ICCJ. Decizia nr. 6376/2011. Civil

Decizii civile ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr.6376/2011

Dosar nr. 8210/62/2009

Şedinţa publică din 23 septembrie 2011

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la rolul Judecătoriei Braşov, reclamantul S.I. a solicitat anularea deciziei nr. 288 din 27 aprilie 2007 emisă de pârâta SC P. SA, în baza Hotărârii A.G.A. din 09 martie 2007, urmare analizării notificării nr. 18 din16 ianuarie 2002.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că pârâta a încălcat puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 300/ R dată în Dosarul nr. 4021/62/2007 al Curţii de Apel Braşov, prin care, pe cale de ordonanţă preşedinţială, s-a suspendat executarea Hotărârii A.G.A. din 09 martie 2007, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare, ce formează obiectul Dosarului nr. 4011/62/2007, devenit 7961/105/2007, aflată pe rolul I.C.C.J., Decizia de restituire atacată fiind emisă înainte ca instanţa să se pronunţe irevocabil asupra cererii de ordonanţă preşedinţială.

Prin sentinţa civilă nr. 7128 din 24 iunie 2009, Judecătoria Braşov şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, care, prin încheierea din 14 octombrie 2009, a înaintat Dosarul Secţiei civile, fiind înregistrat sub nr. 7306/62/2009.

Prin sentinţa civilă nr. 130/ S din 19 aprilie 2010, Tribunalul Braşov, secţia civilă, a admis excepţia puterii lucrului judecat invocată din oficiu, a respins acţiunea civilă precizată, formulată de reclamantul S.I. în contradictoriu cu pârâţii B.I. şi SC P. SA, a obligat reclamantul să plătească pârâtului B.I. suma de 5.000 lei, cheltuieli de judecată.

Prima instanţă a reţinut că la termenul de judecată din 12 aprilie 2010, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia puterii lucrului judecat, pe care a admis-o, în considerarea următoarelor considerente:

Obiect al cererii de chemare în judecată îl constituie contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 288 din 27 aprilie 2007 emisă de pârâta SC P. SA, decizie atacată şi în Dosar nr. 4569/62/2007 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Braşov, prin care s-a admis în parte contestaţia şi a fost anulată Decizia cu privire la art. 2.

Această sentinţă a devenit definitivă prin Decizia civilă nr. 22/ AP din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, prin care au fost respinse apelurile promovate de SC P. SA, S.I., SC T.P. SRL şi a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 831 din 11 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin respingerea recursurilor declarate de intervenienţii SC T.P. SRL şi S.I.

În acest ciclu procesual au fost analizate cu putere de lucru judecat toate criticile pe care reclamantul le aduce în cauza de faţă, atât cu privire la legalitatea deciziei atacate, cât şi cu privire la aspectele legate de transmiterea calităţii procesuale către pârâtul B.I. de la contestatoarea iniţială G.G.R.

Finalitatea demersului judiciar al reclamantului este aceeaşi ca în procesul anterior, respectiv anularea deciziei asupra căreia s-au pronunţat deja în mod irevocabil instanţele anterioare, distinct de temeiul juridic invocat de reclamant şi care nu leagă instanţa, acesta având obligaţia legală de a califica juridic acţiunea în temeiul art. 129 C. proc. civ.

În acest prim ciclu procesual, reclamantul din prezenta cauză a avut calitatea de intervenient în favoarea pârâtei SC P. SA, care a avut aceeaşi calitate şi anterior, criticând atât calitatea contestatoarei de atunci cât şi Decizia atacată pe motive de nelegalitate, critici reiterate şi în apelul său împotriva sentinţei civile nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Braşov.

Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate (art. 1201 C. civ.).

Chiar dacă în prezenta cauză reclamantul invocă temei de drept al acţiunii sale Legea 31/1990, finalitatea dorită de acesta este cea tranşată anterior cu privire la verificarea legalităţii Deciziei de restituire nr. 288 din 27 aprilie 2007, decizie ce poate fi cenzurată potrivit dispoziţiilor speciale ale Legii 10/2001.

Există, deci, identitate de obiect chiar dacă acesta este formulat diferit şi cu atât mai mult când este formulat identic, cum este cazul şi în speţa de faţă, cu toate că în primul proces acest obiect a fost formulat pe cale incidentală.

