ICCJ. Decizia nr. 6538/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6538/2011
Dosar nr. 3/121/2004
Şedinţa publică din 28 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Reclamanţii G.G.L., C.N.Ş., A.F. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Agriculturii, Apelor şi Pădurilor, Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, SC A. SA Tecuci jud. Galaţi, S.A.C. comuna Munteni jud. Galaţi şi Primăria Comunei Munteni jud. Galaţi, solicitând să se constate că sunt proprietarii imobilului situat în comuna Munteni, jud. Galaţi, format din construcţii - conac şi anexe, şi suprafaţa de 2 ha. teren aferent, nulitatea absolută a Ordinului nr. 976/1945 emis de Comisia Centrală de Reformă Agrară din cadrul Ministerului Agriculturii Bucureşti, nulitatea absolută a procesului verbal din 1 martie 1945 încheiat între reprezentanţii Primăriei comunei Munteni jud. Galaţi şi Direcţia Gospodăririlor Agricole de Stat, nulitatea absolută a contractului nr. 34/2000 încheiat între S.A.C. comuna Munteni jud. Galaţi şi Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.
În motivarea acţiunii au arătat că imobilul situat în comuna Munteni, Jud. Galaţi,format dintr-un conac şi anexe gospodăreşti şi teren aferent în suprafaţă de circa 2 ha, a fost construit de bunicul acestora, C.N.Ş., iar în anii 1945-1946, când a fost preluat de către Statul Român, se afla în proprietatea părinţilor acestora.
În anul 1945, cu încălcarea Legii nr. 187/1945 şi ca urmare a unui raport informativ întocmit de Prefectura Tecuci, s-a procedat la exproprierea imobilului. Actele depuse la dosar atestă că, conacul era format din 68 de camere şi clădiri anexe şi un parc cu o suprafaţă de aproximativ 2 ha. teren.
Trecerea imobilului în proprietatea statului a fost abuzivă. Pe de altă parte, reprezentanţii statului nu aveau dreptul să înstrăineze prin privatizare bunul imobil ce face obiectul prezentului dosar, atitudinea acestuia determinându-i să formuleze acţiunea de faţă.
Au mai arătat că au formulat notificările prevăzute de Legea nr. 10/2001, însă nu au primit nici un răspuns.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, art. 111 C. proc. civ., art. 480, 481 C. civ.
La termenul de judecată din data de 16 ianuarie 2003 reclamantul C.N.Ş. îşi modifică cererea de chemare în judecată, solicitând să se constate că este unicul proprietar al imobilului revendicat, că bunul a trecut în proprietatea statului fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, iar în condiţiile în care se va constata valabil contractul de privatizare nr. 34/2000 unitatea deţinătoare să fie obligată la despăgubiri băneşti corespunzătoare şi nu la restituirea în natură a imobilului.
A arătat că este unicul proprietar al bunului din litigiu, motivat de faptul că la data decesului bunicului său, C.N.Ş. în anul 1927, numai tatăl său, C.N.A. a acceptat tacit succesiunea, preluând sub titlul de proprietar, moşia. La data preluării s-a încheiat un proces verbal în care se atestă ca proprietar al bunului lot 1 nou. Situaţia este confirmată şi de adresele nr. 2100 din 9 iunie 1945 şi nr. 2160/1946 emise de Serviciul Sindic al Judecătoriei Tecuci, nr. 4682 din 6 iunie 1945 (raportul informativ către Comisia de plată pentru expropriere).
Consideră că surorile lui A.C., F.A. şi G.M. sunt străine de succesiunea autorului C.N.Ş., deoarece nu au acceptat în termen legal moştenirea.
Pârâtele S.A.C. Munteni jud. Galaţi, SC A. SA Tecuci jud. Galaţi, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor Bucureşti, prin întâmpinările depuse la dosar au invocat mai multe excepţii, exprimându-şi totodată punctul de vedere şi cu privire la acţiunea promovată de către reclamanţi.
SC A. SA Tecuci jud. Galaţi, a precizat că reclamanţii au formulat notificările din 14 august 2001, din 19 iunie 2001, din 15 august 2001, din 10 august 2001 prin care solicitau retrocedarea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent a conacului şi anexelor acestuia. Însă la momentul primirii notificărilor, societatea era privatizată potrivit OUG nr. 198/1999, fapt care a fost adus la cunoştinţa reclamanţilor.
De asemenea, le-a comunicat acestora că notificarea trebuia adresată instituţiei publice care a efectuat privatizarea – A.P.A.P.S., ministerului de resort, autorităţilor administrative publice locale în a cărui rază este sau era situat imobilul, indiferent de valoarea acestuia.
S.A.C. Munteni jud. Galaţi, a mai arătat că a cumpărat, în baza contractului încheiat cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei Bucureşti, un număr de 212.457 acţiuni, reprezentând 65,05% din valoarea capitalului social subscris al SC A. SA Tecuci jud. Galaţi, devenind astfel acţionarul majoritar al acestei societăţi.
Primăria comunei Munteni jud. Galaţi, a precizat că nu este deţinătoarea bunului ce face obiectul prezentului dosar şi că prin urmare nu are calitate procesuală pasivă.
