie se desprinde şi din jurisprudenţa instanţei de contencios european.
Pentru aceste considerente, statuând în echitate şi respectând principiul justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate, între interesul particular şi cel general, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta G.A şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Caraș - Severin împotriva Deciziei nr. 348 din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6081/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7273/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