Cât priveşte identitatea de calitate în proces, nu are relevanţă poziţia procesuală pe care au avut-o părţile în procesul anterior, puterea de lucru judecat existând în favoarea tuturor celor care au avut calitatea de a sta în proces.

Şi identitatea de cauză este prezentă în speţă, reprezentând întreg complexul de fapte pe care le-a invocat reclamantul atât în prezenta cauză cât şi în cea anterioară pentru valorificarea pretenţiilor sale, fapte analizate de instanţele anterioare şi cărora acestea le-au dat o soluţie irevocabilă.

Sentinţa nr. 133/2008 se bucură de puterea lucrului judecat, astfel că partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuţie dreptul său într-un litigiu viitor şi cu atât mai mult nu mai poate pune în discuţie acest drept reclamantul, ca intervenient anterior în favoarea pârâtei.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de şedinţă din 14 octombrie 2009 a Tribunalului Braşov, Secţia comercială şi de contencios administrativ a declarat apel reclamantul, ce a fost respins prin Decizia nr. 140/ AP din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut următoarele considerente:

În ce priveşte încheierea de şedinţă atacată, prin care Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului Secţiei civile a Tribunalului Braşov, curtea a constatat că, faţă de obiectul dedus judecăţii, respectiv anularea dispoziţiei de restituire emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, secţia civilă este cea competenţă să soluţioneze cererea, în temeiul art. 2 lit. b) C. proc. civ., având în vedere valoarea obiectului dedus judecăţii, indicarea de către reclamant a temeiului juridic ca fiind Legea nr. 31/1990 nefiind suficientă pentru a atrage competenţa altei secţii, faţă de dispoziţia imperativă a legii. De altfel, alin. 4 coroborat cu alin. (6) al art. 129 C. proc. civ. prevede că judecătorul este obligat să pună în discuţie temeiul juridic al cererii formulate şi să se pronunţe asupra obiectului dedus judecăţii, această obligaţie fiind îndeplinită de către instanţă. În aceste condiţii nu se poate susţine că instanţa a deturnat acţiunea, ci doar că a făcut o calificare corectă şi o încadrare legală în funcţie de petitele şi cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În ce priveşte apelul declarat împotriva sentinţei prin care a fost soluţionat fondul cauzei, s-a apreciat că instanţa nu a procedat la introducerea din oficiu în cauză a unui terţ, ci a făcut aplicarea principiului transmisiunii calităţii procesuale pasive, având în vedere că pârâta Gheorghiu Gabriela Ruxandra, chemată în judecată iniţial de către reclamant, a transmis proprietatea asupra imobilului către terţul B.I., iar acesta a depus cerere de intervenţie în proces, având în vedere această transmisiune convenţională. Chiar dacă cererea formulată iniţial de către terţul B.I. este denumită întâmpinare din cuprinsul acesteia, precum şi din înscrisul depus în instanţă rezultă că acesta este succesorul în drepturi a pârâtei iniţiale, aşa încât nu se poate susţine că s-ar fi încălcat principiul disponibilităţii, reclamantul neputându-se judeca decât cu titularul dreptului.

Referitor la excepţia puterii lucrului judecat, invocată şi admisă de prima instanţă, curtea a constatat că s-a făcut o aplicare corectă a triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, fapt ce rezultă din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti pronunţate, respectiv sentinţa civilă nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Braşov, Decizia civilă nr. 22/ AP din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov şi Decizia civilă nr. 831 din 11 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cu privire la obiectul dedus judecăţii nu există nici din partea contestatorului critici, fiind evident că în discuţie este Decizia nr. 18 din 16 ianuarie 2002 emisă de SC P. SA Predeal, rămânând în discuţie doar cauza acţiunii. Cauza acţiunii este scopul către care se îndreaptă voinţa celui care reclamă sau se apără. Scopul urmărit de către reclamant prin prezenta acţiune este acelaşi cu cel avut în cuprinsul cererilor de intervenţie care au fost formulate în cursul acţiunii ce a format obiectul Dosarului nr. 4569/62/2007 al Tribunalului Braşov, finalizat cu sentinţa civilă nr. 133/ S din 11 aprilie 2008. În consecinţă şi această identitate de cauză este temeinic reţinută de către prima instanţă.