S.A.C. Munteni jud. Galaţi, a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei, Pădurilor Bucureşti, solicitând ca în situaţia în care se va constata nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare, să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 1337 C. civ., potrivit căruia vânzătorul îl garantează pe cumpărător de evicţiune din fapta proprie sau din fapta terţilor.
Iniţial, prin sentinţa civilă nr. 229 din 20 mai 2003 pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia civilă nr. 1428/ R din 18 noiembrie 2003, a admis recursul declarat de către C.N.Ş., a casat sentinţa civilă nr. 229/2003 a Tribunalului Galaţi şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. 38/C/2004.
La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2004, reclamanţii G.G.L. şi A.T.C., au precizat că-şi restrâng obiectul acţiunii, solicitând să se constate doar nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 34/2000, urmând ca revendicarea bunului să fie făcută prin procedura administrativă prevăzut de Legea nr. 10/2001.
La acest termen de judecată, după ce s-a pus în discuţia părţilor, instanţa de fond a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanţii G.G.L. şi A.T.C., de cererea formulată de reclamantul C.N.Ş..
La data de 26 aprilie 2004 cererea reclamanţilor G.G.L. şi A.T.C. a fost înaintată spre competenţa Secţiei Comerciale din cadrul Tribunalului Galaţi.
Au fost respinse totodată prin încheierea de şedinţă din data de 26 aprilie 2004 excepţiile necompetenţei materiale şi teritoriale invocate de către părţi.
La termenul de judecată din data de 13 mai 2004 instanţa a luat act de precizările reclamantului C.N.Ş. cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv restituirea în natură a imobilului situat în comuna Munteni, jud. Galaţi şi constatarea calităţii sale de unic moştenitor al defunctului C.N.Ş. şi prin urmare, constatarea calităţii sale de unic proprietar, invocând prevederile Legii nr. 10/2001.
Apărătorul pârâtelor SC A. SA Tecuci jud. Galaţi şi S.A.C. comuna Munteni jud. Galaţi, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii. A arătat că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 83/1949, care completa dispoziţiile Legii nr. 187/1945. Cele două acte normative au reglementat trecerea în proprietatea statului a terenurilor agricole situate în extravilanul localităţilor, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Reclamantul C.N.Ş. şi pârâţii G.G.L. şi A.T.C., au solicitat respingerea excepţiei, motivele invocate fiind expuse pe larg în motivele depuse la dosar.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa a analizat excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către pârâte, cu prioritate.
S-a reţinut că C.N.Ş., decedat în anul 1927, a deţinut pe raza judeţului Tecuci mai multe imobile, care ulterior, au trecut în proprietatea statului.
Imobilul din prezenta cauză, format dintr-un conac, anexe gospodăreşti şi suprafaţa de 800 ha. teren arabil, situat pe raza localităţilor Munteni şi Nicoreşti a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 187/1945 şi a Decretului nr. 83/1949.
Moştenitorii autorului C.N.Ş. au solicitat, după apariţia legilor fondului funciar, reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafeţele de teren expropriate.
Acţiunea de faţă priveşte restituirea în natură a conacului şi a terenului aferent. Nu este vorba de întreaga suprafaţă de teren aferentă moşiei, ci doar a terenului necesar utilizării normale a construcţiilor.
Decretul nr. 83/1949 este relevant nu numai pentru Legea nr. 10/2001 dar şi pentru o altă reglementare cu caracter reparatoriu, respectiv Legea nr. 18/1991.
Legea fondului funciar prevede în art. 35, că persoanele fizice ale căror terenuri au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum şi al oricăror alte acte normative de expropriere, sau moştenitorii acestora, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren trecută în proprietatea statului, până la limita suprafeţei prevăzute de art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localităţi sau de la autori diferiţi, în termen, cu procedura şi-n condiţiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 18/1991.
Corelând cele două legi reparatorii, respectiv Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 18/1991 cu art. 2 lit. a) şi b) din Decretul nr. 83/1949, rezultă că persoana deposedată în condiţiile acestui decret este persoană îndreptăţită la restituirea în temeiul Legii nr. 10/2001 în ceea ce priveşte bunurile imobile preluate de stat, altele decât terenurile arabile, păduri, păşuni, întrucât acestea din urmă fac obiectul reconstituirii în baza legilor fondului funciar.
Prin urmare, aşa cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 6, 8 din Legea nr. 10/2001, reclamantul şi pârâţii sunt îndreptăţiţi să solicite reconstituirea conacului şi anexelor gospodăreşti, precum şi a suprafeţei de teren aferent utilizării normale a acestora.
Pe de altă parte, obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 îl constituie suprafeţele de teren aflat în extravilanul localităţilor.
Conacul şi terenul aferent acestuia erau situate în intravilanul comunei Munteni jud. Galaţi, la momentul formulării notificărilor, fiind incidente astfel dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Decizia nr. 33/2002 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, nu este incidentă în prezenta cauză.
Acţiunea de faţă a fost introdusă în anul 2002, întemeiată fiind pe prevederile Legii nr. 10/2001, aşa cum a precizat ulterior reclamantul. Acesta a sesizat instanţa, nemulţumit de faptul că SC A. SA Tecuci jud. Galaţi, nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 25 şi 26 din Legea nr. 10/2001. Atitudinea unităţii deţinătoare echivalează cu refuzul restituirii imobilelor, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, întrucât nici o dispoziţie legală nu limitează dreptul celui ce se consideră îndreptăţit de a se adresa instanţei competente, ci dimpotrivă, însăşi Constituţia prevede, la art. 21 alin. 2, că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime.
De altfel, în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. XX/2007.
Calitate procesuală în litigiile întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 au persoanele îndreptăţite (proprietarii imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau moştenitorii acestora) şi unităţile deţinătoare, respectiv entităţile cu personalitate juridică ce exercită în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entităţile cu personalitate juridică ce au înregistrat în patrimoniul acestora, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul ce face obiectul legii sau persoanele juridice abilitate să soluţioneze o modificare cu privire la acel bun ce nu se mai află în patrimoniul acestora.
Imobilul din prezenta cauză s-a aflat în administrarea şi ulterior în proprietatea SC A. SA Tecuci jud. Galaţi. În cadrul procesului de privatizare al acestei societăţi, un număr de 212.457 acţiuni, reprezentând 65,05% din capitalul social al societăţii, a fost înstrăinat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei Bucureşti, S.A.C. comuna Munteni - Tecuci jud. Galaţi, aceasta din urmă devenind asociat majoritar. Restul acţiunilor au rămas în proprietatea statului. Valoarea acţiunilor acţionarului majoritar este mult mai mare decât valoarea imobilului a cărui restituire se solicită în natură.
În aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile art. 21 alin. (2) din lege, SC A. SA Tecuci jud. Galaţi, la care statul era acţionar minoritar, fiind obligată să soluţioneze notificarea formulată de moştenitorii autorului Nistor Cincu. Având calitate în cadrul procedurii administrative, pârâta SC A. SA Tecuci jud. Galaţi, are calitate procesuală şi-n cadrul procedurii judiciare.
Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei, Pădurilor Bucureşti şi Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, ar fi avut calitatea procesuală în condiţiile în care se reţinea incidenţa art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Primăria comunei Munteni jud. Galaţi, nu a fost niciodată deţinătoarea imobilului revendicat din prezenta cauză iar S.A.C. comuna Munteni jud. Galaţi, în calitate de acţionar al SC A. SA Tecuci jud. Galaţi, nu poate fi obligată în nume propriu pentru obligaţiile ce-i reveneau societăţii al cărei acţionar este.
Pentru aceste considerente s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale Bucureşti, Agenţiei Domeniilor Statului Bucureşti, S.A.C. comuna Munteni jud. Galaţi, şi Primăria comunei Munteni jud. Galaţi şi s-a respins acţiunea promovată în contradictoriu cu aceste pârâte, pentru considerentele expuse mai sus.
Pe fondul cauzei s-au reţinut următoarele:
Conacul şi terenul aferent acestuia situat în comunei Munteni Jud. Galaţi, au fost proprietatea autorului C.N.Ş., trecând în proprietatea statului în baza Legii nr. 187/1945 şi a Decretului nr. 83/1949.
Însă această preluare a fost abuzivă, neexistând o dreaptă şi justă despăgubire. A fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia orice persoană fizică sau juridică nu poate fi lipsită de proprietatea asupra bunurilor sale decât pentru cauză de utilitate publică şi numai în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
De pe urma defunctului C.N.Ş., au rămas trei descendenţi: A.C., F.C. (căsătorită A.) şi M.C. (căsătorită G.). Şi aceştia au decedat, moştenitori fiind părţile din prezenta cauză. Conform certificatului de moştenitor nr. X/1971, moştenitorii lui A.C., sunt reclamantul C.N.Ş. şi sora defunctului F.A. a cărui moştenitor este pârâta A.T.C. (soţia fiului său A.D., decedat la data de 21 septembrie 2000).
Calitatea de moştenitor a defuncţilor A.F. şi A.D., rezultă din certificatele de moştenitor nr. 100/1978 emis de notariatul de Stat Sector 2 Bucureşti şi nr. 3/2000 emis de Biroul Notarului Public – L.S.
G.G.L., cu actele de stare civilă aflate la dosar, face dovada calităţii de moştenitor a mamei sale M.G. (fostă C.).
C.N.Ş. a decedat în anul 1927 şi moştenirea rămasă de pe urma acestuia nu a fost dezbătută.
În unele dintre actele de preluare ale imobilului, se face referire la faptul că bunul este proprietatea moştenitorilor lui C.N.Ş., iar în altele este trecut doar tatăl reclamantului A.C. Această situaţie a apărut întrucât nu fusese dezbătută succesiunea lui C.N.Ş.
Nu numai tatăl reclamantului a efectuat acte de acceptare tacită a succesiunii, dar şi ceilalţi moştenitori, F.A. şi M.G. Acest lucru rezultă din procesele verbale încheiate la data de 19 ianuarie 1946, respectiv 5 noiembrie 1946.
La data de 19 ianuarie 1946 cei trei moştenitori ai numitului C.N.Ş., au solicitat ca suprafaţa de 150 ha. teren arabil din totalul suprafeţei de 900 ha. teren ce urma să fie expropriată, să le revină în proprietate pentru înfiinţarea unei ferme particulare.