Faptul că apelantul face referire la temeiul juridic invocat în cererea de chemare în judecată, ca fiind legea societăţilor comerciale şi nu Legea nr. 10/2001, această discuţie a fost soluţionată corect de către prima instanţă, prin încheierea din 14 octombrie2009, a cărei legalitate şi temeinicie au fost analizate mai sus, pentru aceleaşi argumente respingându-se şi această critică a apelantului.

Sentinţa civilă nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Braşov este opozabilă atât societăţii cât şi acţionarilor acesteia, întrucât societatea, ca persoană juridică, acţionează conform hotărârilor adoptate în Adunarea Generală a acţionarilor, iar acţionarii nu pot uza de căi civile introduse personal, ci pot doar solicita anularea hotărârii pe care o consideră nelegală, pe calea deschisă de către Legea nr. 31/1990. De altfel, apelantul a folosit căile procedurale ale intervenţiei în procesul anterior, atât în nume propriu cât şi în numele unei alte societăţi comerciale şi are pe rolul instanţelor comerciale şi o acţiune împotriva hotărârii adunării generale, în calitate de acţionar.

Prin soluţionarea cererii de chemare în judecată în sensul admiterii excepţiei autorităţii lucrului judecat nu s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, aşa cum este le reglementat în art. 6 din CEDO, cu toate componentele pe care această noţiune de proces echitabil le comportă. În măsura în care, în cursul derulării unui proces, se invocă excepţii dirimante instanţa este datoare să se pronunţe cu prioritate asupra lor, iar admiterea unei astfel de excepţii face de prisos cercetarea fondului cauzei, prin aceasta neputându-se susţine că i s-a refuzat dreptul la o judecată pe fond, ci doar că acest drept nu mai este posibil şi eficient datorită intervenirii excepţiei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul S.I. care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ., a formulat următoarele critici:

1. În ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul arată că instanţele au încălcat principiul disponibilităţii consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., prin introducerea din oficiu în cauză a unui terţ.

În acest sens, recurentul susţine că, prin acţiunea modificată la 20 mai 2009 în faţa Judecătoriei Braşov, (fila 32 dos. Jud. Braşov) a indicat ca pârâtă societatea comercială SC P. SA, temeiul juridic - Legea nr. 31/1990 şi are ca obiect acţiunea în anulare a Deciziei de restituire nr. 288 din 27 aprilie 2007 în baza Hotărârii A.G.A. din 09 martie 2007, determinat de faptul că executarea hotărârii AGA a fost suspendată prin admiterea ordonanţei preşedinţiale soluţionate de Curtea de Apel Braşov prin Decizia nr. 300/R.

Instanţa de fond a ignorat cererea modificată şi prin încheierea de la termenul din 27 noiembrie 2009(fila 8, dosar Trib. Braşov) a dispus din oficiu introducerea în cauză, în calitate de pârât a lui B.I.

Reţinerea instanţei de apel în sensul că instanţa de fond nu a procedat la introducerea din oficiu în cauză, ci a făcut aplicarea principiului transmisiunii calităţii procesuale este eronată întrucât, prin cererea modificatoare, în calitate de parte pârâtă a fost indicată G.G.R., instanţa fiind obligată să se pronunţe în funcţie de această cerere. Pe de altă parte, G.G.R. era decedată la data înregistrării cererii introductive de instanţă, respectiv 31 martie 2009.

Aşa cum reiese din Decizia nr. 22/2009 a Curţii de Apel Braşov şi din extrasul din Registrul de moarte emis de Primăria Sector 1 Bucureşti, Gheorghiu Gabriela Ruxandra a decedat la data de 02 noiembrie 2008, deci înaintea înregistrării acţiunii, neputând avea în prezentul litigiu calitatea de parte pârâtă, întrucât era lipsită de capacitate procesuală de folosinţă, iar B.I. nu se putea substitui în plan procesual unei persoane decedate, ce nu putea avea calitatea de parte în acest proces.

G.G.R., nefiind indicată în calitatea de parte pârâtă, prin cererea modificată, fiind decedată înaintea înregistrării cererii, în speţă nu putea opera transmisiunea calităţii procesuale către terţul B.I.

Aprecierea instanţei de apel că acţiunea nu putea fi judecată decât cu titularul dreptului este întemeiată, instanţa având obligaţia să examineze şi să se pronunţe în funcţie de cererea reclamantului şi nu să introducă din oficiu terţe persoane în proces.

Mai mult, B.I. nu are calitate procesuală, fiind străină raportului juridic ce face obiectul judecăţii dintre acţionar şi societate, reglementat de Legea nr. 31/1990 şi nici titular al deciziei de restituire.

Pentru acest motiv de recurs, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre judecare în contradictoriu cu SC P. SA, Tribunalului Braşov.

În cadrul aceluiaşi motiv de nelegalitate, recurentul susţine că instanţele au încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. prin încălcarea temeiului juridic al acţiunii modificate.

Litigiul dintre acţionar şi societatea comercială a fost determinat de faptul că Hotărârea A.G.A. din 09 martie 2007, suspendată pe calea ordonanţei preşedinţiale de Curtea de Apel Braşov prin Decizia 300/ R a fost executată de pârâta SC P. SA şi este un litigiu de natură comercială întrucât are la bază raportul juridic de asociere reglementat de Legea nr. 31/1990.

Potrivit dispoziţiilor ari. 132 din Legea nr. 31/1990, acţionarii societăţii au la îndemână acţiunea în anulare a hotărârilor (deciziilor) A.G.A. şi a actelor întocmite în baza hotărârilor A.G.A. pentru cauze de nulitate absolută şi relativă.

Instanţele au ignorat obiectul acţiunii şi natura juridică a raportului dintre părţi, calificând greşit natura juridică a acţiunii ca fiind legea nr. 10/2001, încălcând temeiul juridic al acţiunii modificate, legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, normă juridică aplicabilă raportului dintre acţionar şi societatea comercială.

Întrucât au ignorat obiectul acţiunii şi încălcat temeiul juridic, instanţele au încălcat principiul disponibilităţii, consacrat prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea hotărârilor pronunţate, conform dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru acest motiv de recurs, recurentul solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare Secţiei Comerciale a Tribunalului Braşov, competentă funcţional.

2. În motivarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârile au fost date cu ignorarea dispoziţiilor art. 1201 C. civ., cu referire la art. 166 C. proc. civ., în mod greşit fiind admisă excepţia puterii lucrului judecat în raport cu sentinţa nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Braşov.

Excepţia puterii lucrului judecat a fost reţinută în mod greşit întrucât nu există identitate de părţi şi cauză între cererea reclamantului şi cererea soluţionată în litigiul anterior, nefiind îndeplinite cerinţele impuse de art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.

Ambele instanţe au reţinut eronat identitatea de părţi între cele două cereri, instanţa de fond reţinând că reclamantul a avut calitatea de intervenient în favoarea pârâtei SC P. SA, iar instanţa de apel a motivat identitatea de părţi cu următoarea apreciere:,,din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti, respectiv sentinţa civilă nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Braşov, Decizia civilă nr. 22/ AP din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov şi Decizia civilă nr. 831 din 11 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".

Aşa cum reiese din dispozitivul sentinţei civilă nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Braşov - faţă de care invocat excepţia puterii lucrului judecat - şi din Decizia nr. 22/AP/2009 a Curţii de Apel Braşov, recurentul - reclamant nu a avut nici o calitate în litigiul anterior, nedepăşind faza admisibilităţii în principiu.

În ceea ce priveşte lipsa identităţii de cauză sau temei juridic al dreptului valorificat prin cerere, ambele instanţe au reţinut eronat identitatea de cauză. Aşa cum reiese din sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov, instanţa a apreciat că Decizia de restituire poate fi cenzurată numai potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, iar instanţa de apel a apreciat că, aspectul temeiului juridic al acţiunii a fost rezolvată prin încheierea premergătoare din 14 octombrie2009 prin care cauza a fost scoasă de pe rolul Secţiei Comerciale.

În speţă, cauza cererii în anulare a deciziei de restituire o constituie cauza ilicită, motiv de nulitate absolută prevăzut de 132 din Legea nr. 31/1990, în timp ce în prima cerere cauza anulării deciziei de restituire a constituit-o legea nr. 10/2001.

Întrucât nu există identitate de părţi şi cauză între cererea reclamantului şi cererea soluţionată în litigiul anterior, nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ., astfel că în mod greşit, instanţele au reţinut excepţia puterii lucrului judecat.

Pentru acest motiv, recurentul solicită admiterea recursului, casarea celor doua hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare Secţiei Comerciale a Tribunalului Braşov, competentă funcţional.

Invocând că nu există identitate de cauză, instanţa de apel avea obligaţia să stabilească natura juridică a raportului dintre acţionar şi societate şi a normelor juridice aplicabile.