Spre sfârşitul anului 1946, Comisia de Îndrumare a Reformei Agrare din Jud. Tecuci, a hotărât exproprierea suprafeţei de 6 ha. pădure de lângă conacul pe proprietatea celor trei moştenitori. Comisia a încuviinţat totodată ca această suprafaţă să-i revină unuia dintre moştenitoare, respectiv M.G., urmând ca locuitorii comunei să fie împroprietăriţi cu o suprafaţă de teren echivalentă din punctul „Micleasca", ce-i fusese repartizată pentru completarea cotei de 50 ha. teren rămas în proprietate.
Aceste două acte atestă fără putinţă de tăgadă, faptul că, copii defunctului C.N.Ş. au acceptat tacit succesiunea, administrând împreună averea rămasă de pe urma acestuia.
Aceste înscrisuri coroborate cu declaraţiile autentificate date de numitele R.M. şi A.P., conferă atât reclamantului C.N.Ş. dar şi pârâţilor A.T.C. şi G.G.L. calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea imobilului.
Prin urmare, instanţa a respins capătul de cerere privind constatarea calităţii de unic proprietar al bunului formulat de reclamantul C.N.Ş.
Conacul, anexele gospodăreşti şi întreaga suprafaţă de 900 ha. teren, au trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare şi a Decretului nr. 83/1949 care a completat acest act normativ. Dacă iniţial, Legea nr. 187/1945 excepta de la expropriere conacul şi anexele gospodăreşti ce urmau a fi introduse în cota de 50 ha. respectiv moştenitorilor, ulterior prin Decretul nr. 83/1949 s-a dispus trecerea în proprietatea statului a întregii exploatări agricole moşiereşti.
Întreaga exploataţiune agricolă a trecut în proprietatea statului în anul 1949 fapt ce rezultă din procesul verbal de predare-primire a bunurilor proprietatea moştenitorilor autorului C.N.Ş. şi a formularului de inventariere şi evaluarea patrimoniului.
Fiind îndeplinite dispoziţiile legale în vigoare la momentul trecerii bunului în proprietatea statului, preluarea s-a considerat ca fiind cu titlu valabil. Însă ea a fost abuzivă, deposedarea făcându-se fără plata vreunei despăgubiri, fiind incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001.
Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 prevăd prioritatea restituirii în natură a imobilelor faţă de celelalte măsuri reparatorii prin echivalent.
În cauza de faţă restituirea în natură este prioritară, fapt atestat de raportul de expertiză instrumentat de expertul H.I. Pentru considerentele expuse mai sus, prin sentinţa civilă nr. 697 din 30 aprilie 2009, Tribunalul Galaţi a admis în parte acţiunea.
A constatat că au calitate de persoane îndreptăţite reclamantul C.N.Ş. şi pârâţii A.T.C. şi G.G.L.
S-a dispus restituirea în natură a imobilului format din construcţii şi suprafaţa de 35.801,23 m.p. de către SC A. SA Tecuci jud. Galaţi, identificat potrivit raportului de expertiză şi schiţei anexă întocmite de către expertul H.I.
Împotriva sentinţei civile nr. 697 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Galaţi, au declarat apel reclamanţii precum şi pârâtele SC A. SA Tecuci jud. Galaţi şi S.A.C.
Pârâta S.A.C. comuna Munteni jud. Galaţi, nu a motivat apelul.
Reclamanţii A.T.C. şi G.G.L., au apreciat ca nelegală soluţia sub aspectul întinderii suprafeţei de teren aferentă conacului, teren ce trebuie restituit în natură. Astfel, deşi expertul H.I., a precizat că acest teren are o suprafaţă de 43.782 m.p., instanţa fără a motiva în vreun fel a exclus o suprafaţă de 7.981 m.p.
Însă părerea cea mai apropiată de realitate este a expertului C.D., care a menţionat o suprafaţă de 74.386 m.p.
Apelantul C.N.Ş., critică soluţia dată cererii sale de a se constata că este unicul proprietar al imobilului revendicat, pentru că din actele dosarului:
(1) referatul înregistrat la Camera Agricolă a Judeţului Tecuci, sub nr. 2100 din 9 iunie 1945;
(2) raportul informativ către Comisia de Plasă pentru expropriere înregistrată la Prefectura Judeţului Tecuci - Secţia Administrativă, sub nr. 4682/1945;
(3) copia extrasului din Tabelul nominal de moşieri şi chiaburi expropriaţi conform Decretului nr. 83/1949;
(4) adresa din 28 octombrie 1946 emisă de Serviciul Silvic al Judeţului Tecuci către Comisia Judeţeană de Reformă Agrară;
(5) sentinţa civilă nr. 1384/2005 a Tribunalului Galaţi, Decizia civilă nr. 106/A/2006 a Curţii de Apel Galaţi, Decizia civilă nr. 101327/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti) rezultă că singurul care a făcut acte de acceptare a moştenirii lui C.N.Ş. a fost A.C. - tatăl său.
Pârâta SC A. SA Tecuci jud. Galaţi, şi-a motivat apelul astfel;
a. la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 era complet privatizată pentru că S.A.C., deţinea 65,05% din capital, SIF - urile (care nu reprezintă un organ administrativ al Statului Român) deţineau 34,63%, iar 0,32% era deţinut de alte persoane.
b. fiind o societate privată ar fi trebuit să se constate în speţă incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 şi implicit că entitatea învestită de lege cu soluţionarea notificării este unitatea care a efectuat privatizarea - respectiv Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor Bucureşti şi Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, părţi care aveau calitate procesuală pasivă.
c. întrucât instanţa a stabilit că imobilul revendicat a fost preluat de stat cu titlu valabil nu mai este posibilă restituirea în natură ci numai acordarea de despăgubiri.
d. Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, s-a considerat legal investită cu soluţionarea notificărilor reclamanţilor potrivit adresei.
Soluţionând apelurile, curtea de apel a reţinut următoarele:
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, imobilul revendicat format dintr-un conac, anexe gospodăreşti şi 900 ha teren arabil situat pe raza comunei Munteni jud. Galaţi, a trecut în proprietatea Statului Român, în baza Legii nr. 187/1945 şi a Decretului nr. 83/1949.
Cei expropriaţi în baza acestui act normativ nu au primit nici o despăgubire, contrar dispoziţiilor art. 16 alin. (4) din Constituţia României (Constituţia din 1938) şi prevederilor art. 7 din Legea nr. 187/1945.
Potrivit acestei dispoziţii constituţionale „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică şi după o dreaptă şi prealabilă despăgubire stabilită de justiţie conform legilor".
Nerespectarea procedurilor constituţionale atrage caracterul abuziv al preluării din speţă.
De altfel, însuşi legiuitorul român prin referirea expresă, directă la Legea nr. 187/1945 în legile sale reparatorii (ex. Legea nr. 18/1991, Legea nr. 221/2009) a recunoscut caracterul abuziv al acestui act normativ.
În ceea ce priveşte calitatea de moştenitori ai lui C.N.Ş., a tuturor apelanţilor - reclamanţi sau doar a lui N.Ş.C. (şi implicit „persoană îndreptăţită" a beneficia de măsurile reparatorii ale Legii nr. 10/2001) se constată că potrivit certificatului ce poartă nr. X/1971 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului IV Bucureşti, moştenitorii lui C.N.Ş., au fost A.C. şi F.C.
Prin prezenta acţiune s-a solicitat să se constate de către apelantul C.N.Ş., că A.C. a fost unicul moştenitor al lui C.N.Ş. pentru că ceilalţi (autorii lor M.G. şi F.A.) nu au făcut acte de acceptare a moştenirii în termenul legal. Însă, nu există o cerere de anulare a certificatului de dezbatere a moştenirii lui C.N.Ş., nr. X/1971.
Atâta vreme cât acest act juridic nu a fost anulat, nu se poate pretinde a se lua în calcul o altă situaţie juridică şi nu în ultimul rând nu poate fi omisă împrejurarea că există o hotărâre judecătorească de partajare a unei părţi din averea lui C.N.Ş. şi anume, Sentinţa civilă nr. 4095/2009 a Judecătoriei Focşani jud. Vrancea, definitivă prin Decizia civilă nr. 53/2010 a Tribunalului Vrancea, unde se reţine calitatea de moştenitori a lui C.N.Ş., pentru toţi trei reclamanţi.
Drept consecinţă, criticile apelantului - reclamant C.N.Ş., pe baza acestui motiv sunt neîntemeiate.
Referitor la întinderea suprafeţei de teren aferente conacului, din analiza actelor cu care s-a făcut dovada dreptului de proprietate, se constată că nu este specificată suprafaţa terenului aferent conacului şi clădirilor anexe.
Conform expertizei H.I., terenul aferent se întinde pe o suprafaţă de 35.801,23 m.p. (fără a se lua în calcul suprafaţa de teren ocupată de parcul conacului, pentru că pentru aceasta a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 - titlul X) din care s-au vândut de către SC A. SA Tecuci jud. Galaţi, 1.765 m.p., Organizaţiei „S.C." şi prin licitaţie publică încă 13.101,50 m.p. lui D.E. şi M.M. Nici o parte nu face referire la acest aspect şi pentru că instanţa nu poate agrava situaţia părţilor în propria cale de atac, s-a luat ca atare această suprafaţă de 35.801,23 m.p.
În ceea ce priveşte suprafeţele de 7.328 m.p. (S 1) şi 653 m.p. (S 2) identificate de expertul H.I. ca fiind aferente conacului, dar din lipsă de date a lăsat acest aspect la aprecierea instanţei, s-a constatat că obiecţiunea apelanţilor A.T.C. şi G.L., vis-a-vis de neluarea lor în calcul este îndreptăţită pentru că potrivit relaţiilor furnizate de Primăria comunei Munteni jud. Galaţi, acestea aparţin SC A. SA Tecuci jud. Galaţi, şi nu domeniului public sau privat al primăriei sau altor persoane fizice sau juridice.
Drept consecinţă, s-a constatat fondat apelul reclamanţilor sub aspectul întinderii dreptului, urmând a se mări întinderea sa de la 35.801,23 m.p. la 43.782,23 m.p. prin includerea lui S.1 şi S.2 de pe schiţa anexă a raportului de expertiză H.I.
Părerea consilierului expert C.D., potrivit căreia întinderea terenului aferent conacului era de 74.386 m.p. nu poate fi validată pentru că ia în calcul şi parcul conacului deja retrocedat precum şi alte suprafeţe fără nici o justificare.