Instanţele au calificat greşit natura juridică a acţiunii ca fiind Legea nr. 10/2001, litigiul dintre acţionar şi societate nefiind determinat de nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, ci de faptul că Hotărârea A.G.A. din 09 martie 2007, suspendată de Curtea de Apel Braşov prin Decizia 300/ R a fost executată de pârâta SC P. SA şi este un litigiu de natură comercială, întrucât are la bază raportul juridic de asociere reglementat de legea societăţilor comerciale nr. 31/1990.

În fine, recurentul contestă obligarea sa de către cele două instanţe la plata cheltuielilor de judecată.

Intimaţii pârâţi nu au formulat întâmpinare.

Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

1. În drept, procesul civil este guvernat de principiile disponibilităţii, contradictorialităţii şi publicităţii dezbaterilor, inclusiv de principiul respectării dreptului la apărare.

Principiile menţionate sunt o componentă a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cu care, orice persoană, „are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa".

Principiul disponibilităţii semnifică posibilitatea părţilor de a dispune cu privire la obiectul procesului şi de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept, ceea ce înseamnă că judecătorul nu poate soluţiona un litigiu decât în raport de limitele învestirii de către părţile litigante.

La rândul său, contradictorialitatea dezbaterilor este un principiu fundamental al dreptului procesual civil, întrucât impune judecătorului obligaţia de a pune în dezbaterea contradictorie a părţilor toate elementele de care depinde soluţionarea cauzei.

Încălcarea acestor principii semnifică încălcarea însăşi a substanţei dreptului la apărare şi pune instanţa de recurs în imposibilitate de a exercita controlul judiciar în limitele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., cu consecinţa casării în totalitate a hotărârii şi reluării judecăţii.

În speţă, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov, reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, anularea Deciziei nr. 288 din 27 aprilie 2007 emisă de aceasta, în baza Hotărârii A.G.A. din 09 martie 2007, urmare analizării notificării din 16 ianuarie 2002.

La data de 20 mai 2009, în faţa Judecătoriei Braşov (fila 32 dos. Jud. Braşov), reclamantul a depus la dosar o „precizare", în care a mai menţionat o dată că înţelege să se judece în contradictoriu cu societatea comercială SC P. SA, în calitate de pârâtă.

Prin încheierea de la termenul din 27 noiembrie 2009 (fila 8), Tribunalul Braşov a dispus, din oficiu, conceptarea şi introducerea în cauză, în calitate de pârât a lui B.I., menţionând în dispozitivul încheierii „Din oficiu, în temeiul art. 281 alin. (1) C. proc. civ., dispune rectificarea erorii materiale săvârşită prin omisiune în conceptul de citare întocmit pentru acest termen de judecată, în acesta urmând a fi menţionat şi pârâtul B.I.".

Procedând în acest sens, instanţa a încălcat dreptul la apărare al părţii şi cele două principii de drept enunţate, care guvernează procesul civil, ceea ce atrage nulitatea hotărârii şi incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, principiul contradictorialităţii presupune, printre altele, dreptul unei părţi de a discuta şi combate susţinerile şi probele celeilalte părţi, instanţa trebuind să-i asigure posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt sau de drept invocate de partea adversă sau de instanţă.

În temeiul acestui principiu, părţile au dreptul de a face cereri, de a propune şi administra probe, de apune concluzii cu privire la toate problemele de fapt şi de drept care interesează în soluţionarea cauzei, conform art. 129 alin. (4) C. proc. civ., instanţa fiind obligată să-şi fundamenteze hotărârea doar pe acele elemente care au format obiectul unor dezbateri contradictorii.

Totodată, instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii, potrivit căruia, cadrul procesual, atât sub aspectul obiectului, cât şi al părţilor între care se derulează litigiul, este cel fixat de părţi, nefiind permis instanţei ca, din oficiu, să se pronunţe în afara limitelor în care a fost învestită, prin introducerea în cauză a altor persoane decât cele între care se poartă procesul.

Pe cale de consecinţă, introducerea în cauză a altor persoane din iniţiativa instanţei este nelegală şi nici nu poate fi explicată în baza principiului rolului activ al judecătorului, deoarece acest principiu se referă la folosirea unor mijloace legale pentru aflarea adevărului, în limitele legii si numai în cadrul procesual stabilit prin voinţa reclamantului. Numai părţile sunt cele care pot lărgi sfera procesului prin modificarea cererii de chemare în judecată, conform art. 132 C. proc. civ., iar nu instanţa din oficiu, în virtutea exercitării rolului său activ.