În ceea ce priveşte apelul declarat de SC A. SA Tecuci jud. Galaţi, s-a constatat că într-adevăr la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2002) era societate privatizată, statul nemaideţinând acţiuni la această societate. Astfel, potrivit menţiunilor de la registrul Comerţului, structura acţionariatului SC A. SA Tecuci jud. Galaţi, în 21 decembrie 2000 era; S.A.C. comuna Munteni - Tecuci jud. Galaţi - 65,0428% şi SIF II Moldova - 34,6330%.
Deşi la data apariţiei Legii nr. 10/2001, apelanta - intimată SC A. SA Tecuci jud. Galaţi, era integral privatizată, s-a menţinut măsura restituirii în natură a terenului şi construcţiilor pentru considerentele:
În legătură cu privatizarea integrală a societăţii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, instanţa a reţinut că prin Decizia Curţii Constituţionale, nr. 830 din 8 iulie 2009, a fost admisă excepţia invocată din oficiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi s-a constatat că dispoziţiile art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 sunt neconstituţionale. S-a constatat că abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Într-adevăr, în reglementarea iniţială - art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, făcea distincţia după cum imobilele erau preluate cu titlu sau fără titlu şi prevedea doar în situaţia în care imobilele erau preluate cu titlu valabil acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. per a contrario, în situaţia în care imobilul evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate era preluat fără titlu valabil, se aplica regula generală prevăzută de Legea nr. 10/2001, a restituirii în natură.
În urma modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, art. 27 alin. (1) a devenit art. 29 alin. (1), cu un conţinut diferit sub aspectul modului de restituire a bunurilor imobile, în sensul că indiferent de modalitatea de preluare (cu titlu valabil sau fără titlu valabil) persoana îndreptăţită nu mai putea obţine restituirea în natură a imobilului.
În concluzie, Curtea Constituţională a reţinut că toate persoanele care au depus cereri în termenul legal se află într-o situaţie juridică identică şi că legea nouă modifică în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea notificărilor în termenul legal, generând discriminări între persoanele îndreptăţite la restituirea în natură a bunurilor, care după intrarea în vigoare a modificărilor vor beneficia doar de despăgubiri prin echivalent.
Din aceste considerente, instanţa de contencios constituţional a reţinut că prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
În speţă aşa cum s-a demonstrat mai sus, imobilul a fost preluat fără titlu valabil, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (conform cărora şi societăţile comerciale privatizate sunt obligate la restituirea în natură dacă preluarea abuzivă a fost făcută fără titlu valabil.)
Prin Decizia nr. 137/ A din 5 mai 2010, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de reclamanţii A.T.C. şi G.G.L., cu domiciliul ales la procurator – C.M. - domiciliat în comuna Broşteni sat Arva jud. Vrancea.
A fost schimbată în parte sentinţa civilă nr. 697 din 30 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi, numai în ceea ce priveşte suprafaţa de teren ce se restituie în natură şi anume 43.782,23 m.p. în loc de 35.801, 23 m.p. prin adăugarea lui S.1 = 7328 m.p. şi S.2 = 653 m.p., de pe schiţa anexă a expertizei H.I.
A fost respins ca nefondat apelul reclamantului C.N.Ş., domiciliat în Bucureşti str. D., sector 6 - prin procurator – B.C. - domiciliată în Galaţi str. M.B.
Au fost respinse ca nefondate apelurile pârâtelor SC A. SA Tecuci jud. Galaţi, cu sediul în comuna Munteni jud. Galaţi şi S.A.C., cu sediul în comuna Munteni jud. Galaţi.
Împotriva susmenţionatei hotărâri au declarat recurs reclamantul C.N.Ş. şi pârâta SC A. SA, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au susţinut următoarele:
- în recursul său, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ, reclamantul C.N.Ş. a susţinut că din probaţiunea administrată până în prezent rezultă că la momentul preluării imobilului pretins în cauză, proprietar era doar antecesorul său, C.A., în calitate de moştenitor al tatălui său, C.N.Ş. Înscrisurile depuse în probaţiune, inclusiv declaraţiile date pe proprie răspundere de către T.N. şi S.I., atestă faptul că "proprietarul conacului din Ţigăneşti, comuna Munteni, era boierul A., zis Conaşul T.", aspect ce greşit nu a fost reţinut de judecătorii fondului, care nu au motivat în vreun fel hotărârea pe această chestiune litigioasă.
Totodată, procesul-verbal din 1 martie 1949 încheiat de către delegaţii Primăriei comunei Munteni, judeţul Tecuci, atestă faptul că proprietatea bunurilor solicitate în cauză a aparţinut "moştenitor C.N.Ş.", tatăl său, fără a se face referire vreun moment la moştenitori C.N.Ş., adică la ceilalţi pârâţi ce au pretins dreptul alături de el.
În raport de dispoziţiile art. 700 C. civ. al cărui conţinut a fost redat, termenul de opţiune succesorală pentru moştenitorii defunctului C.N.Ş. a expirat la trecerea celor 6 luni de la momentul deschiderii succesiunii acestuia, anul 1927, perioada în care unicul moştenitor acceptant a fost autorul sau, C.A.
Rezultă astfel că cele două surori ale sale, F.A. şi G.M., sunt străine de succesiunea autorului comun, repunerea în termenul de acceptare a succesiunii prevăzută de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind doar succesiunile deschise după data de 6 martie 1945, nicidecum cele deschise anterior, cum este cazul în speţă.
Prin urmare, deşi nu se dezbătuse succesiunea defunctului C.N.Ş., la momentul preluării abuzive "Conacul C." se afla în proprietatea tatălui său, singurul care acceptase succesiunea bunicului său.
Fără temei au înlăturat cele două instanţe dispoziţiile deciziei nr. 10132/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care se statuează că "reclamantul (adică recurentul în speţă) a dovedit că este unicul moştenitor al lui C.A. şi că autorul său a avut calitatea de proprietar al imobilului în litigiu".
Reclamantele au formulat notificări prin care au pretins restituirea bunurilor ce au constituit proprietatea defunctului C.N.Ş. şi nu a lui C.A..
Deşi este adevărat că dispoziţiile certificatului de moştenitor nr. X/1971 nu au fost anulate, a învederat că la baza acestuia a stat testamentul întocmit de defunctul C.A., prin care acesta a instituit cu titlu de legatar universal pe sora sa doar cu privire la imobilul din Bucureşti, P-ţa S. şi str. P., nicidecum alte bunuri din patrimoniul său.
A solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a celor două hotărâri iar în rejudecare, restituirea în natură a imobilului situat în comuna Munteni, sat Ţigăneşti doar în favoarea sa.
Pârâta SC A. SA a susţinut că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs a învederat că imobilul în litigiu "conacul C." a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil, potrivit decretului nr. 83/1949 şi al Decretului nr. 92/1950, acte normative care respectau prevederile Constituţiei de la 1948, în vigoare la acea vreme, sens în care sunt şi dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, precum şi Deciziile Curţii Constituţionale nr. 3/1993, nr. 43/2001 şi 43/2003.
Au fost încălcate dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 care consacră în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire doar dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent în ipoteza dată, existentă în speţă, care se acordă de instituţia publică implicată în privatizare, respectiv Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului.
La data intrării în vigoare a legii speciale, societatea deţinătoare era integral privatizată, astfel încât nu poate fi obligată la restituire.
În mod greşit s-a reţinut că are calitatea de unitate deţinătoare în sensul dispoziţiilor legii speciale, întrucât fiind privatizată, competenţa soluţionării notificării reclamanţilor revine entităţii implicate în privatizare, respectiv, pentru terenurile agricole, de către Ministerul Agriculturii şi A.D.S., aspect ce rezultă şi din Hotărârea nr. 804 din 8 octombrie 2004 care stabileşte clar şi fără echivoc acest fapt cu autoritate de lucru judecat.
Este nelegală aplicarea dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 830/2009 raportului juridic dedus judecăţii, fără ca instanţa să se raporteze situaţiei de fapt în cauză,din care rezultă că pârâta deţinătoare a bunului este proprietara acestuia, drept dobândit în condiţiile legii.
Curtea de apel nu a făcut verificări sub aspectul diferenţei de 13.101,50 mp., respectiv a celor identificate sub nr. S1 şi S2, cu referire la situaţia lor juridică, sens în care recurenta a susţinut că au intrat în circuitul civil, prin executări silite şi înstrăinări către terţe persoane fizice, neputând fi astfel supuse restituirii în natură în prezenta procedură.
Au solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în tot a deciziei atacate, rejudecarea apelului şi pe fond respingerea acţiunii introductive de instanţă ca neîntemeiată.
Recursurile nu sunt fondate.
Necontestat imobilul în litigiu, conacul C. şi terenul aferent acestuia, a constituit proprietatea antecesorului părţilor, C.N.Ş. decedat în anul 1927 de pe urma căruia au rămas C.A. (tatăl reclamantului C.N.Ş.), F.C. (căsătorită A.) şi M.C. (căsătorită G.), în calitate de descendenţi.
De asemenea, necontestat, succesiunea autorului comun, C.N.Ş., nu a fost dezbătută.
Doar după decesul antecesorului reclamantului C.N.Ş. a fost deschisă succesiunea, eliberându-se certificatul de moştenitor nr. X/1971, act juridic ce nu a fost anulat şi care stabileşte calitatea de moştenitori (legal şi testamentar) în favoarea reclamantului C.N.Ş. şi a sorei sale, F.A.
Reclamanta M.G. s-a legitimat procesual cu actele de stare civilă aflate la dosarul cauzei, ce confirmă calitatea sa de succesor al defunctului C.N.Ş., aspect de altfel necontestat.
Reclamantul recurent susţine că ceilalţi reclamanţi, moştenitori ai mătuşilor sale, nu pot pretinde vreun drept asupra bunul supus prezentei proceduri întrucât nu au făcut acte de acceptare a succesiunii autorului comun, proprietarul bunului, acte ce ar fi fost efectuate exclusiv de autorul său, C.A..