Pe de altă parte, reclamantul nu şi-a manifestat în vreun fel opunerea sa faţă de această măsură a instanţei, nici la termenul la care s-a dispus „introducerea în conceptul de citare a pârâtului B.I.", nici ulterior.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că a dispus din oficiu introducerea în cauză a unei părţi, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate, desfiinţarea sentinţei tribunalului şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se clarifica cadrul procesual al litigiului, ţinând seama de principiile şi dispoziţiile legale arătate.

2. Referitor la excepţia puterii lucrului judecat, curtea de apel a reţinut că s-a făcut o aplicare corectă a triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, arătând că această împrejurare rezultă din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti pronunţate într-un alt litigiu, respectiv sentinţa civilă nr. 133/ S din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Braşov, Decizia civilă nr. 22/ AP din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov şi Decizia civilă nr. 831 din 11 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând aceste hotărâri, se constată că reclamantul din prezenta cauză nu a avut calitatea de parte în acel litigiu, astfel că nu este îndeplinită condiţia identităţii de părţi pentru a putea fi reţinută excepţia puterii lucrului judecat.

Astfel, în Decizia civilă nr. 22/ AP din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în primul litigiu, în faza procesuală a apelului (fila 58, dosar tribunal) se arată că „ … apelanţii S.I. şi SC T.P. SRL nu au avut şi nu au dobândit calitatea de părţi în primă instanţă, deoarece cererile de intervenţie principale şi accesorii formulate de aceştia, nu au fost încuviinţate în principiu de instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 52 C. proc. civ."

Autoritatea de lucru judecat reprezintă unul dintre cele mai importante efecte ale hotărârilor judecătoreşti şi este reglementată de art. 1201 C. civ., ca o prezumţie legală, absolută şi irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul - „res judicata pro veritate habetur" şi de art. 166 C. proc. civ., drept o excepţie de fond, peremptorie si absolută. Pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesară întrunirea triplei identităţi de elemente: părţile, obiectul şi cauză.

Întrucât instanţele de fond au admis în mod greşit excepţia puterii lucrului judecat, se impune şi pentru acest motiv, rejudecarea pricinii, urmând ca instanţele să se pronunţe cu privire la fondul litigiului dedus judecăţii.

3. În ce priveşte susţinerea recurentului, în sensul că litigiul ar avea natură comercială, întrucât are la bază raportul juridic de asociere reglementat de Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, aceasta nu poate fi primită.

Caracterizarea unui litigiu ca fiind de natură civilă sau comercială trebuie făcută în raport de normele juridice aplicabile raporturilor juridice existente între părţi.

Dreptul comercial are ca obiect normele juridice referitoare la fapte de comerţ şi comercianţi şi el priveşte raporturile juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant, dreptul civil având ca obiect toate celelalte raporturi patrimoniale, precum şi raporturile procesuale nepatrimoniale.

În speţă, Decizia a cărei „anulare" se solicită nu se circumscrie raporturilor din sfera comercialului. De aceea, este irelevant faptul că imobilul face parte din fondul de comerţ şi că este înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii care a emis dispoziţia şi nici faptul că raportul juridic de asociere dintre reclamant şi societate este reglementat de Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990.

Întrucât prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul a solicitat desfiinţarea dispoziţiei emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din acest act normativ, competentă să soluţioneze cauza este Secţia civilă a Tribunalului Braşov.

Celelalte critici formulate prin cererea de recurs urmează a fi avute în vedere de instanţa de fond, cu ocazia rejudecării cauzei, după stabilirea cadrului procesual.

Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia recurată, va admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 130/ S din 19 aprilie 2010 a Tribunalului Braşov, secţia civilă, pe care o va desfiinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva deciziei nr. 140/ AP din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Casează Decizia recurată.

Admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 130/ S din 19 aprilie 2010 a Tribunalului Braşov, secţia civilă.

Desfiinţează sentinţa apelată şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Braşov, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 6537/2011. Civil. Pretenţii. Recurs  ICCJ. Decizia nr. 6/2011. Civil. Acţiune în contrafacere. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6376/2011. Civil