În analiza acestui aspect, legal instanţa de apel, asemenea primei instanţe, a reţinut în raport de solicitările adresate autorităţilor vremii (de asemenea necombătute în vreun fel) de către ceilalţi moştenitori ai defunctului proprietar, privind administrarea unei părţi din terenul preluat de stat, ca acestea se constituie în acte de acceptare tacită a succesiunii autorului comun, ce le îndreptăţeşte să pretindă măsurile reparatorii prevăzute de legea specială pentru bunurile preluate de la autorul comun.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. l0/2001 care dispun în sensul recunoaşterii vocaţiei la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială în favoarea succesibililor neacceptanţi, referirea la momentul "după data de 6 martie 1945" nefiind de natură să schimbe datele cauzei, atâta vreme cât momentul se raportează la începutul perioadei vizate de legea de reparaţie pentru bunurile preluate după această dată cum este cazul în speţă. Singura ipoteză pe care legea o prevede ca un impediment în exerciţiul dreptului la restituire este aceea a renunţătorilor la succesiune, ceea ce, aşa cum s-a arătat, nu este cazul în speţă.
Nu este posibil a distinge după cum, anterior preluării bunului, s-a dezbătut sau nu succesiunea ori s-au făcut sau nu acte de acceptare tacită a acesteia, în condiţiile în care legea specială repune, prin formularea notificării, succesibilii în termenul legal de opţiune succesorală (de un an, termenul de formulare a notificării) iar dispoziţiile sale nu fac o atare distincţie, aşa încât ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.
Sunt lipsite de relevanţă în aspectul analizat trimiterile la dispoziţiile deciziei nr. 10132/8 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie întrucât în acel litigiu s-a constatat calitatea de succesor a reclamantului C.N.Ş. după autorul său C.A., în raport de menţiunile din certificatul de moştenitor nr. X/1971, iar nu după defunctul C.N.Ş., cum este cazul în speţă.
Ca urmare criticile dezvoltate în recursul reclamantului şi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. (în realitate prin reîncadrare în art. 304 pct. 9 C. proc. civ), încadrare formală întrucât motivele invocate nu pot fi subsumate nici unuia dintre cazurile de casare/modificare invocate, nu pot fi primite, consecinţa fiind aceea de respingere a căii de atac exercitate de reclamant.
Cât priveşte recursul SC A. SA se constată următoarele:
Legal a reţinut instanţa de apel că preluarea bunului pretins în cauză, în temeiul Decret nr. 83/1949 şi a Decret nr. 92/1950 fără plata unei juste şi prealabile despăgubiri, se constituie într-o preluare fără titlu valabil, întrucât nu poate fi considerată ca valabilă preluarea unui bun din patrimoniul unei persoane în lipsa unei contraprestaţii, echivalent al bunului, cerinţă pretinsă atât de normele constituţionale ale vremii (Constituţia de la 1948), cât şi normele civile de drept comun.
În acest context şi în raport de dispoziţiile deciziei nr. 830/2009 a Curţii Constituţionale care a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 în redactarea în vigoare după adoptarea Legea nr. 247/2005 cât priveşte înlăturarea sintagmei "imobile preluate cu titlu valabil" din conţinutul textului enunţat (anterior art. 27), se verifică ca legale dispoziţiile instanţei de apel privind menţinerea soluţiei de restituire a bunului litigios în natură.
Nefiind îndeplinită cerinţa valabilităţii titlului, pretinsă de lege cumulativ celei a privatizării integrale, bunului în speţă nu-i sunt incidente dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 constând în dreptul persoanelor îndreptăţite de a beneficia exclusiv de măsurile reparatorii prin echivalent, ci prevederile generale ale legii - art. 7, art. 9, art. 10 - ce consacră prioritatea restituirii bunului în natură.
Considerentele instanţei de contencios constituţional privind neconstituţionalitatea prevederilor legale menţionate sunt aplicabile normei constatate a fi în coliziune cu dispoziţiile legii fundamentale şi nu pot fi aplicate, deosebit, pe cazuri date, acesta fiind exclusiv apanajul instanţelor judecătoreşti care, aşa cum s-a arătat mai sus, au făcut analiza acestora la speţa dedusă judecăţii cu elementele sale specifice, soluţia pronunţată sub acest aspect fiind la adăpostul criticilor formulate.
Cât priveşte împrejurarea că o parte din terenul dispus a fi restituit suplimentar prin Decizia instanţei de apel pe considerentul că ar fi intrat în circuitul civil (prin executări silite şi înstrăinări către terţe persoane), se constată de asemenea caracterul nefondat al criticilor pârâtei.
Astfel, terenul de 13.101,50 mp. nu a făcut obiectul restituirii în natură în cadrul prezentei proceduri astfel cum rezultă expresiss verbis din conţinutul hotărârii, iar pentru suprafeţele S1 şi S2 dispuse a fi restituite, instanţa a avut în vedere concluziile expertizei administrate în cauză ce confirmă existenţa acestora în stăpânirea pârâtei societate comercială. Aceste terenuri sunt distincte de suprafaţa de 1765 m.p. ce a constituit obiectul transmisiunii către Organizaţia salvaţi copii, astfel încât invocarea acestei chestiuni direct în recurs se constituie într-o critică omisso medio ce nu poate fi invocată direct în calea de atac dedusă judecăţii. Oricum instanţa de apel a exclus acest teren de la restituire, asemenea celui de 13.101,50 m.p. astfel cum rezultă din conţinutul considerentelor deciziei instanţei de apel, motiv pentru care critica pe acest aspect se vădeşte a fi şi formală.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile deduse judecaţii urmează să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul C.N.Ş. şi pârâta SC A. SA împotriva deciziei nr. 137/ A din 05 mai2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6644/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6537/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
